Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:23 25 06 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Focuri de armă pentru prinderea unor suspecţi de contrabandă cu ţigări. Şoferul maşinii urmărite a sărit din mers să scape de poliţiştii de frontieră

ro

10 Jun, 2017 14:28 473 Marime text
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, pe timpul unor acțiuni, în zona de responsabilitate, cantitatea de 31.919 de pachete țigări, în valoare de aproximativ 258.200 lei.
 
Ieri, 9 iunie a.c., în baza Planului de acțiune în scopul prevenirii și combaterii  contrabandei cu tutun și produse din tutun la frontiera de nord a României Contrabandă 2017, încheiat între ITPF Sighetu Marmației, IJJ Pintea Viteazul Maramureș, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca și IPJ Maramureș, la nivelul Sectorului PF Poienile de sub Munte — ITPF Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune în zona de responsabilitate.
 
Astfel, în jurul orei 6.00, lucrătorii noștri au depistat în trafic, pe raza localității de frontieră Repedea, jud. Maramureș, un microbuz despre care se dețineau date că transportă țigări de contrabandă. Autovehiculul circula cu mare viteză, sens în care s-a trecut la urmărirea acestuia. Deși s-au folosit semnalele acustice și luminoase, conducătorul auto a refuzat să oprească, îndreptându-se spre localitatea Ruscova, fapt pentru care s-au tras mai multe focuri de armă în plan vertical și asupra pneurilor autovehiculului, cu respectarea prevederilor legale.
 
Imediat, au fost informați polițiștii de frontiera de la Sectoarele PF Vișeu de Sus și Valea Viseului, lucrători din cadrul Poliției Vișeu de Sus și Secția 4 Leordina, precum și lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca în vederea blocării principalelor posibile direcții de deplasare a microbuzului.
 
Pe timpul urmăririi, în apropiere de localitatea Vișeu de Jos, conducătorul auto a sărit din mers din autovehicul și s-a deplasat în fugă spre o pădure din apropiere.
 
Autoturismul a continuat să ruleze, după care s-a oprit la capul unui pod de pe marginea carosabilului, rezultând avarierea părții din față a acestuia.
 
În urma acțiunii, s-a reușit reținerea conducătorului auto, acesta fiind cetățeanul român M. Gabriel de 19 ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș.
 
În microbuzul avariat au fost descoperite mai multe colete voluminoase care conțineau țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestuia împreună cu șoferul la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
 
În urma inventarierii țigărilor din autovehiculul în cauză a rezultat cantitatea de 19.990 pachete cu țigări, de diferite mărci, proveniență Duty Free, în valoare de 234.000 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.
 
În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar microbuzul folosit la activitatea infracțională, în valoare de 22.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul sectorului, până la finalizarea cercetărilor.
 
Ieri, 9 iunie a.c., în cadrul Operațiunii Comune Contrabandă 2017, la nivelul Sectorului PF Vișeu de Sus — ITPF Sighetu Marmației s-a desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări, la care au participat polițiști de frontieră și lucrători ai Secției de Jandarmi Vișeu de Sus.
 
Astfel, în jurul orei 21.00, un echipaj format din polițiști de frontieră și jandarmi au descoperit, pe raza localității Vișeu de Jos, un autoturism abandonat în care au putut fi observate mai multe colete voluminoase, iar în apropierea mașinii cetățeanul român S. Dănuț de 40 de ani, domiciliat în jud. Maramureș, care nu-și putea justifica prezenta în zonă.
 
În urma controlului, polițiștii de frontieră au constatat că în coletele din mașină sunt țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mașinii și a bărbatului în cauză la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.
 
În urma inventarierii țigărilor din mașină, s-a constatat că este vorba despre 5.979 de pachete, în valoare de 54.200 lei.
 
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar țigările au fost ridicate în vederea confiscării.
 
De asemenea, autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
 
În cadrul unei acțiuni similare desfășurate în zona de responsabilitate a Sectorul PF Brodina — ITPF Sighetu Marmației, lucrătorii noștri au descoperit și confiscat 5.950 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 70.000 lei.
 
Țigările au fost ridicate în  vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii