Aniversări românești Construirea și lansarea la Constanța, în urmă cu secol (august 1925), a primului hidroavion românesc – „Getta”(I)

În programul de creare a bazelor aviaţieinaţionale, hidroaviaţia – „acea parte a Aviaţiei care se ocupă cu zborurile deasupra mărilor, sau a apelor în general” (cum scria în 1921lt.-comandor Racoveanu) – începe să apară, în anii ’20, în vizorul preocupărilor factorilor responsabili naționali, deşi dotarea cu hidroavioane rămâne complet deficitară, modesta flotilă de la Constanţa, înființată în 1920, fiind mai mult hârtie.
 În acest cadru se proiecteze şiimplicaţiile construirii, lansării comenzii şi(ne)onorării, în cele din urmă, a ei) a primului hidroavion românesc construit, în 1925, la Constanţa) – „Getta. S.T.C. Tip R.A.S.-1”.
Hidroavionul este construit în anul 1925 de către Societatea de Transport Constanţa, S.A (S.T.C.), înfiinţată în 1920 cu un capital iniţial de 250.000 lei, sporit în 1925 la 5 milioane de lei, deplin vărsaţi (iar în 1936, la 10 milioane lei).
Obiectul statutar al societăţii prevedea – pe lângă lucrările de tâmplărie pentru binale, mobile, căruţe dobrogene, reparaţii mecanice –şivânzări şi cumpărări, precum şiconstrucţii de avioane în ateliere proprii din str. Griviţei nr. 42.
În 1925, cu sprijinul financiar al unuia dintre administratorii delegaţi ai S.T.C, George I. Georgescu(1884-1977), „un om întreprinzător” (unul dintre întreprinzătorii comerţuluişi industriei constăţene; el a fost ani îndelungaţi în fruntea Camerei de Comerţşi Industrie locale: secretar în perioada 1908-1920, preşedinte între 1920 și 1925, apoi, timp de peste două decenii, sindic al Bursei din Bucureşti) –, în atelierele societăţii s-a început să se lucreze „cu multă asiduitate şi neînchipuit de conştiincios primul hidroavion românesc”, cum se arăta în articolul Primul hidroavion românesc în construcţie la Constanţa (publicat de ziarul local „Dacia”, la 24 iulie 1925).
Inginerul Radu A. Stoika (1900-1971) a efectuat studii navale în Scoţia, iar în 1922 şi-a luat în Franţa diploma de inginer de construcţii navale şi aeronautice. Preocupări de creaţie tehnică avusese încă din adolescenţă, în 1917 realizând la Iaşi o sanie-automobil cu elice, distrusă ulterior la Focşani. Ideea construirii hidroavionului „Getta”, „desigur, n-a fost o «ajungere» întâmplătoare” – declara el într-un interviu.
 
Articolul din ziarul constănţean„Dacia” este primul dintr-o campanie publicitară ce urmărea crearea unei atitudini publice şi a autorităţilor, favorabile prin prisma onorării viitoarelor comenzi a hidroavionului „pe care autorităţile noastre în drept vor şti să-l aprecieze aşa cum se cuvine, „de reuşita lui depinzândîn bună parte rezolvarea unei probleme din cele mai importante în legătură cu apărarea noastră naţională”.
Motivaţia ultimă – legată direct de patrioticele resorturi ale creării unei industrii naţionale de apărare (respectiv, în domeniul hidroaviaţiei) – este pe larg relevată în amintita publicaţie; este adevărat, spune aceasta, că se pun la dispoziţiaoştirii sute de milioane de lei pentru înzestrarea tehnică, „totuşi, mai este mult de făcut şi de aceea ne bucurăm – ca buni români – văzând cum industria privată începe şi la noi să se dezvolte în această direcţie pentru a ne scuti să mai fim tributari străinilor hrăpăreţi, cari – pe lîngă că ne oferă un armament mediocrurefuzat de alte ţări mai bine înzestrate ca noi şi pe preţuri înzecit mai mari decât ni l-am fabrica în ţară (subl.n.), dar mai totdeauna se abat de la contractele şicaetele de sarcini întocmite de specialiştiinoştri, punându-se sub scutul guvernelor respective, totdeauna gata a-şi apăra propria lor industrie”.
Se exprima, în acelaşi timp, şi o doleanţă firească (anticipându-se, după cum vom vedea, dezamăgirile rezultate din colaborarea cu Ministerul de Război, ce vor deveni reale după 1926) a iniţiatorilorconstrucţiei primului hidroavion românesc, atunci când se scria: „Să sperăm că d. general G. Mărdărescu, ministru de război,care a făcut deja un început de încurajare dând societăţii S.T.C. materialul şi alte accesorii pentru construcţia acestui prototip de hidroavion, va continua să răsplătească cu atenţiune sa o industrie menită a a duce reale servicii ţării sale” .
Aşa cum rezultă din Brevetul de invențiune „Hidroavionul Getta S.T.C. Tip R.A.S.-1”,al inginerului Radu A. Stoika şiindustriaşului George I. Georgescu, „Primul hidroavion român construit după concepţia subsemnatului (Radu A. Stoika – n.n.) în Fabrica şi atelierele S.T.C., în două luni şi jumătate, este un biplan-sesquiplan pe cocă, bazat pe principiul pendulului şi făcând parte din clasa aşa ziselor hidroavioane de «Haute mer». El este prevăzut cu un motor «Hiero» de 220 HP, cu o helice propulsivă, totuşi calculele rezistenţelor au fost făcute pentru a putea fi montat cu un motor de 300 HP.
Am imaginat acest hidroavion ţinând seama nu numai de toate progresele tehnicii mondiale realizate până în prezent, dar încă şi de capriciile Mării Negre, în scopul de a inaugura aeronautica navală (hidroaviţia) în marina noastră de războiu, dânsul putînd servi atât ca aparat de recunoaştere sau ca auxiliar întebuinţat la convoyajuri de marina noastră comercială, câtşi pentru şcoală, antrenamentul şiperfecţionareapiloţilordestinaţihidroaviaţiei cari astăzi ne lipsesc cu desăvărşire.
La nevoie, va putea fi transformat cu uşurinţăşi în hidroavion de bombardament” (subl.n.). În precizarea funcţiunilor noului aparat, de folos sunt şi următoarele notaţii ale celor doi autori: „Hidroavionul român «Getta» a fost construit pentru a servi:

a) ca avion de tranziţie la mare, pentru piloţişi observatorii deja formaţi pe aparatele terestre (motor 220 la 260 HP);
b) pentru observaţiunişirecunoaştereuşoară cum şi colaborare cu Marina de Război (motor 260 la 300 HP)”.
Înainte de a reda, succint, caracteristicile tehnice ale noului aparat, nu lipsită de interes este relevarea motivaţiilor ce au stat la baza întregii acţiuni de edificare la Constanţa a unei fabrici de hidroavioane, aşa cum sunt ele inserate de către S.T.C. într-un Memoriu privind industria aeronavală română – I.A.N.R. Documentul (ce datează din 1 mai 1926, trimis fiind miniştrilor de Război şi de Industrie şiComerţ) debutează prin o serie de „consideraţiuni generale”, în care se reaminteşte că „hidroaviaţia este complimentul indispensabil al forţelor noastre aeronavale”.
Precizând rolul specific al hidroaviaţiei, tot mai crescând, „Având în vedere enorma întindere a frontierelor ţării noastre întregite, în majoritatea lor limitate de ape importante”, memoriul arată „că – în afară de necesitatea de a prevedea fără altă întârziere Marina noastră cu hidroavioanele cele mai prfecţionate pentru a fi secondată cu eficacitate în apărarea coastelor, contra oricărei ameninţări (...), în special dispre largul mări –, dezvoltarea luată în ultimul timp de hidroaviaţie denotă până la evidenţă că viitorul hidroavionului este chiar superior [Sic!]aceluia al aeroplanului, prin faptul că suprafaţa globului terestru este acoperită de 3/5 părţi cu mări şi oceane, peste care numai aeronautica maritimă se poate hazarda să sboare”.
Partea a doua a memoriului Societăţii de Transport din Constanţa (S.T.C.) se ocupă cu punctarea „Situaţiei aeronavale române, faţă de aceea a ţărilor vecine”, comparativ mai bună decât a noastră, la capătul căruia se spune: „România, neposedând nici un singur aparat de aeronautică navală–deşi la Constanţa avem un grup fictiv de hidroaviaţie fără aparate- Societatea de Transport Constanţa (S.T.C.), societate pur românească –a luat pe cont propriu iniţiativa creierii şi la noi în ţară a unui început de industrie naţională aeronavală (subl.n.).
 
Hidroavionul era compus din obişnuitelepărţi distincte ale unui asemenea aparat:
I) celula (care cuprindea planorul, coca-fuzelaj sau barca având o suprastructură şimontaţii respectivi), plutitorii şiamenejele (echilibrul, profundorul şidirecţia);
II) Grupul motor-propulsor,care cuprindea motorul, elicea, şiinstalaţia respectivă;

III) Accesorile,respectiv comenzile, aparatele de bord, profilajele, capotajele, haubanajul, amplasamentul pilotului şi cel al observatorului, instalaţia radio, dinamoul pentru iluminat, aparatul fotografic, distilatorul şi extinctorul etc;
IV) Armamentul (hidroavionul era armat cu trei mitraliere, dintre care două pe turela din faţă, iar a treia montată pe un trepied lângă pilot; cu o „uşoară transformare, aparatul poate lua şi bombe)”.
După două luni şi jumătate de lucru, în atelierele din str. Griviţei nr. 42 (între 1 iunie și 15 august 1925), hidroavionul, botezat „Getta” (după numele fiicei lui G. Georgescu) este transportat în portul Constanţa: La 15 august pentru prima dată un hidroavion romînesc a fost lansat pe Marea Neagră– titra, la 31 august, ziarul belgian „Gazette de Liége”.
În portul constănţean, pentru montarea elementelor componente ale aparatului, în vederea operaţiunilor de lansare la apă şi scoaterea la uscat, S.T.C. construise, în prealabil, la dana 35-bazinul „Titan”, din vecinătatea Silozurilor – o hidroscală cu toate accesorile aferente- eşafodaj de lemn, pod de lansare, şinedecauville în lungime de 24 m-, având dimensiunile de 14 m lungime/3 m lăţime.
 În aceeaşi zi, de sâmbătă 15 august, sunt efectuate ultimele retuşuri tehnice respectiv „s-a găsit că trebuie modificată incidenţa motorului, câtşi cea a celulei”, reglaj efectuat de lt. mecanic C. Zamfiropol.
La construirea hidroavionului au lucrat circa 22-30 persoane, între care şefii de ateliere V. Apahideanu, Gh. Spirescu, maistrul I. Mateiaş, tâmplarul P. Baicu, strungarul Gh. Braşcă, mecanicii I. Tomulescu, Gh. Irimia, St. Turcu, D. Ionescu ş.a
Luni, 17 august 1925, hidroavionul este coborât din nou la apă: „plin de încredere, căpitanul Romeo Popescu ia din nou loc în maşina zburătoare care, după ce avea să parcurgă graţioasăcâteva sute de metri, se ridică în atmosferă”.
Presa vremii consemnează, cu un lux de amănunte, Inaugurarea primului hidroavion românesc” („Universul”, 22 august, „Dimineața”, 22 august).