Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:16 18 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inginerul Anghel Saligny. „Sclav al muncii şi al datoriei“

ro

16 May, 2018 00:00 1356 Marime text

Una dintre emblemele României în lume este Anghel Saligny. Prin lucrările sale inginereşti, acest nume este citat în toate tratatele de poduri, ca un exemplu de concepţie şi îndrăzneală. Azi, la Tokyo, există o catedră în cadrul Universităţii de Inginerie care poartă numele „Saligny“ şi care se ocupă de toată opera marelui nostru compatriot.
 
S-a născut în judeţul Galaţi, comuna Şerbăneşti, în 1854. Părintele său, francez din Alsacia, a cerut şi a obţinut, după Unirea Principatelor, cetăţenia română pentru el, soţia şi copiii săi. După terminarea gimnaziului de la Focşani, Anghel Saligny a urmat liceul la Postdam şi s-a înscris la Astronomie la Universitatea din Berlin. In 1871, a trecut la Şcoala de Politehnică din Berlin-Charlottenburg, devenind, la numai 20 de ani, în 1874, inginer constructor.
 
Anul următor, Anghel Saligny a participat la lucrările hidraulice din nordul Prusiei şi la lucrările de construcţie a liniei ferate Cottbus-Frankfurd pe Oder. A fost apreciat în mod deosebit, de vreme ce i se oferă posibilitatea de a rămâne să predea la Politehnica din Dresda, dar acesta refuză, declarând: „Deşi familia mea s-a născut în apele Loirei şi pe urmă a pribegit prin lume, noi am fost întotdeauna loiali, aşa că dacă o ţară ne-a dat azil şi ne-a recunoscut drept fiii ei, noi n-o putem trăda“. Profesorul Gerhard Merthers, unul dintre promotorii şi teoreticienii noii ştiinţe a constructorilor de poduri în Europa, îl recomandă ca fiind un inginer foarte talentat şi muncitor, „lucrările sale fiind remarcabile şi făcând dovada nu numai a priceperii sale şi a deosebitelor sale cunoştinţe teoretice“.
 
În ajunul Războiului de Independenţă se angajează la Serviciul de Poduri şi Şosele, implicându-se în constituirea unui corp tehnic de elită. Astfel, împreună cu Elie Radu, Anghel Saligny este desemnat să urmărească executarea căii ferate Ploieşti-Predeal, care fusese concesionată unei firme străine. A urmat proiectarea şi construirea podurilor pe linia Adjud-Târgu Ocna, apoi pe linia Bârlad-Vaslui, care au implicat primele poduri combinate de şosea şi cale ferată din România, Buzău - Mărăşeşti, Filiaşi - Târgu Jiu. La doar 28 de ani, proiectează podul de la Cosmeşti, peste Siret, şi tunelul din Valea Mostiştei, lucrări ce-l vor consacra definitiv. De asemenea, a condus şi lucrările de dublare a liniei ferate Bucureşti - Ploieşti, de extindere a gării Ploieşti, de consolidare a gării Azuga etc.
 
Inginerul Anghel Saligny a fost principalul autor al silozurilor de la Brăila şi Galaţi (1884-1889) - aici foloseşte, pentru prima dată, betonul armat - şi al silozurilor de la Constanţa (1899-1907). Poate este mai puţin ştiut faptul că, alături de colaboratorii săi, a proiectat, pentru prima dată, barăci şi alte dotări tipizate din lemn, invenţie românească la care au apelat ulterior şi alte armate ale lumii.
 
Însă, fără îndoială, cea mai importantă operă a sa a fost Podul de la Cernavodă, la care ne vom opri într-un articol viitor. Între anii 1895 şi 1901, a fost director al Căilor Ferate Române. În această perioadă, în 1899, a luat conducerea lucrărilor Portului Constanţa şi, până în 1910, a fost director al Direcţiei Generale a Porturilor şi Comunicaţiilor pe apă, care cuprindea navigaţia fluvială, cea maritimă, şantierul naval din Turnu Severin, Direcţia Hidraulică şi Inspectoratul General al porturilor şi docurilor din Brăila. În această calitate, a îmbunătăţit porturile, a înfiinţat portul Ramadan la Giurgiu, a amenajat navigaţia pe Dunăre etc.
 
În perioada 1910-1917, a condus nou creata Direcţie de Îmbunătăţiri Funciare, unde a realizat numeroase studii în vederea recuperării şi valorificării zonelor inundabile ale Dunării şi a altor mari cursuri de apă din ţară. În aceeaşi perioadă a condus Direcţia Generală a Muniţiilor de pe lângă Ministerul de Război şi a fost vicepreşedinte al Consiliului Tehnic superior pentru avizarea proiectelor la cele mai importante lucrări din ţară. Între 1901 şi 1917, Anghel Saligny a fost şi administrator delegat la Societatea de Tramvaie Bucureşti, poziţie de pe care a coordonat electrificarea liniilor de tramvaie cu cai şi crearea de noi trasee. În toată această perioadă, a promovat corpul tehnic românesc în faţa antreprizelor străine.
 
Chiar înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, s-a ocupat de problema unui nou local în care să fie adăpostite, în siguranţă - mai ales în condiţiile unui eventual incendiu - manuscrisele, documentele şi valoroasele volume ale Academiei, local a cărui realizare s-a început abia în 1925.
 
După declararea Primului Război Mondial, Anghel Saligny a fost însărcinat să însoţească tezaurul României la Moscova. În 1918, a fost numit ministru al Lucrărilor Publice.
 
În perioada 1881-1914, figurează ca profesor la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti. A fost membru fondator şi preşedinte al Societăţii Politehnice (1894-1896; 1910-1914).
 
A făcut parte din conducerea Societăţii de Matematică şi a creat un fond ce-i poartă numele, pus la dispoziţia Gazetei Matematice - al cărui prim număr a apărut a doua zi după inaugurarea podului de la Dunăre -, în vederea publicării de volume.
 
A publicat volumul Contribution à la connaissance des pétroles de la Roumanie şi numeroase articole şi studii în „Buletinul Societăţii Politehnice“, „Analele Academiei“ etc.
 
Anghel Saligny a iniţiat şi a condus realizarea primei hărţi hidrografice a Dunării de la Brăila la Vârciorova. Calităţile sale l-au recomandat, fiind solicitat să proiecteze un pod în Serbia. În 1922, a coordonat pregătirea serbărilor încoronării regelui Ferdinand, în calitate de preşedinte al Comitetului de organizare, la care, din păcate, nu a putut participa, din cauza problemelor de sănătate.
 
Recunoaşterea valorii şi operei lui Anghel Saligny s-a făcut încă pe parcursul construcţiei podului: în 1890 a fost numit ofiţer al Ordinului „Steaua României“; pe 15 mai 1893 era ridicat la rang de cavaler al aceluiaşi ordin; 28 septembrie 1895 - a primit ordinul „Steaua României“ în grad de Mare Ofiţer, Marea Cruce a Ordinului „Coroana României“ (1897), Marea Cruce a Ordinului „Steaua României“ (1909 - cu prilejul inaugurării portului Constanţa, Marea Cruce a Ordinului „Carol I“ - imediat după Serbările Încoronării din 1922. Recunoaşterea valorii sale pe plan internaţional reiese şi din „colecţia“ de înalte ordine străine cu care a fost răsplătit: Marea Cruce a Ordinului „Frantz Josef“ (1896), Marea Cruce a Ordinului „Sf. Sava“ din Serbia (1896), Marea Cruce a „Meritului Civil“ din partea Bulgariei (1898), Marea Cruce a Ordinului „Sfânta Ana“ (1910), era Comandor al Ordinului „Leopold“ din Belgia (1897) şi Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare din Franţa (1908) etc.
 
Tot ca o recunoaştere a meritelor sale, din 1892 devine membru corespondent, şi, din 1897, membru activ al Academiei Române, al cărei preşedinte este în perioada 1907-1916. Sunt multe oraşe din ţară care au înscrise în harta lor „strada Anghel Saligny“ - amintim doar Bucureşti, Piteşti, Constanţa, Cernavodă, Brăila, Alba Iulia, Piteşti, Braşov, Focşani. Şcoli şi licee din întreaga ţară - Ploieşti, Cernavodă, Bucureşti, Tulcea, Cluj, Iaşi, Simeria, Galaţi, Roşiorii de Vede, Turţ, Bacău - poartă numele „Anghel Saligny“.
 
Şi Constanţa i-a fost recunoscătoare. Anghel Saligny a unit Constanţa şi Dobrogea de Ţară - prin podul şi calea ferată de la Cernavoda - şi România de lume - prin portul Constanţa. Iar constănţenii i-au ridicat o statuie, care străjuieşte intrarea în portul pe care acesta l-a construit pentru eternitate. Monumentul, realizat în anul 1957, de Oscar Han, autor şi al statuii lui Mihai Eminescu de pe faleza constănţeană, este o înfăţişare în bronz a ilustrului inginer care a realizat podul feroviar de peste Dunăre, silozurile în construcţia cărora a folosit, pentru prima oară în lume, elemente prefabricate din beton, şi care a proiectat şi condus lucrările de construcţie şi modernizare a Portului Constanţa. Statuia  este situată pe bulevardul Elisabeta colţ cu strada Ovidiu, deasupra Porţii nr. 1 - Port Constanţa. Trebuie menţionat faptul că nici statuia lui Saligny nu a fost dintotdeauna în locul unde este astăzi. Aceasta era cândva amplasată puţin mai jos, pentru ca apoi să fie aşezată în locul unde se află astăzi.
 
O amintire din care reiese, încă o dată, recunoaşterea valorii lui Anghel Saligny în străinătate: un inginer străin licenţiat din Serviciul Căilor Ferate Române, plecând în Germania să muncească, arătându-şi diplomele şi certificatele obţinute în ţară, nu şi-a găsit nimic. În momentul în care a specificat că a fost elevul lui Anghel Saligny, inginerul a fost angajat la Căile Ferate Saxone.
 
Sursa foto: MINAC
 
Despre Lavinia Dumitraşcu
 
Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)
 
Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei
 
Dobrogenii şi Transilvania înainte şi în timpul marilor frământări naţionale (1917-1918)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii