Istoria Dobrogei Farmecul Mamaiei de altădată

Mamaia a fost „botezată” într-o zi de 13 august 1906. Atunci se năștea un așezământ balnear după cum era scris pe frontispiciul pavilionului, așezat pe un loc arid dar extrem de pitoresc, între mare și lacul Siutghiol. Multe au fost legendele legate de Mamaia dar una pare mai adecvată: nebuna dragoste a unui pictor pentru o frumoasă morăriță. Căci aici, după cum confirmă primul monografist al Constanței, Ioan Adam, era o moară vestită a unui armean, Agopcian. Care, evident avea o fată plină de nuri...
Generalul N.C. Constantinescu se consideră primul cetăţean al staţiunii: „fiind cel dintâi care am avut onoarea a vrea teren la Mamaia pentru construcţia unei case, după cum se poate afla din petiţia ce se află înregistrată la dv”. Un alt cumpărător - printre primii - este Vasile Popovici, procuror general pe lângă Curtea de Apel din Constanţa. L-a urmat contraamiralul Ioan Coandă, una dintre cele mai alese figuri ale marinei române, ani de zile vicepreşedinte al Ligii navale române.
Despre primii ani de viață ai așezământului balnear am scris într-un episod trecut. Dar abia împlinise 10 ani când a izbucnit primul război mondial și Doborgea a trecut sub stăpânirea bulgaro-germană suferind mari și dureroase pierderi. Pacea reinstaaalată a adus cu sine și un nou apetit al turiștilor de a face vacanțele la mare.
În „Gloria Dobrogei” din vara lui 1925 reporterul semnând cu pseudonimul „Un vizitator” scria: „Datorită bunei îngrijiri a dlui Moscu, preţuri ieftine, lume multă, colorată, muzica militară cântă permanent pe terasă - agrement total. Datorită afluenţei de public s-au pus trenuri suplimentare, zilnic şi totuşi nu sunt îndestulătoare”.[1]



Ministerul sănătăţii este categoric: „Oricine poate face băi de mare. Bolnavii şi cei ce au vârsta mai mare de 50 ani nu pot face baie în staţiunea Mamaia decât în urma unui aviz medical. Oricine poate face baie de soare. Bolnavii nu vor putea face baie de soare decât în urma unei ordonanţe medicale şi sub control medical. Se va amenaja teren cu nisip pentru băi de soare separat pentru femeile şi bărbaţii suferinzi. Oricine va face baie în staţiune trebuie să aibă costum complet”.[2]
Trebuie să fi fost mare reclama virtuţilor terapeutice ale apei mării căci de la Camera de comerţ şi industrie o adresă către primarul Constanţei suna interogativ:„Domnul ataşat comercial pe lângă Legaţiunea Republicii Cehoslovace din Bucureşti doreşte a şti dacă se poate exporta apă din Marea Neagră în butoaie în Cehoslavacia. Se poate permite a scoate apa în chestiune dacă extracţiunea este condiţionată de vreo anume dispoziţiune? Există vreo staţiune biologică? I se răspunde că se poate permite să se ia apă din mare, dar mai bine să se adreseze staţiunii hidrobiologice de la Pescăria statului dinspre Mamaia.[3]
 
Un minighid turistic despre Constanţa prezenta renumita plajă Mamaia, situată la 6 km de oraş, unde se află şi reşedinţa regală, legată de oraş prin cale ferată pe care circulă 8-12 trenuri pe zi. Un mare număr de autobuze, taxiuri şi trăsuri deservesc staţiunea cu preţuri tarifate. Plaja are o lungime de zeci de kilometri, cu nisipul cel mai fin şi se poate înainta în mare 100-150 metri de la ţărm, exclus orice pericol.
Băile Mamaia au cabine în număr suficient, un restaurant cu preţuri moderate şi un splendid parc între mare şi lacul Siutghiol stă la dispoziţie vizitatorilor. Canotaj, pescuit şi alte sporturi sunt la îndemâna amatorilor.
50 % reducere pe C.F.R. de la 1 iunie-1 octombrie. La plecarea din orice staţiune din ţară se plăteşte biletul întreg, care se păstrează la sosire. O simplă viză la gară, la plecare - indiferent de timpul de şedere aici - îndreptăţeşte înapoierea gratuită cu acelaşi bilet. Vizitatorii străini –din ţările limitrofe - pentru a beneficia de reducere de 50 % pe C.F.R. vor cumpăra biletul de tren la staţiunea de frontieră până la Constanţa. De asemenea vizitatorii străini sunt scutiţi de taxa vizei paşapoartelor. Aceasta se face în mod gratuit de către Chestura Poliţiei Constanţa.
În acelaşi ghid: logoul orașului era: „Constanţa - regina staţiunilor balneoclimaterice din Europa graţie climei, mării şi soarelui”.[4]



În anul marilor sărbători dobrogene prilejuite de împlinirea unei jumătăţi de secol de la realipirea ţinutului la ţară Mamaia nu putea scăpa fără programe speciale. Dintre toate interesantă ni se pare astăzi oferta făcută de doi asociaţi: Marin Vintilă şi Cristea Stănescu din Constanţa, strada Ştefan cel Mare 41, care solicită aprobare pentru a putea construi un plan înclinat cu mişcare mecanică pe malul mării, în punctul de intersecţie al bulevardului Principesa Ileana cu prelungirea străzii Eroilor, care construcţie va servi în timpul sezonului pentru „scoborârea şi urcarea publicului la acea plajă.” Această lucrare - motivează autorii - va aduce un serviciu imens publicului constănţean care obişnuieşte a face băi la această plajă şi totodată va înfrumuseţa oraşul înzestrându-l şi cu un loc de joacă care prin genul unic al construcţiei va fi un obiect de curiozitate generală.
Propunerea a fost larg dezbătută de membrii serviciului tehnic al Primăriei, de alţi specialişti care vedeau în propunerea celor doi asociaţi doar o cheltuială imensă pentru bugetul local.[5]Din păcate, nu ştim să se fi făcut aşa ceva la Constanţa, în timp ce la Covasna, în parcul natural din zona sanatoriului cardiovascular funcţionează un asemenea mijloc de transport fără combustibil chiar şi în timpurile noastre.



Averea Primăriei la Mamaia data în antrepriză
În deschiderea sezonului 1928, Primăria predă pavilioanele băilor, bufetul şi mobilierul de la băile Mamaia, proprietatea ei, antreprenorilor A. Roşculeţ şi O. Vartanof. Bunurile de inventar erau constituite la această dată din: pavilion bufet din zidărie de cărămidă şi din lemnărie compus dintr-un salon pentru bufet şi consumaţie, o bucătărie, 2 camere, un antreu, un beci şi 2 terase acoperite, pavilionul băilor stabile construite din lemnărie pe şini de fier compus din 2 aripi cu coridoare de legătură între pavilionul bufet şi pavilioanele băilor, cuprinzând fiecare aripă câte 60 cabine pentru băi şi câte 2 cabine closete, 160 cabine mobile din care 50 cabine confecţionate chiar în acest an, 1928, 2 camere la pavilionul grădinii ce vor servi pentru spălătorie şi dormitor  pentru personalul de serviciu.
Sezonul de băi 1931 găseşte un alt antreprenor, pe Mihail Stănescu, care se obliga a înzestra stabilimentul de băi cu tot utilajul necesar, angajând personalul trebuincios, punând la dispoziţia scăldătorilor cabina şi rufăria compusă, de data aceasta, din cearceaf, chiloţi şi prosop. Era fixată taxa de 11 lei pentru fiecare persoană care făcea baie, din care sumă 4,50 lei revenea concesionarului, iar 6,50 lei Primăriei. Medicii străini de localitate, familiile lor precum şi ziariştii ce frecventau băile erau scutiţi de taxa de 11 lei.[6]
Un grup de circa 30 ospătari reclamă primarului, pe care îl socotesc „tatăl oraşului”, să nu se mai angajeze personal sezonier din Bucureşti şi din alte părţi cât timp aici, la Constanţa, ei sunt calificaţi şi şomează. Dau exemplu restaurantele „Veneţia” şi bufetul de la Mamaia de sub conducerea lui Marin Canciovici, dar şi Cazinoul de la Carmen Sylva, Cazinoul de la Constanţa, „Hotel Palace” şi „Hotel Regina”. Primarul pune rezoluţia: „se va sfătui patronii să angajeze chelneri din localitate.”
În 1932 printre antreprenorii stabilimentelor de la Mamaia se oferă şi Stelian Ştefănescu, directorul unuia dintre cele mai importante cotidiane locale „Marea Neagră”. Dar lupta care se duce între el şi alţii preferaţi probabil de primărie îl determină să reclame vehement denunţând că până în acest an băile nu au adus profituri în bugetul Primăriei, nu au fost ţinute licitaţii corecte şi personalul angajat este de slabă calitate umană. Evident plângerile ziaristului stârnesc valuri de comentarii în şedinţele consiliului local.
1933. Antrepriza de la Mamaia schimbă destinaţia cabinelor, mutând pe cele ale femeilor la dreapta ceea ce, după disperatul raport al Serviciului sanitar al municipiului, nu este nici decent nici folositor căci „trec trăsurile, maşinile şi toţi vizitatorii”. Şi câte ar putea vedea ei!  Să treacă din nou doamnele la stânga şi domnii la dreapta, altminteri nu dăm aviz sanitar![7]Raportul nu poartă nici o rezoluţie!
Printre vizitatorii care au făcut baie la Mamaia ca invitaţi ai Primăriei, care a suportat costul biletelor, sunt în această vară: 300 copii din Bucureşti, 25 ziarişti unguri, 22 cercetaşi egipteni, 65 elevi şi ofiţeri din flota greacă, 35 studenţi italieni.[8]
 
„Modernizarea vechii staţiuni de vară cu cea mai frumoasă plajă de pe tot litoralul Mării Negre, cu renumitele dune de nisip, aşezată aşa de pitoresc între Marea Neagră şi lacul cu apă dulce Siutghiol, formează una dintre preocupările noastre de căpetenie”, raporta  avocatul Scarlat Huhulescu, prim ajutor de primar al Constanţei, la cel de-al treilea Congres general al presei de provincie din România, ţinut la Constanţa, în zilele de 28-30 septembrie 1934. Şi continua: „Am găsit în această privinţă sprijinul cald al opiniei publice, al presei, câr mai ales am găsit o constantă încurajare din partea aceluia care prezidează la destinele acestui neam.
Avem un plan întreg pentru modernizarea acestei staţiuni. Din planul general de construcţiuni am executat în primăvara acestui an măreţul pavilion, peste câteva zile va începe construirea cabinelor, lucrare monumentală ce se va clădi pe o suprafaţă de 4000 mp şi care va face ca această staţiune să devină una din cele mai frumoase din Europa. Lucrările vor costa suma de lei 18.500.000 lei şi vor realiza 600 cabine individuale pe două etaje, cu portice pompeiane şi cu patio spaniolesc în faţă. Jetee-ul în mare va fi din beton armat, iar la capătul său se vor face instalaţiuni speciale pentru toate sporturile dec apă, după modelul marilor staţiuni din occident. În curând un mare Palas –plaje va fi construit de primărie şi va completa primul ciclu de realizări din staţiunea Mamaia. Staţiunea este complet iluminată cu electricitate şi are canalizare cu apă potabilă - iar în prezent serviciul nostru tehnic lucrează la planurile de canalizare a apelor menajere”.[9]



Promovare cu forțe proprii
„Dar în primul rând şi mai cu seamă propaganda trebuie să se facă în mijlocul concetăţenilor noştri:hotelieri, restauratori, comercianţii în genere pentru ca să imite, pe cât posibil, sacrificiile materiale pe care municpiul le-a consimţit pentru modernizarea staţiunii noastre, provocând un curent nou de civilizare a instalaţiilor din hoteluri, restaurante etc, pe de-o parte, iar pe de altă parte să se gândească serios la ieftinirea traiului în timpul sezonului de vară. Vom face în acest sens apel la camerele profesionale şi la Sfatul Negustoresc din Constanţa, pentru a ne ajuta în marea operă de propagandă balneo-climatică ce am întreprins pentru punerea în valoare a staţiunii Constanţa.[10]
Este aprobată construirea unei noi clădiri pentru băi la Mamaia, și încredințată lucrarea lui Victor Stephanescu, agreat şi de Ministerul lucrărilor publice şi al comunicaţiilor. Memoriul relativ la construcţia unui pavilion restaurant în staţiunea de băi Mamaia din municipiul Constanţa cuprinde ca argumente: „Staţiunea balneară Mamaia este singura staţiune importantă la mare unde în fiecare an vin vizitatori din toate unghiurile ţării chiar şi din străinătate. Această staţiune, înainte de război, se prezenta cât se poate de atrăgător, atât ca poziţie naturală cât şi prin instalaţiile de băi şi a pavilionului-restaurant. După război, în vara anului 1922 pavilionul restaurant a fost distrus până la temelii de un incendiu. În locul lui s-a construit imediat o construcţie rudimentară din lemn, care este utilizată şi în prezent dar care prezintă un aspect respingător. Construcţia propusă va fi din zidărie de beton şi cărămidă cu temelie din beton armat, astfel încât pe lângă aspectul frumos ce-l prezintă să asigure şi o durabilitate perfectă avându-se în vedere vânturile puternice din timpul iernii.”[11]
Casa Bărcilor de la Mamaia
Cu siguranţă, perioada interbelică a consemnat în viaţa ţării un avânt  fără precedent. Printre celelalte ramuri economice, turismul românesc devenise preocuparea tuturor. La Bucureşti lua fiinţă Asociaţia „Prietenii Mării”, oficiu de camping, sport şi turism, cu filiale pe litoral şi la munte, dar şi cu reprezentanţe în străinătate: Cehoslovacia, Polonia, Turcia, Austria. Scopul asociaţiei era declarat prin numele său: de a propaga şi răspândi ideea de educaţie fizică şi sporturi prin viaţă în aer liber, îmbinată cu dragostea de mare. Asociația organiza tabere de vară, colonii şcolare model, excursii maritime şi fluviale, în ţară şi străinătate, întreceri şi concursuri sportive şi nautice.
În paralel funcţiona şi Biroul naţional român de informaţii gratuite şi propagandă turistică pentru staţiunile balneoclimatice care a reuşit să organizeze o reţea cu asociaţiile de turism din toată Europa, cu birourile comerciale de voiaj, răspândind o bogată producţie de afişe, prospecte turistice, ghiduri.
Societatea Salvamar şi-a propus să amenajeze în 1935, pe malul lacului Mamaia, o clădire monumentală, lungă de 80 metri şi lată de până la 50 de metri, numită Casa Bărcilor. Ea trebuia să cuprindă: un mare garaj pentru bărci, modern utilat,un atelier pentru reparaţii şi construcţii de bărci şi de cabane, câteva magazine pentru necesităţile locale, un solarium pe terasa acoperiş a clădirii, cabine, precum şi garderobe sistematic organizate, duşuri şi un mare restaurant.
Această clădire trebuia să fie aşezată pe o plajă artificială creată pe malul lacului, plajă care se întindea pe o lungime de 900 metri şi pe o lăţime de 50 m. Pe această plajă dotată cu şezlonguri se amenaja și un loc special pentru practicarea gimnasticii.
 Cheul de acostare a bărcilor era consolidat cu o balustradă şi o platformă iluminată cu lampioane. Circa 80 de bărci de toate categoriile trebuiau puse la dispoziţia publicului, cu ele organizându-se regate şi serbări nautice. Proiectul prezentat amplu în revista„Marea Noastră” din iunie 1935 venea să sprijine propunerea făcută de autoritățile naționale de a transforma Mamaia într-o  staţiune sportivă.
Arhitectul impunătoarei Case a Bărcilor a fost Radu Dudescu, arhitectul Băncii Naţionale a României, costul clădirii a ajuns la 4.886.000 lei, iar almobilierului  261.000 lei.
Motivaţia acestei construcţii: „Comitetul de direcţie, plecând de la ideea că marinarii salvatori, ce-şi riscă în tot momentul viaţa lor pentru a scăpa vieţile altora, au dreptul la un trai bun şi tihnit, n-a cruţat nici o cheltuială ca să doteze această casă cu tot ce este mai necesar unei bune gospodării a vieţii celor ce formează echipajele şalupelor de salvare „Pescăruşul” şi „Albatros”: dormitoare, sală de masă, sală de lectură, cancelarie, bucătărie, spălătorie, magazii, garaje, atelier, calorifer, lavoare, duşuri, apă caldă şi rece, veselă, bibliotecă, radio etc, totul într-un cadru civilizat. Biblioteca şi radio au fost dăruite de Banca Naţională. Totodată, Staţiunea a fost legată telefonic prin Direcţia Porturilor Maritime Constanţa cu staţiunea T.F.S., cu staţiunile radio coastă şi cu toate punctele principale de pe litoral spre a putea fi anunţate cât mai grabnic sinistrele maritime ce ar surveni în această regiune.
În timpul celui de-al doilea război mondial la Mamaia se instalase Centrul de tragere şi bombardament aerian unde s-au instruit şi perfecţionat sburătorii din toate unităţile de aviaţie. Fusese instalată Unitatea de hidroaviaţie germană. Apoi, abia stinse acordurile războiului staţiunea a fost ocupată de armatele sovietice.
Capacitatea staţiunii Mamaia la terminarea războiului era destul de mică: 30 de vile particulare cu 1067 locuri, hotelurile Cazino, cu 110 camere, și Rex cu 208 camere. „Rex” era cel mai mare și mai luxos din staţiune. Fusese proiectat chiar pe nisipul plajei. Arhitecţii acestei clădiri emblematice erau cei mai importanţi ai României interbelice: George M.Cantacuzino şi V.S.Arion. 
La 15 iunie 1945 s-a redeschis sezonul estival și oamenii, dornici de libertate, de pace, de vacanță adevărată au început timid să frecventeze Mamaia.
Și a mai trecut un deceniu până au început să apară noile construcții.
Hotelul Yalta, astăzi Iaki, s-a construit în 1956. O clădire monumentală cu  arcade, pilaştri, coloane, care formează porticul majestuos al faţadei păstrează şi astăzi un stil sobru, neutru. Hotelul avea 119 camere, restaurant şi braserie. În aceeaşi perioadă, a fost ridicat şi Hotelul Albatros cu 250 locuri.
În 1957 a fost clădit un restaurant-cantină cu 500 locuri, o terasă, un bar şi un spaţiu pentru lectură şi jocuri distractive. Alături, a fost amenajată o tabără numită a Prieteniei, cu 180 corturi, putând găzdui 1200 turişti pe serie. Tabăra aparţinea Oficiului Naţional de Turism Carpaţi.
Parcul din faţa hotelului Rex, rebotezat Internaţional, primeşte şi el un nume, „1 Mai”. Pentru amenajarea lui s-a lucrat îndrăcit, căci a fost nevoie ca nisipul să fie înlocuit cu pământ vegetal pe o grosime de 90 cm.
Restaurantul Albatros a fost construit în 1958, având o capacitate de 400 locuri, şi dispunând de o terasă largă spre mare. Avea - ce lux pentru acele vremuri! - o piscină. Elementele de construcţie îmbinau betonul cu sticla într-o manieră modernă. Autorii proiectului - dr.arh.Cezar Lăzărescu, dr.arh.G.Cristea, dădeau linia arhitecturală pe care o vor dezvolta mai târziu pentru întreaga staţiune.
 Restaurantul bar Cazino a fost redeschis în 1958 alături de care se aflau un complex comercial, librărie, coafor, frizerie. În faţa Cazinoului a fost amplasată statuia din bronz a lui Ion Jalea „Nudul cu mărul”. Lucrarea datează din anul 1943 şi înainte de a o duce la Mamaia artistul a expus-o la Bienala de la Veneţia.
În 1959 au fost construite complexul Modern, format din hotelurile Palas l şi ll, Modern, Central, cu o capacitate de 1.115 locuri, şi hotelurile Tomis l- 380 locuri şi Tomis ll-152 locuri, cabinele ştrandului Cazino au fost transformate în camere, realizându-se o capacitate de 312 locuri. În completarea complexului Tomis este ridicată policlinica staţiunii.
Castelul, fostă reşedinţă regală şi apoi bază militară, este transformat în casă de odihnă a oamenilor muncii, apoi devine reşedinţa de vară a lui Gheorghe Gheorghiu Dej.
Parcul Mamaia din faţa Cazinoului a fost creat plantându-se arbuşti ornamentali, salcii cu frunza argintie, salcâmi, stejari, arţari, o pădurice care lega armonios imaginile de alb a clădirilor şi albastrul mării. În faţa lui s-a amplasat ceva mai târziu, în 1961, lucrarea în bronz a lui Oscar Han, numită „Noul născut”.



Tot în aceeași perioadă, peste malul mlăştinos al unei părţi din lacul Tăbăcăriei şi a lacului Siutghiol se construieşte în 1959 un nou bulevard, paralel cu malul Siutghiolului. Până atunci, vântul spulbera dunele de nisip care se înălţau cu 4-5 m deasupra nivelului mării. În anul 1959 s-a construit un “paranisip” din beton, placat cu piatră de calcar, de-a lungul staţiunii.
În 1958, staţiunea dispunea deja de 18.000 locuri pe tot sezonul.
La începutul anilor 1960  începe propriu zis construcţia staţiunii Mamaia - un cordon lung de circa 10 kilometri, care se aşterne între apele mării şi cele ale lacului Siutghiol, aproape complet gol, plin de smârcuri şi bălţi începe să fie construit cu hoteluri şi restaurante - un ansamblu de 10.000 locuri, amplasate chiar la intrarea în staţiune. Autori: arhitecţii Cezar Lăzărescu (coordonator general), ing. N. Laslo, arhitect L.Staadecker, arhitect L.Popovici, arhitect V. Constantinescu, arhitect M.Laurian, arhitect A. Toma, arhitect V. Petrea, inginer I. Neacşu, inginer M.Barbaiani.
În 1962, Mamaia avea deja 28 hoteluri cu 14.000 locuri, 20 de restaurante, numeroase baruri de zi, centre de răcoritoare, complexe comerciale şi terenuri de sport, intercalate armonios între spaţii verzi pe 70 ha.
 
Era Mamaia pe care am iubit-o noi, constănțenii, pentru că ne aparținea în egală măsură. Era locul ideal al vacanțelor noastre la mare, cât ținea vara de lungă…Reprezenta spiritul liber, neîngrădit, tinerețe, dragoste…
 

---