145 ani de la proclamarea Regatului României (14/26 martie 1881)

• Carol I: „Cu acest moment începe o foaie nouă în cartea vieții poporului nostru român, sfârșindu-se astfel o perioadă plină de lupte și osteneli, dar bogată în sforțări bărbătești și în fapte eroice

După proclamarea Independenței, la 9 Mai 1877, și recunoașterea ei de către Marile Puteri la Congresul de Pace de la Berlin (13 iunie-13 iulie 1878), pasul următor în devenirea României moderne ca stat suveran în concertul european, a fost ridicarea țării la rang de regat.
Faptul avea să se producă în primăvara anului 1881, când în Adunarea Deputaților se depune o moțiune în care se arăta: „Spre a corespunde unei vechi dorințe a Națiunii, spre a întări în țară stabilitatea și ordinea și a da o garanție mai mult, că dinastia trăiește în România în aceleași condițiuni ca și în celelalte State ale Europei și că prin urmare ea inspiră aceeași încredere, Camera Deputaților, în puterea dreptului de Suveranitate a Națiunei, proclamă de Rege al României pe Alteța Sa Regală Principele Carol I”.
În aceeași zi, 14/26 martie 1881, Corpurile Legiuitoare reunite au votat în unanimitate (99 voturi în Camera Deputaților și 40 în Senat) proiectul de lege potrivit căruia România se transformă în regat: 
Art. I:România este proclamată regat. Principele Carol I, primește pentru sine și pentru urmașii săi, titlul de Rege al României.
Art. II: Moștenitorul Tronului va purta titlul de Principe de Coroană al României.
Apoi, parlamentarii îi prezintă Prințului Carol legea, pe care acesta o semnează în Sala Tronului, rostind și un mic discurs: „Mare și solemn e momentul în care reprezentanții națiunii se apropie de Mine pentru a-Mi supune decretul unanim al corpurilor legiuitoare. Cu acest moment începe o foaie nouă în cartea vieții poporului nostru român, sfârșindu-se astfel o perioadă plină de lupte și osteneli, dar bogată în sforțări bărbătești și în fapte eroice. În acest moment voi să repet ceea ce adesea am spus: dorința națiunii dete vieții mele direcțiunea și ținta ei! De cinsprezece ani Mă înconjoară iubirea și încrederea poporului; această iubire și încredere Mi-au îmbunătățit zilele mele, întărindu-Mă și împuternicindu-Mă la zile grele”.
Prințul devenea, astfel, rege, putând sta pe picior egalitate cu celelalte capete încoronate ale vremii, iar Țara bucurându-se, începând cu 14 martie 1881, de o recunoaștere internațională în consecință, „fiindcă a ridicat România la un loc de cinste în concertul european”.
Încoronarea ca atare, însă, avea să mai aștepte: curțile regale și imperiale europene erau în doliu după asasinarea țarului Alexandru al II-lea (1/13 martie 1881); terminându-se doliul de 40 de zile, încoronarea nu s-a făcut imediat – nici la 20 aprilie, ziua nașterii regelui –, ci s-au mai așteptat câteva zile, întrucât tot se apropia data de 10 mai; și s-a socotit ca acum să fie făcut și încoronarea. Ceea ce s-a și întâmplat.
Proclamarea regatului rămâne, însă, data de 14/26 martie 1881.

Multă vreme, în conștiința opiniei publice, mai ales până în perioada Vechiului Regat, această dată va fi marcată ca atare de către autorități și presă – chiar și de acele publicații cu pronunțate accente antidinastice (cum era ziarul „Adevěrul”).
Lăsăm cetitorul de azi în compania câtorva dintre materialele de epocă.
           
 
ÎNCORONAREA

            Serbarea de zece Mai ne-am obicinuit din copilărie s’o recunoaștem ca fiind cea mai mareserbare națională. Nici unirea,nici independența, oficialitatea n’oserbează cu atîta pompă ca încoronarea. Aceasta evident că nupentru simplu faptul că la zeceMai s’a pus coroana de rege pefruntea lui Carol de Hohenzollern,ci fiind că la zece Mai s’a încoronat opera de regenerare națională, începută la 1848.
            D. Maiorescu se pronunță asupra acestui eveniment astfel:
            „Cu proclamarea regatuluiseîncheie epoca de pregătire a statului român de la 1857 la 1881șiîncepe o Eră nouăîn evoluțiuneapolitică a acestui stat,atît în relațiile sale interne cît și în celeexterne”.
*
            De fapt ziua de zece Mai nu comemorează decît forma exterioară, fiind-că regatul se proclamase încă la 14 Martie.
            În această zi a anului 1881, laînceputul ședinței Camerei, generalul Lecca a propus din inițiativăparlamentară proclamarea regatului. Imediat propunerea a fosttransformată în proiect de lege șivotată în aceeași zi de unanimitatea Camerei și Senatului. Tot înaceași zi chiar legea a fost sancționată. Unanimitățile acestea se înțelegecă nu au putut fi obținute decîtprin faptul că conservatorii auvotat și ei pentru proiect. Declarațiunile respective le-au făcut dinpartea conservatorilor la Senatd-nii Lascar Catargi și G.Gr.Cantacuzino, iar la Cameră d-niiP. Carp și Al. Lahovari.
            Acesta din urmă și-a terminatelocventul său discurs astfel:
            „Îndrăznesc a declara în numelepartidului conservator, care a fosttotdeauna credincios DomnuluiCarol I și în timp de prosperitateși în timp de nevoie, că astăzi,deși în minoritate, deși puțini, îiaducem însă ceva, care merită afi prețuit: unanimitatea reprezentațiunei legale a țărei”.
*

            Au fost se înțelege ședințe solemne, acelea ale Camerei și Senatului de la 14 Martie. În asemeneamomente orcare om se emoționează. Cum să nu se fi emoționatmai ales bătrînii cari văzuseră încățara sub turci și sub regimul detristă memorie al RegulamentuluiOrganic și care acum o vedeau liberă, independentă, gata a se urcaîn rang în mijlocul popoarelor libere?
            Din acest punct de vedere sepoate lesne înțelege discursul emoționant pe care l-a rostit la 14Martiebătrînul republican C.A.Rosetti în calitate de președinteal Camerei.
            El a spus:
            „Sînt la sfîrșitulvieței meledupă regulele naturii; în asemenea vîrstă, în asemenea momente,nimeni nu se poate îndoi de sinceritatea aceluia care vorbește...
            Dacă ne-am combătut uneorilupta a fost în lucrurile mici. Cinda fost vorba de națiune, n’a fostromân, care să fi fost în diviziune;n’a mai fost diviziune, ci unitate...
            Nici o lovire nu poate să sfarmeo națiune cât de mică, cînd eaeste unanimă. Și unanimă a fostși va fi România în toate cestiunile cele mari”.
            Și republicanul bătrîn, convinscă și regatul este un pas înaintespre idealurile sale, nu strică armonia, unanimitatea, ci încheieast-fel:
            „Recunoscător soartei, care mi-adat această fericire, rară în analele istoriei, vă zic: că ați încoronat și viața mea. Trăiască Romînia! Trăiască Majestățile Lor Regele și Regina!”
*
            Serbarea încoronăreis’a fixatpentru ziua de 10 Maiu, ziua aceea în care principele Carol de Hohenzollern, după un lung și primejdios voiaj pe Dunăre, debarcase pe pămîntulRomîniei la Turnu-Severin, în anul 1866. Toată țara a fost atunci în picioare. La București s’au făcutserbări cum nu s’au mai pomenitpînă atunci și nici de atunci încoace. Societățile din Bucureștiau organizat o defilare de care, simbolice. Parada militară a fostextraordinar de mare. Delegațiunidin toate părțile Capitalei au venit în Capitală. Regele era înconjurat de frații și nepoții săi. Trimeși extraordinari de la multeCurți europene veniseră să asistela încoronare, care s-a făcut nucu o coroană de aur sau de argint,ci cu o coroană de oțel turnatădin oțelul tunurilor luate de vitejii noștri soldați de la turci cuocazia luptelor de pe cîmpiile Bulgariei... („Adevěrul”, 11 mai 1904).
 
 
 
Aniversarea Proclamărei Regatului
 
În Capitală
Te-deumul de la Mitropolie
            Eri, fiind a 30-a aniversare dela proclamarea regatului, s’a oficiat la Mitropolie un Te-Deum,decătre Î.P.S.S. Mitropolitul primat care era înconjurat de toți înalții prelați aflători în Capitală.
            Au asistat la acest Te-Deum toate autoritățile civile și militare, precum și mulți d-ni senatori și deputați. Printre asistenți am remarcat ped-nii Titu Maiorescu, ministrul afacerilor streine; I. Lahovari, ministrul domeniilor; N. Filipescu, ministru de räzboi; Al. Marghiloman, ministru de interne; C.C. Arion, ministrul cultelor și instrucțiunei publice; M. Cantacuzino, ministrul justiției; d-nii general Gheorghiu, general Popovici, general Zottu, comandantul corp. II de armată; general Robescu, col. Solacolu, col. Grațosky, loc.-col. Topilcescu, Baranga, col. Socec, maior Manu, I. Panaitescu, directorul siguranței generale, Mitilineu, prefectul poliției Capitalei etc., etc.
            Două companii din reg. 6 Mihaiu-Viteazu au dat onorurile militare.            
            La terminarea serviciului divin de general Zottu, comandantul corp. II, după ce a trecut trupa în revistă, a ținut o cuvântare ocazională asupra însemnătății acestei sărbători naționale. Trupele au defilat apoi în fața d-lui N. Filipescu, ministru de războiu.
Serbarea Ligei Culturale
            Cu prilejul aniversării proclamării regatului, Liga Culturală a dat aseară, în sala cea mare a palatului „Muntelui de Pietate”, o frumoasă serbare.
            Serata a fost deschisă de d. Tudor Popescu, care a vorbit despre însemnătatea zilei de 14 Martie 1881.
            D-sa spune că, după chiar mărturisirea M.S. Regelui, această zi este cea mai însemnată sărbătoare națională, fiindcă a ridicat România la un loc de cinste în concertul european. Apoi conferențiarul trece la Unirea Principatelor, al cărei istoric îl face în scurt, cetind pagini alese din istoria neamului. Termină spunând, că Românii mai au un ideal de împlinit, unirea românilor de pretutindeni,ideal pe care numai Liga culturală îl poate pregăti. De aceia îndeamnă pe toți ca să o sprijinească.
            Apoi poetul St. O. Iosif a cetit din poeziile sale, stârnind furtuni de aplauze.
            D. Jitianu, student, a executat din chitară compoziții originale și arii naționale.
            D-șoara Filotti a recitat „Maura”, de Carmen Sylva și „Idealul” de Coșbuc.
            În sfârșit de Virgil Arion, președintele Ligei, a vorbit despre unitatea Italiei, a cărui cincuantenar se serbează acum.
            Spune că această unire nu o datorește unui om ci întregului popor italian, pentru care ea era o necesitate sufletească.
            Termină spunând că nici unitatea românilor din toate țările locuite de ei nu se poate realiza câtă vreme sentimentul și ideea unirea nu va însufleți pe toți românii. Însuflețirea aceasta,termină d-sa, va fi opera Ligei pentru unitatea tuturor românilor.
            Serata la orele 11 s’a sfârșit.
ÎN ȚARĂ
            Brăila, 14.— Azi, cu ocazia aniversăriiproclamărei regatului s’a oficiat un Te-Deum, la catedrala din localitate. Onorurile militare au fost date de o companie din batalionul de pontonieri, sub comanda d-lui căpitan Bălan. Defilarea a fost primită de d. colonel Lupan. Tot orașul și vasele din port au fost pavoazate.
            Ploești, 14.—Azi la orele 11 și jum., în prezența autorităților civile și militare, s’a oficiat la catedrală un Te-Deumpentru a 39-a aniversare a proclamării regatului.
            Craiova, 14.— Cu ocazia aniversării proclamării regatului, s’a oficiat în localitate un Te-Deumla catedrala Madona-Dudu. O companie din batalionul de vânători, cu drapel și muzică, a dat onorurile militare.
            Giurgiu. 14.— Azi, cu prilejul aniversării proclamărei regatului, s’a oficiat, la 10 și jum., dim., la catedrala orașului, un Te-Deum. Au asistat d-nii prefect Lăzărescu, lt.-colonel Sclia, ofițerii superiori, primarul orașului, maior Marinescu, polițaiul orașului C. Ionescu etc. Comanda paradei a avut-o d. maior Angelescu, din reg. Vlașca No. 5.
            Au luat parte la paradă o companie deinfanterie, o baterie de artilerie și un semi-pluton din secția de pompieri.
            Defilarea a fost pornită de d. lt.-colonel Sclia și prefectul județului.
            Galați, 14.—Cu ocazia aniversăreiproclamărei regatului, s’a oficiat azi dimineață un Te-Deum la episcopie, au asistat toți reprezentanții autorităților din localitate. O companie de vânători a dat onorurile militare(„Universul”, 16 martie 1911).
 
 
Pe ce se întemeiază Dinastia
 
            Nu e vorba de Dinastia celor trei frați.Și ea nu se întemeiază decît pe incomensurabila-i neobrăzare și pe faptul că satul este fără de cîini. Într’o zi, cînd un partid, ori un guvern vă îndrăzni, Dinastiava fi spulberată din toate cetățuele unde s’a cocoțat ori prin dreptul de moștenire, ori pur și simplu prin fraudă și nerușinare.
            Dar nu î vorba, astăzi cel puțin, de dinastia brătienistă – ci de cealaltă, de Coroana.
            Ei bine, cînd observăm atotputernicia ei, cînd înainte i se închină  prostește ori cu lașitate toată lumea, cînd i s’a abdicat în mînele ei toate puterile în stat – se pune întrebarea pe ce bază se întemeiază autocrația aceasta?
            Mulți cuceritori capătă dreptul suprem de a stăpîni lumea, ori grație curagiului, ori grație simpatiei ce inspiră. Carol de Hohenzollern n’a venit însă asupra noastră ca un cuceritor. El ne-a sosit în chip clandestin și ca fecior de capră al lui Ion Brătianu tatăl. Ci despre simpatie, să ridice mîna, dintre cele șapte milioane de romîni, să ridice unul singur mînași să declare ce simpatie îi inspiră regele ori îl tine legat rob de tron? Un singur dinastic se părea că exista în țară pînă acum cîțiva ani. Acelaera. d. Dimitrie Sturdza. Se zice însă că chipul în care suveranul a lăsat firma la Cei trei frațisă decapiteze pe fostul șef al partidului, liberal, a scoborît cu mult sub zero grade dragostea d-lui Dim. Sturdza către rege, căruia totuși i-a făcut atîtea servicii!...
*
            Atunci care este secretul acestei stări de lucruri, rușinoase, în care regele a suprimat toate puterile în stat și li s’a substituit?
            Și aci nu poate fi decît o singură cauză: tembelizmul nostru oriental, făpturi perzistenței unui om, față de un popor fără de voință și fără de conducători, de oameni politici de bronz. Toată vina cade dar numai pe noi. În adevăr, în ziua cînd partidele s’ar fi înțeles între ele ca să schimbe pivotul întregei noastre politice, cînd ar fi modificat legea electorală și Constituția, cînd ar fi impus regelui guvernul pe care l’ar indica masele electorale și după ele, parlamentul, învederat că regele ar fi devenit suveran constituțional, ar fi fost împiedicat să devie a tot stăpînitor.
            Ori toate partidele, pare că sînt înțelese, a nu se atinge de legea electorală și din privilegiile constituționale ale regelui. Ele consacră atotputernicia acestuia, îl sfințesc mereu drept arbitru al vieței politice, de la dînsul așteaptă și cer totul, căutînd să-i obțină grațiere, fie prin lingușire, fie la nevoe prin frică. În loc ca puterea, partidele să o ceară de la corpul electoral, ele o cer de la rege și odată avînd contract cu acesta, violentează ori corup colegiile electorale și astfel devin stăpîne pe țară. Aceasta durează pînăcîndcelalt partiduzează și el de aceleași mijloace: lingușește ori terorizează Coroana și astfel obține guvernul, apoi face la fel cu corpul electoral. Și astfel se, urmează de aproape cincizeci de ani, în cari țara nu numai rămîne pe loc, dar din potrivă dă înapoi, caracterele se pierd, voințele se moleșesc, orice luptă devine inutilă, iar regele atotstăpînitor, atîta are să se îngrijească, să nu întindă coarda prea tare. În acest meșteșug a ajuns maestru și astfel îi s’a dus faima peste mări și țări de rege înțelept și iubit de poporul său pe care-l guvernează în pace și dragoste de patruzeci și cinci de ani.
*
            E aceasta o temelie serioasă și trainică pentru un tron? CîndCuza Vodă a fost detronat prin mișelie și trădare o țară întreagă l’aplîns și dacă el ar fi voit, se întorcea din nou pe tron. N’a voit să-și tulbure poporul, era hotărît de altfel să plece după cei șapte ani de domnie și a plecat pentru ca să moară în surghiun și în durere, departe de țară și poporul lui. Dar dacă acelaș lucru s’arîntîmpla Dinastiei lui Carol de Hohenzollern, mă întreb dacă s’ar găsi ochi de român cari să lăcrămeze, dacă în istoria și în sufletele noastre ar mai afla el vre un loc ascuns și adînc?     
            Partidele politice? Dar ele se vor înhăma imediat și tot atît de slugarnic la carul regelui nou venit, pitind pe suveranul care a fost și de care nu se lega decît doar amintiri neplăcute, aducerea aminte pe care o are robul de stăpînul sau.
            Poporul?Ce știe el de rege și de Dinastie? Ce a făcut dînsa pentru el, ce bine i-a venit din parte-i? Ori poate n’o fi groaza anului 1907și sîngele celor 11.000 de țărani, uciși de Ion Brătianu fiul sub oblăduirea regelui Carol I?
            Și atunci... se pune întrebarea dacă regele nu simte vidul în care este atîrnat; dacă nu vede că tronul lui nu se bazează pe nimic și de ce timp de aproape o jumătate de veac, dacă n’a avut dragoste pentru țară, n’a avut cel puțin nici prevedere pentru Dinastia lui, ca să o perpetueze pe tronul unei țări blagoslovite și bune, care merita mult mai mult și o soartă mai clementă decît aceea ce i-a dat-o regele ei? CONST.MILLE(„Adevěrul”, 15 martie 1911).
 
 
ANIVERSAREA REGATULUI
 
            Astăzi se împlinesc 31 de ani la proclamarea Regatului român.
            Multe lupte au trebuit date, multe greutăți au trebuit învinse până să ajungă țara la acest mare act.
            Timpul de la 1859 – Unirea Principatelor – până la 14 Martie 1881, a fost o perioadă de puternice sforțări, de mari sacrificii.
            Comemorând astăzi această zi măreață, ne gândim cu pietate la toți bărbații cari s’au trudit in această operă și privim cu adâncă dragoste și venerațiune la Suveranul nostru viteaz și înțelept.
            În cei 81 de ani scurși, Regatul României s’a întărit și s’a înălțat.
            Vor mai fi furtuni și în viitor, vor mai trebui lupte și jertfe, dar avem cu toții credința că temelia neamului românesc va rămânea neclătinată.
            Sub conducerea Dinastiei noastre iubite și cu munca fruntașilor și a poporului, Regatul român va păși înainte fără încetare („Universul”, 15 martie 1912).
 
 
Proclamarea Regatului
 
 La 14 Martie 1881, Camerele proclamă regatul. Primind Corpurile legiuitoare care-i comunică hotărîrea, regele Carol ține o cuvîntareconstatînd că cu momentul în care s’a luat această hotărîre, începe „o foaie nouă in cartea în care stă scrisă viaţa poporului român şi se încheie o perioadă plină de lupte şigreutăţi, dar şi bogată în bărbăteştisilinţe, în eroice fapte”. La 10 Maiu, a avut loc încoronarea şi regele primind Coroana de oţel, „tăiată – cum a spus – dintr’un tun stropit cu sîngele vitejilor noştri” a declarat că „ea va fi păstrată ca o comoară preţioasă, amintind momentele grele și timpurile glorioase ce am străbătut împreună” („Adevěrul, septembrie 1914).