Istoria Dobrogei – Populație – Popoare – Goții (III)

• Goții din ramura răsăriteană a popoarelor germanice au fost menționați la Dunărea de Jos de următorii autori antici din secolul IV: Panegiricii latini (sec. IV), Libanios (sec. IV), Scriitorii istoriei împăraților (sec. IV), Auxentius  (sec. IV), Ammianus Marcellinus  (sec. IV) în „Istoria romană”, Claudianus (sec. IV).

 
Un anonim dintre Panegiricii latini   (sec. IV) amintește victoria decisivă a lui Claudius II Goticul de la Naissus:

„VII (6) Anonim: Panegiric rostit în cinstea împăratului Constantin

 II, 2. Căci încă din strămoși te înrudești cu divinul Claudius [Claudius II Goticul 268-270 – nota editorilor români], care a restabilit cel dintâi disciplina dispărută cu totul din imperiul roman  și a nimicit, pe mare și pe uscat, cetele uriașe ale goților, care se revărsaseră prin strâmtorile Pontului [Bosfor și Dardanele/Turcia] și gurile Istrului. (...)”
 
De asemenea, panegiricul lui Drepanius menționează colonizarea goților la sud de Dunăre de către Teodosius I cel Mare (378-395):

„XII (2). Latinius Pacatus Drepanius: Panegiric rostit în cinstea împăratului Teodosiu



XXII, 3. Spune-voi oare ca spre a ne sluji, an fost primiți goții în imperiu, oferind soldați armatei și brațe de muncă agriculturii? (...)

XXXII, 3.... Atrase de aceasta bunăvoință, toate neamurile scitice [denumire generică pentru barbarii nord-dunăreni – n. e. r.] se revărsau de pretutindeni în roiuri atât de mari, încât se părea că recrutarea, de care i-ai dispensat pe ai tăi, ai impus-o barbarilor. 4. (...) Gotii, hunii, alanii răspundeau la apel, schimbau și gărzile și se temeau să nu fie mustrați pentru neglijență.”
 
Libanios  (sec. IV) în „Cuvântare pentru împărații Constanțius și Constans”, doi dintre cei trei fii succesori ai lui Constantin I cel Mare (306-337), prezintă cooperarea goților cu Imperiul Roman după înfrângerea lor de către Constantin T în 322:



„Cunoaștem cu toții faptul că lângă aceasta parte a împărăției [răsărit] se află de jur împrejur două dintre neamurile cele mai mari ale barbarilor: de o parte sciții răzlețiți dincolo de Istru, de cealaltă parte mulțimea mare de perși care ne pricinuiesc atâtea supărări. Dintre aceștia, cei din urmă sunt cutezători, dar nu săvârșesc încă nimic, pe câtă vreme ceilalți nici n-au făcut începutul. Cine e atât de ușuratic ori de nepăsător să nu cerceteze cu cea mai mare plăcere firea unui fapt atât de neobișnuit: ce lucru anume i-a înduplecat pe sciți, cei mai sângeroși dintre oameni, înclinați numai spre zeul Ares  [zeul războiului în mitologia greacă] și socotind liniștea drept o nenorocire, să îndrăgească pacea, să lase jos armele și să-1 socoată pe împăratul nostru asemenea cu oamenii lor, măcar că se afla departe de Istru și-și rânduiește oștile împotriva altora? ... își dă seama cineva, dacă pune alături liniștea pe care ne-o dau acum sciții cu năvălirile lor dinainte vreme, cărora nu ne putem împotrivi, ci se întâmplă că scăpăm numai rugându-ne sä nu înghețe bine Istrul, ca sä nu se poată trece peste el? ... S-a ivit cândva o oaste a sciților care a dat ajutor trupelor romane spre a lupta împotriva puterii perșilor, lăsând neatinsă împărăția romanilor , dar zdrobindu-i pe aceia. Și iată acum ceva și mai însemnat: ei au făcut aceasta expediție nu pentru a-și îndeplini o îndatorire la care-i silea jurământul, și nici n-au fost observați că pricinuiesc rele în mod voit din cauza unei necesități. Au văzut înaintând spre ei pe barbari, și că ei înșiși sunt barbari cu toate că au rămas la hotărârea pe care o luaseră, fără să treacă îndată de partea lor... S-au luptat ca pentru țara lor și nu s-au clintit din loc din râvna de a îndeplini cele pentru care fuseseră chemați. Iar pricina acestor fapte trebuie căutată nu în însușirile lor firești, ci in înțelepciunea împăratului, care a făcut din niște oameni în care nu aveai încredere, oameni pe care te puteai bizui, din oameni lipsiți de rânduială a făcut ascultători, din șovăielnici și înșelători niște ființe de nădejde, din dușmani, aliați; mulțumită unei singure hotărâri și-a pus la îndemână un sprijin împotriva perșilor și a golit o bună parte a Sciției, învrăjbind sufletele celor uniți între ei prin nume, încât nu mi-i ușor să judec, daca e vrednic să-1 admir mai mult pentru bărbăția lui decât pentru înțelepciunea hotărârii sale.”
 
Scriitorii istoriei împăraților  (sec. IV) îi menționează pe goți în timpul domniei diferiților împărați din secolul III: Caracalla (211-217)



„10, 6. Pe când primea numele de Germanicus, de Parthicus, de Arabicus, de Alamannicus (căci învinsese neamul alamanilor), se zice ca Helvius Pertinax, fiul lui Pertinax, a spus în bătaie de joc: , deoarece el îl ucisese pe fratele său Geta, iar goții pe care, pe când se îndreptau spre orient, îi invinsese în niște lupte neașteptate, sunt numiți și geți .”
Maximin Tracul (235-238)

„1, 5. Acesta, originar dintr-un sat din Tracia, învecinat cu barbarii, s-a născut din părinți barbari și ei, dintre care, se spune ea, unul era din țara goților, iar celălalt se trăgea din alani.”
Editorii români notează că „țara goților” era Dacia, dar mai probabil că era vorba de teritoriile de la nord de Dunăre neintegrate în provincia romană Dacia, azi Muntenia și Moldova.
4, 4. Sub împăratul Macrinus [217-218 – n. e. r.]... el a părăsit armata și cumpărând proprietăți în Tracia, în satul în care se născuse, a făcut tot timpul comerț cu goții. A fost iubit cu totul deosebit de către geți, ca un cetățean de al tor. Alanii care veneau la malul Dunării își manifestau prietenia față de el și la rândul lor se întorceau și ei cu daruri.”
Pupienus și Balbinus (238)

„16, 3. Sub aceștia, carpii s-au luptat împotriva moesilor. Tot atunci a avut loc și începutul războiului cu sciții  și distrugerea Histriei , sau după. cum spune Dexippus [istoric atenian din sec. III - n. e. r.], a cetății histriene distrugere.”
Gallienus (253-268)

„5, 6... o parte a goților ... au devastat Macedonia, după ce au ocupat Tracia [atac pe mare și uscat în 262 – n. .e. r.].
13, 6. Între timp sciții, navigând prin Pontul Euxin, au intrat pe Dunăre și au făcut multe nenorociri pe teritoriul roman. Aflând aceste lucruri Gallienus a însărcinat pe bizantinii [colonia greacă Bizanț] Cleodamus și Athenaeus să aibă grijă de repararea și întărirea orașelor. Lupta s-a dat în regiunea Pontului și barbarii au fost învinși de comandanții bizantini. 7. Goții au fost învinși într-o luptă navală în care era comandant Venerianus, care a pierit el însuși în luptă. 8. Iar pe urmă [267 – n. e. r.] ei au devastat Cyzicul și Asia [Mică/Turcia asiatică], apoi întreaga Achaie [Grecia] și au fost învinși de către atenieni sub conducerea lui Dexippus , istoricul acestor vremuri. Fiind respinși de aici au rătăcit prin Epir, Macedonia și Moesia.”
Claudius II Goticul (268-270)

„6... 2. În cele din urmă, diferitele neamuri ale sciților, peucii, grutungii, ostrogoții, tervingii, vizii, gepizii, chiar și ceilalți și herulii, din dorința de a prăda, au năvălit pe teritoriul roman și au devastat aici multe, in timp ce Claudius era ocupat cu altele și în timp ce el se pregătea ca un împărat pentru acest război pe care 1-a și terminat.”
Aurelianus (270-275)

„13, 1. Pe când împăratul Valerianus [253-259] ședea în terme [băi publice], la Bizanț, avându-i alături pe Nummius Tuscus, consul ordinar [258 – n. e. r.]..., având în partea stângă pe Avulnius Saturninus, comandantul limesului scitic și pe Ulpicius Crinitus, comandantul limesului illiric și tracic. . . el a spus: 10 2. Statul iți aduce mulțumiri, deoarece 1-ai eliberat de sub puterea goților".



17, 1. Există o scrisoare ... <2... Goții trebuie atacați, goții trebuie alungați din Tracia. Căci mulți dintre acei care, dând lupta cu tine, au fugit, devastează Aemimontul și Europa. 3. Pun sub puterea ta toate armatele din Tracia și din Illiria și tot limesul respectiv...>.

22,2. Pe drum a terminat multe și mari războaie și anume, în Tracia și Illyria el i-a învins pe barbarii care i-au ieșit in cale. Ba chiar a ucis pe Cannaba sau Cannabandes, comandantul goților, împreună cu cinci mii de goți, dincolo de Dunăre.”
Probus (276-282)

„12, 3. Căci care este acea parte a lumii pe care el să n-o fi cunoscut prin victorii ? .. 4. Ce sä mai vorbesc despre sarmați, despre goți, despre parți și perși și despre toata regiunea Pontului?
„18, 2. Însă, după ce a adus tot atât de mulți și din alte neamuri, adică dintre gepizi, grutungi și vandali, toți aceștia au călcat jurământul de credință și au colindat aproape toată lumea romană, pe ape și pe uscat, deoarece Probus era ocupat cu războaie contra uzurpatorilor și nu mică a fost paguba pricinuită renumelui roman. 3. Pe aceștia el i-a strivit prin multe victorii în diferite rânduri: doar puțini s-au întors acasă cu gloria de a fi scăpat din mâinile lui Probus.”
 
Claudianus (sec. IV) menționează războaiele cu goții, confundați cu geții și sciții, ale lui Teodosius I cel Mare (378-395) și ale generalului Stilicho:
VII. Imn de laudă în cinstea celui de al treilea consulat al împăratului Honorius

„(22) Când erai copil te târai pe scuturi, iar prăzile proaspete ale regilor îți slujeau la jocuri. Aveai obiceiul să fii primul care își îmbrățișa părintele [împăratul Teodosius I cel Mare, 378-395, ultimul împărat al statului roman unificat] încruntat după lupte, când se întorcea biruitor de la miazănoapte cu steagurile aflate la Istru, Încă aprins de învălmășeală, și-i cereai o parte din prăzile cucerite: arcuri scitice, cingători răpite de la geloni, sulița unui dac sau frâiele unui sueb [popor germanic]... (147). De asemenea am pătat cu sânge getic [Teodosius versus goții în 391 – nota editorilor români] Hebrul odrizic [fluviul Marița / Bulgaria-Turcia-Grecia], am zdrobit rândurile călăreților sarmatici, ne-am întins mădularele obosite pe zăpezile rifeice și am brăzdat cu roțile carelor noastre Istrul înghețat.”

VIII. Imn de laudă în cinstea celui de al patrulea consulat împăratului Honorius
„Când barbarii porniți din adâncuri [de la nordul Dunării] (50) năvăleau în Rodope [munte în sudul Bulgariei], care gemea, când nordul deșertat de oameni își vărsa năvalnic neamurile asupra noastră, când toate țărmurile Dunării iscau războaie, când Moesia  imensă era călcată de carele getice, când cetele blonde acopereau câmpurile bistonilor (55) și când toți cădeau copleșiți sub lovituri sau se aflau aproape să cadă, atunci unul singur [Stilicho – n. e. r.] a înfruntat toate aceste nenorociri, a stins făcliile pustiirii, i-a întors pe țărani la oile lor și a smuls orașele din gâtlejul morții.”

XX. Războiul cu goții 
„(601) Niciodată n-am pătruns mai adânc, cu toată sabia, în gâtlejul Sciției, n-am lovit cu atâta distrugere mândrul Tanais [Don/Rusia] sau n-am frânt brațele Istrului.”
 
 
Bibliografie
HARALAMBIE MIHĂESCU & GHEORGHE ȘTEFAN (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoare privind istoria României, vol. II, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970