Istoria Dobrogei - Bibliografie Zonaras (sec. XII) - „Cronica” (V)

Ioan Zonaras a trăit în secolul XII și a deținut funcții importante în garda imperială și cancelaria imperială bizantină. Ulterior, el s-a retras la o mănăstire de pe o insulă din Marea de Marmara (Peninsula Balcanică-Asia Mică / Turcia). Aici, Zonaras a scris o cronică universală cu titlul „Rezumat de istorii”, cuprinzând evenimentele de la Facerea lumii (Vechiul Testament) până la urcarea pe tron a lui Ioan II Comnenul (1118-1143). Primele 12 cărți ale scrierii sunt consacrate istoriei lumii până la domnia lui Constantin cel Mare (324-337), folosind ca izvoare Biblia, Josephus Flavius, Eusebius, Teodoretos , Petrus Patriciul, Herodot, Xenofon, Arian, Plutarh. Printre izvoarele folosite se remarcă opera lui DioCassius, atât în versiunea originală, cât și în prelucrarea patriarhului Ioan Xiphilinos (secolul XI), importanța istoriografică a lui Zonaras constând în faptul că primele 21 cărți ale lui DioCassius sunt cunoscute numai prin intermediul său. Pentru perioada posterioară lui Constantin cel Mare, Zonaras a folosit ca surse pe Malalas, Procopiushttps://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/istoria-dobrogei-bibliografie-procopius-sec-vi-despre-razboaie-cartile-i-ii-iii-v-6511.html , Teofan Marturisitorul, Nichifor Patriarhul, Georgios Monachos, Georgios Kedrenos, Simion Magisaos, Ioan Skylitzes, Mihail Attaliates, Mihail Psellos și alții, precum și izvoare pierdute utilizate de Kedrenos și Skylitzes. Informația lui Zonaras este bogată și orizontul său istoric larg, dar prelucrarea surselor nu este suficient de critică, adeseori el încercând numai să armonizeze pasaje rezumate sau extrase din alți autori, chiar daca aceștia se contrazic unul pe altul. Limba folosită reprezintă un compromis între tendința arhaizantă și limba populară, stilul său fiind simplu și curgător. Lucrarea sa s-a bucurat de o largă răspândire în Bizanț și de traduceri în lumea slavă și în cea occidentală. Zonaras a mai scris lucrări teologice, de drept canonic, hagiografice și omiletice, exegeze ale poeziei ecleziastice, poezii cu conținut teologic, precum și un „Lexicon” important, între altele, pentru explicațiile numelor arhaizante de popoare folosite de scriitorii bizantini. (A. Elian& N. Ș. Tanașoca)
 
 
30
967-969. Instigați de împăratul Nichifor at II-lea Phocas, rușii lui Sviatoslav al Kievului îi atacă pe bulgari și-i înfrâng
XVI, 27, 13. Deoarece turcii, adică ungurii, devastau ținuturile Traciei, împăratul Nichifor [II Phocas 963-969 – nota editorilor români] scrise cârmuitorului Bulgariei[țarul Petru 927-969 – n. e. r.] să nu i lase să treacă Istrul și să prade țara romeilor. Dar acesta nu 1-a ascultat, spunând că„atunci când ei năvăleau împotriva noastrăși te-am rugat să ne vii în ajutor, n-ai vrut. Și acum când, siliți, am încheiat tratate cu ei, ceri săîncălcăm înțelegerea și să ridicăm armele împotriva lor și să pornim războifără pricină”. Respins deci din această parte, [împăratul – n. e. r.] trimise solie la cârmuitorul Rusiei, la Sphendosthlavos[cneazul Sviatoslav I al Kievului 957-973 – n. e. r.], cerându-i sănăvalească el împotriva bulgarilor. De aceea 1-a trimis și pe fiul conducătorului Chersonului [provincia bizantină Crimeea/Ucraina], pe Kalokyros, în Rusia. Un corp de trupe pornește deci din Rusia împotriva bulgarilorși le-a prădat o mare parte din țarăși a dus de acolo pradă nenumărată. Și în anul următor, rușii au făcut nu mai puțină pagubă, decât înainte țării bulgarilor[Kedrenos, II].
 
31
970. Războiul bizantino-rus. Rușii lui Sviatoslav refuză să se întoarcăîn țara lor. Alianța rușilor cu pecenegii și ungurii. Campania lui BardasSkleros
XVII, 1, 17. Iar rușii, după ce și-au supus neamul bulgarilor și țara lor și pe conducătorii neamului, pe Boris și pe Roman [fiii lui Petru, 969-972 și, respectiv, 979-997 – n. e. r.], nu se mai gândeau la casele lor, ci voiau să rămână acolo, stăpânind țara [aceea – n. e. r.]. Îi ațâța la aceasta și Kalokyros. „Dacă voi fi ales de voi împărat al romeilor”, spunea el, „vă voi lăsa vouățara bulgarilorși voi încheia cu voi pace veșnicăși vă voi da de câteva ori mai mult ce v-am făgăduit”. Iar ei, încântați de calitatea ținuturilorși amețiți de cuvintele lui Kalokyros, nu se încredeau în împărat[Ioan I Tzimiskes969-976 - n. e. r.], care le-a scris că va împlini întocmai tot ce le făgăduise Nichifor și vorbiră mai trufaș solilor. De aceea [împăratul – n. e. r.] a fost silit să ridice armele împotriva lor și, numind în fruntea armatelor romeice pe magistrulBardasSkleros, pe care 1-a numit stratelatși care era fratele de curând răposatei sale soții, i-a poruncit să porneascăîmpotriva rușilor, iar el a plecat. Barbarii, aflândde aceasta ca și conducătorul lor Sphendosthlavos, i-au înarmat pe bulgariși i-au luat ca aliați pe sciții [nume generic dat de bizantini barbarilor de la nordul Dunării de Jos] care sunt numiți pecenegi și pe turcii care locuiesc în Pannonia [ungurii – n. e. r.]și, alcătuind o armată de vreo 300 000 de oameni, pradă toata Tracia. Skleros, neîndrăznind să-i atace și să se lupte cu ei corp la corp (căci armata lui era cu totul neînsemnată față de mulțimea acelora) i-a învins pe barbari prin anumite procedee strategice. (...)
 
32
971. Împăratul Ioan I Tzimiskes se pregătește să trimită o flotă pe Dunăre împotriva rușilor. El prinde câțiva spioni ai dușmanului
XVII, 2, 16. În al doilea an al domniei lui, la venirea primăverii, pornește împotriva rușilor cu armată mai multăși cu o flotă mândră. Și pe când pleca, se întâlnește cu niște soli, chipurile, ai sciților [rușii și pecenegii – n. e. r.]. Aceștia însă erau spioni și iscoditori ai forței romeilor, ceea ce nu i-a scăpat nici împăratului. Poruncind deci ca aceștia să fie purtați de-a lungul întregii tabere și să o observe, a dat ordin să fie sloboziți.
 
33
971. Războiul bizantino-rus. Ioan I Tzimiskes cucerește Preslavul Mare și altă cetate scitică
XVII, 2, 28. Și astfel cetatea Preslavului[capitala Bulgariei după creștinarea de la 863] a căzut în mâinile romeilor ; acolo a fost prins și Boris, țarul bulgarilor. Împăratul se purtă foarte blând cu acesta și cu toți bulgarii, lăsându-i liberi și spunând că nu împotriva bulgarilor a ridicat armele, ci împotriva rușilor. Fiindcă mulți sciți[ruși – n. e. r.] se refugiaserăîntr-o fortăreață, împăratul a poruncit să fie și aceasta luată cu asalt. (...)[Kedrenos, II].
 
34
971 Războiul bizantino-rus. Luptele de la Dristra. Cetățile de la nord de Dunăre revin la ascultare față de împăratul bizantin. Flota bizantină acționează pe Dunăre
XVII, 2, 33. În această cetate [Preslav/VelikiPreslav-estul Bulgariei – n. e. r.]împăratul instală o garnizoană capabilă de luptă, iar el pleacă spre Dorostolon care se numește și Dristra[Silistra/Cadrilater-Bulgaria], și după ce, în drum, a cucerit câteva orașe și a distrus câteva fortărețe, a ajuns la Dorostolon. În fața acestui orașîși așezase tabăra conducătorul rușilor, Sphendosthlavos. Când s-au văzut, așadar, unii pe alții, oștenii celor două armate s-au aruncat îndată unii asupra celorlalți și o bună parte din zi lupta ramase nehotărâtă ; iar către seară, târziu, rușii cedarăși o luară la fugă. Iar romeiiîi urmăreau și cei mai mulți dintre barbari au fost nimiciți, dar nu mai puțini au fost luați prizonieriși unii s-au înapoiat în Dorostolon. Și împăratul, instalându-și tabăra înaintea orașului, aștepta să vină triremele [corăbii bizantine cu trei rânduri de vâsle] pe Istru, ca să vegheze să nu fugă rușii. Iar Sphendosthlavos i-a pus pe toți bulgarii pe care-i avea captiviîn lanțuri - erau, după cum se spune, vreo douăzeci de mii - de teamă să nu se răzvrateascăîmpotriva lui sau să nu treacă de partea împăratului. Îndată ce apăru și flota, imparatulîncepu să asedieze orașul. lar din Constanteiași din alte fortărețevin soli la împărat, cerând iertare și predându-se pe ei și fortărețele. Și pe acestea le preluarăromeii, iar asediul Dorostolonului dură foarte multe zile, deoarece barbarii luptau cu curaj împotriva lor[Kedrenos, II].
 
35
971. Sviatoslav al Kievului capituleazăși încheie pace cu Ioan I Tzimiskes. Bizantinii încheie un tratat de alianță cu pecenegii. Aceștia refuză să garanteze securitatea trupelor rusești pe drumul spre patrie. Sviatoslav e ucis de pecenegi
XVII, 3, 19. Iar barbarul Sphendosthlavos, cu totul descurajat, a trimis soli la împărat, cerându-i să-1 ierte și să-i dea voie să se întoarcăîn ținuturile sale și să fie socotit între aliații romeilorși orice scit[rus – n. e. r.] ar dori să meargăîn țara romeilorși să facă acolo negoț să aibă aceastăîngăduință. Iar împăratul a acceptat cererile și le-a împlinit pe toate. Apoi, însuși Sphendosthlavos a venit la împărat și a stat de vorbă cu el și i-a cerut să comunice pecenegilor să nu-i împiedice pe ruși să plece acasă prin ținuturile lor. Iar împăratul le-a cerut acelora să facăși acest lucru și să-i fie aliați și să nu treacăIstrulși să nu prade Bulgaria. Iar ei au căzut de acord asupra celorlalte lucruri, dar au refuzat trecerea rușilor <...>.
XVII, 4, 5. Iar Sphendosthlavos, pe când se întorcea cu rușii spre casă, cade în cursele pecenegilor și toți au pierit în chip groaznic[Kedrenos, II].
 
 
 
Bibliografie
Ioannis Zonarae, Annales ex recensioneMauriciiPinderi, III, Bonn, 1841-1844.
Ioannis Zonarae, Epitomaehistoriarumlibri XIII -X V III, ed. Th. Buttner-Wobst, Bonn, 1897.
Alexandru Elian& Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Ioan Zonaras)