Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:15 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobrogea în perioada otomană (II) Poruncile sultanilor Ahmed al III-lea şi Mahmud I

ro

26 Feb, 2018 00:00 5510 Marime text

Ahmed al III-lea
(1703-1730) a fost un ambiţios şi tenace sultan al Imperiului Otoman, căruia a încercat să îi dea gloria de altădată. Era pe jumătate grec, după mama sa, Evmania Voria, grecoaică din Creta, devenită sultana Emmetulah Rabia Gunuş, după căsătoria cu sultanul Mehmed al IV-lea.
 
Ahmed al III-lea s-a născut în Dobrogea istorică, la Hacioglu Pazarcik, localitate cunoscută nouă astăzi ca Dobrich, Bulgaria. Sub domnia sa, otomanii reuşesc să îl învingă, în 1711, pe ţarul Petru cel Mare al Rusiei, în bătălia de la Stănileşti, pe Prut, acolo unde, aliaţi cu ruşii, au luptat şi moldovenii conduşi de Dimitrie Cantemir.
 
În 1714, Ahmed al III-lea a asistat personal, la Constantinopol, la executarea lui Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Româneşti, şi a fiilor săi. A purtat bătălii cu veneţienii şi austriecii, dar a pierdut părţi din Pelopones (Morea) şi a cedat în 1717 Belgradul, după un asediu al Prinţului Eugen de Savoia.
 
În urma Păcii de la Passarowitz, Imperiul Otoman pierde două teritorii în favoarea Austriei, Banatul şi Oltenia (care nu era însă paşalâc şi care va reveni la Ţara Românească în 1739).
 
În 1711, Brâncoveanu era încă agreat de Înalta Poartă. Domnitorul Ţării Româneşti întâmpina însă probleme, create de slujbaşii sultanului, majoritatea dintre ei corupţi.
 
Pe 24 decembrie 1711 (1123 zilkade 14 - după calendarul otoman), el scrie un arz (petiţie, plângere) prin care se plânge că intendenţii (dregătorii otomani) de la schela Tutrakan (Turtucaia) controlează căruţele pline cu haraci (tributul anual) şi daruri pentru sultan şi cer taxe suplimentare (pe lângă taxa legală de trecere la graniţă), pentru ca aceste căruţe să intre în Imperiul Otoman.
 
Scrie Brâncoveanu: „Cel care astăzi este intendent la schela Turtucaia deschide, contrar legilor vechi, harabalele noastre, îi opreşte pe boieri şi pe oamenii noştri, mai cere afară de taxa de trecere câte un guruş de fiecare cal şi ia cu forţa, oprindu-i pe oamenii noştri de la îndeplinirea treburilor împărăteşti...
 
Brâncoveanu îi cere sultanului să facă dreptate şi semnează plângerea „Supusul de mine, Constantin, voievod de acum al Ţării Româneşti“. Sultanul solicită să se facă cercetări în acest caz. Imediat se constată că schelele Silistra, Rusciuk, Hârşova şi Turtucaia se află cu firman pe seama aceluiaşi dregător Ibrahim Aga, cel care are schelele în arendă.
 
Defterdarul Porţii, un controlor financiar, îi scrie Marelui Vizir la 27 decembrie 1711: „El are voie să ia vamă pentru mărfuri şi obiecte, afară de banii cuveniţi la împărăţie, pentru fiecare vită care trece, câte 10 aspri.
Dar Înălţimii voastre este ştiut că voievodul mai sus amintit nu e negustor, asprii îi trimite spre a fi predaţi la Visterie... Nu e nevoie să se ia dări, aşa cum se percep pentru mărfurile celorlalţi...“
 
Într-un final, lui Brâncoveanu i se face dreptate, iar trecerea haraciului este declarată ca scutită de taxa de trecere.
 
Pe 4 noiembrie 1728 (1141 rebi II, evail), Ahmed al III-lea scrie „de la reşedinţa din bine păzitul Constantinopol“ o poruncă adresată cadiului de la Isaccea şi altor interesaţi. El porunceşte „să nu se mai îngăduie persecutarea negustorului Dumitraşcu, din satul Tomorova, cazaua Isaccea, de către diverşi răufăcători“.
 
Acest Dumitraşcu mergea des în Moldova cu negoţ, dar, peste tot, dregătorii turci întâlniţi îi puneau beţe în roate şi îi cereau bani, sub fel de fel de pretexte. Supărat, acest român (zimni - supus nemusulman) i-a cerut dreptate chiar sultanului. Sultanul scrie astfel: „Huve/Ahmed han, fiul lui Mehmed, veşnic biruitor... Să nu lăsaţi să fie persecutat şi necăjit în localităţile prin care acest zimni trece... prin cerere de aspri, de către cei dornici de îmbogăţire. Să-i împiedicaţi şi să îi înlăturaţi pe răufăcători, ... pe cei care nu iau în seamă porunca mea împărătească să le faceţi arz în scris“.
 
Niciun document imperial nu mai vorbeşte ulterior de cazul negustorului Dumitraşcu din cazaua Isaccea. Foarte probabil, porunca sultanului a fost respectată cu sfinţenie, iar dobrogeanul nu a mai întâmpinat ulterior alte neplăceri în drumurile sale comerciale.
 
Ahmed al III-lea a avut ambiţii mari, dar a fost şi un personaj cheltuitor, înnebunit după lux. Stilul de viaţă i-a atras furia ienicerilor, care s-au răsculat şi l-au forţat să abdice. În locul lui pe tron s-a urcat Mahmud I, nepot de frate al lui Ahmed.
 
Mahmud I (1730-1754) a continuat conflictul cu Rusia tot mai puternică şi pretenţioasă din punct de vedere teritorial, care acum era aliată şi cu Imperiul Habsburgic. Între cele două mari puteri s-a purtat un război sângeros între 1735 şi 1739, iar Dobrogea a devenit teatru de operaţiuni militare.
 
În primele luni ale anului 1737, sultanul se află cu armata la Babadag, numită „tabără de iernare“, iar de aici el scrie mai multe documente interesante.
 
Pe 17 martie 1737 (1149 zilka de 15), sultanul cere dregătorilor săi de pe malurile Dunării să supravegheze şi să interzică amestecul altora în transportarea la Isaccea (cu nouă corăbii) a zaherelelor trimise din Ţara Românească, de la domnitorul Constantin Mavrocordat. Zaherelele erau proviziile alimentare pe care ţările române erau obligate să le trimită oştirilor otomane.
 
Iată cuvintele sultanului: „Onoraţi printre cadii şi judecători, izvoare de înţelepciune şi elocvenţă, voi, care sunteţi cadii pe malurile Dunării să vă crească virtuţile, iar voi - intendenţi de schele şi mubaaiagii şi aianii vilayetului şi oameni ai slujbei... să vă crească norocul.... şi nimeni altul să nu se amestece, în niciun fel, la transportarea la schela Isaccea a zaherelelor“.
 
Într-un alt firman, de pe 8 aprilie, legat de aceeaşi temă a zaherelelor, el porunceşte autorităţilor din porturile fluviale dobrogene să îşi folosească propriile corăbii pentru transportarea până la Isaccea a proviziilor.
 
Pe 12 aprilie 1737, tot de la Babadag este trimisă o poruncă prin care se cere cadiilor şi căpeteniilor militare din Rumelia să strângă oştiri şi să vină cu ele, „pe şesul Isaccei“, „spre a se alătura ordiei împărăteşti“, în războiul contra ruşilor.
 
În 1739, războiul se încheie cu victoria otomană. Pe 21 august, în urma Păcii de la Belgrad, austriecii - aliaţii Rusiei - consimt să renunţe la stăpânirea asupra Olteniei (anexată în 1718), iar aceasta se întoarce la Ţara Românească, cea care era tributară otomanilor...
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
„Documente turceşti privind istoria României I (1455-1774)“, culegere întocmită de Mustafa A. Mehmed, Ed. Academiei, RSR, 1976
 
Sursa foto: https.commons.wikimedia.orgwindex.phpcurid=9792621, de la Belli Değil - [1], Domeniu public
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. 

Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Dobrogea în perioada otomană (I) Poruncile sultanilor Soliman Magnificul şi Selim al II-lea Beţivul (galerie foto)
 
Mesopotamia Apusului, Strategatul Dristrei, Thema Paristrion Tulburata istorie a Dobrogei în sec. X - XI
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • eugen cristea 26 Feb, 2018 17:35 din cite inteleg eu din articol INPERIUL OTTOMAN ca stapinire si administrere nu a fost asa de rau si chir a contirbuit la intregirea MUNTENIEI prin revenirea OLTENIEI LA MUNTENIA