Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:32 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Dosar penal întocmit unui tânăr de 20 de ani. Acesta ar fi comis mai multe infracțiuni

ro

07 May, 2024 17:27 872 Marime text
Sursa foto: IPJ Constanța



 
  • La data de 6 mai a.c., în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați, de un bărbat, cu privire la faptul că autoturismul pe care îl conducea pe bulevardul Aurel Vlaicu a a fost lovit de un alt vehicul, al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.
 
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului respectiv, pe care l-au interceptat pe strada Vârful cu Dor.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 20 de ani.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul condus de acesta ar mai fi lovit un vehicul parcat, pe strada Câmpul cu Flori, potrivit IPJ Constanța.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, transmit polițiștii.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
 
 
Citește și
Reacția IPJ Tulcea după apariția virală a unui șofer ce conducea haotic 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii