Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:27 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Faptele bune nu țin cont de pandemie. Elevii constănțeni respectă tradițiile, oferind lecții de solidaritate

ro

19 Dec, 2020 00:00 2990 Marime text

În fiecare an, elevii și profesorii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” au păstrat tradiția de a dona alimente, obiecte de igienă personală și haine celor care au într-adevăr nevoie să simtă că vine Crăciunul.

Și anul acesta, în ciuda contextului pandemic, lecția despre empatie și solidaritate s-a scris cu ajutorul neprecupețit al familiilor lor, care sunt adevărați parteneri de întâmplări fericite.
Primele ajutoare au ajuns joi, 17 decembrie, la Căminul de persoane vârstnice din orașul Constanța.
Alte pachete, pregătite de elevii, părinții lor și cadrele didactice ale instituției, vor ajunge, cu ajutorul autorităților locale, în zilele următoare, la familiile nevoiașe din I.A.S. Ciocârlia și Ion Corvin. 

„Este deosebit de important să cultivăm la elevi spiritul civic, să-i facem să înțeleagă că perfecțiunea morală nu este neapărat un ideal. Gestul acesta, de a dărui celor care au atât de multă nevoie, mai ales în contextul social pe care îl experimentăm cu toții, este expresia unui altruism învățat în familie, continuat în mod firesc în școală. Sunt elevi pe care îi avem din grădiniță în instituția noastră și care au parcurs toate ciclurile de învățământ în Colegiu, fiind acum elevi de liceu. Mulți dintre aceștia participă anual la astfel de proiecte și se implică în acțiuni de voluntariat de mare amploare. Pentru aceștia, a ajuta a devenit un gest firesc, o obișnuință.
Luna decembrie aduce bucuria Crăciunului şi a sărbătorilor de iarnă, bucuria de a dărui şi de a primi cadouri, în ciuda contextului special pe care care îl traversăm”, afirmă prof. Anamaria Ciobotaru, directorul acestui colegiu.
 
„Prin voluntariatul făcut în perioada Crăciunului îmi fac mie un dar”
Elevii de la Colegiul National de Arte „Regina Maria”, respectând tradiția ultimilor ani, realizează în perioada 8 -15 decembrie 2020, acțiunea de voluntariat „Dăruiește de Crăciun”, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară. Partenerul beneficiar al acțiunii este Asociația „Sfântul Dionisie Exiguul şi Sfânta Muceniţă Filofteia”, asociație ce sprijină familiile cu venituri modeste din localitățile Biruinţa, Moviliţa şi Potârnichea. Pentru copiii din aceste familii şi nu numai, elevii din ciclurile primar, gimnazial şi liceal ai Colegiului donează, în aceste zile, alimente de bază, dulciuri şi jucării. Acţiunea a sensibilizat numeroase cadre didactice, elevi şi părinţi, iar bunurile donate vor aduce cu siguranţă zâmbete şi încredere tuturor beneficiarilor.
 
Gândurile elevilor legate de dăruire şi voluntariat
Vă oferim în continuare câteva gânduri legate de aceste activități, așa cum ne-au fost ele oferite de prof. Monica Enache, consilier de imagine al Colegiului de Arte.
 
„Sărbătorile de iarnă trebuie să aducă bucurie copiilor. Acestea oferă tuturor ocaziade a dărui. Şi tu poţi deveni o rază de bucurie în ochii celorlalţi”, N.A, clasa a IX-a A.
 
„A te implica într -o acţiune umanitară este un gest frumos, nu numai în prag de sărbători. Pe lângă lucrurile materiale dăruite, facem o faptă bună şi cu cât dăruim mai mult, primim mai mult”. D.A., clasa a IX-a.
 
„Spiritul Crăciunului este despre a dărui din suflet necondiţionat! Nu trebuie să aşteptăm Crăciunul pentru a face fapte bune, ci trebuie să fim mereu mai buni! Prin acţiunile de voluntariat la care am participat am învăţat ce înseamnă importanţa apropierii umane, căt de mult înseamnă un zâmbet sincer şi câtă bucurie pot aduce faptele făcute din suflet pentru suflet!”. B.G.T, clasa a IX-a.
 
„Cel mai frumos cadou în pragul sărbătorilor este căldura interioară şi dragostea pe care o purtăm celor din jur. De aceea, Crăciunul ne oferă tuturor ocazia de a fi oameni buni, iubitori şi îngăduitori”, P.C, clasa a IX-a.
 
„Voluntariatul este o faptă pe care o facem pentru a ajuta oamenii fără a aștepta nimic în schimb. Acest ajutor nu este neapărat un dar material, ci pur şi simplu a ne petrece timpul cu ceilalți. Prin voluntariatul făcut în perioada Crăciunului îmi fac mie un dar pe care nimeni altcineva nu mi-l poate dărui”, C.A, clasa a IX-a.
 
Acțiunea „Dăruiește de Crăciun” este coordonată de profesor Carmen Chilea (director), profesor Sorina Eftimi (director adjunct) şi de profesor consilier școlar Daniela Stroia, responsabil SNAC.
 
Citește și:

64 de ani de la înființarea Colegiului Național de Arte „Regina Maria", aureolați cu premii
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii