Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:37 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul în care au fost implicate două persoane din județul Constanța

ro

07 May, 2024 13:39 952 Marime text
Foto: ISU Delta TulceaLa data de 7 mai 2024, în jurul orei 10:45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN22A a avut loc un accident rutier.

Potrivit IPJ Tulcea plițiștii ajunși la fața locului, au constatat faptul că, un bărbat de 64 de ani ar fi condus un autoturism dinspre localitatea Nalbant către localitatea Cataloi, iar din cauza faptului că, acesta tracta o remorcă ( peridoc), ar fi pierdut controlul autoturismului intrând în coliziune cu un arbore de pe marginea drumului, ulterior autovehiculul luând foc.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pasagerului, acesta fiind transportat la Spitalul Județean Tulcea.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Tulcea.

Conform ISU Delta, atât șoferul cât și pasagera sunt din județul Constanța. 

Citește și: 

Două persoane din județul Constanța, rănite într-un accident în județul Tulcea! Mașina victimelor, în flăcări după impactul cu un copac (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii