Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:14 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prinşi la pescuit pe Lacul Sinoe Nouă persoane din Constanţa, cercetate (galerie foto+video)

ro

09 Jul, 2014 00:00 5690 Marime text
Nouă persoane din Constanţa, cu vârste cuprinse între 25 şi 49 de ani, au ajuns în atenţia poliţiştilor după ce au fost prinse la pescuit fără a îndeplini condiţiile legale.

Poliţia de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi militari din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa au derulat, luni, mai multe acţiuni de depistare a persoanelor care desfăşoară activităţi de pescuit cu unelte de tip comercial fără a îndeplini condiţiile legale. Astfel, în urma a trei acţiuni - două pe Lacul Sinoe şi o a treia pe Marea Neagră - în zona de competenţă a Punctului Poliţiei de Frontieră Midia au fost identificate nouă persoane care au desfăşurat activităţi de pescuit fără a îndeplini condiţiile legale. De asemenea, au fost confiscate bunuri de 20.000 de lei, reprezentate de două ambarcaţiuni cu motor, două rezervoare de combustibil, două perechi de rame din lemn şi plase de pescuit în lungime de 650 de metri. Cele nouă persoane, domiciliate pe raza judeţului Constanţa, cu vârste cuprinse între 25 şi 49 de ani, sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de „nedeţinere a licenţei/autorizaţiei de pescuit comercial“ şi „folosire de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit tip comercial“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii