Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Academia Română celebrează, la Ateneul Român, Ziua Culturii Naţionale

ro

10 Jan, 2020 00:00 3166 Marime text

Academia Română organizează a zecea ediţie a sesiunii festive „Sincroniile europene ale culturii române“, dedicată Zilei Culturii Naţionale, miercuri, 15 ianuarie, ora 11, în Sala Mare a Ateneului Român.


În cadrul evenimentului moderat de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, Klaus Iohannis, preşedintele României, va transmite un cuvânt de salut. În debutul evenimentului vor rosti mesaje PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Monica Cristina Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, şi Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.


În cadrul sesiunii, acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, va susţine prelegerea intitulată „Naţionali cu faţa spre universalitate“, acad. Nicolae Breban va vorbi despre „Existenţa prin cultură“, iar acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, „Despre o sincronie europeană a vechii culturi româneşti“.
Manifestarea se va încheia cu un moment eminescian susţinut de actorul Dorel Vişan.


În foaierul Ateneului Român va fi organizată expoziţia foto-documentară „Eminescu 170“, realizată de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române, şi vor fi prezentate trei colecţii de carte ale Academiei Române: „Civilizaţia românească“, „Basarabica“ şi „Izvoare privind istoria românilor“– Seria „Hurmuzaki“.


Stabilirea Zilei Culturii Naţionale în data de 15 ianuarie, de ziua aniversară a poetului Mihai Eminescu, este o sărbătoare propusă de Academia Română în anul 2009, consfinţită legislativ de Parlamentul României prin Legea nr. 238/2010.


Partenerii evenimentului sunt Fundaţia Naţională pentru Știinţă şi Artă, Filarmonica Română şi Muzeul Naţional al Literaturii Române, sub egida Primăriei Municipiului Bucureşti.



#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti


Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.


Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.


Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.


Citeşte şi:

#DobrogeaAcademică Academia Română anunţă înfiinţarea canalului propriu de YouTube

#DobrogeaAcademică „Şcoala de vacanţă a Academiei Române“ pregăteşte viitoarea generaţie de oameni de ştiinţă (document)

#DobrogeaAcademică Set de măsuri propuse de Academia Română cu privire la învăţământul preuniversitar naţional


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii