Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:11 19 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O călătorie prin oraşul Tulcea (1878 -1918) Presa şi învăţământul tulcean - galerie foto

ro

21 Jun, 2018 00:00 1398 Marime text
Presa tulceană. Putem vorbi despre „o pată albă” pe harta presei în Dobrogea până în 1879, când a fost tipărit primul ziar dobrogean. Acesta apărea în Tulcea, pe 23 iunie 1879, cu titlul „Steaua Dobrogei. Foaie intereselor locale”, una dintre cele mai longevive publicaţii dobrogene (22 iunie 1879 - februarie 1891). Directorul acestei publicaţii era jurnalistul profesionist Basile Brănişteanu.
 
Periodicul, imprimat la tipografia locală „Aurora Dobrogei”, devine, cu timpul, „santinela fidelă întru apărarea tuturor intereselor conjudeţenilor”, propunându-şi să stigmatizeze „relele şi pe cei răi, cu toată scrupulozitatea, fără a se opri de consideraţiuni personale”.
 
În lupta sistematică pentru combaterea corupţiei din administraţia tulceană şi pentru impunerea unei atitudini civice, demne, eroice şi altruiste în susţinerea adevărului, „Stéua Dobrogei” şi-a atras, de-a lungul vremii, numeroase duşmănii. În anul 1891 această „Foaie a intereselor locale” - aşa cum se autointitula gazeta „Steaua Dobrogei” -, dispare, fiind urmată de moartea directorului ei, în anul 1893. După anul 1900, gazeta a fost uitată.
 
Putem constata rolul important pe care îl putea juca apariţia presei naţionale, cât şi locale, rolul presei fiind (printre altele) acela de a atrage atenţia asupra faptelor, a evenimentelor de tot felul, a transformărilor fie ele de ordin social, politic sau economic. Prin articolele sale, presa putea contribui la corijarea unor nedreptăţi faţă de populaţie sau de a atrage atenţia asupra acestora. Rolul presei nu era doar informativ, putea să influenţeze dezvoltarea unei localităţi din punct de vedere economic, cultural şi edilitar.
 
În perioada anilor 1878-1916, pe întreg teritoriul dobrogean şi-au făcut apariţia un număr însemnat de ziare, marea lor majoritate fiind editate în oraşul Tulcea. Dintre acestea amintim:
„România Trans-Dunăreană” (31 august 1880 - mai 1881) este unul dintre primele ziare ce au apărut în Dobrogea.
 
„Ecoul Dobrogei” (6 mai 1882 - 1 septembrie 1884, 15 august 1910 - 28 iulie 1916) publicaţie săptămânală în prima parte a existenţei sale; după 1910 devenise organ independent al intereselor Dobrogei.
 
„Delta” (februarie 1885), apărea săptămânal în Tipografia Română-Tulcea.
 
„Dunărea de Jos” (22 decembrie 1884 - 26 aprilie 1898) publicaţie cu apariţie neregulată.
 
În articolul-program din primul număr se preciza scopul apariţiei acestui ziar, subliniindu-se faptul că „Nu scriem pentru ca să scriem, ci pentru că simţim necesitatea de a ridica binele, oriunde ar fi el, şi de a lovi răul atât de rodnic într-o provincie deabia de câţiva ani legată de instituţiuni liberale ca ale ţării mame”.
 
„Gazeta Tulcei” (26 septembrie 1889 - aprilie 1890) apărea o dată pe săptămână. Revine în anul 1905, ca ziar conservator. Dintre rubricile dedicate oraşului Tulcea menţionăm: chestiuni de edilitate, în chestia apei, chestiuni agricole, veniturile R.M.S., veniturile C.E.D., modernizarea Tulcei, teatrale, note şi impresii.
 

1889
  
1898
 
„Deşteptarea Dobrogei” (9 noiembrie 1892 - august 1893) îşi propunea să contribuie la procesul de educare a dobrogenilor, să lupte pentru drepturile lor politice. „Patria” (20 ianuarie - 20 martie 1898) a tratat probleme locale, de ordin economic, populaţia, cultele.
 
„Santinela” (8 martie 1898) se declara ziar independent, a apărut un singur număr, şi acela era îndreptat împotriva prefectului judeţului Tulcea, Ioan Neniţescu.
 
 „Curierul Dobrogei” (ianuarie - septembrie 1905) a publicat informaţii locale şi articole pe probleme importante ale judeţului Tulcea, precum amenajarea Deltei, linia ferată Tulcea-Constanţa, băncile populare, împroprietărirea ţăranilor.
 
„Dobrogea Nouă” (6 octombrie 1907 - 15 iulie 1908) se intitula ziar independent al intereselor Dobrogei. Trata probleme specific dobrogene, în programul ziarului intrând: „o largă dezvoltare chestiunilor politice, economice şi administrative”, ca şi „rubrici speciale pentru clasa muncitoare, care va avea în noi sprijinul cel mai dezvoltat”.
 
„Independenţa Dobrogei” (18 mai - 30 iunie 1908) organ independent, îşi declară drept scop susţinerea intereselor Dobrogei.
 
„Ecoul Tulcei” (1908 - 1909) au apărut 52 numere, subiectele abordate fiind politică, economie, comerţ, finanţe, industrie, agricultură.
 


 
„Independenţa” (19 februarie 1912 - 20 noiembrie 1913). Au apărut 25 de numere. Periodic cu vederi naţional-liberale, a criticat administraţia conservatoare din Tulcea, pe primarul Ştefan Borş şi coaliţia Calafeteanu-Lichiardopol.
 
Dintre toate aceste publicaţii, unele s-au remarcat prin longevitate apariţiei lor:
 
„Steaua Dobrogei” (22 iunie 1879 - februarie 1891) (se autointitula „Foaia intereselor locale”);
 

1879
  
1883
 
 
„Dobrogea” (16 noiembrie 1900 - 26 octombrie 1906) apărea săptămânal. Periodic de orientare liberală, critica administraţia conservatoare din Tulcea, susţinea problemele lărgirii drepturilor politice şi ale dezvoltării comerţului în Dobrogea;
 
„Dobrogea Liberală” (24 decembrie 1905 - 14 martie 1910). Organ naţional-liberal. A criticat administraţia conservatoare şi a susţinut necesitatea lărgirii drepturilor politice;
 
„Farul” (23 noiembrie 1914 - 20 februarie 1923). Săptămânal. Critică administraţia tulceană Are o cronică muzicală şi teatrală, dar şi rubrici precum: Oameni şi fapte, Cutia cu scrisori, Buletinul Sfatului Negustoresc, Delta Dunării, Informaţii, Artistice, Noutăţi literare;
 
„Istrul” (11 ianuarie 1898 - 22 februarie 1901), subintitulat „Ziar politic, financiar. Ştiinţific şi literar”, director-proprietar Ion Răsvan, tipărit la Tipografia „Schenck” din Galaţi. Motto-ul ziarului „Unirea face tăria”. Despre oraşul Tulcea, articolul-program vorbeşte despre o condiţie foarte modestă a oraşului, după „asimilarea la patria mumă”. În paginile aceluiaşi ziar se vorbeşte foarte mult despre necesitatea intensificării dezvoltării economice şi modernizării judeţului, dar şi despre propăşirea intelectuală şi spirituală a locuitorilor lui.
 
Periodicul îl susţine, pe toată durata mandatului său de prefect, pe Ioan Neniţescu, pe care-l consideră a fi „providenţial” pentru destinele Tulcei. Dintr-un articol publicat în ziarul „Istru” din 29 ianuarie 1898, intitulat „O privire generală asupra judeţului Tulcea”, constatăm că oraşul Tulcea număra 20.000 de locuitori, cu o populaţie economă şi monotonă, având în vedere faptul că tulcenii doar vara mergeau să asculte muzica militară în parcul din faţa Palatului Administrativ. Despre comerţul tulcean, în articol se precizează faptul că tulcenii comercializează cereale, peşte, furnizează manufacturi şi coloniale.
 
Trebuie să precizăm aici faptul că unele ziare, precum „Voinţa Tulcei”, „Revista”, „Colnicul Hora”, ce apăreau în Tulcea şi Cerna, cuprindeau, pe lângă articole curente (economice, sociale, politice) şi articole ce vădeau preocupări de cercetare a folclorului, studii pedagogice, creaţii literare.
 
În afara presei la care ne-am referit, în Tulcea existau şi periodice de divertisment, care au avut un cadru propice de apariţie şi dezvoltare, bazat pe inepuizabile surse de inspiraţie oferite de localnici, conjuncturi politice şi confuzii de tot felul.
 
Dintre publicaţiile de divertisment menţionăm: „Paraponositul” (1879), „Caraghiosul” (1909-1910), „Ardeiul” (1914-1916), „Hai să râdem!” (1914-1916), „Biciuşca” (1915).
 


 

 
În paginile revistei „Caraghiosul” au fost publicate şarade, epigrame, poezii, sonete şi schiţe umoristice. Se poate constata că revista este, într-adevăr, ceea ce se intitulează: o publicaţie „humoristică” care oferă cititorilor săi, în mod regulat, în fiecare duminică, o lectură plăcută şi amuzantă. Directorul şi colaboratorii săi au un simţ al umorului dezvoltat, surprinzând în scrierile lor viciile societăţii pe care le critică cu „zâmbetul pe buze”.
 
Spre deosebire de „Caraghiosul vesel”, „Ardeiul” face parte din publicaţiile satirice. Subintitulat „Revista umoristică-politică-socială”, apare săptămânal (în fiecare duminică), în mai multe oraşe ale ţării (inclusiv în Tulcea), începând cu luna septembrie a anului 1914 şi până în ianuarie 1916. Directorul publicaţiei are ca pseudonim Stricăcerneală. Prin conţinutul său, „Ardeiul” completează presa de satiră, astfel încât societatea tulceană este satirizată atât din punct de vedere social, cât şi politic.
 
În primii ani de administraţie românească, învăţătorii tulceni înfiinţează, din iniţiativă personală şi cu fonduri proprii, prima gazetă de informare pedagogică „Revista corpului didactic rural din judeţul Tulcea”, apărută în Tulcea în perioada 15 septembrie 1883 - 1 iulie 1884 (13 numere, bilunar). Paginile publicaţiei înscriu articole pedagogice cu caracter didactic şi educativ, note arheologice, folclor, prezentarea şi descrierea detaliată a metodelor de predare. Scopul iniţiatorilor era explicit: de a fi „un mijloc de schimb al ideilor, simţămintelor şi experienţelor” slujitorilor învăţământului.
 

 

 
La începutul secolului XX, în Cerna, prin strădania învăţătorului G. Coatu-Cerna (personalitate în plan cultural, scriitor, publicist), apare „Colnicul Hora”, revistă a corpului didactic primar din judeţ. Este o publicaţie culturală cu un conţinut variat: materiale despre istoria Dobrogei, creaţie originală, folclor.
Rămâne însă aproape necunoscută publicaţia „Vremea nouă” (1 octombrie 1910 - iunie 1916; 1921), cu apariţii în diferite perioade şi redacţii în mai multe judeţe. Etapa tulceană a revistei (1 septembrie 1911 - 1 mai 1912) cuprinde 9 numere apărute sub îngrijirea lui Apostol D. Culea, secretar de redacţie. Revista era destinată problemelor profesionale ale învăţământului. Seria tulceană avea subtitlul „Revistă pentru învăţători”, fiind importantă şi pentru lansarea, în plan regional şi naţional, a numelor unor cunoscuţi învăţători nord-dobrogeni. Întâlnim materiale ample despre metodică şi didactică, activitatea cadrelor didactice primare, pedagogie, cultură generală, despre „Asociaţia învăţătorilor”.           
 
În perioada 1916-1918, presa tulceană îşi încetează temporar existenţa, Dobrogea cunoscând acum cruntul regim al ocupaţiei bulgaro-germane. Poate fi menţionată însă „Revista tranşeelor”, editată de soldaţii Regimentului 33 Tulcea împreună cu celelalte unităţi militare dobrogene, ce apărea în Moldova şi cuprindea ştiri şi informaţii militare.
 
La începutul secolului XX, după acordarea drepturilor politice locuitorilor din Dobrogea, apar şi în această provincie gazetele de partid; după scurta perioadă de întrerupere din timpul Primului Război Mondial (1916-1918), acestea îşi reiau activitatea, slujind idei şi curente politice până la înlocuirea democraţiei cu dictatura comunistă.
 
Amintim în acest sens:
 - organe de presă ale Partidului Naţional Liberal: „Lupta” (11 ianuarie 1909 - 24 ianuarie 1916; 17 februarie 1919 - 28 februarie 1922; 15 februarie 1928 - 16 ianuarie 1938), „Drapelul” (8 martie 1909 - 8 noiembrie 1912), „Dobrogea Liberală” (24 decembrie1905 - 14 martie1910).
- organe de presă ale Partidului Conservator: „Viitorul Dobrogei” (29 octombrie 1906 - 26 februarie 1907) şi „Conservatorul Tulcei” (12 iulie 1915 - 10 martie 1916).
- organe de presă ale Partidului Naţionalist Democrat condus de Nicolae Iorga şi ale Partidului Poporului: „Democratul” (februarie 1922 - noiembrie 1928) şi „Gazeta Poporului”(1 noiembrie 1921 - 18 noiembrie 1927).
- „Dunărea Socialistă” (9 mai- 20 mai 1914) a reflectat activitatea Partidului Social Democrat.

Învăţământul

Învăţământul tulcean, cât şi cel dobrogean, nu s-a deosebit foarte mult faţă de cel din stânga Dunării. Încă din secolele XVII-XVIII circulau cărţi bisericeşti scrise în limba română, ceea ce demonstrează că slujbele bisericeşti se ţineau în limba română. Nevoia de cunoaştere a scrisului şi cititului a determinat, în mod firesc, înfiinţarea de şcoli, la început pe lângă biserici, apoi s-au construit şcoli locale.
 
Treptat, prin grija şi cu cheltuiala locuitorilor, se înfiinţează şcoli în majoritatea aşezărilor româneşti, unde învăţătorii predau după cărţi aduse de peste Dunăre. Uneori, lipsa acestora era suplinită şi de foi caligrafiate de dascălii înşişi.
 
Primele abecedare şi manuale pentru copiii şcolari au fost bucoavnele, ceasloavele şi psaltirile, acestea având o circulaţie bogată şi în spaţiul nord dobrogean. Amintim: „Ceaslov”, Mănăstirea Neamţ, 1848; „Bucoavna pentru învăţătura pruncilor”, Braşov, 1853 şi manualul institutorului Ion Creangă, „Metodă nouă de Scriere şi Cetire pentru usulu clasei I primăria”, Iaşi, 1868.
 
Menţiuni despre începuturile şcolii româneşti tulcene datează încă din secolul al XVIII-lea. Cărturarul Apostol D. Culea menţiona că la 1744 dascălul Rusu Şaru se ocupa de învăţătura copiilor din oraşul Tulcea. Cele mai concludente mărturii sunt însă din secolul următor, când se înregistrează începuturi de cursuri şcolare primare în numeroase localităţi. Astfel, documentele vremii vorbesc despre „şcoala de buche” înfiinţată în 1860 de preotul Alexandru Negru pe lângă Biserica de lemn „Sf. Nicolae”, ridicată în anii 1846-1847. Acest ctitor de şcoală românească din Tulcea este urmat de fiul său, Ion Negru.
 
Misiunea organizării învăţământului românesc pentru partea de nord a Dobrogei a revenit transilvăneanului Nifon Bălăşescu care, în anul 1870, trece Dunărea cu misiunea de a sluji învăţământul românesc din Dobrogea. Este numit „director al şcoalelor române” (1870-1876) de către Ismail Bei. În această calitate a înfiinţat sau reînfiinţat 21 şcoli primare, din care 15 numai în judeţul Tulcea.
 
În scopul reorganizării învăţământul românesc în Dobrogea de Nord, Nifon Bălăşescu cutreieră toate şcolile, constatând că oraşul Tulcea este un oraş foarte frumos unde trăiesc români, bulgari, turci, greci, nemţi, evrei, unguri. Vizitând bisericile precizează că „cea bulgărească are o şcoală mare, un fel de gimnaziu, biserica germană are şcoală pentru băieţi şi fete, de fapt, toate naţionalităţile au şcoală pe lângă biserică, numai biserica românească Sf. Nicolae nu are şcoală”.
 
Odată cu aşezarea autorităţilor româneşti în Dobrogea, guvernul a trimis peste Dunăre preoţi şi învăţători români. Astfel s-au întemeiat şcoli primare în toate oraşele şi satele celor două judeţe. Dar aceste şcoli aveau nevoie de învăţători, dascălii bisericilor nemaiputând face faţă noilor cerinţe.
 
După 1878, învăţământul primar din oraşele judeţului Tulcea se dezvoltă rapid. Aruncând o privire asupra istoriei învăţământului tulcean descoperim faptul că încă din anul 1872 este atestată o şcoală de băieţi, căreia în 1879 i se adaugă şi o şcoală de fete, ce a funcţionat în perioada 1864-1893. Această organizare este consecinţa „Legii învăţământului primar şi normal primar” (cunoscută şi sub denumirea de Legea lui Take Ionescu). Noua lege prevedea, pentru prima dată, organizarea şcolilor mixte.
 
Şcolile care funcţionau în Tulcea anului 1879 evidenţiau oarecum existenţa etniilor printre locuitorii oraşului: şcoala română de băieţi cu 113 elevi, şcoala română de fete cu 70 elevi, şcoala israelită de băieţi cu 70 elevi, şcoala nemţească de băieţi cu 13 elevi, şcoala nemţească de fete cu 11 elevi, şcoala grecească de băieţi cu 120 elevi, şcoala grecească de fete cu 85 eleve, şcoala bulgară de băieţi cu 160 elevi, şcoala bulgară de fete cu 180 elevi, şcoala armenească de băieţi cu 40 elevi, şcoala armenească de fete cu 4 elevi, şcoala rusească de băieţi cu 92 elevi, şcoala rusească de fete cu 44 elevi, şcoala turcească de băieţi cu 13 elevi, şcoala turcească de fete cu 4 elevi, un total de 718 elevi.
 
Deja în 1900 oraşul Tulcea dispunea de 4 şcoli primare româneşti de băieţi, 4 de fete, 2 rurale mixte şi 5 grădiniţe de copii. La scurt timp, fiecare sat din judeţ avea local de şcoală, iar autorităţile au trimis institutori care s-au dovedit demni de misiunea de pionierat ce li s-a încredinţat.
 
Pentru a fi în pas cu celelalte regiuni ale ţării, se impunea reorganizarea şcolii în Dobrogea şi înfiinţarea unei instituţii de nivel secundar. S-a solicitat Ministerului Instrucţiunii Publice aprobare pentru înfiinţarea unui Gimnaziu real de băieţi, care şi-a deschis porţile la 14 noiembrie 1883, într-un local neadecvat din strada 14 Noiembrie, în faţa Primăriei de odinioară. Se năştea astfel cea dintâi şcoală secundară românească din Dobrogea. Primul ei director a fost Ştefan Dobrescu, absolvent al Facultăţii de Litere şi al Şcolii normale superioare din Bucureşti, care, împreună cu Ion Pipoşiu, a predat cursurile de „partea literară”, în timp ce M. Pascal a deţinut „partea ştiinţifică”. Din acest colectiv au mai făcut parte şi Carol Kertsch (care preda Desen şi Caligrafie) şi Ion Costescu (profesor de Muzică). La început „Gimnaziul de băieţi” a traversat o perioadă critică, cu neajunsuri şi lipsă de cadre didactice, perioadă care a culminat cu suprimarea subvenţiilor de întreţinere a localului şi de plată a salariilor.
 
Toate acestea au condus la desfiinţarea şcolii timp de cinci ani (1885-1890). După redeschiderea cursurilor, a urmat perioada de consolidare a Gimnaziului, prin stagnarea fluctuaţiei cadrelor didactice şi sporirea numărului de elevi.
 
În intervalul 1897-1901 Ioan Neniţescu a fost prefect de Tulcea. Acesta ocupase posturi importante în administraţie şi învăţământ: profesor la prima şcoală de institutori din Bucureşti, inspector şcolar general, membru al Academiei Române din 1895 şi membru al Parlamentului. În cadrul preocupărilor sale a intrat, cum era normal gândindu-ne la pregătirea sa, ridicarea culturală a judeţului.
 
În acest sens, la 1 septembrie 1897 transformă „Gimnaziul de băieţi” în liceu, prin deschiderea în acel an a clasei a V-a liceală. Devenit „Liceul clasic de băieţi”, instituţia de şcoală se înscrie în mişcarea generală de dezvoltare a învăţământului din ţara noastră la începutul secolului XX. Un sprijin deosebit l-a acordat şcolii omul de ştiinţă şi pedagogul Spiru Haret, ministru al Instrucţiunii Publice pe atunci.
 
Tot Ioan Neniţescu a fost cel care a cerut insistent, şi a obţinut, înfiinţarea „Şcolii secundare de fete gradul I Tulcea”, la 2 noiembrie 1897. Anul şcolar 1897-1898 a debutat cu 43 de eleve, sub conducerea profesoarei Anastasia Munteanu. Întreţinută, în primele luni, de Primăria oraşului, Şcoala de fete va fi trecută pe seama bugetului statului de la 1 aprilie 1898.
 
Căpitanul M. D. Ionescu menţiona, în 1904, pentru comuna urbană Tulcea: un gimnaziu românesc înfiinţat în 1889; un gimnaziu bulgăresc întreţinut de comunitatea bulgară; şapte şcoli primare de băieţi (Nr. 1 - fondată în 1872; Nr. 2 în 1876), 5 şcoli primare de fete (Nr. 1 - fondată în 1877), o şcoală mixtă, două şcoli bulgare, una rusă, una greacă, 4 evreieşti şi una turcească. Şcoala primară a fost clădită în 1889 şi a costat 80.000 lei.
 
Aceeaşi „explozie” de instituţii de învăţământ se înregistrează şi în judeţ. Într-un raport al revizorului şcolar al judeţului Tulcea, I. Diaconu, adresat prefectului de Tulcea, la 9 octombrie 1907, se arăta că în anul şcolar 1906-1907 în judeţ funcţionau 104 şcoli rurale, cu 134 de învăţători - dintre care 90 titulari -, iar 22 de şcoli nu mai puteau fi folosite. Din 17.344 de copii de vârstă şcolară, doar 12.491 au frecventat cursurile, 8.286 promovând, ceilalţi îngroşând rândurile analfabeţilor.
 
În „Expunerea privind situaţia învăţământului din judeţ” din 1909, I. C. Atanasiu preciza că în anul 1909 funcţionau în judeţul Tulcea 120 de şcoli primare. În alt raport al prefectului de Tulcea, din anul 1914, se arăta că 27 de clădiri şcolare din mediul rural nu pot fi folosite şi 5.313 copii (1.966 băieţi şi 3.347 fete) au rămas în afara şcolii. Raportul prezenta o listă mai lungă cu lipsuri, din care menţionăm aici: nu sunt învăţători suficienţi şi numărul de elevi este prea mare pentru un învăţător; în majoritatea şcolilor rurale învăţătorul predă la toate clasele; părinţii nu au posibilităţi să le asigure copiilor îmbrăcăminte pentru perioada toamnă-iarnă şi copii nu mai vin la şcoală; mulţi copii sunt folosiţi la muncă în gospodărie, părinţii nereuşind să asigure traiul zilnic familiilor; nu toţi copii care frecventează şcoala au manuale şi rechizitele necesare; salariile de mizerie ale învăţătorilor fac ca tot mai mulţi dintre aceştia să părăsească învăţământul. O situaţie caracteristică întregii Dobroge.
 
Raportul cu privire la învăţământul public din anul 1914-1915 semnala faptul că pe teritoriul judeţului Tulcea funcţionau la momentul respectiv 8 şcoli de băieţi, 8 şcoli de fete şi 6 şcoli mixte - în mediul urban, și 119 şcoli în comunele rurale. Dintre acestea doar 117 aveau localuri proprii (43 în stare bună, 25 în stare satisfăcătoare), iar restul de 24 funcţionau în clădiri închiriate. Localurile şcolilor închiriate erau într-o stare proastă, cu săli nespaţioase, neluminoase, pline de igrasie, nu aveau curte, nici latrine sistematice, nici magazii pentru lemne. Şcoala tulceană funcţiona în condiţii neprielnice în 54 de localuri din 141 pe care le deţinea pe tot cuprinsul judeţului.
 
Din acelaşi document se constată că, în urma recensământului din 1914, în comunele urbane din judeţul Tulcea exista o populaţie de 4.974 copii cu vârsta de şcoală, adică 2.552 băieţi şi 2.422 fete cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani împliniţi, iar în comunele rurale 20.845 copii (11.300 băieţi şi 9.545 fete). Dintre aceştia s-au înscris la începutul anului şcolar 1914-1915 în comunele urbane un total de 4.435 copii (2.541 băieţi şi 1.894 fete), iar în comunele rurale 15.465 copii (9.301 băieţi şi 6.144 fete).
 
În ceea ce priveşte personalul didactic din judeţul Tulcea, în comunele urbane, în cele 22 şcoli au funcţionat 51 titulari (23 bărbaţi şi 28 femei), 25 suplinitori (4 bărbaţi şi 21 femei); iar în cele 119 şcoli rurale, 73 învăţători titulari (57 bărbaţi şi 16 femei), suplinitori 99 (50 bărbaţi şi 49 femei); numărul suplinitorilor detaşaţi în învăţământul rural se ridica la cifra de peste 100”.
 
Preocupări pentru organizarea şi modernizarea şcolii au existat permanent, dar, fără o lege unitară care să cuprindă toate tipurile de şcoli, care să poată fi aplicată pentru o perioadă mai îndelungată de timp nu putem menţiona evoluţii spectaculoase. Abia în anul 1924 s-a adoptat „Legea dr. C. Angelescu”, ministrul Instrucţiunii Publice, intitulată „Legea pentru învăţământul primar al statului şi învăţământul primar normal”. Mult mai târziu, în anul 1928, pe 5 mai, este votată „Legea privind organizarea învăţământului secundar” (Legea dr. C. Angelescu), învăţământul căpătând o puternică orientare clasică, liceele devin teoretice, durata acestora fiind de 7 ani.
 
Sursă foto: Imaginile fac parte din arhiva ICEM Tulcea şi au ilustrat un capitol din cartea bazată pe teza de doctorat „Progresele oraşului port Tulcea între anii 1878 - 1948“.
 
Despre Ligia Dima
 
Licenţiată a Universităţii „Ovidius“, specializarea Istorie (2002-2007).
Doctor - Şcoala doctorală din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa - cu teza „Istorie Contemporană, Progresele oraşului şi portului Tulcea 1878 - 1948“.
Din august 2017 este şef Birou Laboratorul de Restaurare - Conservare a Patrimoniului Mobil şi Imobil. Se ocupă de coordonarea activităţii de restaurare - conservare, restaurator metale în formare, la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ Tulcea. Anterior, timp de opt ani, a fost conservator, 2001-2009, apoi, între 2009 şi 2017, conservator expert.
Este autoarea lucrării „Progresele oraşului port Tulcea între anii“ 1878-1948, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2015, bazată pe teza de doctorat, dar şi a monografiei „Compania de apă Tulcea 1897-2016. Trecut, prezent şi viitor“, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2016. A participat la campania arheologică finalizată cu raport ştiinţific de specialitate ce a fost publicat.
Autoarea a 17 articole în reviste şi publicaţii de specialitate, la care se adaugă alte cinci articole publicate în urma participării la sesiuni naţionale şi două articole în urma unor sesiuni din străinătate.

 
Citeşte şi: 
 
O călătorie prin oraşul Tulcea (1878 -1918) (I)

O călătorie prin oraşul Tulcea (1878 -1918) (II) - economie, administraţie şi populaţie (galerie foto)

O călătorie prin oraşul Tulcea (1878-1918) (III) - activitatea edilitară şi dezvoltarea economică (galerie foto)

O călătorie prin oraşul Tulcea (1878 -1918) (IV) - viaţa culturală şi religioasă

Dobrogia în pragul veacului al xx-lea, de M.D. Ionescu 

Ti-a placut articolul?

Comentarii