Averea și interesele șefului Secției Port din cadrul IPJ Constanța, Mihai-Cătălin Huba (DOCUMENTE)
Averea și interesele șefului Secției Port din cadrul IPJ Constanța, Mihai-Cătălin Huba (DOCUMENTE)
18 Aug, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
595
Marime text



Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaților celor mai importante instituții publice din județul Constanța şi ai companiilor naționale, așa cum apar acestea fie pe site-urile instituțiilor, fie pe cel al Agenției Naționale de Integritate.
În ediția de astăzi, prezentăm declarația de avere şi pe cea de interese ale șefului Secției Port din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Huba Mihai-Cătălin, documente preluate de pe site-ul oficial al ANI.
În declarația de avere completată la data de 14.05.2024, Huba a declarat un apartament de 52mp din Constanța, cumpărat în anul 2014, împreună cu soția sa, din care fiecăruia îi revine o cotă parte de ½.
La rubrica bunuri mobile, acesta a menționat un autoturism marca Audi, fabricat în anul 2014, dobândit prin act de vânzare-cumpărare.
La categoria Venituri, Mihai-Cătălin Huba a declarant un salariu încasat de la IPJ Constanța, în cuantum de 138.642 lei, la acesta adăugându-se și banii câștigați de soția sa, în calitate de agent de asigurări, de 26.935 lei, dar și ca inspector de resurse umane la Sucursala Regională CF Constanța, de 57.000 de lei.
Au fost menționate și alocația copilului, de 3.504 lei, precum și bursa de 4.050 lei.
La subcategoria Venituri din premii, Huba Mihai Cătălin ar fi declarat un câștig de 52 de lei de la Agenția de Pariuri Sportive Superbet, în timp ce soția sa și-ar fi rotunjit veniturile cu un câștig substanțial, de 2.588 lei, sumă câștigată la aceeași agenție de pariuri.
În declarația de interese, completată la data de 14.05.2025, Huba Mihai-Cătălin și-a declarat calitatea de membru în cadrul Căluțul de Mare, în SNPPC, dar și în CNP.
În secțiunea Documente pot fi parcurse ambele declarații completate de Huba Mihai-Cătălin.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Averea și interesele șefului Secției 4 Poliție din cadrul IPJ Constanța, subcomisar Marian Moroianu (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii