Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:39 18 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea marinarilor O voce în corul îngerilor. In Memoriam, Livia Letca, „Albatrosul”

ro

10 Sep, 2021 00:00 2523 Marime text
 „A mai apus o stea! Steaua «Albatrosului»!” – și-a anunțat prompt camarazii „albatrosul” Constantin Dumitru.
Șocat, solistul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian s-a rugat: „Dumnezeu să o așeze în Rai!”.
... Doar ce mă întâlnisem la Mangalia, acum câteva zile, cu o parte dintre entuziaștii săi parteneri de scenă, prezenți la lansarea albumului „Legendele «Albatrosului»” și am primit trista veste a trecerii sale în neființă, miercuri, 8 septembrie a.c.
Într-o postare pe o rețea de socializare, imediat preluată de „Ansamblul «Albatrosul». Veșnici camarazi”, fiica sa Gabriela ne anunța:

Mama mea dragă a pierdut lupta crâncenă cu boala. Mi-o voi aminti mereu așa ca în poza asta.
Dacă doriți și puteți, înmormântarea ei o să fie vineri, 10 septembrie la prânz, la parohia Gaița din Făcăeni - Ialomița.
O aducem la biserica „Sfântul Vasile” din Inel 2, în Constanța mâine seară, 9 septembrie, să își ia rămas bun prietenii și vecinii de aici.
Vă mulțumesc pentru timpurile bune petrecute alături de ea.”.

Steaua „Albatrosului”

Vreme de 18 ani, Livia Letca a fost trup și suflet alături de generațiile de „albatroși” care au trecut prin mâna Maestrului Marin Hudițeanu. Avea 21 de ani și jumătate, poate 22, când l-a întâlnit întâia oară.
Era angajată la Tipografia Poligrafia „Dobrogea Nouă” din Constanța, în vara anului 1973, când contraamiralul George Petre, ialomițean de-al său, a recomandat-o Maestrului. Cântase la o nuntă în familia acestuia și fusese remarcată de amiral, om cu greutate în ierarhia Marinei Militare.
L-a așteptat pe Maestrul Marin Hudițeanu la Casa Armatei din Mangalia, cu jumătate de oră înainte și emoții firești. Acesta a venit - „Bună ziua”, „Bună ziua” -, a invitat-o la etaj, unde exista un pian, câteva acorduri, apoi vocalize etc, etc. Verdictul: potențial exista, mai rămânea doar muncă și iar muncă.
Livia provenea dintr-o familie de ialomițeni, Mișu, tâmplar iar mama, Maria, cu CAP-ul și gospodăria.
Plus cele cinci odrasle cu care îi binecuvântase bunul Dumnezeu. Vasile, cel mare, a ajuns, după Politehnică, inginer, Mariana, a doua, profesoară de limba română la Făcăeni și Slobozia, apoi Livia, tipografă, Nicolae, electrician și, în fine, Orica, absolventa unui liceu industrial, angajată la „Amonil” Slobozia.
Livia a fost descoperită, drept tânără speranță, încă din clasele primare, la Școala gimnazială din Făcăeni, de către profesorul de muzică Gheorghe Mușină.
Apoi, la Școala Poligrafică „Dimitrie Marinescu” din Capitală a făcut parte din grupul vocal constituit și coordonat de profesorul Arcadie Donos. A fost o șansă și un har care i-a oferit o a doua meserie și, de ce nu, o sursă suplimentară de venit.
Plus bucuria unor succese deosebite și faima care i-a adus consacrarea ca artist amator.

După căsătorie, în octombrie 1973, am fost angajată la Tipografia Marinei Militare din Mangalia, unde funcționa Comandamentul Marinei Militare – îmi povestea Livia anul trecut. De acolo am fost «racolată» la „Albatrosul”, alături de Rodica Grecu, care lucra la popota Centrului de Instrucție al Marinei Militare, unde funcționa «Albatrosul».
Tot în 1973 absolvisem și cursurile de canto popular la Școala Populară de Artă din Constanța, la clasa profesoarei Leia Bularcă.
Am concertat în foarte multe orașe din țară, dar și în locuri dragi mei și nu numai. Bunăoară, am susținut un spectacol în localitatea gălățeană Cudalbi, locul de baștină al viceamiralului Ioan Mușat, viitorul comandant al Marinei Militare.


În 1975, pe când ajunsesem în mare vervă, am făcut un periplu pe meleagurile natale. Inițial am fost oaspeți la căminul cultural din Gimbășani, acasă la Rodica. Țin minte că Maestrul îi compusese un cântec special, care suna cam așa: „M-am născut în Gimbășan/ La mijloc de Bărăgan/, Mândru plai ialomițean.”.
Deși îmi pierdusem mama, la 21 iulie 1975, am mers și la mine la Făcăeni. Intram pe scenă în costum național, cu marama pe cap, iar la terminarea spectacolului mă îmbrăcam în negru.
Prima melodie pe care am cântat-o aici i-am dedicat-o mamei: „Frunzuliță de mărar/ Trist mi-e sufletul și-amar/, C-am venit în sat la noi/ Și nu-i mama printre voi.”.
Țin minte că Maestrul Hudițeanu n-a rezistat până la capăt, s-a retras în culise cu lacrimi în ochi. L-a înlocuit discret plutonierul Gheorghe Nedelcu, mâna sa dreaptă.
În toată cariera mea am cântat numai folclor dobrogean. Idolul meu a fost și rămâne veșnic în inima mea tulceanca Natalia Șerbănescu.
Primele spectacole le-am susținut, evident, la clubul unității, apoi pe scena Casei de Cultură și, cel mai adesea, la Casa Armatei din Mangalia.
Aici, ori de câte ori veneam la microfon, soldații erau în picioare. Mai ales când le cântam sincer și apăsat: „Bade, ochi de albăstrele,/ Mi-ai dat foc inimii mele/, Focul dragostei mi-l stinge/ Inimioara nu-mi mai frânge.”.

Livia avea amintiri cu duiumul și o zestre impresionantă de trofee. Zeci de diplome, cronici și afișe și sute de fotografii îi jalonau parcursul său artistic și bucuria de a retrăi momentele de glorie ale tinereții.

Pe scena Festivalului național „Cântarea României” sau a Festivalului ostășesc „Te apăr și te cânt, Patria mea”[1], în spectacolele de gală organizate cu prilejul Zilei Marinei, Zilei Armatei sau la alte sărbători naționale, Livia a strălucit și a încântat zeci de generații de marinari și publicul minunat din garnizoanele de marină, din Capitală și de oriunde în țară, unde „Albatrosul” făcea escale culturale.

A urcat pe scenă în competiții naționale prezidate de Temistocle Popa, T. Niculescu și alții, precum „Steaua Litoralului”, ediția a III-a, desfășurată pe scena Sălii Sporturilor din Constanța (7-8 martie 1973), „Steaua Callatisului” din Mangalia (1 aprilie 1976), „Corabia de Aur” de la Corabia, ediția a XII-a (1985), clasându-se constant pe primele locuri.

Și, nu de puține ori, era adusă în miez de noapte și solicitată să cânte unor oficiali sau oaspeți de vază ai Marinei.

Trimiteau mașina de serviciu după mine, cu un ofițer superior, care mă punea în gardă cu privire la nivelul eșalonului de la care provenea oaspetele de vază și ce preferințe avea – povestea distrată distinsa doamnă. Numai ce auzeam „Să intre Livia!” și asistența mă primea cu ropote de aplauze.
Începeam cu o romanță, de încălzire. De obicei, erau alături de mine Nae Ghelase și Traian Broască, la chitară. Apoi, continuam cu „Lae Chioru”.
Ilie Ceaușescu cânta odată cu mine și nu era chip să greșesc vreun cuvânt sau vers.
Cea mai frumoasă perioadă a fost pe timpul lui Constantin Dolănescu[2]. Împreună făceam spectacole de zile mari.”.

În ciuda unei boli incurabile, Livia îmi mărturisea anul trecut că se simte o artistă de succes și o mamă împlinită. Satisfacție pe deplin îndreptățită și de faptul că Gabriela, unica sa fiică, stabilită definitiv în America, la Fort Wayne, în statul Indiana, devenise un reputat manager.
Deși i-a moștenit talentul artistic, a preferat să urmeze Facultatea de Litere la „Ovidius”. L-a cunoscut apoi pe Kurt, un american de origine germană și... dusă a fost.
Livia a traversat Atlanticul de vreo zece ori, dar în ultimii ani nu prea s-a mai încumetat. A preferat să exploateze din plin facilitățile internetului...

Pe scena vieții

După Revoluție, Regina „Albatrosului” a fost nevoită să-și continue munca în Tipografia Marinei, acolo unde am și cunoscut-o de altfel, la începutul anilor ̛90.
Dar a continuat și să cânte, pentru a se întreține. A colaborat 7 ani cu orchestre renumite din Constanța, trupe mari, trupe bune, precum „Băieții veseli”, „Dă-i la deal” sau „Orion”.
Talentul, munca și perseverența i-au fost răsplătite și confirmate pe deplin peste ani. Cu palmaresul său bogat și la recomandarea maestrului, este membră cu drepturi depline a Asociației Oamenilor de Artă și a Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
A ținut legătura cu foștii săi colegi, membri ai prestigiosului ansamblu ostășesc „Albatrosul” și i-a purtat totdeauna un respect deosebit nonagenarului Marin Hudițeanu.

După ce mi-am pierdut mama și, la doar doi ani distanță, și fratele mai mare, Maestrul a fost cel care m-a ajutat și m-a încurajat în permanență. Era un om dur în aparență dar înzestrat cu un suflet nobil. M-a învățat meserie. Înainte de a intra pe scenă, la orice spectacol, ne chema în biroul dânsului și, în fața oglinzii, făceam vocalize, ne controlam mimica, ne încălzeam vocea. Primeam sfaturi utile și în datoram reușita deplină. Avea un cod al său și glumele sale cu băieții. Semnele sale erau descifrate și urmate ca atare. Îl sărbătoream de fiecare dată și îi cântam cu toții de ziua sa de naștere. Părea deopotrivă surprins dar și mândru de noi. Călușarii erau marea sa pasiune. Îi urmărea de jos, din fosă, și dacă la repetiția generală se întâmpla să greșească cineva, răbufnea și arunca bagheta pe scenă. Îi blagoslovea și muștruluia până când totul mergea strună.
Pe cât de slab părea sub aspect fizic, pe atât de energic și temperamental se dovedea, de dimineață până seara. Venea zilnic la unitate pe jos, de la Intrarea Constanței, la capătul Mangaliei, până la faimosul Centru de Instrucție al Marinei.
După ̛90 ne-am vizitat reciproc și am rămas buni prieteni de familie.”.

In memoriam

Din nefericire, și unul și altul au trecut Styxul: Maestrul Marin Hudițeanu, întemeietorul, în urmă cu 70 de ani, a renumitului Ansamblu artistic ostășesc „Albatrosul”, anul trecut, la 22 septembrie iar Livia Letca, în zi de mare sărbătoare, în acest cernit început de septembrie.
Spre a-și regăsi liniștea printre stele și armonii celeste.
Odihnă veșnică, Doamna noastră dragă!” – i-au transmis în cor „albatroșii” săi de suflet.
Drum lin peste ape, Doamna Livia!

Bibliografie:
Marian Moșneagu, „Legendele «Albatrosului»”, Editura Militară, București, 2021
Sursa foto: Albumul familiei Livia Letca
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
Citește și:
Lumea marinarilor Toamna albatroșilor de cursă lungă. Jigolea, Magdal, Ștefan, Urziceanu et Co
 
[1] Festivalul cântecului ostășesc „Te apăr și te cânt, Patria mea” a fost instituit prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România și a fost organizat începând cu anul 1972, o dată la doi ani, în perioada 1 – 25 octombrie.
[2] Constantin Dolănescu, născut la 30 aprilie 1953, în localitatea Perșinari de lângă Târgoviște, este nimeni altul decât fratele celebrului Ion Dolănescu. În anul 1973 a fost încorporat pentru a efectua stagiul ca militar în termen la Centrul de Instrucție al Marinei Militare din Mangalia, ajungând de pe scena orchestrei „Doina Argeșului” din Pitești solist în cadrul Ansamblului artistic ostășesc „Albatrosul”.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii