Lumea marinarilor „Potemkin” revine la Constanța. Echipajul abandonează nava

• Plecat din Constanța în după amiaza zilei de 20 iunie 1905, „Potemkin”, însoțit de torpilorul 267, se îndreaptă inițial spre Novorossiisk, dar după intenția celui din urmă de a se preda la Sevastopol, cuirasatul schimbă drumul spre Feodosia. Revoluționarii sperau să găsească aici înțelegerea necesară pentru refacerea plinurilor de alimente și combustibil.

 
În zorii zilei de 23 iunie, cuirasatul a intrat în port, având la  catarg steagul roșu, în locul steagului țarist și a crucii Sf. Andrei.
 
Deși inițial primarul orașului L.A. Durante s-a arătat dispus să le satisfacă cererea de aprovizionare și acordarea de asistență medicală celor 20 de bolnavi de la bord, colonelul Ghertag, comandantul regimentui dislocat în Feodosia s-a opus categoric.
În aceste condiții, conducerea navei a dat un ultimatum autorităților, care au fost avertizate că dacă până a doua zi, la ora 10, cuirasatul nu va fi aprovizionat, acesta va bombarda orașul.
A doua zi dimineața, șalupa cu delegația de revoluționari care, în urma discuției cu primarul primise aviz favorabil pentru aprovizionare, a fost întâmpinată cu focuri de armă de două companii de pușcași dispersate în zonă. Drept ripostă, marinarii de pe „Potemkin” au îndreptat țevile tunurilor spre oraș. În fața atitudinii ostile a autorităților, Comitetul revoluționar a hotărât ca nava să revină Constanța.
 
„Potemkin” surprinde din nou
Pe 24 iunie, la ora 10.40, veghea din postul de observare de la far a semnalat prezența unui bastiment în vedere. Imediat a fost trimisă o şalupă sub comanda unui căpitan, care a ieşit la larg în cercetare. Peste puţin timp a fost identificat un vas de război. Imediat s-a ordonat „La posturile de luptă!”, făcându-se toate pregătirile necesare – ca şi rândul trecut – pentru a putea face faţă evenimentelor.

La 11.55, nava semnalată a ancorat în rada exterioară, cam în acelaşi loc unde ancorase, pe 19 iunie, cuirasatul. S-au aprins proiectoarele şi a fost recunoscut cu uşurinţă cuirasatul „Potemkin”. La bordul crucișătorului “Elisabeta” s-a ordonat aprinderea focurilor la două căldări, iar o şalupă a rămas afară, în observaţie.


De la bordul cuirasatului se auzeau urale. Prin binoclu, s-a putut observa cum membrii echipajului salută cu bonetele publicul strâns pe cheu şi pe bulevard.



La bord şi în oraş, toată lumea credea că revoluţionarii, fiind urmăriţi de navele rămase credincioase, au venit să-şi găsească adăpost la Constanţa şi, probabil, vor părăsi nava, predându-se autorităţilor române.
La 12.55 comandantul torpilorului „Psezuape” a venit la bord, cerând asistenţă.



La ora 1.00, a sosit la bord generalul Alexandru Angelescu, comandantul Diviziei IX Infanterie, care, împreună cu comandantul Marinei, au coborât pe cheu, înarmaţi, în şalupă având trei oameni cu armele încărcate; aici urmau să se întâlnească cu o delegaţie de pe cuirasat pentru a parlamenta asupra revenirii lor în Constanţa.
Între timp, staţionarul „Psezuape” a fost remorcat în fundul portului de către remorcherul S.H. „Julietta”.

Cei doi oficiali români au revenit la bord la ora 4.00 dimineaţa, aducând vestea că revoluţionarii au intenţia să se predea şi că vor lua decizia finală la ora 6.00 dimineaţa.

Revoluționarii abandonează nava

În dimineața zilei de 25 iunie, la bordul crucișătorului “Elisabeta” au sosit generalul Groza, prefectul judeţului, primarul oraşului ş.a.
La ora 10.50, şalupa de la „Potemkin” a sosit la navă, aducând şapte delegaţi ai revoluţionarilor pentru a negocia predarea navei şi debarcarea echipajului; în acest timp, armamentul şalupei a plecat cu şalupa la cheul de Sud, au legat-o şi, debarcând, au părăsit-o fugind spre Vii. A fost trimis imediat personalul necesar de la bord, care a ridicat presiunea şi au adus-o la crucişător. Cu  această ocazie s-a constatat că şalupa era spartă şi făcea apă.
La 11.05, delegaţii au părăsit nava, după ce li s-au dat toate asigurările din partea celor în drept asupra libertăţii lor în ţară, precum şi condiţiile referitoare la predarea bastimentului.




În scurt timp, cuirasatul „Potemkin” a fost adus în port de către locotenent-comandorul Nicolae Negru, căpitanul Portului, şi pilotul Căpităniei; la 12.45 era deja ancorat şi legat la geamandură, în apropiere de intrare.


După acostare, au fost trimişi doi ofiţeri şi personalul de la bord pentru a aduce şi torpilorul în port.


La scurt timp după ce acesta a intrat în acvatoriu, membrii echipajului s-au răzgândit, declarând că nu sunt revoluţionari şi că au fost luaţi cu forţa de cuirasat, cerând provizii pentru a se întoarce la Sevastopol. Este ţinut în observaţie strictă sub tunuri până când s-a decis, dând însă comunicaţie la bărcile pentru personalul nostru aflat pe bordul său.
 

Potemkiniștii debarcă la Constanța

La ora 14.40, a început debarcarea echipajului de pe cuirasatul „Potemkin”, cei circa 700 de marinari fiind transportaţi la cheu cu şalupele Serviciului Hidraulic. Printre ei se aflau şi 3-4 răniţi, care au fost transportaţi la Spitalul Militar.
Debarcarea a avut loc sub supravegherea autorităţilor române, portul şi cheurile fiind pline de public, care asista cu o vie satisfacţie la deznodământul acestui eveniment.


La ora 16.20, debarcarea s-a încheiat. Cuirasatul-fantomă fiind luat în primire de personalul numit prin ordine anterioare, la ora 16.24 “Potemkin” arborează pavilionul român.


Generalul Lahovary i-a pus în vedere comandorului Koslinski ca „la primirea vaselor răzvrătite să se aleagă cei 100 de marinari ruși numai dintre mecanici fochiști și auxiliari. Magaziile de muniții și toate armele vor fi închise și puse sub supravegherea personalului român instalat la bord; valvulele de inundații ale magaziilor de muniții vor fi date în primirea ofițerilor români. Marinarii ruși rămași la bord vor fi necontenit supravegheați de ofițeri și garda română.”.


În această atmosferă tensionată, “Dl. Cantacuzino prezidează pe bulevard la distribuirea premiilor școlarilor, ceea ce produce un efect excelent asupra populației (sic!)”.


În vederea preluării și dispersării marinarilor de pe „Potemkin” în diferite orașe de pe malul Dunării, unde vor fi lăsați liberi, prefectul județului a fost înștiințat de generalul de divizie Lahovary, ministru de Război ad interim asupra faptului că Ministerul Lucrărilor Publice a primit dispoziții să trimită la Constanța un tren special. “Caută de a-i clasa după dorința lor pe categorii pentru a se îmbarca cu destinația hotărâtă fiecărui vagon.

Comunicați, vă rog, Ministerului de Interne, această telegramă și rugați-l să dea circulară în toată țara pentru ca prefecturile respective care vor primi un stoc de dezertori să le înlesnească trecerea în țară vecină sau muncă în localitate” – a mai precizat ministrul. 


Despre evenimentele ulterioare care s-au petrecut în portul Constanța, în episodul următor.
Bibliografie:
Marian Moșneagu, “Crucișătorul «Elisabeta» în campanie”, Editura Militară, București, 2012
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu, Arhivele Militare Naționale Române
 

Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.


Citește și:

Lumea marinarilor Odessa sub asediu. Răzmeriță pe cuirasatul „Potemkin”

Lumea marinarilor „Potemkin”șochează România. Panică la Constanța 

Lumea marinarilor „Potemkin” bate în retragere. Reacția crucișătorului „Elisabeta”