Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul Militar Zonal Constanța S-a dat startul înscrierilor pentru posturile de soldat profesionist, seria a II-a

ro

07 May, 2024 20:10 916 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Centrul Militar Zonal Constanța



 
  • Centrul Militar Zonal Constanța anunță că au început înscrierile pentru posturile de soldat/gradat profesionist, seria a II-a 2024
 
Iată care sunt criteriile specifice de recrutare a candidaților pentru formarea soldaților/gradaților profesioniști.
 
  • să aibă vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
  • să fie absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal, în condiţiile prevăzute de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023;
  • să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C - candidaţii care optează pentru arma "auto" şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma "geniu";
  • să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunţă la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar, ori, după caz, la gradul dobândit după parcurgerea a cel puţin un an de studii pentru formarea cadrelor militare în cadrul instituţiilor/unităţilor de învăţământ militar, în cazul în care studiile respective nu au fost finalizate;
  • să fie absolvenţi ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ - candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma "aviaţie", specialitatea militară "însoţitor de bord - paramedic";
  • îşi exprimă în scris acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii, şi completează formularul de bază - date personale, prevăzut în anexa nr. 15 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
 
 
În funcţie de necesarul de încadrare al Ministerului Apărării Naţionale, pentru anumite arme sau servicii şi specialităţi militare, criteriile de recrutare pentru corpul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti pot fi completate cu criterii suplimentare, la iniţiativa sau cu avizul Direcţiei generale management resurse umane şi al Statului Major al Apărării.
 
 
Detalii se pot obține la sediile unităților militare beneficiare, la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Constanța, Str. Mircea cel Bătrân nr. 106 sau la numerele de telefon 0241484399, 0241484350 și 0757078206.
 
 
Citește și
Ziua Veteranilor de Război, marcată de Centrul Militar Zonal Constanța (FOTO) 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii