Istoria Dobrogei - Bibliografie Zonaras (sec. XII) - „Cronica” (II)

• Ioan Zonaras a trăit în secolul XII și a deținut funcții importante în garda imperială și cancelaria imperială bizantină. Ulterior, el s-a retras la o mănăstire de pe o insulă din Marea de Marmara (Peninsula Balcanică-Asia Mică / Turcia). Aici, Zonaras a scris o cronică universală cu titlul „Rezumat de istorii”, cuprinzând evenimentele de la Facerea lumii (Vechiul Testament) până la urcarea pe tron a lui Ioan II Comnenul (1118-1143). Primele 12 cărți ale scrierii sunt consacrate istoriei lumii până la domnia lui Constantin cel Mare (324-337), folosind ca izvoare Biblia, Josephus Flavius, Eusebius, Teodoretos, Petrus Patriciul, Herodot, Xenofon, Arian, Plutarh. Printre izvoarele folosite se remarcă opera lui Dio Cassius, atât în versiunea originală, cât și în prelucrarea patriarhului Ioan Xiphilinos (secolul XI), importanța istoriografică a lui Zonaras constând în faptul că primele 21 cărți ale lui Dio Cassius sunt cunoscute numai prin intermediul său. Pentru perioada posterioară lui Constantin cel Mare, Zonaras a folosit ca surse pe Malalas, Procopius, Teofan Marturisitorul, Nichifor Patriarhul, Georgios Monachos, Georgios Kedrenos, Simion Magisaos, Ioan Skylitzes, Mihail Attaliates, Mihail Psellos și alții, precum și izvoare pierdute utilizate de Kedrenos și Skylitzes. Informația lui Zonaras este bogată și orizontul său istoric larg, dar prelucrarea surselor nu este suficient de critică, adeseori el încercând numai să armonizeze pasaje rezumate sau extrase din alți autori, chiar daca aceștia se contrazic unul pe altul. Limba folosită reprezintă un compromis între tendința arhaizantă și limba populară, stilul său fiind simplu și curgător. Lucrarea sa s-a bucurat de o largă răspândire în Bizanț și de traduceri în lumea slavă și în cea occidentală. Zonaras a mai scris lucrări teologice, de drept canonic, hagiografice și omiletice, exegeze ale poeziei ecleziastice, poezii cu conținut teologic, precum și un „Lexicon” important, între altele, pentru explicațiile numelor arhaizante de popoare folosite de scriitorii bizantini. (A. Elian & N. Ș. Tanașoca)

 
 
12
328. Constantin ca Mare învinge pe goți și sarmați
XIII, 2, 42. Deoarece sarmații și goții au pornit asupra stăpânirii romanilor și prădau Tracia, se ridică împotriva lor Constantin cel Mare [306-337 - nota editorilor români]. Și ajungând în Tracia, se ciocnește [în luptă –n. e. r.] cu barbarii și câștigă asupra lor o foarte strălucită victorie.
 
13
378. Goții, trecând Dunărea, pradă provinciile bizantine. Înfrângerea bizantinilor la Adrianopol. Moartea lui Valens
XIII, 16, 16. Deoarece sciții [denumire generică dată de bizantini barbarilor de la nordul Dunării de Jos] năvăliseră în ținuturile Traciei și Macedoniei, pornește [coîmpăratul Valens, Est, 364-378 – n. e. r.], pregătindu-se de luptă, împotriva lor. Atunci și marele părinte Isaac, întâlnindu-1 pe când mergea călare, i-a spus : „Dă înapoi ortodocșilor bisericile, împărate, și să știi că te vei întoarce învingător ! Iar dacă te vei război cu Dumnezeu, nu te vei înapoia de acolo!” S-a mâniat la aceste [cuvinte – n. e. r.] preanecucernicul împărat și poruncește să fie pus sub pază sfântul până ce el se va întoarce. Acesta, însă. zise : „Dacă te vei întoarce, [înseamnă – n. e. r.] că n-a vorbit în mine Dumnezeu” <...> După ce a pornit așadar în campanie împotriva sciților [goții – n. e. r.] și ciocnindu-se [în luptă – n. e. r. cu ei în Tracia, fu învins în chip rușinos, a fugit și s-a ascuns într-o căsuță, lângă care se adunase un morman de paie. Cum sciții, după înfrângerea împăratului, au jefuit acea regiune [Adrianopol/Edirne-Turcia europeană] și au dat foc caselor, a ars și căsuța aceea și Valens a pierit într-însa. Iar sfântul Isaac, care era închis, a aflat cu duhul arderea lui Valens și a spus celor ce se întâmplaseră acolo că „Valens moare acum de foc” [Kedrenos, I – n. e. r.].
 


14
367. În zidurile Calcedonului, Valens descoperi o profeție veche despre năvălirea goților. Adeverirea ei.
XIII, 16, 31. A dărâmat atunci și zidurile orașului Calcedon [cartierul Uskudar al Istanbulului/Asia Mică-Turcia asiatică], deoarece locuitorii săi erau de partea lui Procopius [uzurpator învins de Valens]. După dărâmarea lor, s-a găsit în temelii o placă pe care erau scrise următoarele: „Dar când nimfele vor încinge vesele o horn prin orașul sacru, / Pe străzile împodobite cu ghirlande / Și zidul va fi un sprijin cu multe guri de apă pentru băi, / Atunci nenumărate seminții de oameni de toate neamurile / Sălbatice, turbate, pline de o malefică vigoare, / Trecând peste Istrul cimerian cu război / Vor distruge și țara scitică și pământul misian / Și intrând în Tracia cu speranțe nebunești / Iși vor găsi aici sfârșitul vieții și moartea. Iar Valens a folosit materialul zidurilor Calcedonului pentru construirea unui apeduct, pe care limba populară îl numește „agogos” (conductă) si 1-a numit „al lui Valens”, cu ajutorul căruia a făcut să se aducă apă în oraș [Constantinopol], pentru ca acesta să aibă din belșug apă și pentru alte nevoi și pentru băi. Iar prefectul orașului a construit un nymphaeum, în așa-numitul Taurus, exprimând astfel recunoștința pentru aducerea apei. Acestor lucruri le-a urmat și invazia barbarilor [goților – n. e. r.], potrivit celor scrise pe placă. Ei au prădat Tracia, dar mai târziu au fost distruși undeva, prin apropiere [Kedrenos, I].
 


15
457. Originea împăratului Leon I era tracă sau iliro-dacă
25, 37. Și unii spun că se trăgea [împăratul Leon I al Imperiului Roman de Răsărit 457-474 – n. e. r.]  după neam din traci [probabil bessi – n. e. r.], alții din dacii din Illyricum [fosta Iugoslavie].
 
16
502. Bulgarii invadează Tracia și Illyricum
XIV, 3, 26. În acest timp se povestește că neamul bulgarilor a cotropit Illyricum și Tracia ; el nu fusese cunoscut mai înainte.
Editorii români citează în acest sens pe Theophanes, notând că, în realitate, protobulgarii apăruseră în jocul diplomatic bizantin în 480, când împăratul (Zenon, 474-491) i-a folosit împotriva goților, după care ei au devastat Tracia în 493 și 499.
 
 
 
Bibliografie
Ioannis Zonarae, Annales ex recensione Mauricii Pinderi, III, Bonn, 1841-1844.
Ioannis Zonarae, Epitomae historiarum libri XIII -X V III, ed. Th. Buttner-Wobst, Bonn, 1897.
Alexandru Elian & Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Ioan Zonaras)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

 Citește și: 

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Zonaras (sec. XII) - „Cronica” (I)