Nava Școală „MIRCEA” în mass-media SUA (19 IUNIE-16 IULIE 1976)

Stimate cititor, articolul de față este ocazionat de noul marș al Navei Școală „Mircea” în SUA, al patrulea, de împlinirea a 50 de ani de la prima traversadă a Oceanului Atlantic și a vizitei velierului în porturi de pe coasta de est a Americii, precum și de participarea la parada navală desfășurată la New York pe 4 iulie 1976. 
 
Invitații adresate României de a onora Bicentenarul SUA
Prima scrisoare oficială adresată poporului român de a onora cea de-a 200-a aniversare a Revoluției americane a fost transmisă Ministerului Afacerilor Externe pe 6 iulie 1973 de Ambasada SUA din București. Peste doi ani, Departamentul Forțelor Marine al SUA a adresat, pe 8 septembrie 1975, Ministerului Apărării Naționale invitația pentru Marina Militară de „a participa la parada internațională care va avea loc la New York pe 4 iulie 1976”. Evenimentul comemorării Bicentenarului Independenței poporului american includea și „Operation Sail 1976” (reuniunea velierelor școală n.n.) în scopul de a recunoaște importanța oceanelor în istoria și viitorul SUA, pentru a celebra frăția comună a marinarilor tuturor națiunilor. Desigur o astfel de misiune îi revenea Navei Școală „Mircea”. Invitația pentru întrecerea velierelor a venit de la Londra pe numele comandantului navei, locotenent-comandor Eugen Ispas.
Aprobarea importantei și onorantei misiuni pentru „Mircea” i-a revenit lui Nicolae Ceaușescu, președintele României, Comandant suprem al Forțelor Armate. Cititorul trebuie să știe că relațiile României cu SUA erau excenlente. Prin vizita președintelui Richard Nixon la București, 2-3 august 1969, a președintelui Nicolae Ceaușescu în SUA, 4-7 decembrie 1973, 26-27 octombrie 1974, 11 iunie 1975, și a președintelui Gerald Ford la București, 2-3 august 1975, relațiile diplomatice dintre cele două țări au atins nivelul cel mai înalt.
           
Pregătirea Navei „Mircea” pentru executatea misiunii
La începutul anului 1976, „Mircea” a fost andocat pentru efectuarea unor lucrări la bord. S-a constituit echipajul, au fost ambarcați 23 ofițeri, 14 maiștri militari, 5 civili, 87 de cadeți din anul II Secția militară a Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, 20 de elevi din Școala de Maiștri și 38 de militari în termen.

De la Constanța a urcat la bord și scriitorul Radu Theodoru, care a participat numai la traversada velierului până în SUA. Experiența de la bord a concretizat-o în volumul Noi, „Mircea” și Atlanticul. La comanda navei a rămas locotenent-comandorul Eugen Ispas, comandant superior la bord pe perioada traversadei și a întoarcerii în țară a fost desemnat comandorul Alexandru Hârjan. În SUA conducerea activităților, de reprezentarea și contacte cu autoritățile și mass-media a preluat-o viceamiralul Gheorghe Sandu.
Pe 4 martie 1976 ora 10.20  „Mircea” a ridicat ancora din portul Constanța. După 13 zile de navigație continuă a parcurs Strâmtoarea Gibraltar intrând în Oceanul Atlantic. Începea traversada, s-a continuat navigația cu vele până în portul Las Palmas, unde a acostat pe 22 martie 1976. După 4 zile a luat  „Drumul lui Columb” spre vest. S-a navigat numai cu vele până în portul venezuelean La Guaira. Următoarele porturi de escală au fost Cartagina din Columbia, Vera Cruz din Mexic, Havana, după care s-a plecat spre portul Hamilton, unde a ancorat pe 16 iunie 1976.
 
 
Jurnaliști americani la bordul lui „Mircea”    

La 19 iunie 1976, s-au ambarcat pe „Mircea” D. William S. Meyers, reporter la revista „Sport Illustrated”, o echipă de 8 corespondenţi de la postul de televiziune N.B.C., Walter A. Damtoft, editor şef la „The National Observer” şi S. Brown de la „The National Geographic”. Toţi au devenit, pentru scurt timp, membri ai echipajului navei-şcoală „Mircea”, experienţa lor concretizându-se în articole, reportaje şi un interesant film despre prezenţa velierului românesc la regată. Reprezentanţilor mass-mediei americane li s-au făcut precizări în legătură cu programul la bordul navei, s-a stabilit persoana care să-i reprezinte, necesitatea respectării unor reguli privind deşteptarea, curăţenia, servitul mesei precum şi unele interdicţii. La întrebarea dacă pot fotografia şi filma, comandorul Hârjan le-a precizat: „Nu avem nimic secret sau de ascuns şi în consecinţă pot să fotografieze şi să filmeze tot ce îi interesează ca reporteri”. I-a rugat ca în cazul în care vor filma sau fotografia aspecte izolate „să-mi ofere posibilitatea nu de a regiza ci de a pregăti secvenţa sub aspectul verificării şi uniformizării ţinutei marinarilor”.
A doua zi dimineaţa, velierele au început manevra de ieşire din „Granway Deep” în ordinea următoare: „Kruzenstern”, „Eagle”, „Mircea”, „Juan Sebastian de Elcano”, „Dar Pormoza”, pentru pregătirea startului în regata Bermuda – New Port. La ora 14.50 velierele se aflau pe linia de start. „Mircea” ocupa o poziţie bună, lângă nava starter. Un incident avea să întârzie plecarea velierului românesc. Iată ce s-a consemnat în Jurnalul de bord: «ora 15.00 – din pupa babord se angrenează în deplasare, având viteză superioară nava „Gazela Primeiro” cu toate velele întinse. Nava „Gazela Primeiro” la travers de noi distanţa – 20 m, aproximativ. Comandantul ordonă: bandă dreaptă la cârmă şi maşina toată viteza înapoi. Nava „Gazela Primeiro” se agaţă cu partea dinspre prova a greementului de partea din babord a vârfului bompresului nostru». Datorită ordinelor date şi promptitudinii executării lor, „Mircea” a evitat un dezastru, avariile fiind serioase, dar s-au pierdut câteva minute la start. Ulterior, nava americană a adresat un protest, încercând să învinuiască de incident nava-şcoală „Mircea”, dar Comitetul „Operation Sail 76” l-a considerat neîntemeiat, „Mircea” revenind la start şi guvernând cu vele. Pe 24 iunie 1976, conform precizărilor transmise de la nava directoare „Bay State”, regata s-a încheiat la orele 18.00. „Mircea” s-a comportat bine pe timpul regatei, reuşind să se menţină, în primele zile, în plutonul fruntaş. Treptat a fost întrecut de veliere ce dispuneau de vele tip „dacron”, cu calităţi tehnice superioare. În final a fost clasat pe locul 12 din 19 nave, când real a ocupat locul 8, regata fiind câştigată de nava germană „Gorch Foch”, „navă-soră” cu „Mircea”.
După încheierea regatei, „Mircea” a pus în funcţie motorul, ajungând la 27 iunie 1976 la New Port, staţionând la ancoră, lângă celelalte veliere. Ziariştii şi corespondenţii americani au debarcat.
 
Un velier pluteşte pe vis
Walter A. Damtoft a publicat în „The National Observer” cel mai frumos articol scris vreodată despre „Mircea” de un ziarist străin, inspirat intitulat: Un velier pluteşte pe vis. Expunerea publicistică era rodul experienţei şi trăirilor sale la bordul lui „Mircea”, printre membrii echipajului. Încadrat de fotografii realizate de autor, însoţit de un subtitlu Marea aventură a velierului românesc spre aniversare, şi precedat de un frumos motto „Daţi-mi doar o corabie şi o stea după care să o conduc” aparţinând scriitorului englez John Masefeld, articolul lui Walter A.Damtoft continuă să impresioneze şi astăzi cititorii, motiv pentru a-l reda în continuare: 
«Se lasă seara. Întrezărim doar lumina unei stele printre pânzele vasului înalt de peste 42 m. Apar apoi milioane de stele luminând printre pânzele ambarcaţiunii, care pluteşte uşor, manevrând ca într-un balet sau ca în vis. Ferice de fostul meu coleg, John Peterson, care îşi împlineşte visul de circumnavigaţie într-un observator marin de 15 m şi visul devine realitate atunci când am parte de spectacolul oferit de dansul stelelor de pe puntea barkului românesc „Mircea” de 84 m. În plus, mă pot bucura şi de cursă împotriva altor 77 de ambarcaţiuni de mari dimensiuni, ce a mai rămas dintr-o adevărată flotă care altădată înfrunta mările şi oceanele lumii.
Începerea cursei
Este noapte şi bate un vânt moderat, care umflă pânzele şi agită frânghiile pe toată suprafaţa vasului cu trei catarge. Îi invidiez pe cadeţii români, bronzaţi după patru luni pe mare, când îi văd cum se caţără pe frânghii, câte zece, adunaţi pe vergile velierului. După ce au ieşit din Bermude, desfăşoară pânzele, a căror formă face din bricul „Mircea” unul dintre ultimele vase cu velatura în patru unghiuri. Startul cursei de la Newport se apropia, urmând ca apoi să ne îndreptăm spre New York pentru sărbătorirea Bicentenarului american.

Imaginaţi-vă când navigatorul-şef Ioan Ivanes (Ion Ivaneş n.n.) retransmite comanda căpitanului de rangul III Eugen Ispas de a întinde pânzele. Motorul Diesel, o concesie făcută vasului cu 37 de ani de misiune ca navă-şcoală pentru pregătirea viitorilor ofiţeri din Marina Militară şi Civilă, a tăcut.
Asemenea unor bărci de trei metri
Bricul lunecă uşor purtat de vânt spre linia de start. Un ofiţer numără minutele până la începerea cursei. Scopul fiecărui căpitan era să treacă linia de sosire exact la ora 15. Dacă ajungeau mai repede erau penalizaţi.
Însă ce m-a surprins e faptul că mulţi competitori, inclusiv comandantul vasului „Mircea”,  se raportau la această cursă de 722 mile ca şi cum ar fi fost o cursă de 2 mile cu bărci de 3 m şi fiecare avantaj, cât de mic, trebuia luat în considerare. Astfel, se năpustiră cu toţii asupra vasului maiestăţii sale, „Eskimo”, care se poziţionase la un capăt al liniei de start, într-o confruntare pentru cea mai bună poziţionare faţă de vânt. Convoiul semăna cu nişte elefanţi care se îndreptau cu toţii spre aceeaşi poartă.
„Încă un minut!”, strigase ofiţerul de pe bric, care cronometra minutele rămase până la începutul cursei.
Dezastrul se apropie încet
S-a auzit semnalul de start. Vasul argentinian „Libertad”, se strecoară pe lângă „Eskimo”, într-un start aproape perfect. Apoi dezastrul vine încet.
„Gazela Primero" trece pe lângă „Mircea". Din punctul meu de vedere, dovedit şi de fotografii, vasul de 498 t se intersectează cu prora vasului nostru de 1.848 t, din care se proiecta bompresul, ca un fel de suliţă uriaşă care susţinea baza celor patru vele principale.
„Eskimo”, la mică distanţă, blochează manevrele bricului „Mircea" la tribord. Un subofiţer de la prora lui „Mircea" îi semnalează căpitanului să dea înapoi. Exista o regulă specială care permitea utilizarea motoarelor în caz de urgenţă survenită la start. Motoarele huruie şi „Mircea" semnalizează că dă înapoi. Prea târziu însă.
Încet, bompresul nostru distruge velatura „Gazelei Primero”. Se aud trosnete, pocnituri din toate părţile. O bucată mare de lemn din catargul „Gazelei Primero" se bălăbănea în vânt pe puntea vasului. Marinarii scapă cu greu fără răni majore.
Strigăte de frustrare
„Mircea" se opreşte. Pe „Gazela Primero", bompresul încă mai era încâlcit în frânghii. Se aude ţipătul unui marinar – era strigătul dezamăgirii. Cursa marinarului se oprise înainte să înceapă, iar nava sa, cea mai bătrână şi una dintre cele mai mici ambarcaţiuni dintre cele de mari dimensiuni, fusese grav avariată. „Mircea” a scăpat aproape fără nici o zgârietură.
În apropiere, deşi nu am asistat la acest accident, bompresul vasului spaniol ,,Juan Sebastian de Elcano" străpunge nava „Libertad" şi „Elcano", cu catargul principal rupt şi velele căzute, trebuie să se întoarcă împreună cu „Gazela Primero". Pe „Libertad”, marinarii urcă să repare velele şi cursa continuă, la fel ca şi pentru „Mircea".
Erau căpitani care sugeraseră modificarea regulamentului astfel încât fiecare navă să pornească pe rând. Însă Asociaţia de pregătire nautică, sponsorii englezi ai curselor organizate o dată la doi ani, n-au permis decât utilizarea motoarelor în caz de urgenţă, fără să prevadă vreo penalizare care să protejeze comorile marine precum „Gazela Primero". Deţinută în prezent de Muzeul Marin Philadelphia, ambarcaţiunea de 93 de ani, fusese folosită până nu demult, la pescuit de cod de către un portughez în Newfoundland.
În visele mele cu ochii deschişi, găseam explicaţii mai plauzibile pentru ce se întâmplase, pentru haosul de la început. Îmi închipuiam că ne găseam în secolul al XIX-lea şi toate vasele se îndreptau spre Noua Anglie ca să obţină premiul pentru primul ajuns, cu un cargou de... ceai, de exemplu.
Aer condiţionat pentru presă
Visul şi startul real rămase în urmă, începem să navigăm asemenea echipajelor cu o sută de ani în urmă. În condiţii de temperatură şi umiditate ridicată, cadeţii deservesc posturile – comanda mecanică fusese deconectată o dată cu radarul şi cu alte echipamente moderne, disponibile pentru pregătirea cadeţilor, încă de la începutul cursei.
Mai există şi alte facilităţi pe navă, de neimaginat pentru marinarii de altădată, precum electricitatea, apă curentă dintr-o instalaţie de distilare modernă, hrană păstrată la frigider şi, pentru ofiţeri şi presă, chiar o sală de mese cu aer condiţionat.
Dar pe punte, ca într-o lume a secolului XIX, cadeţii adună frânghiile rămase împrăştiate de la începutul cursei şi se agaţă pe nişte suporturi lustruite zilnic. La prova, un cadet aruncă un băţ în apă. Poziţionat la  pupa, un altul îşi notează timpul şi câte secunde îi ia băţului să plutească pe lângă el. Apoi, socoteşte viteza bricului, la fel cum ar fi socotit-o şi străbunica lui pe vremuri.



Determinarea poziţiei
Dincolo de pânzele ca de nea ale velierului „Mircea", se zăreşte sora sa „Eagle", bricul şcoală al gărzii de coastă americane, şi soarele apunând în depărtare. Vreme de câteva clipe, pânzele lui „Eagle" parcă iau foc pe fundalul cerului întunecat deja şi apoi lumina scade treptat pe măsură ce se înnoptează.
Cadeţii îl privesc pe tânărul ofiţer Pavel Suciu cum încearcă să găsească Vega, Arcturus şi alte constelaţii. Măsurându-le unghiul la linia orizontului cu sextantul şi înregistrând atent măsurătorile, acesta stabileşte poziţia navei faţă de stele pe măsură ce aceasta navigă, în funcţie de ele.
Suciu comentează că norii nu sunt buni. Adică, nu prevestesc nimic, iar vântul va scădea în intensitate. Ofiţerul explică diferenţa dintre norii buni şi cei răi.
Ivan vine pe punte să le ceară cadeţilor, care strângeau frânghiile, să întoarcă verfafoarele astfel încât pânzele să prindă cât mai bine vântul slab.
Este aproape întuneric. Cadetul Gabriel Dumitrescu vine către mine. Asemenea multora dintre colegii săi, este interesat de echipamentele electronice omniprezente în America.
Fotografiile color făcute pe loc cu Polaroid-ul meu împrumutat i-au uimit pe marinarii români. „Cât costă?" Cadetul fluieră mirat. Veniturile modeste ale unui cadet nu acoperă nici pe departe preţul redus de 45$.
„Care e cel mai bun loc în New York de unde poti să îţi iei un casetofon?" sau „Cât costă o casetă cu Johnny Cash?" Un grup de cadeţi se adună când pun Beatles la casetofon „Let It Be"; îmi mai place şi creaţia cadetului Doru Mereţ „Cântec pentru pace". Aici nu mai suntem în secolul al XIX-lea.
„Eu cred în mine însumi"
Cadeţii trebuie să înveţe limbi străine în timpul celor patru ani de pregătire ca ofiţer, şcoala făcându-se la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, portul de acasă al lui „Mircea" la Marea Neagră. Gabriel a învăţat engleza. Vorbim despre vântul care a slăbit în intensitate şi Gabriel precizează că nu poţi face nimic în privinţa acestui lucru oricât ai fi de bun ca marinar. Discutăm şi despre religie. Gabriel e de părere că e bine ca ceilalţi să creadă în Dumnezeu, însă, el crede „în el însuşi".
Deşi fără vreo legătură directă cu comentariul lui Gabriel, îmi aduc aminte că România se afla în sfera de influenţă sovietică şi, deşi nimeni nu a făcut nici o referire directă la acest aspect, e cât se poate de evident că nimic nu le-ar plăcea mai mult celor de pe „Mircea" decât să întreacă vasele sovietice, „Kruzenshtern" şi „Tovarishch", cele două surori ale velierului românesc construite în vestul Germaniei, la Hamburg.
Românii, de obicei exuberanţi, au devenit solemni după începutul cursei, în special comandantul Ispas şi căpitanul de rangul I Alexandru Hârjan, şeful instrucţiei cadeţilor la bord şi cel mai în vârstă ofiţer de pe vas. Mai mulţi ofiţeri şi cadeţi şi-au exprimat regretul că un vas american fusese implicat în coliziune.
Sfârşitul cursei
Buna dispoziţie şi norocul se întorc. Ispas mă invită în cartierul său general. „Mircea” a avansat şase locuri în cursă, anunţă Hârjan. Sărbătorim cu icre negre, ştiucă, caviar, pâine proaspătă şi un cognac bun românesc.
Buna dispoziţie avea să se sfârşească în curând.
În a patra zi, la puţin timp după ce se dăduse trezirea dimineaţă, la 5:45, văd nava „Kruzenshtern" de o parte şi „Eagle" în cealaltă parte, iar vântul nu ne ajută să menţinem direcţia. Numai strângând velatura arborelui trinchet şi permiţând vântului să lucreze asupra arborelui mare şi a arborelui pupă, reuşeşte Ispas să aducă velierul pe cursul său.
După-amiază, căpitanii vasului sunt apelaţi prin staţie. Sunt întrebaţi dacă vor termina cursa la ora 20, astfel încât să ajungă la timp pentru pregătirile planificate la Newport şi parada de 4 iulie de la New York. Răspunsul este afirmativ, deşi ezitant. Cadeţii se înveselesc. Până la urmă, conta mai mult să vezi America decât să participi la cursă.
Câştigă o navă soră
Asociaţia de pregătire nautică plasează bricul pe poziţia a unsprezecea, între „Tovarishch" şi „Kruzenshtern". Prima era „Gorch Fock", reprezentanta Germaniei de vest.
Cadeţii se înghesuie să strângă velatura. Cu motorul pornit, cu toată viteza înainte. În zgomotul motoarelor turate la maximum, ajungem la Newport, unde suntem întâmpinaţi cu bucurie.
Mai târziu, Asociaţia de pregătire nautică va dezaproba acuzaţia căpitanului Warren T. Miller, de pe „Gazela Primero", împotriva bricului „Mircea". Miller va recunoaşte că unii competitori s-au comportat fără sportivitate la începutul cursei. Iar Miller, Ispas şi Hârjan se vor regăsi ca nişte prieteni în faţa unui pahar de cognac.
Cadeţii se minunează când văd impunătoarele locuinţe americane, şi nu atât din pricina costului sau a dimensiunilor, cât atunci când află ca unele sunt folosite doar ocazional.
„C'est fini" / S-a terminat
Ofiţerii de pe „Mircea" rămân şi ei uimiţi în faţa puzderiei de ambarcaţiuni de agrement din rada portului şi se uită cu teamă să nu se întâmple vreun accident. Garda de coasta le escortează însă departe de orice pericol.
„C'est fini", îmi spune ofiţerul de rang II Francisc Hoşciuc, cu care mă înţelesesem în franceză.
Pentru mine, călătoria se terminase încă de când s-au pornit motoarele Diesel.
Dar să ne bucurăm cu toţii la Newport, iar eu mă mulţumesc cu vorbele poetului Masefeld despre „visul dulce", acum că voiajul s-a sfârşit".
Walter A. Damtoft nu şi-a rezumat frumoasele aprecieri numai la articolul publicat în ziarul „The National Observer”. Într-o scrisoare adresată ambasadorului României în SUA, reputatul ziarist a ţinut să sublinieze: „nu pot să mulţumesc individual tuturor concetăţenilor dumneavoastră care au luat parte la această excursie, partea cea mai interesantă şi cu siguranţă cea mai plăcută din toate activităţile pe care le-am avut în timpul carierei mele de 29 de ani de ziarist. Cooperarea şi ospitalitatea arătată de comandantul Hârjan, comandantul­ şef al navei şi locotenent-comandorul Ispas, comandorul navei, au fost extraordinare. De aceea aş dori, ca prin dumneavoastră, să transmit mulţumirile mele cele mai adânci tuturor românilor, pe mare sau pe uscat pentru extraordinara lor cooperare şi marea lor bunătate».
Un alt ziarist, Barry Currigham de la „The New York Post” i-a luat locul la bord. În numerele din 29 iunie şi 3 iulie 1976, şi-a publicat impresiile sale despre „Mircea” şi marinarii săi. Barry Curringham se arată impresionat de prestaţia comandantului navei, locotenent comandor Eugen Ispas, care aborda cu dezinvoltură subiecte de politică şi filozofie. Ziaristul american a reţinut, de asemenea, din discuţiile cu viceamiralul Gheorghe Sandu, observaţia că „regretă apatia americanilor faţă de mica sa ţară din Balcani, cunoscută de noi ca ţară a contelui Dracula şi a lui Ilie Năstase”.
„Mircea” s-a bucurat de o atenţie specială din partea televiziunii americane. A fost singurul dintre navele participante, prezentat de canalul NBC de unul dintre cei mai cunoscuţi comentatori ai momentului, John Chalancellor, în emisiunea „Today Show”, urmărită de 30-40 milioane de telespectatori. Un documentar filmat de echipa postului a înfăţişat „viaţa unui cadet român” la bordul velierului, ceea ce i-a făcut pe marinarii de pe „Mircea” deosebit de populari în rândul telespectatorilor americani. Cititorul trebuie să ştie că pregătirea filmărilor s-a făcut cu multă grijă din partea comenzii marşului şi al navei, luându-se măsuri de adoptare a programului, introducându-se elemente din instrucţia practicii, asigurarea mai multor ţinute încât militarii să apară de la o activitate la alta cu alte haine. De asemenea s-a făcut un antrenament cu bărcile la apă. În „Tribuna României” s-a consemnat că «fiecare copil american care a văzut filmul realizat la Baltimore de Columbia Broadcasting Company pe bricul „Mircea” îşi doreşte să devină cadet pe acest vechi şi frumos velier». Presa americană a surprins excelenta atmosferă de la bord: cea mai caldă ospitalitate faţă de oameni, disciplina perfectă, fără a fi rigidă, atitudinea cu adevărat părintească a ofiţerilor faţă de cadeţi, elevi şi marinari. Că nava-şcoală românească s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea presei americane o dovedeşte, spre exemplu, faptul că prestigiosul cotidian „The New York Post” a scris cinci zile la rând despre „Mircea”.
În cea de a 120-a zi de marş, 1 iulie 1976, „Mircea” pleacă spre New York. Se va naviga cu vele la vederea Coastei, împreună cu marile veliere din Clasele A şi  B.
3 iulie 1976 a fost ziua destinată vizitelor pe serii ale membrilor echipajului în oraş, precum şi a unor grupuri de cetăţeni americani la bord. La orele 19.40, comandantul navei a adunat echipajul şi l-a instruit asupra misiunii pe care aveau s-o îndeplinească pe 4 iulie 1976 – parada lui „Mircea” alături de marile veliere ale lumii.
Încă din zorii zilei de duminică, 4 iulie 1976 – cea mai importantă din întregul program al prezenţei în Statele Unite pentru toţi invitaţii – echipajul a început pregătirea velierului pentru parada navelor. La ora 10.50 formaţia de veliere a trecut pe lângă „Mircea” în următoarea ordine consemnată în Jurnalul de bord: „Eagle”, „Danmark”, „Christian Radich”, „Libertad”, „Esmeralde”, „Gloria”, „Gorch Foch”, „Nippon Maru”, „Dar Parmoza”, „Sagres”, „Juan Sebastian” ş.a. „Mircea” „a început manevra de angajare în coloană pentru parada navală”. În Jurnalul de bord s-a notat în continuare: «12.05 – a început manevra de desfăşurare a velelor. Navigăm în coloană, în prova „Juan Sebastian de Elcano”, iar în pupa nava „Tovarişci”. Distanţa între nave 5 cabluri; 12.10 – se trece pe sub podul Verazano; 12.11 – s-au desfăşurat velele strai, zburător, rândunica, zburător artimon şi pic şi vela randă; 12.30 – nava travers faţă de portavionul „Forestal”. Se dă semnalul de salut pe vergi», o poziție unică a celor din arboradă intrată în tradiția marinei militare „salut al lui Ispas”. Velierul trece prin dreptul Gemenilor, celebrele „zgârie nori”, într-o imagine irepetabilă. La 11 septembrie 2001 cele două turnuri ale World Trade Center din New York au fost atacate de un grup terorist Al-Quaeda, care a preluat controlul unor avioane de pasageri pe care le-au transformat în arme sinucigașe provocând prăbușirea emblematicelor clădiri. „Mircea” şi echipajul său trăiau momentul de vârf al marşului Constanţa – New York. Iată însă cum descrie scriitorul Radu Theodoru acest eveniment: «„Mircea” defilează prin faţa lui „Forestal” (transformat în tribună plutitoare la bordul căruia preşedintele Ford, alături de peste 3000 de invitaţi, privea parada velierelor şi a celorlalte nave n.a.) cu velele întinse, cu marinari pe vergi şi la front în babord conştienţi că a sosit clipa unică a participanţilor la marea paradă a velierelor dedicată Bicentenarului Independenţei Statelor Unite, raţiunea acestui marş transoceanic, cel mai lung din toată cariera navei».
Să revenim la însemnările din Jurnalul de bord: „12.47 – a început manevra de strângere a velelor triunghiulare; 12.52 – …echipajul coboară de pe vergi şi stă la front pe ambele borduri”.
După salutul marinăresc pe vergi, de un efect deosebit, dat oficialităţilor americane şi invitaţilor de pe portavionul „Forestal”, „Mircea” a navigat printre două rânduri de nave militare. S-au dat saluturi, ori s-a răspuns la saluturi ale echipajelor de pe distrugătorul australian „Hobart”, distrugătorul turcesc „Peyk”, nava hidrografică „Katori”, precum şi de pe alte nave franceze şi engleze. În Jurnalul de bord s-a notat după aceste momente: «ora 13.24 – în bord la travers statuia „Libertăţii” /…/ 13.39 – travers în babord grupul de clădiri Batery Park City. Se cântă imnul R.S.R. Echipajul salută la front. Armamentele vergilor se urcă în arboradă pentru salut». A fost din nou un moment deosebit de emoţionant. La 13.55 s-a consemnat întâlnirea lui „Mircea” cu fregata purtătoare de rachetă „U.S.S. Wainwright” – prima navă militară americană care a făcut după al doilea război mondial, în anul 1975, o vizită de curtoazie în portul Constanţa.
Zilele de 5-7 iulie 1976 au fost folosite de marinarii români pentru vizitarea unor obiective importante din New York. Concomitent, la bord au venit grupuri de cetăţeni americani, de români americani, unii veniţi de pe coasta de est a Statelor Unite pentru a vizita velierul, a vorbi româneşte şi a afla veşti despre ţara de origine.
După datele constatate din documentele de la bord, „Mircea” a fost vizitat la New York de 1031 de americani.
În data de 6 iulie 1976, conform programului de sărbătorire a Bicentenarului Statelor Unite, o subunitate de 40 de tineri marinari români au participat la defilarea celor 2000 de cadeţi de pe navele venite din toată lumea, între zona Battery Park şi City Hall din New York. A fost cel mai strălucit moment prin care cadeţii din 38 de ţări au încheiat glorios sărbătoarea Bicenteneralui SUA. S-a intonat imnul puşcaşilor americani, iar «populaţia a cântat „La mulţi ani America”». Evenimentul a avut proporţii copleşitoare. După paradă, marinarii au participat la o petrecere în South Street Seaport.
Pentru contribuţia adusă şi modul de comportare a marinarilor români, pe 7 iulie 1976, „Mircea” a primit placheta de bronz Operation Sail 76 şi Certificatul de apreciere.
În după amiaza zilei de 8 iulie, „Mircea” a plecat în marş spre portul Baltimore. După 46 ore de navigaţie pe ploaie, vânt în rafale şi vizibilitate scăzută, „Mircea” a ajuns la Baltimore, întâmpinat de zeci de ambarcaţiuni şi mii de spectatori. Un elicopter al poliţiei locale a zburat deasupra navei transmiţând un salut în limba română: «Bun venit „Mircea”! Portul mondial Baltimore salută velierele din cadrul festivităţilor „SAIL 76”. Vă salutăm cu bucurie, cu ocazia bicentenarului american. Sperăm că vă veţi simţi bine la noi. Bun venit „Mircea”!».
Pe timpul staţionării în portul Baltimore, marinarii de pe „Mircea” au vizitat uzinele „General Motors”, capitala Statelor Unite, Washington, unde au văzut Casa Albă, Monumentul primului preşedinte american, George Washington, alte clădiri memoriale, Galeriile Naţionale de Artă. Cadeţii români s-au întâlnit cu familii americane.
În ziua de 12 iulie 1976, un grup de ofiţeri, cadre didactice şi cadeţi au vizitat Academia Navală a Statelor Unite din Anapolis. În portul Baltimore marinarii români au urcat la bordul fregatei „Constelation”, un velier cu 4 catarge şi 36 de tunuri, transformată în muzeu, fiind cea mai veche navă din lume, aflată încă din momentul lansării – 7 septembrie 1979 –, în stare de plutire. Un număr de 916 americani, de la copii la persoane adulte, au urcat la bordul lui „Mircea”. La posturile de radio şi televiziune locale s-au transmis reportaje despre velierul românesc şi România, iar în ziarele din Baltimore s-au scris articole cu aceeaşi temă.
În după amiaza zilei de 16 iulie 1976, ora 16.43, „Mircea” a ridicat ancora îndreptându-se spre portul Philadelphia. Şi în acest mare port american, echipajul a vizitat cele mai importante obiective turistice, a participat la manifestări artistice şi activităţi protocolare. Sute de americani au vizitat velierul. Din partea autorităţilor municipale, comandantului navei-şcoală „Mircea” i s-a înmânat, de asemenea, un certificat.
Pe 23 iulie, dimineaţa, s-a început pregătirea pentru marş. Urmare unor evenimente excepţionale datorate deciziei cadetului Cristian Ungureanu şi soldatului Gheorghe Vasiu de a părăsi nava cerând azil politic la New York, cei doi fiind urmaţi, în portul Philadelphia de locotenent-major Vladimir Moisuc, ofiţer cu manevra velelor, din ţară, de la conducerea Marinei Militare s-a primit ordin de modificare a programului de marş, „Mircea” luând, pe 23 iulie, ora 17.31 drum spre est, cap compas portul Lisabona. Înainte de a se debarca, viceamiralul Gheorghe Sandu a adresat preşedintei comitetului român „Op. Sail 76”, doamna Trien, o scrisoare care prezenta, în numele său şi al echipajului, „cele mai profunde mulţumiri pentru primirea şi ospitalitatea pe care ne-aţi oferit-o pe timpul şederii noastre în America”. Sentimentele de recunoştinţă în numele poporului american a fost exprimate de la cel mai înalt nivel de preşedintele Gerard Ford, care a adresat o telegramă preşedintelui Nicolae Ceauşescu:
 
«Excelenţei Sale
Domnului Nicolae Ceauşescu
Preşedintele Republicii Socialiste România
 
Dragă Domnule Preşedinte
 
Vă scriu pentru a vă mulţumi în numele poporului american pentru modul atent şi generos în care poporul şi guvernul Republicii Socialiste România au înţeles să marcheze aniversarea bicentenarului S.U.A.
Călătoria transatlantică a frumosului bric „Mircea” pentru a participa la festivităţile navale „Operation Sail” a fost primită cu plăcere de milioanele de americani. Grupul folcloric care a participat în această vară la festivităţile Smithouiana de folclor aici, la Washington, a fost de asemenea primit călduros de toţi cei care l-au văzut. În plus sunt informat despre o serie de alte manifestări organizate în acest an în România pentru a marca cea de-a 200-a aniversare a zilei noastre.
Vă pot asigura Domnule Preşedinte că marcarea de către România a acestui fericit moment din istoria noastră se bucură de o deosebită apreciere.
Sunt fericit să folosesc acest prilej pentru a vă exprima recunoştinţa tuturor americanilor pentru aceste multe gesturi şi pentru mesajul dumneavoastră oficial pe care l-aţi adresat cu ocazia independenţei noastre.
 
Cu sinceritate
Gerard Ford».
 
Experiența primei traversade a Navei Școală „Mircea” a fost cu totul și cu totul excepțională. Și-a îndeplinit fără reproș rolul de ambasador al poporului român. Întreaga mass-medie americană a avut numai cuvinte de laudă la adresa velierului nostru și a echipajului și modului în care s-au comportat cadeții.
 
Referințe
Ciorbea, Valentin. Istoricul Navei Școală „Mircea”. Epopeea 75 (17 mai 1939-mai 2014), Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Constanța, 2014.
Moșneagu, Marian, Nicolae Ștefan. România la Bicentenarul Statelor Unite ale Americii. Primul voiaj transatlantic al Navei Școală „Mircea”, 4 martie-30 august 1976, Editura Militară, București, 2016.
Damaschin, Ioan. Cu „Mircea” pe drumul lui Columb, Editura Capitel, București, 2006.
Ciorbea, Valentin, Nicoleta Stanca. „Nava-școală „Mircea” în mass-media SUA: momentul 1976.” în Anuarul Muzeului Marinei Române, tom XI, 2008, Editura Muzeului Marinei Române, Constanța, pp. 264-281.