Istoria Dobrogei - Bibliografie Zonaras (sec. XII) - „Cronica” (VI)

• Ioan Zonaras a trăit în secolul XII și a deținut funcții importante în garda imperială și cancelaria imperială bizantină. Ulterior, el s-a retras la o mănăstire de pe o insulă din Marea de Marmara (Peninsula Balcanică-Asia Mică / Turcia). Aici, Zonaras a scris o cronică universală cu titlul „Rezumat de istorii”, cuprinzând evenimentele de la Facerea lumii (Vechiul Testament) până la urcarea pe tron a lui Ioan II Comnenul (1118-1143). Primele 12 cărți ale scrierii sunt consacrate istoriei lumii până la domnia lui Constantin cel Mare (324-337), folosind ca izvoare Biblia, Josephus Flavius, Eusebius, Teodoretos, Petrus Patriciul, Herodot, Xenofon, Arian, Plutarh. Printre izvoarele folosite se remarcă opera lui Dio Cassius, atât în versiunea originală, cât și în prelucrarea patriarhului Ioan Xiphilinos (secolul XI), importanța istoriografică a lui Zonaras constând în faptul că primele 21 cărți ale lui Dio Cassius sunt cunoscute numai prin intermediul său. Pentru perioada posterioară lui Constantin cel Mare, Zonaras a folosit ca surse pe Malalas, Procopius, Teofan Marturisitorul, Nichifor Patriarhul, Georgios Monachos, Georgios Kedrenos, Simion Magisaos, Ioan Skylitzes, Mihail Attaliates, Mihail Psellos și alții, precum și izvoare pierdute utilizate de Kedrenos și Skylitzes. Informația lui Zonaras este bogată și orizontul său istoric larg, dar prelucrarea surselor nu este suficient de critică, adeseori el încercând numai să armonizeze pasaje rezumate sau extrase din alți autori, chiar daca aceștia se contrazic unul pe altul. Limba folosită reprezintă un compromis între tendința arhaizantă și limba populară, stilul său fiind simplu și curgător. Lucrarea sa s-a bucurat de o largă răspândire în Bizanț și de traduceri în lumea slavă și în cea occidentală. Zonaras a mai scris lucrări teologice, de drept canonic, hagiografice și omiletice, exegeze ale poeziei ecleziastice, poezii cu conținut teologic, precum și un „Lexicon” important, între altele, pentru explicațiile numelor arhaizante de popoare folosite de scriitorii bizantini. (A. Elian & N. Ș. Tanașoca)

 
37
1027. Pecenegii năvălesc în Imperiul bizantin. Sunt respinși de ducele Bulgariei, Constantin Diogenes
XVII, 10, 12. (...) Pecenegii, acestia sunt, așa cum am spus mai sus, sciți [denumire generică dată de bizantini barbarilor de la nordul Dunării de Jos], trecând Istrul, aduceau nu puține daune ținutului Bulgariei. Ci, pornind împotriva lor Constantin Diogenes, guvernatorul din Sirmium [Sremska Mitrovica/nordul Serbiei], care a fost numit și duce al Bulgariei, i-a pus pe fugă și i-a silit să treacă Istrul și să se potolească. (...)
 
38
1032. Pecenegii pradă Bulgaria
XVII, 12, 9. Atunci arabii au cotropit Mesopotamia, iar pecenegii Bulgaria și agarenii [musulmanii] coasta ilirică [litoralul balcanic al Mării Adriatice].
 
39
1034. Pecenegii pradă în Imperiul bizantin
XVII, 14, 26. Atunci scoborâtorii din Agar au luat Mirele și pecenegii au făcut pradă de misieni <... >.
Editorii români notează că este vorba despre expresie proverbială „pradă făcută în voie", citându-l pe Kedrenos, II.
 
40
1036. Pecenegii năvălesc în mai multe rânduri în Imperiul bizantin
XVII, 14, 30. Pecenegii, trecând Istrul de mai multe ori, au adus mari daune țării romeilor, ucigându-i pe cei prinși în floarea vârstei.
Editorii români notează că Kedrenos precizează că au fost trei incursiuni succesive.          
 


41
1048-1053. Războiul bizantino-peceneg . Conflictul provocat de refugiul lui Kegen în Imperiul bizantin. Colonizarea pecenegilor lui Tyrah care nu lupta satisfăcător cu turcii selgiucizi. Pacea cu pecenegii
XVII, 26, 1. Iar neamul pecenegilor din nou a pornit asupra părții europene [Peninsula Balcanică] [a imperiului – n. e. r.]. Era un neam scitic și foarte numeros, care locuia dincolo de Istru. Conduc[tor al neamului era atunci Tyrah, un bărbat strălucit între ai săi prin obârșie, dar greoi din fire. Iar altul, numit Kegen, după neam neînsemnat, dar bărbat activ și energic și care adesea în războaie se arătase viteaz, era iubit de popor. De aceea și Tyrah întindea curse, căutând să-1 ucidă. Aflând acela și asociindu-și două triburi (toate erau treisprezece), a trecut împreună cu ele Istrul și a ajuns la hotarele romeilor, spunând că vine ca transfug la împărat și că va plăti tribut. I s-au dat de știre acestea lui Monomachos [împăratul Constatin IX, 1042-1055 – n. e. r.]  și i s-a poruncit arhontelui ținutului să-i primească pe sciți. Iar Kegen, mergând în cetatea împărătească [Constantinopol], se înfățișă împăratului și primind botezul mântuitor [creștinarea] fu cinstit cu titlul de patriciu. Îi convinse și pe sciții care erau cu el să se împărtășească din acest dumnezeiesc botez. Așezându-se în ținuturile de lângă Istru și, trecând fluviul pe neașteptate, făcea multă pagubă oamenilor lui Tyrah, ucigându-i și jefuindu-i. Tyrah a trimis atunci solie la împărat, învinuindu-1 că a primit pe răzvrătitul din neamul său și [spunând că – n. e. r.] de nu-1 va împiedica pe fugar să aducă daune neamului, tot neamul îi va fi dușman. La acestea, împăratul spuse : „Nu voi fi nici trădătorul celui care a venit la mine, nici nu-1 voi împiedica să se apere împotriva uneltitorilor [pieirii sale – n. e. r.]”. Aceste declarații au fost transmise lui Tyrah și, după ce a venit iarna și Istrul a înghețat din mal în mal din pricina frigului, el a trecut fluviul pe jos împreună cu tot neamul său și, ajungând în țara romeilor, pustia tot ce întâlnea în cale. Împăratul, aflând aceasta, a trimis îndată arhontelui ținutului armată spre ajutor, pentru el și pentru Kegen. Pecenegii, găsind belșug de hrană și de vin și de alte băuturi preparate din miere și îndopându-se nesățios cu acestea, căzură pradă unei boli de pântece. Și, aflând acest lucru de la un dezertor, Kegen convinge și trupele romeice să năvălească asupra dușmanilor. Când barbarii văzură năvala romeilor asupra lor, chinuiți cum erau de boală, s-au cutremurat de spaimă și au aruncat armele și au prins să se roage și s-au predat dușmanilor. Dintre aceștia, câți au ajuns în mâinile lui Kegen, unii au fost trecuți prin sabie, alții au fost vânduți ca sclavi pe bani. Iar mulțimea rămasă s-a socotit că va fi de folos romeilor, dacă, după ce va fi lipsită de arme, va fi colonizată în țara bulgarilor, care era pustie în cea mai mare parte a ei, deoarece neamul acela fusese de curând nimicit. Ceea ce s-a și întâmplat, din porunca împăratului. Iar Tyrah cu cei mai de seamă din neamul său au fost duși la împărat și învrednicindu-se de dumnezeiescul botez, au fost cinstiți cu demnități strălucite. Cum însă atunci romeii aveau lupte cu turcii în Răsărit [Asia Mică/Turcia asiatică], împăratul a ales 15 000 de pecenegi și, înarmându-i și dându-le cai și așezând comandanți dintre cei de același neam cu ei, i-a trecut la Chrysopolis azi [cartierul asiatic Uskudar al Istanbulului], poruncindu-le să meargă în Iberia, după ce le-a dat și călăuză de drum. Și cum au ajuns la Damatrys [Asia Mic[], s-au oprit și n-au mai vrut să meargă înainte. Ci, retrăgându-se și ajungând până la strâmtoare, au trecut marea [Marmara/Turcia] cu caii până la mănăstirea sfântului Tarasie și îndată urmându-și călătoria s-au unit cu cei de un neam cu ei. Și, după ce s-au adunat la un loc, au plecat și și-au așezat corturile în câmpiile de lângă Istru și de acolo năvăleau și prădau prin părțile Traciei. Deși împăratul a trimis de mai multe ori oști împotriva lor, erau mai tari barbarii, încât s-au răspândit fără teamă prin toata Tracia și Macedonia și prădau tot și nu numai regiunile îndepărtate, ci chiar pe cele apropiate de porțile Orașului [Constantinopolului / ca și vechea capitală Roma, noua capitală era denumită „Orașul” cu literă majusculă]. În cele din urmă, încheie un tratat cu romeii pe treizeci de ani. Și astfel, a încetat războiul cu pecenegii [Kedrenos].
 
42
1059. Isaac Comnenul face pace cu ungurii și pecenegii . Zdrobește rezistența șefului peceneg Selle care refuzase să se supună
XVIII, 6, 1. Iar Comnenul [împăratul Isaac 1057-1059 – n. e. r.], pornind cu oastea asupra ungurilor și a sciților care se numesc pecenegi, încheie pacea cu ungurii care o ceruseră. Și îndreptându-se împotriva sciților, unii dintre ei se supuseră și încheiară pace (căci nu erau toți supuși unui singur conducător) ; dar unul dintre ei, Selte, care prinsese îndrăzneală, se ciocni în luptă cu o parte din armata romeilor și fu învins și pierdu cea mai mare parte a oamenilor săi și fugi împreună cu cei care supraviețuiseră. (...)
 
 
Bibliografie
Ioannis Zonarae, Annales ex recensione Mauricii Pinderi, III, Bonn, 1841-1844.
Ioannis Zonarae, Epitomae historiarum libri XIII -X V III, ed. Th. Buttner-Wobst, Bonn, 1897.
Alexandru Elian & Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Ioan Zonaras)

Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

 Citește și: 

Istoria Dobrogei - Bibliografie Zonaras (sec. XII) - „Cronica” (V)