Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect. Se modifică hotărârea de Consiliu Local privind înfrumuseţarea oraşului şi cea pentru evidenţa vehiculelor. Direcţia Poliţia Locală, liber la amenzi! (document)

ro

11 Oct, 2018 00:00 2799 Marime text
Municipalitatea a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea HCL nr. 184/2013 privind îmbunătăţirea activităţii de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa şi a HCL nr. 509/2003 privind înregistrarea şi ţinerea evidenţei vehiculelor.
 
Proiectul vizează modificarea şi completarea HCL nr. 184/2013 privind îmbunătăţirea activităţii de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa şi completarea HCL nr. 509/2003 privind înregistrarea şi ţinerea evidenţei vehiculelor pentru care nu există obligaţia înmatriculării.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat: la sediul Direcţiei Generale Politia Locală din str. Amzacea nr. 13, pe site-ul municipalităţii şi în secţiunea „Documente” a acestui articol.

Până la data de 19.10.2018, se pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice.
 
Modificările şi completările aduse HCL nr. 184/2013 şi HCL nr.509/2003 sunt necesare pentru buna desfăşurare a activităţii Direcţiei Generale Poliţia Locală şi pentru îmbunătăţirea imaginii municipiului Constanţa. Alte argumente prezentate în expunerea de motive vizează faptul că multe artere de circulaţie existente sunt aglomerate, iar parcările publice, în multe zone, sunt ocupate cu autovehicule expuse la vânzare; multe trotuare pietonale sunt blocate de astfel de vehicule, îngreunând traficul pietonal; în multe zone ale municipiului s-au creat parcuri auto neautorizate, creându-se un aspect inestetic al municipiului Constanţa; unii conducători auto îşi parchează autovehiculele în afara spaţiilor destinate parcării, prin încălcarea marcajelor adiacente locurilor de parcare. De asemenea, circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală în municipiu contravine prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
 
În referatul proiectul, directorul Direcţiei Poliţie Locală, comisar-şef Tudorel Dogaru, aminteşte că este necesară coroborarea prevederilor OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a prevederilor OG nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi a condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului cu cele ale HCL 184/2013, pentru a pune în aplicare sancţiunile complementare dispuse în cadrul unui proces-verbal de constatare şi sancţionare.
 
Potrivit proiectului, este necesară modificarea şi completarea prevederilor privind normele de protecţie a drumurilor, a trotuarelor şi a parcajelor, în vederea menţinerii aspectului estetic şi util al municipiului şi privind întreţinerea şi folosirea construcţiilor de orice fel.
 
Totodată, este necesară coroborarea prevederilor HCL nr. 509/2003 privind înregistrarea şi ţinerea evidenţei vehiculelor pentru care nu există obligaţia înmatriculării cu prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pentru a fi supusă dezbaterii Consiliului local.
 
Astfel, pentru autoturismele parcate nelegal, se putea dispune de către împuterniciţii primarului, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală, ofiţerii şi agenţii Politiei Române cu atribuţii în menţinerea ordinii liniştii publice sau circulaţia rutieră măsura blocării, ridicării, transportării depozitarii acestora în spaţii special amenajate, până la restituirea acestora proprietarilor sau deţinătorilor legali, cu respectarea prevederilor legale şi după recuperarea integrală a cheltuielilor aferente acestor activităţi.
 
Totodată, se elimină sintagma „vehicule cu tracţiune animală” din cuprinsul prevederilor Regulamentului privind înregistrarea şi ţinerea evidenţei vehiculelor pentru care nu există obligaţia înmatriculării, aprobat prin HCL nr. 509/2003, şi se abrogă alin (3) al art. 14 din cuprinsul prevederilor Regulamentului privind înregistrarea şi ţinerea evidenţei vehiculelor pentru care nu există obligaţia înmatriculării, aprobat prin HCL nr. 509/2003, care prevede ca: „În municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia este interzisă circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală, cu excepţia celor pentru agrement, care vor circula numai pe perioada sezonului estival şi numai pe traseele stabilite de către Primăria municipiului Constanţa şi specificate în documentaţia privind eliberarea Permisului de liberă trecere prin staţiunea Mamaia pentru trăsuri”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii