Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:19 26 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Maiorul Artur Vârtejanu - eroul de la Mărășești (GALERIE FOTO)

ro

05 May, 2022 00:00 859 Marime text

Date generale privind participarea regimentului 9 Vânători la campania 1916 – 1919

 
Batalionul 9 Vânători înființat la 1 aprilie 1904, la declararea mobilizării generale, în noaptea de 14/15 august 1916, se va transforma în Regimentul 9 Vânători. Efectivele regimentului:47 de ofițeri și 2.362 trupă.
 
Timp de trei ani și două luni militarii regimentului vor participa la acțiuni de luptă astfel:  pe frontul dobrogean (15 august-6 noiembrie 1916); din Muntenia (16 noiembrie-6 decembrie 1916); din Moldova – la Mărășești și Muncelu – Poienile Popii (iunie-august 1917) și, apoi, din nord, din județele Botoșani și Dorohoi pentru protejarea populației civile și dezarmarea trupelor bolșevizate (decembrie 1917-ianuarie 1918); paza frontierei pe Prut și, apoi, pe Nistru, în Basarabia (februarie-decembrie1918); pe frontul din  Transilvania și Ungaria (februarie – octombrie 1919) împotriva trupelor ungare de stat, precum și ale lui Bela Kun.
 
În această perioadă 27 de ofițeri și 1.105 trupă își vor pierde viața pe câmpurile de onoare.

Participarea căpitanului Artur Vârtejanu la luptele pentru apărarea Dobrogei


La 27 iulie 1916, conform Jurnalului cu operațiile și istoricul Regimentului 9 Vânători, căpitanul Artur Vârtejanu, îndeplinea funcția de comandant al Companiei 3 din Batalionul 1 Vânători, comandat de maiorul Gheorghe Rasoviceanu.
 
Acesta avea o experiență profesională de 9 ani, fiind ofițer promoție 1907.
 
După trecerea la mobilizare Regimentul 9 Vânători trece la apărarea frontierei cu Bulgaria.
 
La 19 august 1916,În fruntea companiei sale, căpitanul Artur Vărtejanu se remarcă pe timpul atacului ordonat de generalul N. Arghirescu pentru recuperarea pichetului Gheikciler. În apropierea localității Ceaușkioi înaintarea Companiei 3 este încetinită de focul artileriei inamicului și focul intens la mitralierelor. Aflându-se în fruntea companiei căpitanul Artur Vârtejanu este rănit, fiind evacuat la Ceairlighioi.
 
Pentru comportarea eroică pe timpul acestor acțiuni căpitanul Artur Vârtejanu este propus spre decorare cu Ordinul decorat cu „Steaua României”, pentru că „rănit fiind în atac, a continuat să înainteze cu compania, apopi susținut de doi soldați, a condus retragerea”.

 
Vindecarea completă, după rănirea de la Ceaușkioi, va dura aproape 5 luni.
 

Participarea căpitanului Artur Vârtejanu la luptele de la Mărășești

 
Căpitanul Artur Vârtejanu se va prezenta la regiment, aflat în tabăra de reface de la Bălteni –Vaslui, la începutul lunii februarie, fiind numit comandant al Batalionului I.
 
Se va implica în instruirea intensivă a efectivelor.
 
La parada de 10 mai 1917, Regimentul 9 Vânători va participa cu un batalion, comandat de căpitanul Artur Vârtejanu, format din patru companii de infanterie, a patru plutoane de trei grupe și doi direcționali, drapelul cu garda sa, o secție de mitraliere  a patru piese, pe opt cai.
 
Desfășurarea paradei, pe platoul Copou-Iași, este descrisă în jurnalul Operațiilor și istoricul regimentului, astfel:

„Batalionul intră în careul format din trupele Diviziei a 2-a, pe platoul câmpului de operație M.M.L.L. Regele și Regina, însoțiți de Principele moștenitor Carol, A.A.L.L. Principele Nicolae și principesele Elisabeta, Marioara și Ileana trecu trupele în revistă. (…) Se oficiază serviciul religios. Se face apoi decorarea drapelelor. Al Regimentului 9 Vânători e la flancul stâng. Majestatea sa a decorat cu: «Mihai Viteazu“ pe locotenentul Văgăunescu Constantin și pe locotenentul Popov; cu «Steaua României» în grad de cavaler, pe locotenentul Antache Manolache și Aurel Garabet; cu «Virtutea militară» clasa a II-a, 330 grade inferioare. (…) Toți pentru celebra victorie de la Stâlpu. M.S. Regele și întreaga familie a dat mâna cu toți cei decorați. Soldații sunt emoționați până la lacrimi când sărutau mâna M.S. Regina și A.A.L.L. Principeselor.”


La 28 mai 1917, la regiment a sosit lista cu avansările în grad, din care căpitanul Artur Vârtejanu ara omis. Considerându-se nedreptățit, acesta înaintează comandantului regimentului un raport/memoriu, prin care solicita să fie pus în dreptul său firesc:

Publicându-se în ziare avansările, cu data de 1 aprilie, au fost înaintați în gradul de maior și o serie de căpitani care, după clasificația din Anuar, sunt toți în urma subsemnatului. Timp de zece ani și jumătate am figurat în capul promoției 1907, cu numărul doi și, cum în această campanie, cu ocazia recentelor înaintări în grad, nu numai că mi-am pierdut rândul clasificației, avansându-se camarazi din urma mea, dar am fost și omis de la avansare, deși rănit și decorat, cu toate că Corpul a înaintat propunerea mea înainte de 20 mai anul curent, conform ordinului Marelui Cartier nr. 1025 din mai 1917.

 
Urmare acestui raport, căpitanul Artur Vârtejanu  va fi avansat  la gradul de maior, începând cu 1 aprilie 1917, la fel ca și camarazii de promoție, păstrându-și vechimea din Anuar.
 
La începutul lunii iunie 1917, Regimentul 9 Vânători va părăsi tabăra de la Bâlteni deplasându-se spre frontul de pe Siret.
 
În perioada 17 iunie-25 iulie 1917, regimentul va acționa în stânga Siretului.
 
La 26 iulie 1917, Regimentul 9 Vânători se deplasează la Mărășești, batalionul I din Regimentul 9 Vânători ocupând un front de aproximativ 1 km, între partea de sud Mărășești, rambleul căii ferate spre Tecuci, exclusiv podul de fier peste Siret.
 
În după-amiaza zilei de 28 iulie 1917, batalionul comandat de maiorul Artur Vârtejanu a primit ordin să atace, începând cu ora 17.00, inițial pentru cucerirea unei porțiuni din Valea Șușiței, ulterior să ocupe porțiunea de teren  dintre grădina de zarzavat, inclusiv Moara Roșie.
 
La ora 17.00, maiorul Artur Vârtejanu, aflat la cantonul 222, pleacă la atac în fruntea companiilor 2 și 3. Vânătorii au înaintat câțiva zeci de metri, fiind opriți de un baraj de artilerie. Sunetul trompetei și strigătul maiorului Arthur Vârtejanu: „Înainte, băieți, după mine!” au determinat reluarea înaintării. Subunitățile sunt secerate de focul artileriei. Maiorul Artur Vârtejanu este grav rănit și evacuat pe targă.
 
Va fi internat în spitalul din Tecuci, unde peste câteva zile va fi descoperit de către Regina Maria, care vizita acest spital. Referitor la acest moment, aceasta va consemna în jurnalul personal:

„L-am găsit acolo pe fratele lui Vârtejanu cu un picior în stare foarte rea; doctorii se tem serios că îl va pierde, dar îl trimit la Iași, la Bonachi (medic chirurg- n.a.), unchiul lui.”

La 5 august 1917, Regina Maria îl va revedea, la un spital din Iași, notând:

„Am dat fuga să-l vizitez pe fratele lui Vârtejanu, la Brâncoveanu. L-am găsit pe masa de operații, cu dureri mari, dar doctorii speră să-i salveze piciorul“.

 
Pentru încurajare, cu toate că starea sănătății maiorului Artur Vârtejanu se agrava, Regele Ferdinand, pe timpul vizitei la spital, îi va prinde de piept ordinul „Mihai Viteazu”, care îi fusese acordat prin Înaltul Decret emis la 13 septembrie 1917. Decorația a fost acordată „Pentru curajul și avântul cu care a comandat Batalionul 1-iu în aprigele lupte ce au avut loc la sud de Mărășești, în ziua de 28 iulie 1917. Străbătând cu unitatea sa prin omorâtorul foc de baragiu al inamicului, a intrat în tranșeele linei 1-a germane, unde a căzut grav rănit, în mijlocul luptătorilor săi. ”
 
Din păcate, în noaptea de 2/3 octombrie 1917, maiorul va muri, fiind înmormântat la Iași, în ziua de 5 octombrie, avându-i alături pe camarazii din Regimentul 9 Vânători..
 
În jurnalul personal, Regina Maria consemna, referitor la acest tragic eveniment:

Bietul Vârtejanu, deși i s-au dat toate îngrijirile, a murit acum două zile  și a fost îngropat azi. Sărmana lui soție e copleșită de durere.”

 

Cinstirea memoriei lui Artur Vârtejanu

 
Post mortem, Artur Vârtejanu, la o dată pe care nu am putut să o identific, va fi avansat la gradul de locotenent colonel.
 
La 30 noiembrie 1924, începând cu ora 10.00, la Biserica Domnița Bălașa, se va desfășura parastasul de 7 ani de la moartea eroului.
 
Maiorul Fotescu, delegatul Societății Mormintele Eroilor Căzuți în Război, la acest eveniment, va susține următoarea alocuțiune:

„Împlinindu-se 7 ani de la moartea eroului Artur Vârtejanu, în numele Societății «Mormintele Eroilor căzuți în Război» pendinte de Ministerul de Război, am o sfântă datorie, a reaminti azi memoria acelui camarad scump prin excelență.
Sunt ființe din acelea, care în viață, natura le-a creat cu calități cu totul deosebite și cu tot ce a fost mai pur și mai sublim. Din acele ființe a fost și Vârtejanu.
El nu va fi uitat nici odată, veșnic va fi printre noi; jertfa lui pe câmpul de onoare-este gloria- este una din aceste jertfe de neuitată amintire. (...)
În ziua în care destinele României se găseau în grea cumpănă, când scumpa noastră țară era aproape îngenunchiată, în ziua când atacurile vrăjmașului, ce fuseseră întrerupte două zile pe frontul de la Mărășești, se reluaseră cu mai mare înverșunare.
Când de la podul Cosmeștilor - de pe Siret - până la Mănăstiora.
Când luptele ajunsese în paroxismul furiei, Regimentul 9 Vânători opunea atunci o rezistență îndârjită în zona satului Mărășești.
Mor zeci de vieți din acest brav regiment, mor însă cu zâmbetul pe buze, cu sufletul senin, cu privirea spre ceruri, pentru apărarea țării și a Regelui lor.
Cei ce supraviețuiesc fac pavăză din piepturile lor contra avalanșelor  trupelor dușmane.
Atacuri și contraatacuri de o parte și de alta, nu se știa a cui este izbânda.
Atunci bravul comandant al Batalionului I din acest regiment, maiorul Artur Vârtejanu, se ridică și sub o ploaie de foc, în cuvinte din acelea, care fac pe oameni  semizei, dă ordin de înaintare batalionului său.
Cuvintele sale fascinatoare au găsit ecou în sufletul bravilor săi vânători, cum dealtminterea  găsise același ecou și în luptele din Dobrogea, unde și atunci îl văzură căzând rănit, scăldat în sângele său.
Destinul îi rezervase și aici, aceiași soartă, și de astă dată el căzu grav rănit, în fruntea batalionului, mai are însă puterea de a striga bravilor săi soldați «Înainte băieți, nu vă îngrijiți de mine!».
Izbânda era a noastră, bravii noștri vânători nu au dat înapoi, nobilul suflet al maiorului Vârtejanu condusese la izbândă.
În urma rănii căpătate, moare la 3 octombrie 1917, după ce însuși M.S. Regele îi pusese pe piept ordinul «Mihai Viteazu», alături de «Steaua României», distincțiuni prea bine meritate pentru vitejia cu care luptase și în Dobrogea.
Și cum nu putea să fie scena morții în acel moment când sufletul și-a deschis drumul în noaptea lipsită de vise luându-și rămas bun de la aceia care i-a fost dragi și de la o sărmană viață care nu mai oferea nimic acelui neputincios contra fatalului destin.
Dar ce erau acele înalte distincții pentru el care nu mai exista, erau palide însă comparativ cu veșnica răsplată din Cartea de Aur a României, unde numele lui Artur Vârtejanu ocupă  pagina cea mai frumos împodobită.
Să răsfoim deci această carte din când în când și să nu uităm cele scrise despre acest scump și neuitat erou.
Fie memoria eternă!”


 
Pentru a onora memoria eroilor de la Mărășești și pentru a lăsa generațiilor viitoare un loc de pelerinaj, prin implicarea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, în august 1923, s-a pus piatra de temelie a Mausoleului eroilor de la Mărășești, unde până în septembrie 1938 au fost centralizate, în cripte comune și în firide individuale, osemintele a 5.073 de eroi români.
                                      

Cripta destinată locotenent colonelului Artur Vârtejanu


În anul 1935, osemintele eroului Arthur Vârtejanu vor fi deshumate și depuse în firida special amenajată în forma definitivă. Planurile acesteia au fost realizate de Societatea „Cultul Eroilor”, fiind trimise spre consultare și Alexandrei Gr. Cantacuzino, președinta Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române. Deși în firidă ar mai fi existat loc pentru osemintele unui mort de război, s-a decis ca locașul să-i fie atribuit exclusiv eroului Alexandru Vârtejanu, în contextul în care nu au mai fost identificate pe câmpul de la Mărășești osemintele unui mort de război român cu gradul de colonel.

De asemenea, pentru a cinsti memoria eroului de la Mărășești, o stradă din Sectorul 1 din București a primit denumirea de  „Maior Artur Vârtejanu”.
 
 
Bibliografie și sursă foto
Ion I. Solcanu, „Un erou din Războiul de Întregire a României: Regimentul 9 Vânători“, Ed. Junimea, Iași, 2018
Ion I. Solcanu, „Operațiile și Istoricul regimentului 9 Vânători în Răsboiul pentru Întregirea «Neamului Românesc»”, 1916-1919, Ed. Enciclopedică, București, 2018
Serviciul Istoric al Armatei, Fond Microfilme, F116.222, Dosar 144
Oficiul Național Cultul Eroilor, Fond Eroi.
 
Despre Remus Macovei
Colonelul (rtr) Remus Macovei s-a născut la 25 aprilie 1952, în Galați, într-o familie muncitorească.
În anul 1969 va fi recrutat pentru a urma cursurile Liceului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care le va termina în anul 1971.
În perioada 1971 - 1974 urmează cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la absolvirea căreia va fi avansat locotenent.
Va urma cursurile Academiei Militare, Facultate Comandă și Stat Major (1981 - 1983) și va absolvi Cursul postacademic comandanți regimente/brigăzi (1986).
Pe parcursul a 28 de ani (1974 - 2002) va activa la comanda unor subunități și unități militare din garnizoanele Medgidia, Mihail Kogălniceanu, Basarabi, Topraisar și Constanța.
În perioada 2002 - 2023 a publicat următoarele lucrări: „Legalitatea acțiunilor armatei în situații de criză internă” (2002), „Corupția și armata română” (2004), „Erori umane, victime colaterale” (2004), „Ghid practic pentru militarii profesioniști” (2005) - coautor Emanoil Vlăduț, „Regimentul 34 de la Constanța la Kandahar” (2007) - coautor Costin Scurtu, „Regimentul 36 infanterie. O istorie în imagini” (2009), „La revoluție se și moare, nu-i așa?” (2009), „Cartea de aur a eroilor martiri ai revoluției. Județul Constanța” (2009), „Cartea de aur a eroilor comunei Cumpăna” (2010), „Generalii de armată” (2012), „Condamnările generalilor” (2012), „Eroii musulmani în Armata Română” (2013), „Cartea de aur a eroilor orașului Hârșova” (2015), „Monumentul eroilor sârbi” (2016), „De la Turtucaia la Budapesta. Prinosul de sânge al militarilor constănțeni în campania 1916 - 1919” (2017), „Cartea de aur a eroilor musulmani jertfiți sub tricolor. Campaniile 1916 - 1919 și 1941 - 1945” (2018), „Ocupația militară a Dobrogei de către Puterile aliate” (2018), „Regimentul «Călugăreni» nr. 40. Sufletul, pușca și mitraliera” (2019), „Cartea de aur a militarilor constănțeni jandarmi, grăniceri, polițiști militari și pompieri jertfiți în campanile 1916 - 1919 și 1941 - 1945” (2019), „Stan Poetaș - Generalul nepereche” (2020), „Sirius. Angola 1981 - 1982. Misiune îndeplinită” (2020) - coautor Dumitru Toma, „Cartea de aur a eroilor din localitățile Siliștea și Țepeș Vodă” (2021) - coautor Alexandru Ionașcu, „Aportul militarilor români la unirea Dobrogei cu România” (2021).
Este coautor al unor lucrări realizate de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Național al Marinei Române, Muzeul Național de Istorie Militară „Ferdinand I”, Arhivele Militare Române și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui.
A colaborat la revistele: Enigmele istoriei (redactor corespondent), Document, Dosarele istoriei, Tactica și strategia, Spirit militar modern, România Eroică, Misiunea, Pontica.
Este director al revistei Arma Pontica, realizată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Județeană Constanța.
Începând cu anul 2021 este membru asociat al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Colaborarea militară româno – franceză în Dobrogea. Noiembrie1918 – decembrie 1919 (GALERIE FOTO)

 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii