Deziderate ale învățătorilor în urmă cu 90 ani „Învăţătorul, prin factura lui spirituală, e idealist, purtătorul demn al steagului democraţiei”

Învățătorul s-a bucurat în perioada de modernitate a Țării, de o notorietate și respect cu totul aparte, fiind – alături de preot – unul din vectorii acestui proces. 
            Deși rolul său social și național-cultural în alfabetizarea populației și propășirea satelor – și nu numai – era recunoscut de către oficialități, la nivel declarativ, în fapt, situația sa materială și socială lăsa mult de dorit.
            Dezideratele sale erau deseori ilustrate în presa interbelică (unele publicații aveau și o Pagină a învățătorului), precum și la reuniunile lor profesionale – adunări generale anuale la nivel național sau județean.
            Oferim cetitorului de azi câteva exemple ce ilustrează preocupări ale învățătorimii din urmă cu nouă decenii (1936), precum și o declarație a regelui Carol al II-lea, din același an: „Dacă soarta nu M’ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost în mijlocul vostru; nu vă vorbesc numai ca Rege, ci vă vorbesc de la suflet la suflet, vă vorbesc ca învăţător”...
 
 
Unde e adevărul?
            Ţara noastră are prea mulţi învăţători... E o afirmaţie ce se face mereu şi de chemați şi de nechemaţi, deşi noi am arătat de atâtea ori cât de falsă şi neserioasă este.
            O fac unii din totală lipsă de înţelegere pentru imperioasele nevoi culturale ale poporului, alţii din necunoştinţa situaţiei reale şi alţii, în fine, dintr’o pornire duşmănoasă împotriva învăţătorilor.
            Când afirmaţia că „sunt prea mulţi învăţători” în România vine deja cine ştie ce politician îngust la minte şi sterp la suflet – chiar dacă el se găseşte cocoțat până în rândurile guvernanţilor – sau când vine de la vreunul care ştie despre situaţia din sate tot atâta cât ştim toți despre fiinţele din planeta Marte – chiar şi indignarea ar fi din parte-ne o greşeală...
            Nu aceiaşi atitudine putem să avem însă când oameni de cultură, de mare cultură, oameni cu rosturi în viaţa ţării, afirmă cu aceiaşi uşurinţă lucruri ce nu sunt bazate pe o cercetare mai adâncă a stărilor de fapt, ci numai pe cunoaşterea unor cazuri izolate şi pe impresii de suprafaţă.
            În cazul acesta – trebuie s’o mărturisim – sufletul ni se umple şi de amărăciune şi de revoltă.         
            Cum e posibil să spună un cărturar, un profesor de universitate, de pildă, că prea are astăzi ţara noastră mulţi învăţători?!
            Ne întrebăm cu uimire.

            Unul ca acesta trebuie doar să ştie care e starea culturală a poporului nostru şi trebuie să dorească îndreptarea sa cât mai deplin şi cât mai repede.
            N‘are datoria statul român – dacă vrea să trăiască şi să prospere – să dea învăţătura elementară tuturor viitorilor săi cetăţeni, să dea tuturor învăţătură românească?
            N’are interesul, un superior interes, să ridice poporul prin această învăţătură, către o mai bunăstare fizică, şi morală, către o viaţă mai omenească din toate punctele de vedere?
            Se poate asigura viitorul neamului românesc, dacă mulţimea cea mare a fiilor săi va rămâne în întuneric şi în inferioritate faţă de alţii dintre graniţele țării şi de alţii din afară de ele? Orice sacrificiu cât de mare pentru învăţătura şi educaţia poporului nu este oare o supremă poruncă pentru statul român?
            Noi credem că da şi de aceia ne-a durut şi ne-a revoltat când am văzut că un distins profesor universitar şi un militant pentru drepturile corpului didactic, d-l Gr.T. Popa, a putut scrie în revista „Însemnări ieşene” dela 15 martie: „Credinţa noastră (după cele ce cunoaştem din câteva judeţe) est ecă de fapt sunt prea mulţi învăţători... Multe şcoli primare n’ar trebui să aibă 3 şi 4 posturi, ci ar fi destui să aibă unul ori două, dar ocupanţii lor ar trebui să mai lase politica şi să se ţie de învăţătură...”
            Citind rândurile de mai sus, m’am gândit la imensul număr de sate cu un singur învăţător – obligat să predea în 7 clase –, la învăţătorii cu 90-100 de copiii într’o clasă (caz frecvent chiar şi în şcoala din Capitala ţării), la toate sarcinile cari stau astăzi pe spinarea învăţătorilor în afară de munca din şcoală, mai grea în condiţiile actuale ca niciodată (Căminul cultural, pregătirea premilitară, străjeria, biblioteca satului, corul cu adulţii, îndrumările economice etc.), la greutăţile ce trebuie să fie învinse de cei trimeşi în satele cu populaţia minoritară. Şi mintea mea şi sufletul meu au respins afirmaţiile d-lui profesor Gr.T. Popa.
            Mi se va răspunde – o ştiu – că oricând se pot cita localităţi, într’adevăr, la câţi copii frecventează şcoala sunt prea mulţi învăţători, mi se vor cita chiar astfel de localităţi
            Aceasta nu înseamnă însă că dintr-un număr de cazuri izolate se poate trage o concluzie atât de gravă, ca acela la care a ajuns d-l profesor dela universitatea din Iaşi... 


În învăţământul primar, Domnule profesor Popa, nu este inflaţie.
            Dacă este în învăţământul romănesc o inflaţie de personal, apoi aceasta e în învăţământul universitar.
            Îngăduiţi-mi deci – şi să-mi îngăduie şi alţii – s’o spun deschis, s’o spun sprijinit pe cifre controlabile, pe date certe.
            Cerceteze cineva – ca să se convingă – bugetul general al statului pentru anul viitor, aşa cum a fost votat de Cameră.
            La universitatea din Bucureşti (cu facultăţile de drept, ştiinţe, litere, teologie, medicină, farmacie şi medicină veterinară) – sunt 303 profesori, iar la institutele anexe ale acestei universităţi, un personal de directori, de şefi de lucrări, asistent, laboranţi etc., ce se ridică la cifra de 694.
            Prin urmare, aproape 1.000 de persoane alcătuesc numai corpul didactic al universităţii din Bucureşti.
            Aceiaşi situaţie – păstrând proporţiile – se găseşte la toate celelalte universităţi şi instituţii universitare din ţară: şcoli politechnice, academii de înalte studii agronomice, academii comerciale, arte frumoase, academii de muzică şi artă dramatică, academia de arhitectură, institutul superior de educaţie fizică...
            Academia de înalte studii agronomice din Bucureşti are un corp didactic de 75 persoane. Numai pentru catedra de păşune şi fâneţe sunt: un profesor, un conferenţiar şi doi asistenți.
            Academia de muzică şi artă dramatică din Bucureşti, are un corp profesoral alcătuit din 44 persoane, printre cari 4 profesori de pian, unul de trompetă (catedră plătită cu 21.000 lei lunar, deci cât zece învăţători), alţii de clarinet, corn, fagot, oboe, contrabas etc...
            Când aşa stau lucrurile – şi mi-e penibil că a trebuit să le desvălui, fie şi numai în parte, într’o mică parte – n’ar fi oare bine, Domnule profesor Grigore Popa, înainte dea vedea cineva patul din ochiul altuia, să vadă bârna din ochiul său? D.V. Țoni [(1885-1955), pedagog, președinte (1929) al Asociației Generale a Învățătorilor din România] („Curentul”, 3 aprilie 1936).
 
_______///______
 
Congresul învăţătorilor din întreaga ţară la Cernăuţi
Rolul civic al învăţătorului.- Situaţia materială şcolară.- Salarizarea.- Moţiunea
           
Cernăuţi, 7 Sept.
            Astăzi dimineaţă, au continuat discuţiile în congresul învăţătoresc, ţinut la teatrul Naţional.
            Deschide seria referatelor înv. VASILE CIOBOTARU (Soroca), care ţine un referat mai lung asupra „Rolului civic al învăţătorului”.
            Raportorul arată că va analiza rolul civic al învăţătorului luat ca agent de promovare a unei atitudini practice, cu a unei ştiinţe cu valoare intrinsecă. Arată apoi trăim vremuri de mare răspundere. Războiul mondial a fost parcă semnalul unor vaste prefaceri ideologice. La câţiva ani după încheierea păcii, iau naştere: în Italia fascismul mussolinian, bazat pe ideia corporatistă, iar in Germania rasismul hitlerist.
            Imitaţia a început apoi să facă ravagii printre state, unele au încercat, cu sau fără succese, nouile aşezări de drept, altele se găsesc, doar într’o prudentă expectativă sau în deliberare cu ele înșile. Iar în clipele ce trăim şi ca o vie demonstrare a antitezei dintre două curente asistăm la spectacolul războiului civil din Spania. Doar flegmatica Anglie şi premiata elevă a istoriei unor revoluţii din trecut, Franţa, îşi pregătesc, prin libera şi lenta adeziune cetăţenească, făgaşul unei vieţi nouă. În aceste împrejurări, problema ce şi-o pune gândirea politică este de a se şti, dacă şi în ce măsură o ordine de drept nouă, introdusă într’o ţară, poate fi obiect de imitaţie utilă în altă ţara, cu alte realităţi geografice şi etnice la bază.



Continuând, raprtorul se ocupa de rolul învăţătorului ca agent activ de legătură între tradiţie şi progres.
            Arată că acest rol nu poate fi îndefinit de vechiul proprietar, îndătinat în sentimentul de dispreţ faţă de massele noastre rurale; nici de burghezia noastra orăşenească eteroglotă; nici de spoiala de cărturărime a satelor, care în împrejurările de azi constituie massa de manevră a tuturor regimurilor. De asemenea nici de ofiţerimea organizată, nici de avocaţi şi nici de primarii şi secretarii dela primărie, cari dintr’un elementar sentiment de conservare proprie pot face din conştiinţa lor civică obiect de trafic ordinar. Nici de studenţimea noastră, care, oricât de avântata şi oricât de bine îndrumată, nu poate constitui elementul de continuitate în acţiunea de luminare a masselor.
            Antena firească de recunoaştere a realităţilor săteşti şi instrumentul central de adaptarea politicii la nevoile statului nu poate fi decât învăţătorul satului. La acest rol o împinge, chiar fără voia lui, obârşia şipoziţia lui în societate.
            Mai departe, raportul continuă să caracterizeze frământata epocă prin care trecem. Arată că aspectul exterior al luptelor dintre idei e violenţa, e antagonismul de exterminare fizică şi totală. Coeziunea din trecuit, reprezentată de sentimentul de naţiune organică, cedeaza. Fratele se înarmează contra fratelui, mâna dreaptă contra stângii. Dacă pe noi soarta ne-a protejat încă de astfel de situaţii, spectacolul ei îl putem întrezări pe orizontul luptelor noastre politice.             Învăţătorul, prin factura lui spirituală, e idealist. Că aşa este o dovedesc faptele. Cu aceastăţinută, învăţătorul român va putea fi, acolo unde priceperea îl va pune în frunte, purtătorul demn al steagului democraţiei, deci al progresului prin muncă şi pace.
            După a ceastă democrată expunere, raportorul se ocupă pe larg de modul în care îşi va îndeplini învăţătorul rolul său social. Vorbeşte despre cooperativa şcolară, despre instituţia căminului cultural, despre instituţia străjerismului şi a premilităriei, puse aproape peste tot în sarcina învăţătorului.
            Apoi, arată că legătura organică dintre învăţător şi massele rurale a dat de gândit multor competitori la încrederea satelor noastre, cari pretind ca învăţătorii să nu facă politică.
            A scoate pe învăţător din politica ţării – spune vorbitorul – înseamnă a răpi masselor organul de firească exprimare a nevoilor lor. Funcţia politică a masselor nu mai poate fi desfiinţată. În cazul interdicţiei legale pentru învăţător de a face politică, această funcţie va căuta să-şi creeze alt organ deexprimare. El nu poate fi decât tot învăţătorul, dar învăţătorul în ipoteză nouă, de agent de propagandă subversivă, insinuanţa necontrolată şi periculoasă. Iată motivele pentru care învăţătorul nu poate fi înlăturat, fără grave riscuri, din politica ţării. A admite ca învăţătorul săi se ocupe numai de cultura masselor, înseamnă a-i admite să producă bunuri, dar să le lase după ce le-a produs, în folosinţa exclusiv a altora. Pe de altă parte, politica de breaslă şi politica de interes general sunt două noţiuni, cari nu se exclud, ci se, completează.        Continuând, raportorul spune că, în împrejurările de azi, învăţătorimea română poate fi punctul de plecare pentru o asanare a moravurilor noastre politice. Pentru aceasta, învăţătorul va trebui să facă o politică de principii, nealterată de nevoile lui personale şi imediate. De va fi om de ispravă în politică, de va fi consecvent în predica şi fapta sa, înrâurirea lui în masse va fi mare şi rolul îndeplinit.
            Încheind, raportorul spune că azi se contestă învăţătorului calitatea de a se amesteca în luptele politice. Braţul care va apăra pe acest Prometeu mediat de mânia zeilor politicii româneşti constă în puterea solidarităţii de breaslă. În cadrele asociaţiei şi prin ea, învăţătorimea română va şti să respingă insinuările nedrepte şi să asalteze noui poziţii, de unde să apere interesele şcolii şi ale poporului.
Discuţiile
            După aceasta urmează discuţia subiectului tratat.
            D. CRISTEA (Arad) insistă asupra faptului că raportul se ocupă prea puţin de latura naţională a problemei. Arătând luptele învăţătorimii din Banat, d-sa conchide că învăţătorul ar trebui să fie luptătorul naţionalist al neamului.
            D. ISAC (Gorj) dimpotrivă, laudă foarte mult raportul şi propune ca acesta să fie tipărit și distribuit învățătorilor din țară.
            D. ILIE MIHALACHE (Dorohoiu) referindu-se la ultimul discurs al M.S. Regelui, ţinut în faţa învăţătorilor, spune că învăţătorii trebue să facă politica adevăratului românism.
            D. DUVLEA (Alba) accentuează necesitatea unei conduite demne din partea învăţătorilor şi a spiritului său de împăciuire între feciorii conducători ai satelor.
            Intervenind în discuţie, d. ȚONI protestează cu toată hotărârea asupra intenţiei de a se lua învăţătorului drepturile sale politice şi apelează la presă să lămurească opinia publică şi să sprijine acţiunea învăţătorilor.
            Se alcătueşte o comisiune din d-nii Ciobotaru V., N. Cristea, I. Cozmiuc, Gh. Chiajna, Gh. Vierescu, T. Iacobescu şi Ionel, care să studieze propunerile făcute şi să facă concluzii.
Situația materială a școlii
            Urmează la cuvânt d. MATEESCU (Câmpina), care îşi desvoltă referatul său asupra subiectului: Situaţia materială şcolară.
            D-sa expune o serie de desiderate, argumentând în mod foarte documentat fiecare din ele.
            Asupra acestui referat iau cuvântul d-nii: Soltinschi (Bălţi), senator Eugen Răducu (Caliacra), N. Grozea (Arad), Ranca (Putna), Motnovci (Dorohoi), Matriniuc (Hotin), Lefconiuc (Hotin), Iliescu (Prahova), Iosif Sveta şi alţii.
Raportul comisiei asupra întreţinerii şcoalei
            După aceasta, o comisiune alcătuită din d-nii I. Mateescu, Eugen Vărzariu, N. Grozea, Virgil Presură, Eugen Răducu, Cornel Pop, Spitinschi, Iliescu, Mihail Popovici, Lefhoniuc, şi alţii redactează următoarele desiderate asupra referatului:
            1. Instituţia comitetelor şcolare să fie menţinută, iniţiativa particulară dovedindu-se utilă şcoalei, dovadă construcţiile şcolare de după război etc.
            2. Să se modifice însă decretul legii din 1920, punându-l în acord cu legea administrativă, transformându-l într’o lege, care să cuprindă rezultatul experimentării acestui decret în cei 16 ani.
            Legea să nu fie ca şi decretul, produsul birourilor, ci al unei largi consultări a învăţătorilor, cari au activat în cadrul acestor comitete.
            S’ar putea provoca chiar un congres al comitetelor şcolare.
            Din cercetarea dezideratelor tuturor Asociaţiilor judeţene, Asociaţia generală a reţinut următoarele complectări şi modificări, care urmează a fi făcute decretului amintit:
A. LA VENITURI:
            1. Cota de 14 la sută, să fie mărită la 20 la sută şi socotită la totalul veniturilor comunale ordinare şi extraordinare, islaz etc., fiind folosită numai pentru satisfacerea nevoilor obişnuite ale şcoalelor. Cota să fie socotită la încasările anului precedent.
            2. Cota de la cârciumă să fie ridicată la jumătate.
            3. Să se impună cu o cotă de minimum de unu la sută beneficiul net al întreprinderilor industriale, petrolifere şi comerciale.
            4. Să se împropietărească toate şcolile cu teren de cultură.
            5. Să se institue un timbru cultural, după modelul celui de aviaţie.
            6. Actele de gestiune, cât şi manifestările date de comitetele şcolare pentru strângere de fonduri să fie respectiv scutite de taxele de timbru şi înregistrare şi pe spectacole.
            7. Cota comunelor urbane către comitetele şcolare să fie de 15 la sută. Idem a judeţelor către comitetele şcolare, judeţene, taxa socotită la toate veniturile.
            8. Contribuţia comitetelor rurale către cel judeţean să fie proporţională cu veniturile fiecărui comitet, fiind fixată normal la adunările generale între 5–15 la sută. Această contribuţie să fie socotită la încasările anului precedent, iar nu la prevederi ca până azi.
            9. Cota de 20 la sută de la comunele rurale se va vărsa comitetului şcolar judeţean, care o va ordonanţa comitetelor şcolare rurale respective. Comitetele şcolare vor repartiza această cotă în raport cu numărul sălilor de clasă.
            10. Să se suprime art. 18 din legea de organizare a ministerului, privitor la contribuţia către Casa şcoalelor şi şcoalelor minoritare.
            11. Din orice donaţiuni făcute către instituţii şi persoane să se aloce comitetului şcolar o cotă de 1 la sută.
            B) CU PRIVIRE LA COMPUNEREA COMITETULUI PROPUNEM:
            1. Fiecare şcoală rurală să-şi aibă comitetul său, ca şi cele secundare.
            2. Preşedintele să fie directorul şcoalei de drept; secretarul să fie un învăţător ales de colegi şi cassier perceptorul fiscal.
            3. La comitetul şcolar judeţean să fie preşedinte un învăţător, detaşat de la post. Între membrii de drept să fie şi preşedintele Asociaţiei judeţene.
            4. Convocările adunării generale să fie făcute şi prezidate de către preşedinţii comitetelor şcolare, iar nu de către primari.
            5. Personalul administrativ al comitetului şcolar judeţean să fie format de învaţători pensionari sau şomeri, sau chiar detaşaţi.
            6. Statul să acorde anual câte o subvenţie, prin Casa şcoalelelor, comitetului şcolar judeţean, pentru ajutorarea comitetelor sărace.
Situaţia materială a învăţătorului
            D. FILIMON RUSU (Rădăuţi) desvoltă referatul asupra situaţiei materiale a învăţătorilor, arătând că această chestiune e în strânsă legătură cu situaţia materială a şcoalei primare, cu deosebirea că ceaa şcoalelor e lăsată în seama comunelor şi a comitetelor şcolare, iar cea a învăţătorilor în seama statului. Mai departe, d. Filimon Rusu spune că învăţătorul, care este oglinda satului, trebue să fiemodel în toate. Pe lângă serviciile şcolare, i se mai cere activitate extraşcolară în orice direcţie, până la istovire, ca cea premilitară, care-i răpeşte şi vacanţa. Iar când mizeria îl apasă din cauza stării materiale, când începătorului i se aruncă un salar de 1.600 lei, desigur că din cauza acestui insuficient salar va stagna învăţământul şi va suferi starea morală şi socială a învăţătorului.
            Continuând, vorbitorul se ocupă de proiectata lege a armonizării salariilor, subliniind desconsiderarea corpului didactic primar. Actualul salar de mizerie al învăţătorului nu e în concordonanţă cu coeficientul de scumpete al timpului. Din cauza aceasta, învăţătorul suferă nu numai materialiceşte, ci şi moraliceşte. Mizerabilul salar al învăţătorului este calul de bătaie al tuturor speculanţilor. În timpurile acestea de mare criză, nu atât materială cât morală, spune d. Filimon Rusu, părintele şcoalei şi titanul culturii româneşti, d. ministru al instrucţiunii dr. C. Angelescu, depune toate sforţările să sprijine învăţătorimea. Avem nădejdea că va reuşi să salveze învăţătorimea de această hărţuială bugetară anuală, ce se perpetuează de atâta vreme.
            Vorbitorul arată apoi că precara stare materială a învăţătorului se datoreşte şi faptului că nu sunt respectate legile. Învăţătorii nu primesc gradaţiile de merit, nu se bucură de prevederile art. 121 şi art. 156, nu profită de dreptul de împroprietărire, nu obţin gradaţiile din patru în patru ani etc. S’a recunoscut învăţătorilor gradaţia militară, dar această gradaţie s’ar cuveni şi învăţătorilor de origină etnică română din provinciile alipite, cari au luat parte la războiul mondial, precum şi tuturor acelor cari activează la premilitară.
            Încheind, d. Filimon Rusu expune o serie de desiderate cari sunt aduse în discuţia congresului.
RAPORTUL COMISIEI ASUPRA SALARIZĂRII
            Comisiunea însărcinată să întocmească moţiunea asupra salarizării a hotărît următoarele:
            1. Salariul iniţial al învăţătorilor să fie de 3.000 lei lunar.
            2. Cerem înaintarea automată în grade şi gradaţii, după îndeplinirea condiţiunilor legale (examene şi stadiu), cu plata salariului respectiv la începerea anului bugetar.
            3. Cerem respectarea art. 118 și 210 referitoare la membrii comisiunilor examinatoare.        4. Cerem întreaga aplicare a legii de armonizare și numai după aplicarea ei, aplicarea curbelor.
            5. Cerem ca gradaţia de merit dela art. 141 să fie transformată în a şasea gradaţie după 30 ani de serviciu.
            6. Cerem cu toată hotărîrea respectarea art. 158 (pentru învăţătorii ce servesc în localităţile cu populaţie minoritară.
            7. Cerem ca maeştrii să fie scoşi din bugetul ministerului instrucţiunii, atâta vreme cât ei nu corespund art. 122 din lege.
            8. Cerem eliminarea alin. 6 din punctul 5 al art. 138 şi complectarea alin. 5 cu următoarele e cuvinte „primesc leafa şi gradaţia întreagă în timpul cât sunt bolnavi”.
            9. Cerem ca fiii de învăţători să fie scutiţi de taxe la şcolile secundare şi superioare.
            10. Cerem întâietatea primirii fiilor de învăţători la şcolile normale, întocmai cum o au şi fii ofiţerilor la şcolile militare.
            11. Cerem gradaţia militară pentru toţi învăţătorii de origină etnică română din provinciile alipite, cari au luat parte la războiu. De asemenea pentru elevii şcoalelor normale sau învăţătorii de origină etnică română cari au luat parte la războiu.
            12. Cerem gradaţia militară pentru învăţătorii cari activează la premilitară cel puţin 2 ani.  
            13. Cerem ca sechestrele puse pe salarii să fie reduse de la o treime la o cincime din salariulde bază.
            14. Cerem ca învăţătoarelor lehuze să nu li se reţină din salar pe timpul concediului de lehuzie.
            15. Cerem ca posturile de directori să fie publicate vacante (cele ce devin vacante), iar numirile să se facă conform art. 70 (gradul cel mai înalt) și 124, c. d. e., având stabilitate şi mai inamovibilitate.
            16. Cerem aceleaşi salarii la sat ca şi la oraş.
            17. Cerem modificarea art. 98, referitor la anii de serviciu pentru pensiunea învăţătorilor confesionali.
            18. Cerem 75 la sută reducere pe c.f.r. pentru învăţătorii premilitari şi familiile lor.
            19. Cerem ca, după 15-20 ani de serviciu, lotul de pământ acordat învăţătorilor din Dobrogea să rămână proprietatea lor.
            20. Cerem ca învăţătorilor secretari la revizorate să li se mărească leafa prin gradaţie.          21. Cerem pentru învăţătorii premilitari concentraţi un salariu corespunzător gradului.             22. Cerem ca terenul şcolar să fie arendat învăţătorului cu preţ redus.
            23. Protestăm în contra taxelor impuse ilegal candidaţilor la definitivat, afară de cele de rechizite.
            24. Cerem eliminarea mediilor de 7 şi 7,50 din art. 118 şi 119 şi pretindem ca nota de trecere să fie valabilă şi pentru aceste examene (definitivat şi înaintare).
 


MOŢIUNEA
            Dezideratele învăţătorimii aufost sintetizate în următoarea moţiune votată de congres:       „Învăţătorimea română întrunită în congres la Cernăuţi se pronunţă cu hotărîre în marginea principiilor egalitare ale Constituţiei, pentru participarea activă la viaţa publică a statului şi pentru îndrumarea civică amasselor. Cu acest prilej ea respinge şi înfierează insinuările unor cercuri de interesaţi care încearcă să-i pună în răspundere demagogia electorală atotputernică în zilele noastre.
            Dându-şi seama de precipitările ideologice ale timpului, antagoniste până la exterminare şi expansiune până la ultima expresie a violenţei, se consideră că poporul român nu poate fi teren adoptiv pentru norme de traiu importate, ci trebue să-şi urmeze calea desvoltării fireşti, potrivit cu structura sa psihologică şi cu mediul său geografic.
            În această ordine de idei, învăţătorimea română va fi organul de interpretare a aspiraţiuinilor populare, calitate pe care i-o preiază afinităţile sale apropiate în massele săteşti şi va milita pentru un naţionalism constructiv. Instituţiile şi practicele democratice îi vor fi de asemenea obiect de necurmată şi conştientă propagare, ele fiind singurele în măsură a preveni corupţiile primejdioase, rezultat psihologic al nemulţumirilor îndelung reluate.
            Pentru acest crez naţional şi democratic, învăţătorimea va lucra solidară folosind căile ce i le pun la dispoziţie legile ţării. În şcoală, în instituţia străjerismului şi a premilităriei, în căminul cultural şi în cooperaţia de tot felul, învăţătorul va lumina conştiinţa cetăţenească a maselor, prin obiectiva discernere a drepturilor şi a datoriilor fiecăruia.
            În domeniul politic, încadrându-se satului sau depăşindu-l, el înţelege să rămână idealul statorniciei şi a sincerităţii convingerilor precum şi la acela de demnitate în conduita sa personală.
            Politica de principii e singura care se potriveşte cu rolul său în stat.
            În concordanţă cu aceasta şi ca un obiectiv pentru apropiata soluţionare, învăţătorimea cere să i se redea prin modificarea articolului II din legea administraţiei, dreptul de egalitate pentru consiliile comunale şi judeţene, dând astfel posibilităţi egale de muncă şi înrâurire civică a satelor”.
            După aceasta a urmat o masă comună la restaurantul Drăguleanu.
 
_______///______
 
Grandioasa manifestaţie a învăţătorilor pentru M.S. Carol II
Congresul dela Ateneul Român. Importanta cuvântare a Majestăţii Sale
            Luni după amiază s-a ţinut la Ateneul Român congresul general al învăţătorilor din întreaga ţară. Sala ca şi rotonda Ateneului gemeau de mulţimea delegaţilor. Prea puţine costume orăşeneşti, în marea lor majoritate învăţătoarele şi învăţătorii purtau atât de frumoasele şi variatele costume naţionale. Învăţătoarele din primul rând de bănci formau cu costumele lor un brâu scânteetor de culori şi linii, o horă a unirii tuturor ţinuturilor româneşti. Revărsarea de frumuseţi şi costume din sală era o frescă vie o scenă epocală, care întregea minunat fresca neterminată a Ateneului.
(...)
Răspunsul M.S. Regelui
            După cuvântarea d-lui ministru dr. Angelescu s’a ridicat să vorbească Suveranul. Minute întregi a stat Majestatea Sa fără să poată începe din cauza delirului din sală. Nu mai erau strigăte sau ovaţii, ci o Niagară, care te ameţea. Se rupseseră zăgazurile cerului şi-o ploaie fantastică irupsese în Ateneu.
            Mărturisesc că n’am asistat la o altă manifestaţie mai grandioasă ca cea a învăţătorilor pentru Regele ţării.
            Fiecare frază spusă de Suveran era însoțită de urale. Punctul culminant al delirului a fost atins când Majestatea Sa a declarat că dacă n'ar fi fost rege s'ar fi făcut învăţător. Aici manifestaţia a ajuns la paroxism.
            Majestatea Saa rostit următoarele:
            Găsindu-Mă astăzi, în această zi de sărbătoare a tineretului, in mijlocul învăţătorimii Mele, trebue să mărturisesc că sufletul trat este cuprins de o adâncă emoţie.
            Sunt emoţionat şi prin primirea atât de caldă şi atât de însufleţită pe care Mi-aţi făcut-o; sunt emoţionat gândindu-Mă că am în faţa Mea pe acei cari sunt chemaţi de a pregăti, de a însufleţi şi de a întâii România de mâine; dar sunt Emoţionat — şi această este o emoţionare de adâncă mulţurare — văzând felul în care această învăţătorime românească a Ştiut totdeauna să stea alături de Mine în gândurile Mele de îndrumare a neamului şi în năzuinţele sufletului Meu. (Aplauze puternice, urale).
            Acest lucru l-am simţit, cu atât mai adânc, când după punerea problemei întăririi politice a României, s’a pus astăzi acel comandament suprem, care este întărirea rasei şi întărirea sufletului unui neam întreg.
            În această operă, aceia pe cari mă voi bizui şi sunt hotărât să mă bizui, sunteţi voi, învăţătorii. (Aplauze puternice).
            Astăzi, în faţa primejdiilor cari tind să ne cotropească şi din dreapta şi din stânga, de peste tot, problema învăţătorului s-a schimbat. El nu mai este acela care va trebui să înveţe numai buchea cărţii nu mai este acela care până acum a avut şi un rol economic astăzi toate acestea trebuesc să dispară în faţa pericolului enorm şi ceia ce se cere învăţătorului este întărirea sufletelor românismului. (Aplauze prelungite). Şi prin românism, vreau să înţeleg, scoaterea virtuţilor latente ale acestui neam, ca să facem din el una din ginţile cele mai falnice ale lumii (Urale puternice).
            În această operă, care este crezul vieţii Mele, Eu nu mă voi putea bizui decât pe aceia care sunt aproape de sufletul poporului Meu, adică pe voi.
            În această zi aş dori să fac învăţătorimii Mele o mărturisire. Şi să nu credeţi ca această mărturisire o fac fiindcă sunteţi voi, învăţătorii, de faţă, ci o fac din sinceritate.
            Dacă soarta nu M’ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost în mijlocul vostru. (Aplauze, urale).
            De aceia Eu vorbindu-vă, nu vă vorbesc numai ca Rege, ci vă vorbesc de la suflet la suflet, vă vorbesc ca învăţător.
            Poate tocmai fiindcă în sufletul Meu am avut această căldură faţă de voi, am putut resimţi şi din partea voastră aceiaşi căldură, pentru care vă mulţumesc din toată inima Mea.      Învăţătorimea trebue să știe că o iubesc, învăţătorimea să ştie ca mă uit cu drag la ea şi prin ea mă uit în prisma intereselor generale ale ţării. Şi fiindcă sunt convins că ea va şti totdeauna să slujească cu credinţă desăvârşită ţara, de aceia iubirea mea pentru ea este încă mai întărită.
            Mulţumesc învăţătorimii pentru felul cum a ştiut de mai bine de 15 ani să răspundă chemărilor pe care i le-am făcut.
            Şi în timpuri grele şi în timpuri mai uşoare ea a fost alături de Mine.  Ştiu şi o simt din căldura sufletelor voastre că şi de acum înainte în această luptă uriaşă pe care am pornit-o pentru înălţarea şi întărirea sufletului românesc, în primul rând voi avea lângă Mine pe învăţătorii Mei. (Aplauze puternice).


Nu am venit în mijlocul vostru să vă dau sfaturi tehnice, nici sfaturi economice. Am venit să rostesc sufletului vostru şi să cer sufletului vostru să răspundă sufletului Meu.
            Am simţit-o în trecut, o simt și astăzi şi am convingerea că o voiu simţi totdeauna, că sufletul învăţătorimei române va fi totdeauna lângă sufletul Regelui Ţării Româneşti. (Aplauze prelungite, ovaţiuni).
            În această zi, care este sărbătorirea tineretului şi deci trebue să fie şi sărbătorirea conducătorilor tineretului, nu pot termina cuvintele pe care le-am spus, decât cu urarea noastră care este şi trupească şi sufletească: Sănătate! (Urale prelungite, ovaţiuni).
            Şi acum, ca un simbol al mulţumirilor Mele pentru întreaga învăţătorime română, ţin să remit această mică Cruce preşedintelui vostru. Şi decorându-l pe el, să ştiţi că sufletul Meu decorează întreaga învăţătorime a ţării.
            (Aplauze, ovaţiuni prelungite).
            Suveranul atârnă de reverul hainei d-lui Țoni decoraţia „Pentru Merit”. Când Suveranul l-a decorat pe d. Țoni cu crucea „Pentru Merit”, şi când a anunţat că se va ridica o casă a învăţătorilor, sala s’a găsit electrizată.