Istoria Dobrogei - Bibliografie Ana Comnena (sec. XI-XII) –„Alexiada” (II)

Anna Comnenaa fost fiica împăratului Alexie I Comnenul(1081-1118) și a Irinei Ducas,  născându-se la 2 decembrie 1083. Ea fost căsătorită cu prietenul tatălui ei, scriitorul Nichifor Bryennios, după moarteaacestuia renunțândla politică și retrăgându-seîntr-o mănăstire. Acolo, Ana a scris „Alexiada”, lucrare istoricădedicată domniei părintelui ei, continuând scrierea luiBryennios. „Alexiada”, terminatăîn 1148, cuprinde 15 cărți și prezintă evenimentele perioadei 1069 – 1118. Deși fiica împăratului pretinde că a scris o lucrare obiectivă, chiar titlul cu rezonanță homerică indică intenția omagială a autoarei. Sursele lucrării includ pe istoricii bizantiniSkylitzes, Attaliates, Psellos, Bryennios), amintirile demnitarilor și militarilor de toate gradele care au luptat alături de Alexie, actele de cancelarie șipropriile amintiri. Dotată cu o cultură puțin obișnuită pentru o femeie din epoca, Ana Comnena scrie într-un stilcare imită pe clasicii elenismului și face trimiteri științifice la teologie, medicină, astronomie și astrologie. „Alexiada” s-a bucurat de o mare prețuire în lumea bizantinăși a fost considerată de posteritate ca un important monumental literaturii Bizanțului. (A. Elian& N. Ș. Tanașoca)
 
 
5
 
1084. Pavlichianul Traulos, om de casă al împăratului Alexie Comnenul, se refugiazăîmpreună cu un grup de eretici aparținând aceleiași secte la Veliatova, care devine cartierul general al unei răzvrătiri. Traulos se aliază cu pecenegii din Paristrion pe care-i stârnește în expediții de jaf împotriva romeilor.
 
„(...) Dar Traulos, căruia nu-i ajungeau acestea, a încheiat înțelegerea cu sciții [pecenegii invadatori – n. e. r.] care locuiesc în Paristrion,  atrăgând de partea sa căpeteniile din regiunea Glavinițeiși a Dristreiși din părțile vecine lor; s-a căsătorit în același timp cu fiica unuia dintre fruntașii sciților, silindu-se din răsputeri să aducă daune împăratului prin năvălirea sciților. Împăratul, aflând zi de zi toate aceste lucruri, cu grija de viitor, își dădea silință să-1 câștige prin scrisori și făgăduieli, prevăzând răul ce se va ivi de pe urma lui. Ba, chiar și un hrisov de iertare și deplină libertate alcătuind, i 1-a trimis. Dar racul nu învață să meargă drept înainte; așa și el rămânea același, care ieri și alaltăieri atrăgea pe sciți și chema încă mai mulți din ținuturile lor și prăda toate împrejurimile.
 
 

6
 
1086. Alungați de cumani, pecenegii trec la sud de Dunăre, înțelegându-se în prealabil cu conducătorii locali, Tatos, Sesthlavși Satza. Ciocniri bizantino-pecenege terminate cu victoria bizantinilor
 
„(...) Un neam scitic [pecenegii – n. e. r.], prădat zi de zi de sarmați [cumanii turcici – n. e. r.], părăsindu-și sălașele, a coborât la Dunăre. Cum aveau nevoie să se înțeleagă cu cei care locuiesc la Dunăre, căzând de acord asupra acestui lucru, au intrat în tratative cu conducătoriilor, cu Tatos, numit și Chalis, și cu Sesthlavși cu Satza, căci trebuie să amintesc și numele celor mai de seamă dintre dânșii, deși trupul istoriei se murdărește cu aceștia [disprețul bizantin pentru barbari – n. e. r.], unul, ținând în stăpânirea sa Dristra, ceilalți Vicinași celelalte. După ce s-au înțeles cu aceștia, trecând Dunărea fără teamă de acum încolo, prădau ținutul învecinat, ocupând chiar și unele orașe. Apoi, bucurându-se de oarecare tihnă, au arat pământul, semănând mei și grâu. Dar acel Traulos maniheanul[nume religiei persane anticepentruereticii pavlichieni (paulicieni)și bogomili – n. e. r.], cu cei ce-1 urmaserăși cei ce nutreau aceleași gânduri ca și el și stăpâneau orășelul de pe culmea Veliatovei [la nord de Filipopoli/Plovdiv–centrul Bulgariei – n. e. r.], despre care am vorbit mai pe larg când a fost prilejul, aflând de faptele sciților, au dat la iveală ceea ce clociseră mai înainte.
Punând stăpânire pe drumurile înguste și pietroase, au chemat pe sciți și de aici au jefuit toată țara romeilor. Căci maniheii sunt din fire un neam foarte războinic și întotdeauna dornic, ca și câinii, a se înfrupta din sângele oamenilor. Când împăratul Alexie a aflat aceasta, poruncește domesticului Apusului [Peninsulei Balcanice]Pakurianos, pe care-1 cunoștea ca pe un om foarte capabil, să se ocupe de armatăși să o așeze în linie de bătaie și să se foloseascăîn luptă de diferite stratageme, ca împreună cu Vranas, priceput la război și acesta bărbat foarte, să-și adune trupele și să meargăîmpotriva lor. Și, ajungând pe sciții care străbătuseră trecătorile [munților Balcani]și-și fixaserătabăra dincoace de Veliatova, văzându-i mulțime nenumărată, a renunțat îndată să pornească bătălia cu ei, socotind că e mai bine pentru moment să-și păstreze trupele tefere fără bătălie, decât săînceapă lupta cu scițiiși să fie învins cu mari pierderi de oameni. Dar aceste intenții nu au fost pe placul lui Vranas, care era iubitor foarte de primejdii și îndrăzneț. Și domesticul, ca nu cumva să cadă asupra lui bănuiala că din lașitate amâna lupta, a cedat în fața avântului lui Vranasși, după ce a poruncit tuturor să se înarmeze și a întocmit formația de luptă, a pornit asupra sciților, conducând el însuși centrul falangei. Dar, deoarece oastea bizantină nu egala nici cea mai mică parte din mulțimea dușmanilor, numai vederea acestora i-a îngrozit pe toți. Aruncându-se totuși asupra sciților, mulți sunt răpuși în luptă, iar Vranas cade rănit de moarte. Iar domesticul, luptând cu îndârjire și năvălind călare, cu furie, în rândurile dușmanilor, izbindu-se de un stejar, pe loc și-a dat sufletul. Și restul oștirii s-a risipit, apucând care încotro. (...) Dar [împăratul] nu s-a descurajat din aceasta pricină, ci, chemându-1 pe Tatikios[fiul unui prizonier turcajuns prieten al împăratului – n. e. r.], 1-a trimis cu bani destui la Adrianopol [Edirne/Turcia europeană], pentru ca să dea oștenilor soldele lor anuale și pentru ca să adune totodată de pretutindeni trupe ca săîntocmească o armată gata curând de luptă. Iar lui Humbertopulos[comandant normand în serviciul bizantinilor – n. e. r.] i-a poruncit ca, lăsând la Cizic[vestul Turciei asiatice] o garnizoană puternică, să meargăîn grabă numai cu celții [normanzii] să-1 întâlnească pe Tatikios. Acesta, văzându-i pe latini [nume dat de bizantini occidentalilor catolici – n. e. r.]și pe Humbertopulosși, prinzând curaj, cum se adunase și destulă armată, îndată porni asupra sciților. Ajungând lângăFilipopole, își așeză tabăra lângă malul râului care curge pe lângăBlisnos[între Adrianopol și Filipopole – n. e. r.]. După ce văzu pe sciții care se întorceau de la jaf cu pradă multăși cu robi, deși abia își pusese bagajele înăuntrul întăriturilor, desprinde un număr îndestulător de oameni și-i trimite împotriva lor. După ce el însuși s-a înarmat și a poruncit tuturor să-și pună platoșele, așezându-și falangele în ordine, a pornit pe urmele ostașilor trimiși înainte. Când văzu căsciții cu prada și cu captivii s-au unit cu restul armatei sciților pe malul râului Eurus[? – n. e. r.], împărțindu-și oștirea în douăși poruncind să se dea din amândouă părțile strigătul de război, cu chiot și multă larmă se aruncă asupra barbarilor. Și lupta, ajungând îndârjită, cad cei mai mulți dintre sciți, dar mulți iarăși, împrăștiindu-se, au scăpat. Iar el [Tatikios – n. e. r.], punând mâna pe toată prada, sosește biruitor la Filipopole. (...) Abia sosit, cineva a anunțat venirea barbarilor asupra lui și a arătat limpede că ajung îndată. Pe loc [Tatikios – n. e. r.] se înarmăși, înarmându-și toată oștirea, trecând imediat Eurul, își așeză trupele pe batalioane, punându-le în ordine de luptă. Și el ținea mijlocul frontului. Iar barbarii, așezați în front dupăobiceiul sciticși orânduindu-și oștile pentru bătălie, păreau căîntr-adevăr caută ciocnirea și ațâță pe dușmani la luptă. (...) Acest lucru s-a petrecut două zile [la rând – n. e. r.]; comandanții se pregăteau de luptăși își alcătuiau ordinea de bătaie în fiecare zi, dar deoarece nici unul nu îndrăznea să pornească lupta cu celălalt, în zorii celei de-a treia zile sciții se retrag. Îndată ce a aflat de acest lucru, Tatikios a pornit în goană după ei ; dar [părea – n. e. r.], cum se spune, un pedestraș după un car lidian [proverb antic, conform Plutarh – n. e. r.]. Într-adevăr, luând-o înainte, sciții străbătură Sidera [Portile de Fier/Dobrol, trecătoare în munții Balcani]; acesta este numele unui defileu. Și cum nu-i ajunsese acolo, [Tatikios – n. e. r.], luându-și oștile toate, se întoarce la Adrianopol. (...)
 
Editorii români notează că există o discuție istoriografică privind caracterul formațiunilor politice dunăreneși originea etnica a celor treicăpetenii. DeoareceTatos (Tatus) a fost menționat și de Attaliates șiSkylitzes, primul precizândși compoziția etnică foarte amestecată a populației de la Dunărea de Jos, editorii români admit că pecenegii au deținut un rolmilitar și politic dominant în înființarea acestor entități politice, favorizatăși de nemulțumirea populației de la Dunăre, inclusiv a romanilor,față de măsurile financiare impuse de puterea imperială bizantină. Sunt citați: N. lorga, Cele dintâi cristalizări de stat ale românilor, „Revista istorica”, V, 1919; IonBarnea, Din istoria Dobrogei, III, 1971; N. S. Tanasoca, LesMixobarbares et lesformationspolitiquesparistriennes du XI-e siecle, „Revue roumained'histoire”, XII, 1973, 1.
 
 
Bibliografie
Anne Comnene, Alexiade (Regne de l'Empereur Alexis I Comnene, 1081-1118), texte etabli et traduit par Bernard Leib, Paris, 1937-1945 (3 volume).
Alexandru Elian& Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Ana Comnena)
 
 Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Ana Comnena (sec. XI-XII) - „Alexiada” (I)