Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (20)

Anul 1882 s-a păstrat în arhive și presa timpului bogat în evenimente mondene, dar și cu o primă legislație adaptată Dobrogei, în intenția de a racorda mai ușor provincia la țară, de a da locuitorilor ei stabilitate și încredere.

1 ianuarie 1882

 „Ziua Anului Nou a fost pentru românii din Constanța o adevărată zi de sărbătoare. Spectacolul prezentat înaintea ochilor lor le-a ridicat moralul și demnitatea națională, umplându-le inimile de veselie și bucurie. Toate acestea se datorează onorabilului domn C. Ciocârlan, prefectul județului.
Pentru prima dată după trei ani, ei au avut ocazia să asculte rugăciunile adresate Celui Atotputernic în limba lor maternă. În această primă zi a anului nou, domnul Ciocârlan a avut grijă ca măcar serviciul divin să fie oficiat în limba română, limba țării și a poporului dominant în Dobrogea.
Cum nu există încă o biserică românească în Constanța, deoarece atenția fusese îndreptată până atunci spre alte chestiuni mai urgente, domnul Ciocârlan l-a rugat în mod expres pe protoiereul județului, economul N. N. Rășcanu, să vină și să oficieze la Constanța. Întreaga liturghie a fost oficiată în românește, iar inimile tuturor tresăltau de bucurie, putând asculta și aduce laudă Domnului în propria limbă.
Dar mai presus de toate ne-a umplut inimile de bucurie muzica vocală, corul bisericesc auzit pentru prima dată în Constanța, format prin stăruința fără margini a prefectului C. Ciocârlan din elevii școlii primare publice de băieți, sub conducerea institutorului Ilie Gheorghiu.
Micii elevi coriști erau îmbrăcați în uniforma națională a micilor dorobanți („curcani”), uniformă realizată din venitul balului organizat cu câteva zile înainte sub patronajul prefectului, în folosul săracilor.
Dar bucuria cea mare care trebuia să încununeze ziua Anului Nou nu s-a încheiat aici. Un Bal în onoarea ei cu un Banchet la care a participat mai toată Societatea din Constanța. Saloanele Clubului splendid decorate erau pline încă de pe la orele 9 când a început dansul.
După dans, pe la orele 2 din noapte, s-a trecut în Salonul cel mare al Hotelului d’Angleterra unde era preparată cina. La masă, D-l Prefect a ridicat primul toast în onoarea Armatei.
După masă dansul a reînceput și petrecerea a continuat foarte animată până pe la orele 4½ când fiecare s-a retras plin de satisfacțiune și mulțumire”.[1]



8 ianuarie 1882

O pagină din odiseea celor care au plecat din multe colțuri ale țării spre El Dorado dobrogean în speranța că vor primit pământ și vor scăpa de sărăcie. „Este un fapt de toți cunoscut că o parte a poporațiunii române din Banat a căzut în cea mai mare mizerie. Cauzele acestei mizerii sunt asemenea cunoscute, și e de prisos a le mai reaminti. Se știe în fine că de vreo doi ani cei mai nenorociți dintre Românii din Banat au început să emigreze; mulți au emigrat în Bosnia; unii au trecut în România, stabilindu-se pe mai multe proprietăți particulare. În cele din urmă, s-a răspândit printre această poporațiune, atât de demnă de interes și de compătimire, ideea de a emigra în Dobrogea. S-au găsit atunci speculanți care să exploateze această tendință, în folosul lor particular. Ei au cutreierat satele române, îndatorându-se a duce pe emigranți în Dobrogea și a interveni să li se dea pământuri gratis, pe proprietățile Statului. Sărmanii nenorociți ascultau, credeau și plăteau pe aceia ce se obligau a le procura atâta fericire că dată tocmeala făcută, vreo patruzeci de familii de Români își vândură tot ce avură, case, pământuri, tot în fine ce nu puteau lua cu dânșii, și porniră spre România. Ajunși la fruntarie, ei se înfățișară la autoritatea română, după promisiunile ce le dedeseră aceia ce o exploatase, și cerură ca guvernul să le dea de cheltuială și transportul pe calea ferată gratis, spre a trece în Dobrogea. Prefectul de Mehedinți comunică îndată aceasta Ministerului de interne, care întrebă telegrafic dacă emigranții aveau pașapoarte în regulă. Prefectura de Mehedinți răspunse că nu aveau decât bilete pentru permisiune de trecere pe 15 zile. Mai în același timp legațiunea austro-ungurească din București, făcu și dânsa cunoscut Ministerului de interne că numeroase familii din Banat au trecut în România, în contra regulilor stabilite pentru cazul de emigrare, legațiunea cerea ca acele familii să fie imediat repatriate. Astfel trecură câteva zile în cercetări și comunicări. In acest timp emigranții, nevoind a se opri la fruntarie, de temere poate tocmai de a fi repatriați, porniră îndată cu propriile lor căruțe și cu toată răpeziciunea spre București. Până să se lămurească cestiunea între prefectura de Mehedinți, Ministerul de interne și legațiunea austro-ungurească, emigranții ajunseseră parte în Pitești, parte la Găești și un oarecare număr chiar în București. Ei sufereau de cea mai mare lipsă; Ministerul de interne luă îndată măsuri pentru a nu-i lăsa să piară de foame și spre a îngriji pe cei bolnavi. Poporațiunea localităților unde se aflau, în special orașul Pitești, făcu asemenea tot ce putu spre a ușura aceste nenorociri. Legațiunea austro-ungurească, stăruind mereu a se repatria familiile bănățene, guvernul a pus atunci calea ferată la disposițiunea lor și le-a înapoiat la fruntarie; cei rămași bolnavi prin spitale, fură repatriați după însănătoșire”.[2]
 
20 Ianuarie 1882

Deși inițiativa înființării unei școli pentru pregătirea viitorilor marinari aparținuse prefectului Remus Opreanu chiar de la venirea sa la cârma județului, aceasta s-a înființat până la urmă la Galați. La 20 ianuarie 1882, „a fost inaugurată „cu solemnitate religioasă deschiderea Școlii Copiilor de Marină, înființată pentru întâia oară în România, la Galați, prin Înaltul Decret Regal No. 2408 din 30 Octombrie 1881”. Abia în 1920 s-a înfiinţat la  Constanţa şi cu o clasă la Galaţi, Şcoala copiilor de marină, prima treaptă a Institutului Maritim, a doua treaptă fiind şcoala de maiştri.
Ceremonia de la Galați a avut loc în fața autorităților militare și civile care au subscris”.[3]
 


27 februarie 1882

La această data Adunarea deputaților începea dezbaterile asupra proiectului de lege privitor la regularea proprietății imobiliare în Dobrogea. Presa, mereu la datorie:„În adevăr, este și timpul ca această însemnată cestiune să fie o soluțiune conformă cu dreptul și cu interesele noastre naționale și economice. A mai lăsa în amânare regularea proprietății imobiliare din noua provincie română este, pe de-o parte a prelungi starea de incertitudine ce domnește azi între poporațiunile locale, mai cu seamă rurale, ori pe de-alta a da frâu liber și încurajare câtorva speculanți străini, ajutați de câțiva români ce fac treburi care au crezut, că Dobrogea este, și trebuie să fie, o mină californiană, lăsată în a lor monopolistă și ilicită exploatare. Știm mai dinainte că cei interesați la menținerea stării actuale vor căuta prin toate miijloacele a cere amânarea soluțiunii sub diferite proteste, sau modificarea proiectului de lege într-un sens astfel încât să-și poată atinge scopul propus : Câștig de milioane fără muncă și fără risc. Credem însă că deputații și senatorii diferitelor județe, aleși ai diferitelor partite și nuanțe politice vor fi cu toții, și în această cestiune eminamente națională, adevărați reprezentanți ai națiunii”.[4]

1 martie 1881

„S-a împărțit d-lor senatori proiectul de lege pentru cumpărarea căii ferate Cerna-Vodă-Constanța, cu suma de 16,800,000 lei, printr-o emisiune de rentă în condițiunile prevăzute prin legea de conversiune în partea relativă la emisiune prin subscriere publică. Acest proiect de lege, al cărui raportor este d. R. Boerescu, este însoțit de o însemnată expunere de motive. Proiectul va veni în desbaterea Senatului peste o zi sau două sau chiar astăzi. Ieri, Duminică, s-a ținut un  consiliu de miniștri la ora 1, la Ministerul de interne.[5]
Cumpărarea liniei ferate Cernavodă – Constanţa s-a făcut, mai târziu, prin Legea din 21 mai 1882. Art.1.: “Se autorizează guvernul a cumpăra, liberă de orice sarcini, calea ferată Cernavodă – Constanţa, cu toate dependinţele sale şi atenanţele sale de orice natură, cu tot materialul mişcător; lucrările din portul Constanţa cu toate căile şi atenanţele sale, toate drepturile şi privilegiile acordate companiei de către guvernul otoman, atât pentru calea ferată cât şi pentru port, precum şi orice pretenţiuni sau drepturi litigioase, în fine orice proprietate aparţinând sub orice titlu companiei căii ferate de la Dunăre la Marea Neagră şi după inventarii complete făcute în regulă şi în care să nu se omită nimic din ce aparţine companiei.” Art.2.: ”Statul va intra în plină şi absolută proprietate odată cu plata sumei de maximum 16.800.000 lei efectiv plătită în aur […]”
Şi totuşi, în acest an, 1882, după mărturiile mai multor istorici, aceeaşi companie „Danube and Black” construieşte în Constanţa hotelul „Carol”, astăzi adăpostind sediul Comandamentului Marinei Militare. Compania engleză a reuşit câteva performanţe cu această clădire: a creat o fundaţie solidă, pe stâncă, cu o adâncime de 14 metri, executată din piatră şi cărămidă, zidită cu mortar de var[6].
În aceeaşi perioadă tot compania „Danube and Black” a construit şi „casa engleză” de pe strada C.A.Rosetti nr.7, iniţial ca o magazie pentru cereale, apoi sediul Legiunii de jandarmi şi al societăţii de asigurări „Dacia”. De ce mai construia o companie străină, cunoscându-se interesul statului român de a răscumpăra proprietăţile deţinute de Imperiul Otoman, e lesne de înţeles: perspectivele de lungă durată ale portului, bogăţiile nemăsurate ale României, avantajele unor afaceri imediate şi sigure.

1 martie 1882

 Termometrul montat pe Casa Menu, care desfăcea dulciuri, situată în Calea Victoriei nr. 75 din Bucuești arăta în grade Réaumur: la ora 12 noaptea: 1,8°R, la ora 7 dimineața: 2,8°R, la amiază: 1,9°R, presiunea barometrică: 773 mm, cerul era senin. Făcând conversia de la vechea scară Reaumur, prima zi de martie a anului 1882 nu depășea temperaturi de 2-3 grade, deci era rece, ușor peste îngheț, cu presiune mare și vreme senină.[7]

10 martie 1882

În ședința Senatului din 4 martie 1882, I.C.Brătianu, făcând o caldă pledoarie pentru noua stare a Dobrogei spunea, printre altele:„D-lor, când am fost în Dobrogea și m-am întors, m-au întrebat toți, cum am găsit-o ? Am spus: Dobrogea are să fie nu numai grădina României, ci a Europei întregi, numai să fim activi și cu curaj. Apoi cel dintâi pas care îl facem în felul acesta este acordarea a 16 milioane lei pentru un drum de fier și un port de cea mai mare importanță, și vă face și aceasta să vă gândiți ?”[8]
 
24 martie 1882

„M. S Regina va merge, se zice, de vară, la Constanța, ca să facă băi de mare”.[9]
 


24 martie 1882

O delegație din Tulcea, reprezentând Consiliul județean, a sosit în București, spre a prezenta guvernului un raport despre mersul afacerilor în județul Tulcea și a-i arăta dorințele locuitorilor din acea parte a Dobrogei.[10]

1 aprilie 1882

A fost promulgată legea prin care numărul subprefecților se reduce la 10 cu începere de la 1 aprilie 1882. La sesiunea de toamnă a corpurilor legiuitoare, guvernul va prezenta o lege pentru fixarea noilor circumscripțiuni ale județelor și plășilor. Pănă la sesiunea viitoare, guvernul va întruni administrarea circumscripțiunilor actuale după numărul suprefecților.[11]

1 aprilie 1882

Căpitanul de port Nicolae Macri se adresa Prefecturii Constanţa informând despre barcagiii portului care efectueză serviciul de transport persoane de la navele acostate în larg şi până la uscat şi care respectă tarifele impuse. „Sunt însă pasageri care au două sau trei bărci de bagaje şi nu voiesc să plătească câte un franc de fiecare transport deşi barcagiul e responsabil de pierdere sau stricăciune; aici e motivul reclamațiilor. Orice barcagiu care şi-a permis ca să treacă peste această taxă noi l-am pedepsit, controlul niciodată nu a lipsit şi vă asigurăm că mai totdeauna prin concurenţă şi liberă învoială ei percep mai puţin decât suma fixată de noi. Dacă dv, domnule prefect, credeţi că aceste taxe sunt vexatorii, noi le putem reduce, însă trebuie să ţinem cont că în cazuri de sinistru maritim barcagiii au obligaţiunea ca cu riscul vieţii lor să dea tot ajutorul posibil.”[12]

2 aprilie 1882

„Regimentul 8 de infanterie a plecat ieri dimineață la 9 ore spre Dobrogea, fiind acompaniat de d. general până la barieră, unde a primit defilarea. Primul popas s-a făcut la Lețcani, unde ofițerii regimentului au oferit un banchet ofițerilor din celelalte corpuri care i-au întovărășit până la Lețcani. La 4 ore regimentul a plecat înainte și seara s-a oprit în Podul Turcului unde a petrecut noaptea. Azi dimineață a plecat înainte și va sosi la Roman la 4 april. Acolo va sta două zile și-n urmă va pleca cu trenul la Galați. De la Galați la Tulcea vor face drumul pe Dunăre”.[13]

16 aprilie 1882

D. Gr. Tocilescu, membru corespondent al Academiei, „va da seama în ședința de mâine a acesteia de călătoria și resultatele ei din Dobrogea. Acestă ședință prin urmare va fi din cele mai interesante.^[14]
Timp de 12 ani, Grigore Tocilescu a lucrat la punerea în valoare a Monumentului de la Adamclisi și dezvelirea ruinelor cetății alăturate. El a realizat, cu ajutorul direct al inginerului P. Polonic, prima hartă arheologică a regiunii, cu topografia amănunțită a valurilor dintre Constanța și Cernavoda, cu traseul principalelor drumuri și cu marcarea a peste 60 de castre găsite pe teren, în special acelea înșiruite de-a lungul Dunării și care formau limes-ul scitic.[15]

25 mai 1882

„Constanţa se îmbracă în haine de sărbătoare ca să se poată prezenta cuviincios oaspeţilor pe care-i aşteaptă pentru sezonul băilor. Consiliul comunal dezvoltă o activitate febrilă, s-au plantat arbori pe străzile Elena şi Farului, care comunică cu bulevardul, străzile se pavează, locurile virane se-mprejmuiesc, casele se repară, ruinele dispar. Cafenele frumoase s-au deschis pe bulevard, o fabrică de apă gazoasă funcţionează, un local frumos de băi se construieşte pentru doamne, frumosul hotel „Carol” la 1 iunie îşi deschide porţile; c-un cuvânt Constanţa se sileşte a putea primi cu demnitate pe toţi aceia care-i vor face onoarea de-a o vizita. Şi eu cred că Constanţa merită a fi vizitată din mai multe puncte de vedere: 1-ul, pentru că are o poziţiune minunată şi-o climă sănătoasă; 2-a, pentru folosul ce pot trage din băile de mare atât cei suferinzi cât şi cei sănătoşi; şi 3-a, pentru că este un oraş românesc şi-avem o datorie sfântă de-a face în el una din cele mai frumoase şi mai importante cetăţi de pe malul Mării Negre.
Ploile care-au căzut peste tot judeţul au venit la timp şi-n anul acesta sperăm s-avem o recoltă din cele mai bogate. Populaţia rurală este veselă. Marea este calmă, temperatura dulce. Vântul de nord care sufla de câteva zile răcise temperatura, dar caldul şi umedul sirocco începând a bate uşor de ieri, căldura s-a urcat, bulevardul e frecventat şi bărcile se-ntrec pe luciul mării”.[16]
 

---