Istoria Dobrogei - Bibliografie Attaliates (sec. XI) - „Istoria”

• Mihail Attaliates s-a născut în Attalia (Asia Mică/Turcia asiatică) și a trăit în secolul XI. Ca jurist, el a deținut funcțiile de patriciu, proedru și magistru în timpul domniilor lui Roman IV Diogenes (1067-1071), Mihail VII Ducas (1071-1078) și Nichifor III Botaniates (1078-1081), luând parte la expedițiile militare ale lui Roman IV și Mihail VII. Attaliates a redactat un compendiu juridic (1072) și un celebru Tipicon ctitoricesc pentru un azil și o mănăstire pe care le-a construit în 1077. În lucrarea sa istorică, scrisă în anii 1079-1080, relatează evenimentelor din perioada 1034-1079, bazându-se pe propriile amintiri, unde și importanța ei ca sursă contemporană. Opera este conceputa ca un panegiric al lui Nichifor Botaniates, având ca model stilistic pe Agathiasl  (sec. VI). (A. Elian & N. Ș. Tanașoca)

 
1
1048. Pecenegii trec Dunărea, năvălind în Imperiul bizantin
Iar sciții, pe care limba populară îi numește pecenegi, trecând Istrul cu tot neamul lor, nu după multă vreme și-au așezat corturile pe teritoriul romeilor . [Erau un – nota editorilor români] neam care în locul oricărei alte științe și arte s-au exercitat în incursiuni armate, și-și petreceau viața mânuind neîncetat sabia, arcul și săgeata. Erau respingători prin felul lor de viață și în toate privințele; nu se dădeau în lături nicidecum de la mâncări spurcate.
Editorii români citează pentru acest paragraf pe Kekaumenos.
 
2
1053. Constantin al IX-lea însărcinează pe ducele Paristrionului, Roman Diogenes, și pe ducele Bulgariei, Vasile Monachos, să-i înfrunte pe pecenegi
Fălindu-se deci împăratul [Constantin IX – n. e. r.] cu luptele și victoriile de aici [a lui Nichefor Bryennos împotriva pecenegilor la Toplița – n. e. r.], hotărăște ca acesta [Roman Diogenes ducele Paristrionului – n. e. r.] să se arate cu toata armata înaintea taberei dușmanilor, după ce-și va fi sporit forțele cu altă oaste din Orient [Asia Mică/Turcia asiatică]. Îi poruncește și satrapului [termen grec antic pentru guvernatorul persan – n. e. r.] bulgarilor   (acesta era un eunuc trecut în rândul călugărilor [Vasile Monachos – n. e. r.], dar însetat de glorie și, din această pricină, legat de lucruri nepotrivite [condiției sale – n. e. r.] să-l ajute în războiul împotriva dușmanilor. Adunându-i așadar pe toți acesta din urmă, trece cu multă oaste peste culmea mai înaltă decât toate așezată ca un hotar între Macedonia și ținuturile de lângă Dunăre  și care se și numește din această cauză de către localnici Zygos [Jugul – n. e. r.]  și care are multe defileuri, pe care limba populară obișnuiește să le numească clisuri. Și, petrecând toată ziua lângă Preslavul Mare [fosta capitală creștină a primului stat bulgar], pregătea cele necesare în vederea războiului, ținând sfat și vorbind în legătură cu cele cuvenite.
Editorii români citează în legătură cu paragraful de mai sus pe Kekaumenos; Petre Diaconu, Les Petchenegues au Bas Danube, București, 1971; Nicolae Bănescu, Les duches byzantins de Paristiron et de Bulgarie, București, 1946.
 
3
1059. Isaac Comnenul încheie pace cu ungurii și cu pecenegii. Zdrobește rezistența ultimului șef peceneg care refuzase să se supuncă, pe nume Selte
Sauromații [ungurii – n. e. r.]  dinspre Soare-Apune agitându-se și, odată cu ei și sciții de lângă Istru, pe care mulțimea îi numește pecenegi, împăratul [Isaac I Comnenul (1057-1059) – n. e. r.]  hotărî să ducă forțele romeilor împotriva lor. Și după ce a pregătit cele necesare în vederea războiului și a făcut și recrutări de trupe, pornește cu mare desfășurare de forțe. Ajungând până la Serdica [Sofia/Bulgaria – n. e. r.] și înspăimântând pe sauromați, i-a silit să-i devină prieteni și, după ce a întărit pacea prin tratate, și-a reluat marșul împotriva celor de alt neam, anume a sciților. Și deoarece aceștia se găseau împărțiți sub mai multe stăpâniri, căpeteniile unora dintre ele au venit la dânsul și, după ce s-au legat să-i păstreze credința, au scăpat de orice teamă. Numai cel ce rătăcea pe lângă țărmul Istrului câștigase drept loc de refugiu o stâncă prăpăstioasă (Selte era numele barbarului) n-a vrut să întindă mâna împăratului, ci purtându-se disprețuitor față de dânsul, a ieșit la șes ca să se împotrivească romeilor. Dar nu după mult timp și-a luat răsplata pentru dușmănia lui. Căci, biruit pe deplin, deși îi fusese opusă numai o mică parte din oaste, a luat-o la fugă, strecurându-se ca un iepure într-o pădure deasă, împreuna cu ai săi. Iar împăratul, cucerind locul de refugiu și lăsând o strajă și punând în fruntea ei un strateg, s-a întors plin de voie bună.
Editorii români notează că, după, P. Diaconu, stânca de refugiu a lui Selte se afla la Loveci (centrul-nord al Bulgariei) și că pasajul a fost parafrazat de Ioan Skylitzes.
 
4
1064/1065. Invazia uzilor în Imperiul bizantin
La începutul celei de-a treia indicțiuni, pe când cârmuiau orașele de la Istru, magistrul Vasile Apokapes și vestitul magistru Nichifor Botaniates [viitorul împărat Nichifor III], neamul uzilor trecând în masă Istrul cu toate bagajele lor, în corăbii lungi și în monoxile [barcă scobită dintr-un trunchi de copac – n. e. r.] și pe burdufuri de piei, au biruit pe bulgari [trupele din thema Bulgariei – n. e. r.] și pe ceilalți soldați care le împiedicau trecerea, iar pe comandanții lor, deși s-au luptat cu înverșunare, și mai cu seamă Botaniates, i-au luat prizonieri și au umplut câmpia, căci s-a socotit că poporul se ridica până la 600 000 de oameni [număr foarte exagerat]. Iar o parte, nu cea mai mică, din cei de acolo, ridicându-se în grabă, au cotropit și au jefuit întreg Illyricum [vestul Peninsulei Balcanice] până la Tesalonic și până chiar în Elada și au dus cu ei o pradă uriașă. Venind însă o iarnă grea asupra lor, când se întorceau spre locurile lor, după ce dobândiseră atâtea din partea sorții, nu numai locurile străine, dar chiar și pe ale lor le-au părăsit toți și s-au înapoiat nefericiți în tabără.
Editorii români notează că acest paragraf a fost parafrazat de Skylitzes, iar în legătură cu cei doi comandanți bizantini sunt citați N. Bănescu, P. Diaconu și Ion Barnea (Din istoria Dobrogei, III, 1971).
.
 

5
1065. Nimicirea neașteptată a uzilor de ciumă și foamete, ca și în luptele cu pecenegii și cu trupele din tema Bulgariei
Unii din cei trimiși la Istru, întorcându-se în fugă, au anunțat distrugerea totală a neamului uzilor. Într-adevăr, comandanții căzuți prizonieri izbutiră să scape din mâinile lor și au adus știri despre nimicirea lor, spunând că fruntașii uzilor, îmbarcându-se în luntri, după îndemnul căpeteniilor romeice ale orașelor de pe malurile Istrului, au trecut fluviul și s-au întors în ținuturile lor; iar cei rămași, o mulțime chiar și așa imensă, copleșiți, pe de o parte de ciumă și de foamete, și pe jumătate morți, învinși pe de altă parte în războiul cu bulgarii și pecenegii vecini, au pierit cu totul, de sabie și de copitele cailor și călcați chiar de carele lor și nimiciți peste orice așteptare omenească, ajungând să nu mai însemne nimic în ochii nimănui, ei, care sperau odată că-i vor stăpâni pe toți.
Editorii români notează că, nereușind să mobilizeze suficiente trupe pentru a lupta cu uzii, Constantin X Ducas trimisese la Dunăre soli cu misiunea de a-i atrage de partea sa pe unii dintre șefii dușmani, fiind citat din nou Skylitzes.
 
6
1065. O parte dintre uzi se refugiază la ruși, alții mini în slujba împăratului bizantin fiind colonizați în Macedonia și primind înalte titluri
Din acest neam de sciți [uzi - n. e. r.], unii, trecând înapoi Istrul, nimiciți de o foamete greu de lecuit, pentru că și hrana lipsea, și nici nădejde de roade nu aveau, fiindcă pământul lor fusese lăsat nearat și nesemănat, au murit cu puține excepții. (...)
 
7
1072-1073. Din pricina regimului de excesiv de fiscalitate și austeritate impus de logothetul Nichifor, orașele paristriene se revoltă aliindu-se cu pecenegii. Trimis să potolească revolta, vestarhul Nestor, numit katepan al Dristrei, ia, dimpotrivă, conducerea răscoalei și se îndreaptă asupra Constantinopolului
Și începuse să cârtească și populația pe jumătate barbară care locuia la Istru, căci sunt așezate pe malul acestui fluviu multe și mari orașe, care au adunată într-însele o populație de toate limbile și care întrețin nu puțină oaste. Sciții [pecenegii – n. e. r.] care an trecut mai înainte [fluviul – n. e. r.] le impun acestora modul de viață scitic. După ce că erau prădate de ei, li se suprimau din zelul lui Nichifor și darurile trimise anual din tezaurele împărătești. Din care pricină, unele dintre aceste orașe se gândeau stăruitor să se răscoale și au trecut de partea neamului pecenegilor. Iar cei din jurul împăratului chibzuind să trimită un comandant  dintre cei mai devotați acestuia, fură de părere să fie numit katepan al Dristrei unul Nestor, cinstit cu demnitatea de vestarh, care se trăgea după neam din iliri [sârb – n. e. r.] și fusese slujitor al tatălui împăratului. După ce 1-a cinstit cu o funcție atât de importantă, împăratul de atunci [Mihai VII – n. e. r.] îl trimise împreună cu câțiva dristoreni, care-i făgăduiau trecerea cetății de partea lui. Pornind așadar la drum, după o bucată de vreme găsi pe localnici puțin sau <chiar – n. e. r. > deloc înclinați să accepte stăpânirea împăratului romeilor și oferind cu totul autoritatea asupra cetății căpeteniei pecenegilor (numele lui era Tatrys). Fie că a fost cuprins de teama pecenegilor, fie că a îndrăgit decizia dristerioților 34 din pricina similitudinii de condiție a neamului său, fie că i-a înfuriat sufletul zvonul care i-a ajuns <la ureche – n. e. r.>, anume că îi confiscă locuința și averea sub cuvânt că nu a cheltuit cum trebuia banii ce i s-au încredințat din tezaurele imperiale, (căci el a avut de suferit aceasta nenorocire, Nichifor fiindu-i potrivnic și neștiind, din invidie și răutate, să acorde întâietate interesului <de stat – n. e. r. >, și năpăstuind la vreme de primejdie pe paznicul graniței, când treburile statului erau atât de încurcate, ba chiar înainte ca acela să dea socoteală de gestiunea sa), Nestor s-a făcut părtaș cu tratate și jurăminte la hotărârea și planul dristerioților și, după ce și-a asociat și neamul pecenegilor la aceste înțelegeri, au hotărât să pornească cu război, fără cruțare, împreună cu ei asupra romeilor. După ce s-a produs această răscoala comună, ei s-au apucat să se pregătească de război și pentru invadarea țării romeice 35.
Editorii români notează că în text se folosește termenul „mixobarbarii”, prin care bizantinii, adaptând un cuvânt din greaca clasică (antică), denumeau pe străinii bizantinizați prin adoptarea limbii grecești și a religiei creștin-ortodoxe sau pe acei bizantini care aveau în ascendența lor străini, care au fost identificați în istoriografie cu rușii, bulgarii, pecenegii sau românii, fiind citat în acest sens articolul Les Mixobarbares et les formations politiques paristriennes du XI-e siècle, publicat de N. Ș. Tanașoca în „Revue roumaine d'histoire", 1973, 1.
De asemenea, editorii români notează că Attaliates era un adversar declarat al lui Nichifor, ministru al lui Constantin X Ducas (1059-1067), devenit celebru prin regimul său de aspră fiscalitate, fiind citat în acest sens volumul Etudes byzantines d'histoire economique et sociale, publicat Gh. Brătianu la Paris în 1938.
De asemenea, editorii români notează că Bănescu arată, în articolul Les premiers temoignages byzantins sur les Roumains du Bas-Danube („Byzantinisch-neugriechische Jahrbucher”, III, 1922), că Tatrys este o transcriere greșită a numelui Tatous menționat de Skylitzes, pentru discuția istoriografică fiind citat Barnea.
 
8
1073. Pierzându-și încrederea în pecenegi, Nestor ridică asediul Constantinopolului
Căci solii trimiși de pecenegi, fiind trimiși din nou la ei, au fost bănuiți, din vreo pricină neașteptată, că uneltesc în ascuns, având de gând să-1 ucidă pe primul lor sfetnic și tovarăș la comanda oștirilor, pe Nestor. Și el, temându-se de primejdia unei înșelăciuni, s-a ridicat în grabă de acolo, conducându-și armata înapoi. Și pe când străbătea Macedonia, unindu-se cu ceilalți pecenegi care cutreierau și prădau toată țara, s-a întors așadar repede în ținuturile și la taberele de lângă Istru, ducând cu sine mulți prizonieri, pradă multă de vite și de alte lucruri. Și după ce s-a retras în grabă, lucrurile s-au mai liniștit, cei însărcinați cu aceasta încasau ușor impozitele pe pământuri și fânețuri și cei mai mulți sărbătoreau în chip minunat izbăvirea [de primejdie – n. e. r.], aducând mulțumiri lui Dumnezeu și preaslăvitei sale maici.
 
9
1078. „Sciții” din preajma Istrului se închină împăratului Nichifor III Botaniates
Iar sciții de lângă Istru și dânșii, auzind de noblețea și de vitejia împăratului [Nichifor III – n. e. r.] și că dreapta sa e gata să fie în același timp darnică cu slujitorii săi și amenințătoare pentru vrăjmașii care-i stau împotrivă, întâlnindu-se în gânduri cinstite, trimiseră soli la dânsul ca să ofere și ei garanții de supunere. Și solii, dând asigurări [de supunere – n. e. r.], i-au pedepsit aspru înaintea lui pe cei dovediți că se răzvrătiseră și se uniseră cu pecenegii în vremea precedentului împărat [Mihail VII – n. e. r.], arătând că s-au despărțit în totul și s-au îndepărtat în chipul cel mai lămurit de acesta. De atunci, deci, n-au mai îndrăznit să pornească în incursiuni și la jafuri și nici să vatăme vreunul din ținuturile romeilor.
Editorii români notează că, prin sciți, Attaliates desemnează pe pecenegi, dar acest pasaj este parțial confuz, deoarece el face distincție între acești sciți și pecenegi menționați mai jos. Ca urmare, istoricii apreciază că este „probabil” că prin sciți sunt desemnați aici mixobarbarii.
 
 
Bibliografie
Michaelis Attaliotae, Historia. Opus a W. Bruneto de Pres le Instituti Gallici socio inventum descriptum correctum recognovit I. Bekkerus, Bonnae, 1853,
Alexandru Elian & Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Mihail Attaliates)
 
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie Skylitzes (sec. XI) - „Continuarea cronografiei”