Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:48 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proces cu peste 100 de polițiști locali din Constanța. Dosarul a primit un nou termen

ro

02 Feb, 2021 00:00 2791 Marime text
  • Cei aproximativ 120 de angajați ai Primăriei municipiului Constanța încearcă anularea unei decizii din iunie 2020 a lui Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, care a anunțat „facilități fiscale pentru mediul economic și scăderi de venituri pentru funcționarii publici“.

Tribunalul Constanța a stabilit un nou termen în dosarul (5717/118/2020) în care aproximativ 120 de angajați ai Primăriei municipiului Constanța – Poliția Locală au chemat la judecată în nume propriu Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Constanţa.


Noul termen a fost stabilit pentru data de 23 februarie 2021, pentru a da posibilitatea pârâţilor - Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Constanţa și Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Constanţa, să ia cunoştinţă de precizările depuse la dosar de către reclamanţi.


Cei aproximativ 120 de angajați ai Primăriei municipiului Constanța încearcă anularea unei decizii din iunie 2020 a lui Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, care a anunțat „facilități fiscale pentru mediul economic și scăderi de venituri pentru funcționarii publici“.


„Am convocat Consiliul local municipal într-o ședință ordinară în ultima zi a lunii iunie, pentru că trăim un an dificil în care se schimbă prioritățile și se reașază bugetele. Cheltuielile nostre au crescut anul acesta, am alocat sume importante Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, cel care a fost în linia întâi în lupta contra COVID-19, iar colegii noștri de acolo au avut rezultate remarcabile. Probabil că ați auzit aproape zilnic că greutatea acestei crize a stat doar pe umerii sectorului privat. În realitate, lucrurile nu stau așa, iar cei din echipa mea au fost acolo zi și noapte, atât în starea de urgență, cât și în starea de alertă și au asigurat servicii publice de calitate litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)“, a mai spus atunci Decebal Făgădău.

„Vin acum în fața dumneavoastră cu vești bune pentru operatorii economici din municipiul Constanța și vești proaste pentru colegii mei, funcționarii publici din aparatul meu de specialitate. Dragi colegi, în perioada 1 iulie – 31 decembrie, vă vor scădea veniturile, pentru că voi lua o serie de măsuri: Sporul de 15% se suspendă, Tichetele de vacanță de 1.450 de lei pentru fiecare angajat nu se mai acordă în anul 2020, Blocăm posturile, nu mai angajăm pe nimeni, Blocăm promovările. Nu mai promovează nimeni nici în grad, nici în treaptă; Suspendăm cursurile pentru formarea profesională. Întregul buget dedicat acestora va fi mutat în economii; Nu vom mai acorda bonificații persoanelor care lucrau cu fonduri europene și, în acest fel, 2 milioane de lei vor merge tot în economii“, a mai anunțat fostul edil al municipiului Constanța.

„Sper ca aceste vești, proaste pentru colegii mei din sectorul public dar bune pentru operatorii constănțeni, să fie privite ca pe o echilibrare firească a unui demers comun de repornire a economiei orașului nostru“, a conchis Decebal Făgădău.



Citește și

Ce ar fi trebuit să facă Decebal Făgădău


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii