Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

ro

11 Apr, 2024 17:00 901 Marime text
  • Judecătorii bucureșteni au arătat, printre altele, că „în condițiile în care domeniul public din zona costieră nu este delimitat, nu se poate stabili daca imobilul revendicat face sau nu parte din acesta“.
Judecătorii de la Curtea de Apel București au motivat hotărârea prin care au stabilit că terenul din Faleză Nord, pentru care a fost amendat Decebal Făgădău, pe vremea când era primar, la cererea unui investitor privat, nu se poate întoarce în proprietatea statului.
 
Judecătorii bucureșteni au arătat, printre altele, că „în condițiile în care domeniul public din zona costieră nu este delimitat, nu se poate stabili daca imobilul revendicat face sau nu parte din acesta“.
 
Acesta este motivul pentru care „Curtea constată că reclamanta (nr, ANAR-ABADL) nu a dovedit că statul este titular al dreptului de proprietate publică asupra imobilului și, implicit, reclamanta ar avea dreptul de administrare asupra acestuia“.
 
Judecătorii din Capitală au ajuns la concluzia că Apele Române nu aveau calitatea procesuală cerută de lege pentru a deschide procesul, au admis excepția lipsei calității procesuale active și au respins acțiunea în revendicare.
 
Este vorba despre dosarul cu indicativul 13140/212/2020, cauză în care reclamant era Administrația Națională Apele Române prin Adminstrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, iar pârâți erau Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și actualul proprietar al terenului, Mihai Valentin Florin.
 
În primă instanță, la Tribunalul Constanța, ANAR-ABADL câștigase terenul, dar procesul a fost strămutat la Curtea de Apel București, instanță care a admis apelul declarat de proprietarul actual al terenului.
 
În Hotărârea 1541/2023 prin care Curtea de Apel București i-a dat dreptate proprietarului, se arată că în proces s-a făcut referire inclusiv la decizia definitivă din Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
 
Judecătorii au precizat însă: „Curtea constată, cu privire la acest aspect, că în dispozitivul dec.civ.nr.32/A/07.02.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr 6536/2/2008, instanţa a menţionat, expres, care sunt suprafeţele de teren care aparţin domeniului public al Statului Român şi, contrar susținerilor, terenul în litigiu nu figurează între acestea“.
 
„Pentru aceste considerente, Curtea constată că reclamanta nu are calitate procesuală activă și, față de această constatare nu se impune analizarea celorlalte susţineri ale părților“, conform judecătorilor din Capitală.
 
Ce stabilise Tribunalul Constanța
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, sentința schimbată de judecătorii din București fusese pronunțată în cursul verii 2022 de către Secția I Civilă a Tribunalului Constanța.
 
La momentul respectiv, proprietarul actual al terenului fusese obligat „să lase, în deplină proprietate şi liniştită posesie, în domeniul public al Statului Român şi în administrarea reclamantei, imobilul teren – faleză, în suprafaţă de 500 mp liber de construcţii, situat în Constanţa strada (...)“.
 
Prin aceeași hotărâre, judecătorii din Constanța dispuseseră „rectificarea cărţii funciare nr. 203185 a UAT Constanţa, în sensul radierii menţiunilor cu privire la dreptul de proprietate înscris în favoarea pârâtului M.V.F. asupra imobilului teren în de 500 mp situat în Constanţa, strada (...) judeţ Constanţa, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri“.
 
După cum arătam în edițiile anterioare, pentru acest teren, în cadrul unor procese anterioare, judecătorii dispuseseră amendarea fostului primar Decebal Făgădău, în legătură cu emiterea PUZ-ului pentru imobilul de șapte etaje pe care actualul proprietar intenționează să-l ridice în zonă.
 
Terenul în cauză provine din Dispoziţia nr. 3135/2003 emisă de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, în beneficiul numitului Daniel Ene.
 
În cauză, se mai poate declara recurs, situație în care procesul va ajunge la Curtea Supremă.
 
Sursa motivare:  Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii