Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:59 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Intens, dramatic și greu de uitat“ Egal în meciul de la Constanța dintre HC Dobrogea Sud și Steaua (galerie foto)

ro

04 Dec, 2019 20:41 2034 Marime text
Etapa a 13-a a Ligii Naționale de handbal masculin, ultima a turului, a programat, astăzi, în Sala Sporturilor din Constanța, meciul HC Dobrogea Sud - Steaua București.
 
Confruntarea s-a încheiat la egalitate, 31-31, după ce gazdele au condus la pauză cu 15-13, iar în minutul 57 aveau avantaj de trei goluri (31-28)!

Pentru HC Dobrogea Sud au marcat: Ionuț Nistor – 7 goluri, Zoran Nikolic – 5, Irakli Chikovani – 4, Dejan Malinovic – 4, Marius Mocanu – 3, George Buricea – 2, Alexandru Andrei – 2, Karim Hendawy – 2, Csog Vencel – 1, Gabriel Ilie – 1.

Victoria din spatele acestui egal ne va rămâne întipărită în memorie! O victorie pe care am văzut-o conturată la 31-28 și care s-a transformat într-un 31-31 incredibil, pentru că sportul e plin de surprize, nu-i așa? Am irosit două șanse mari pe final de a închide meciul și Steaua a profitat. Am avut 15-13 la pauză, 25-20 în minutul 47 și 27-22 în minutul 49, când Hendawy a marcat al treilea său gol din poartă în poartă! Tinerii Ilie și Andrei au punctat și ei, cu două acțiuni foarte curajoase, și totul părea să ne ducă spre un succes. Dar, de la 31-28, în minutul 58, neșansa a luat locul șansei, fie că la minge s-a aflat Nikolic, Mocanu sau Chikovani. La ultima fază, Florea a plecat pe contraatac, bravul Hendawy a apărat, dar arbitrii au văzut faultul discret al lui Malinovic și au dat 7 metri. Florea a trimis în poartă și s-a terminat 31-31. Pe scurt, așa s-a scris istoria acestui veritabil derby de Ligă Națională, chiar dacă miza a fost locul 4. Un meci de top, cu campioni pe teren și pe băncile tehnice, un meci intens, dramatic și greu de uitat. Să vedem partea bună, se arată pe site-ul oficial al HC Dobrogea Sud.


În clasament, formația de pe litoral se află pe locul cinci, cu 20 de puncte, având șase victorii, două egaluri și cinci înfrângeri, în vreme ce Steaua e a patra în ierarhie, cu 23 de puncte, după șapte victorii, două egaluri și patru eșecuri. 

Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii