Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (l)

07 Nov, 2025 17:00 Aurelia LĂPUȘAN 560 Marime text

Versiune printabila

Lansăm prin rubrica de față un original și pitoresc Jurnal al Dobrogei noastre, la apropiata aniversare a 150 de ani de la revenirea acesteia în matca românească a țării.
Vom aduna din varii surse, dar numai cele credibile, imaginile, de an după an, în scurgerea lor grăbită, pentru a da dovadă de ceea ce a fost și a devenit provincia românească dintre ape. Evident nu vom putea susține chiar un jurnal cotidian, ci ne vom strădui să punem la îndemâna celor interesați un documentar de suflet, organizat cronologic, pentru cei care știu și pot iubi acest pământ binecuvântat.

Prolegomene

Tratatul de la Berlin a fost semnat la 1 iulie 1878 şi prin el se recunoaşte independenţa deplină a statului, unirea Dobrogei şi a Deltei Dunării, străvechi teritorii getice şi romane, cu România. Se înfăptuia un act de dreptate istorică. Dobrogea era un străvechi teritoriu getic, unde se înalţă Trofeul lui Traian, unde fusese exilat marele poet latin Ovidius şi pe care îl stăpânise şi Mircea cel Bătrân. După 461 de ani de domnie străină, provincia revenea la Patria-Mamă.
Operă a celor şapte puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Rusia, Imperiul otoman, Germania şi Regatul Italiei), care au negociat pe seama micilor state şi a României, Tratatul de la Berlin a recunoscut independența statului român şi intrarea cu drepturi depline a României în concernul european. Au fost din nou și pe nedrept încorporate Rusiei cele trei judeţe din Basarabia - Cahul, Bolgrad şi Ismail. Urmare a tratatului, articolul 7 din Constituţia de la 1866 este modificat pentru ca şi necreştinii să poată primi cetăţenia română. Ca urmare, toţi evreii care luptaseră în război au devenit prin lege cetăţeni români. Situația nu era deloc pe placul tânărului rege Carol, care se aflase pe câmpul de luptă pentru a îmbărbăta soldații români, țărani în opinci plecați la luptă să-și apere glia strămoșească. La 23 iulie 1878, acesta îi scria tatălui său, prinţul Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen: „E trist că Europa sileşte un tânăr stat, care face sforţări către progres şi care şi-a arătat forţa şi puterea de viaţă într-un război sângeros, să cedeze o provincie. Congresul de la Berlin putea să înapoieze Rusiei ceea ce luase acesteia prin Tratatul de la Paris; e însă adânc ofensator ca să se atârne independenţa noastră, câştigată pe câmpurile de bătaie, de cedarea Basarabiei şi trebuie multă răbdare şi moderaţie pentru ca să sufere cineva în linişte aşa procedare! Vom arăta Puterilor mari că ştim să ieşim cu onoare şi din situaţiile cele mai rele!“.^{^[1]}

România era obligată să cedeze Rusiei partea de Basarabie pierdută la 1856, cuprinsă între Prut la apus, de braţul Chiliei la miazăzi şi de gura râului Stary-Stambul și primea sangeacul Tulcei ce cuprindea districtele Chilia, Sulina-Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Constanţa, Medgidia, plus un teritoriu de la sud de Dobrogea, până la o linie care să plece la răsărit de Silistra şi să se termine la Marea Neagră, la sud de Mangalia. „Teritoriile de dincolo de Dunăre nu ne sunt date ca o compensaţie pentru Basarabia; le luăm ca despăgubire de război şi pentru că Europa ni le-a dat din iniţiativa ei. Astfel am câştigat foarte mult materialmente şi moralmente şi nimeni nu ne poate refuza stima sa. Districtele pe care ni le-a dat Congresul au un mare viitor; sper ca peste câţiva ani să le aduc într-o stare înfloritoare. Populaţia de-acolo se simte foarte fericită să fie unită cu România şi mi-a şi trimis adrese numeroase, la care însă n-am răspuns până acum. La luarea în stăpânire a Dobrogei, voi da o proclamaţie şi poate chiar la toamnă voi vizita această nouă ţară. Oraşele de la Dunăre le cunosc; acum câţiva ani am fost primit la Tulcea şi la Sulina cu mari demonstraţii. Constanţa e un port frumos, care, ca şi calea ferată până la Cernavodă, a fost construit de o societate engleză. Sunt acolo instalaţii pentru băi de mare şi câteva hoteluri bune. Clima este sănătoasă. Mangalia este un sat mic şi are însemnătate numai pentru că se poate construi acolo un port excelent, apărat de vânturile de la Nord şi de la Răsărit. La fixarea fruntariei vom căuta să ne apropiem cât mai mult de Silistra, deoarece Dunărea nu e prea lată acolo şi se poate mai lesne construi un pod“^{^[2]}, mai scria regele Carol, proiectându-și intențiile viitoare.

Fruntaria a fost trasată ca o linie dreaptă, la faţa locului, de Comisia europeană instituită pentru delimitarea Bulgariei. „Pentru Dobrogea, că nu are hotare naturale, fruntaria va fi o linie dreaptă, care să înceapă la 5 kilometri sud de Portul Mangalia şi să se termine aproape de Silistra, astfel încât România să poată comunica peste insula Balta cu noua sa provincie“. Patru delegaţi români din comisia pentru hotărnicirea Dobrogei au făcut la Silistra un memoriu în care arătau că numai un punct situat la 800 metri de Silistra oferă putinţa construirii unui pod şi mai cu seamă siguranţa comunicaţiilor între ambele maluri, iar mai în jos fluviul e înconjurat de bălţi.
Ziarul franţuzesc „Les Débats”, citat de I.L. Caragiale, publica, printre altele: „Mai înainte chiar de a-şi fi isprăvit Congresul din Berlin lucrările sale, reprezentantul rus la Bucureşti, d. baron Stuart, a făcut demersuri pe lângă guvernul român pentru a-l hotărî să acorde Rusiei stabilirea unui drum militar prin Dobrogea, mergând de la noua graniţă până la Tulcea. Apoi ruşii rostiră intenţia d-a aşeza depozite de arme de-a lungul noilor graniţe, de la Silistra până la Mangalia, şi în sfârşit şanţuri şi valuri de pământ înşirate între Mangalia şi Sulina. Guvernul român a găsit aceste propuneri neacceptabile, mai ales că Rusia nu părea că voieşte să dea nicio compensare, şi a însărcinat pe agentul său de la Petersburg, generalul Ghica, să facă o contra-propunere guvernului rusesc. România se declara gata a întinde şi asupra Dobrogei, pentru tot timpul ocupării ruseşti, prevăzut şi mărginit prin tratatul dela Berlin, convenţia încheiată la începutul războiului pentru trecerea oştirilor ruseşti prin România, adică convenţia de la 4 aprilie. Mai întâi, această contra-propunere a fost respinsă cu oarecare trufie de către cei din Petersburg, şi lucrurile au rămas unde erau, adică găsindu-se Dobrogea de fapt în plină şi întreagă stăpânire a Rusiei. În aceste condiţii, guvernul prinţului Carol s-a văzut silit să se adreseze puterilor iscălitoare ale tratatului, spre a le cere sfatul. Toată lumea a răspuns că România poate şi trebuie, în virtutea Tratatului de la Berlin, să ia Dobrogea în stăpânire.”^{^[1]}

Încă în vremea lui Herodot, Dobrogea era stăpânită de geți, care, îngemănați într-un singur stat cu dacii, țineau amândouă malurile Dunării. În vremea lui Cezar Dobrogea e în mâinile romanilor, iar dacii și geții trecuseră de mult dincoace de Dunăre și se așezase definitiv aicea. Pe timpul împăraților Dobrogea era populată, în orașe, de comercianți greci, pe șes, de sciții plugari și făcea parte din provincia Moesia inferioară. Poate că în vremea aceasta a fost epoca dezvoltării celei mai mari a provinciei. Cosmografia anonimului din Ravenna, o compilație din veacul al 7-lea după Crist, dar a cărei autenticitate e fără de nici o îndoială, ne citează orașele Dionisopolis, Bizoi, Timum, Tirissa, Callatis, Stratonis, Tomis, în fine Istriopolis, toate colonii grecești de negoț, iar Pliniu bătrânul citează ca orașe scitice Afrodisias, Libistos, Zigere, Borcobe, Eumenia, Parthenopolis, Gerania. Pe itinerariul lui Antonin numărăm de la Silistra (Durostoro) până la Noviuodunum (Tulcea), șase orașe mai însemnate: Transmarisca, Capidava, Carso, Cio, Beroe, Troimis; iar dela Noviodunum până la Callatis două orașe: ad Salices și Tomis. Dacă mai adăugăm încă o parte din orașele Moesiei inferioare tot la Dobrogea, vom avea însemnatul număr de 20 de orașe în acea provinție, dintre care cele mai multe au pierit fără de nici o urmă. Rămâind moștenire împărăției Răsăritului, Dobrogea a fost cutreierată, ca și Principatele românești, de roiuri de popoare… Urmași ai dacilor și romanilor și cei din urmă posesori ai Dobrogei înaintea cuceririi prin Mohamed I, dreptul nostru istoric este întemeiat; dar sprijinul cel mai bun al acestui drept sunt împrejurările chiar. Dar dacă dreptul nostru istoric și împrejurările sunt destul de puternice față cu Bulgaria și cu alte puteri, lucrul nu stă tot astfel față cu chiar populația Dobrogei. În privirea acesteia maxima jus posterius derogat priori e-n vigoare. Locuitorii Dobrogei sunt adevărații proprietari ai ei și dreptul nostru istoric alături cu posesiunea lor de fapt se poate compara cu un hrisov domnesc alăturea cu proprietatea reală, mai ales când n-a fost acest drept istoric cauza intrării noastre în război, mai ales când am declarat că nu trecem Dunărea ca să cucerim.^{^[2]}

Anul 1878

11 ianuarie
Guvernul român a început demersuri diplomatice cu Rusia pentru a păstra sudul Basarabiei. Comandamentul Diviziei a 2-a a întreprins o acțiune de cercetare și ca urmare a rezultatelor obținute un nou consiliu de război a luat hotărârea de a se declanșa a doua zi - pe 12 ianuarie, atacul simultan asupra pozițiilor otomane de la Novoselo, Smârdan și Inova.

12 ianuarie
Ocuparea Smârdanului (Inovo) de către Armata Română. Regimentele 4 şi 6 Infanterie, 9 Dorobanţi şi Escadronul de Călăraşi Suceava, conduse de locotenent-colonelul I. Codruţ și maiorul Ulescu, au cucerit reduta Smârdan, după câteva ore de luptă, cu preţul a 600 de militari, morţi şi răniţi.

17 ianuarie
Ordin de zi No. 2.
Victoria de la Smârdan câștigată în ziua de 12 ianuarie este una din cele mai
frumoase ale României. În această zi, drapelul Țării fâlfâind pe întăriturile de la Smârdan a dat Corpului de Vest complectarea investimântului Vidinului până la Ceiselo și Dunăre. Luptători, din acea zi, România vă admiră!
Eu, comandantul Corpului de Vest, mulțumesc Generalului Cerchez a cărui
inteligență și energie v-a condus. Vă mulțumesc vouă, ofițeri, subofițeri și soldați, urându-vă ca drapelul României sus și tare să asigure pretutindenea victoriile noastre. Să trăiască Domnitorul! Trăiască România! Dumnezeu cu noi!
Comandantul Corpului de Vest, General Haralambie.^{^[1]}

19 ianuarie
Condițiunile de pace ale României.
„Dintr-o corespondență din București aflăm că plenipotențiarul român trimis la cartierul general pentru stabilirea armistițiului ar fi însărcinat a face cunoscut Marelui duce Nicolae condițiunile României în vederea păcii. Aceste condițiuni în privirea cestiunei generale ar fi: o constituțiune confederativă pentru imperiul turcesc, care să asigure drepturi egale pentru toate popoarele din Orient. Condițiunile speciale s-ar reduce la următoarele: independența, restituirea Deltei, desființarea cetăților de pe Dunăre și 300 de milioane de franci cu desdăunare de război. Corespondentul adaugă că o înțelegere între Rusia și România în privința Basarabiei este aproape stabilită pe bazele următoare:
1) România se obliga a da Rusiei tot concursul frontierelor sale într-o alianță ofensivă și defensivă pe timp de 10 ani;
2) Rusia întoarce României Basarabia de sus sub condițiunea ca oștile rusești să aibă liberă trecere în Bulgaria pe o zonă ce se va determina prin comună înțelegere. Este de prisos a mai spune că corespondentul nu lipsește de a da acestea sub toată reserva.^{^[2]}

1 martie
Citim în „Românul”: „Mai zilele trecute, pe când soseau la spitalul militar din Bucureşti răniţii turci, le ieşiră înainte fie de compătimire fie de curiositate, atât personalul spitalului, cât şi mulţi din răniţii români cari nu zăceau în pat. Mulţi dintre răniţii turci intraseră deja în spital, când unul dintre dânşii, ajungând faţă în faţă cu un rănit român, dete d’odată nişte semne sgomotoase de amicie şi de bucurie, care puseră în mirare pe toţi cei prezenţi. Rănitul român, care răspunsese la rândul său cu amicie la amiciția turcului, fiind întrebat, explică, cum, aflându-se în şanţuri de sentinelă, pe când în şanţul turcesc, la doi-trei paşi, era asemenea de sentinelă rănitul turc, făcuseră cunoştinţă, îşi schimbaseră tutun, şi astfel, văzându-se de mai multe ori, se împrieteniseră. Ce protestare spontană în contra uciderilor în masă dintre oameni !”^{^[3]}

8 martie
„Știrea căderii Plevnei și a prinderii lui Osman cu întreaga sa oaste a străbătut deja peste țări: 40.000 de prizonieri, între care 10 pași, 128 ofițeri superiori și 2.000 ofițeri subalterni, 77 tunuri, arme, drapele, iată probele elocvente ale necomparabilei vitejii. /.../ Vă mulțămesc, eroilor, vă mulțămesc pentru tot ce ați făcut deja. Urmați astfel și inamicul de veci nu va uita spăimântătorul vostru strigăt de „ura“! Acest ordin de zi se va citi tuturor companiilor, escadroanelor și bateriilor. Generalul-șef al armatei active, inspector general al geniului și al întregei cavalerii, Nicolae.^{^[4]}

10 martie
Regimentul 4 Infanterie de linie a fost prima formațiune a armatei române care a intrat în Cernavodă. Aici a fost întâmpinat de o delegație din care făcea parte și preotul Dimitrie Chirescu^{^[5]}.

2 aprilie
A aprinde flacăra patriotismului în inimile Românilor este, acum mai cu seamă, cea mai de căpetenie misiune a presei, căci patriotismul este iubirea și sacrificarea pentru patrie, pentru naționalitate, și tocmai patria și naționalitatea ne sunt mai mult amenințate. Dar, vai! cum le susținură politicii din centru? Când, în fața unei invasiuni neînlăturabile, consilierii tronului fără ca țara românească să nu fie ocupată ca țară inamică de niște inamici, ci tratată ca stat independent de către niște amici, și când partida conservatoare strigă c-aceasta e o trădare de patrie și una politică de aventură, atunci nu s-aprinde, ci se stinge flacăra patriotismului. Când națiunea își proclamă neatârnarea și-și afirmă drepturile străbune, iar partida conservatoare susține ș-afirmă că națiunea n-are nici un merit, fiindcă cutare dintre oamenii săi e „părintele“ și întemeietorul neatârnării, atunci nu se aprinde, ci se stinge flacăra patriotismului. Când poporul român își trimite fiii și frații să se lupte și să moară pentru patrie, erau câțiva din acești conservatori a cuteza d-a zice că poporul român nu însemnează nimic, fiindcă ei sunt „sfinții părinți“ ai armatei și c-acei fii și frați n-au avut conștiința datoriei către țară, ci cu silă au fost aruncați pe câmpul de onoare, atunci desigur iarăși nu se aprinde, ci de tot se stinge flacăra patriotismului”^{^[6]}.

10 aprilie
Învățătorul Ioan Oprișioreanu din Râmnicu Vâlcea și funcționarul D. Budeanu, adresează cereri către prefectul județului Vâlcea pentru a fi trecuți pe tabelele care se întocmeau în țară pentru a ocupa funcții în Dobrogea. „Credem, domnule prefect, că suntem demni de a ocupa funcțiunea de învățător”.^{^[7]}
Începând din primăvara anului 1878, mai mulți învăţători s-au refugiat din sudul Basarabiei, reanexat de Rusia, şi-au început munca lor de misionari, pregătind copiii satelor încă fumegânde, în clădiri distruse, fără bănci şi table, pentru a pune bazele și în Dobrogea învăţământului naţional modern. „Atâta dragoste şi spirit de jertfă au pus în munca lor aceşti pioneri, încât bătrânii satelor le-au numele cu un respect apropiat de sfinţenie”^{^[8]}.

În 1878 în zona transdanubiană erau câte 3 şcoli elementare în fiecare din cele 2 principale oraşe: Constanţaşi Tulcea, şiuna în fiecare din oraşele Sulina, Babadag, Măcin, Isaccea, Medgidia, Hârşova.^{^[1]}

18 iunie
M. A. Petronievici, agent diplomatic al Serbiei la Bucureşti, expedia către ministrul de externe al Serbiei un raport referitor la Memoriul prezentat de delegaţii români Congresului de la Berlin, despre dreptul României asupra Deltei Dunării şi Basarabiei. „În memoriul prezentat congresului de delegaţii români, Guvernul român cere înainte de toate să fie menţinută integritatea României, dar, mi se pare, a ştiut dinainte că acest deziderat nu îi va fi satisfăcut. De când s-a ridicat problema Basarabiei, domnul Kogălniceanu mi-a spus, în mai multe rânduri, că şi-a pierdut nădejdea, dar şi ieri, mi-a spus adjunctul său, domnul Stătescu, memoriul fiind înaintat deja şi hotărârile congresului fiindu-i cunoscute : « Domnul a dat, Domnul a luat ». Se doreşte a se constata că România nu acceptă de bunăvoie să cedeze Basarabia, ci doar se supune forţei. La fel, puţini sunt aceia care speră că li se va îndeplini dezideratul de neutralitate, ceea ce românii au dorit de mult să le asigure Europa. Va fi dificil să se interzică armatei ruse să treacă prin România atâta timp cât durează ocuparea Bulgariei. Asupra Deltei Dunării, românii au avut încă înainte dreptul, căci conform Tratatului de la Paris, aceasta împreună cu Basarabia trebuiau să revină României, nu Turciei, dar dacă li se ia Basarabia poate că li se va acorda Delta Dunării, numai pentru a nu o deţineruşii, şi nu în baza « titlului secular » care nu ştiu dacă va fi luat în consideraţie la congres. Compensarea cheltuielilor de război le-a fost pusă în vedere de Tratatul de la San Stefanoşi ei speră, dacă nu altceva, măcar acest lucru să se acorde. »^{^[1]}

8 august
In articolul relativ la Dobrogea, publicat în No. 167 bis al ziarului nostru, D. Gr. Cobălcescu, încheind a zis următoarele: „Dacă vom fi oameni cumsecade, și ne vom ocupa de dânsa serios, ea ne va fi de o utilitate necalculabilă. Ceea ce avem însă de dorit, lucru de care ducem grijă, este sistema morală pe care sunt clădite partidele ce vin unele după altele la cârma ţării. În Dobrogea trebuescfuncţionari de o moralitate esemplarăşi de o capacitate probate. Abaterile lor ar fi niște crime naţionale, însă partidele nostre au obiceiul de a face din incapacităţigeniurişi din criminali martiri şi eroi, iar din acei cu moralitate şi cu capacitate monştrişinulităţi. Întru aceasta constă şi frica noastră cea „cumplită“.^{^[2]}

1 octombrie
Ziarele din capitală, „Pressa“ şi „România Liberă”, cărora nu le putem tăgădui patriotismul, atrag atenţiuneaţărei asupra unei mari şi grave cestiuni. Despre partea noastră mărturisim c-am fost adânc emoţionaţi când am cetit în ambele aceste ziare că circulă sgomotul sinistru cum că Rusia stăruește cu hotărîre de a lua în stăpânirea sa gurile Dunărei dimpreună cu partea din Basarabia redată mumei sale România prin Tratatul de Paris.^{^[3]}

2 octombrie
După votul Senatului, viitoarele Camere de revisuire ar trebui să se pronunțe în ultimă instanță în privința României de peste Dunăre, pe care va avea s-o asimileze cu România de dincolo de Dunăre. Până atunci însă, este impusă guvernului actual greua misiune de a ocupa Dobrogea și de a o administra. Nimic mai delicat ca începutul, ziua se cunoaște de dimineață, zice un vechi proverb român. Primul pas, pe care-l vor face Românii pe pământul Dobrogei, este de cea mai mare importanță pentru întreaga succesiune a stăpânirii noastre acolo. După cum ne vom așterne astăzi, așa ne vom culca mâine. Dacă sămânța pe care vom a semăna acuma nu va fi bună ci în deșert ne vom a sili mai târziu a distruge ierburile cele rele, produse prin nepăsarea și neprevederea noastră, căci va trebui să le smulgem din rădăcină una câte una, și tot încă nu le vom stârpi cu totul. Suntem datori a atrage cea mai serioasă atențiune tuturor Românilor, asupra acestui punct de o gingășie estremă. Ori ce se va decide în urmă, temelia posesiunii române în Dobrogea o va pune astăzi guvernul, și numai guvernul, asupra căruia cade astfel toată responsabilitatea viitorului. În curând, sperăm, armata română va trece peste Dunăre. După armată va urma imediat stabilirea administrațiunii civile. Ostașii și impiegații vor fi primul element român care vor face cunoscință cu locuitorii Dobrogei și după care ei vor avea să judece despre totalitatea națiunii române. Dacă ostașul va reuși să câștige din capul locului simpatia gazdei sale; dacă impiegatul va fi drept, onest, imparțial, afabil; dacă administrațiunea militară și cea civilă vor ști deopotrivă să se mențină la înălțimea misiunii lor, Dobrogenii lesne vor deveni adevărați cetățeni români, fără deosebire de naționalitate, după cum au fost adevărați cetățeni români Tătarii din Moldova din epoca lui Cantemir. Dacă însă, din contra, indigenii se vor simți chiar din primele momente loviți în interesele și în susceptibilitățile lor, legătura Dobrogei cu România nu va deveni niciodată ca o unire organică./…/Despre armată nu ne îndoim că ea va răspunde pe deplin și de astă dată la așteptările României. Mai anevoie, cu mult mai anevoie este alegerea impiegaților. Tot ce e mai bun în birocrația română și numai tot ce e mai bun, fără nici un amestec de neghină, trebuie trimisă în Dobrogea, trebuie rugată să meargă acolo.^{^[4]}

18 octombrie
Colonelul Ștefan Fălcoianu a fost numit şef al Comisiei Guvernamentale de trasare a frontierei româno-bulgare. Fusese secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice și director general al Telegrafului şiPoştei în perioada 1876-1877. Încă din 1876 devenise primul militar membru activ al Academiei Române.
„Prin decretul din 18 octombrie, nr. 2340, Alteţa Sa Regală, Augustul nostru Suveran, a binevoit să vă desemneze pentru a urma, în calitate de Reprezentant al Primului Guvern, lucrările Comisiei Europene însărcinată, în virtutea Tratatului de la Berlin cu trasarea graniţelor între Bulgaria şi Dobrogea.
Articolul 46 al zisului Tratat stipulează că linia frontierei va avea punctul său de plecare la est de Silistra şi va ajunge la Marea Neagră la sud de Mangalia.
Astfel, după linia tratatului, această linie desemnată numai prin cele două puncte extreme, nu poate fi riguros dreaptă şi nu poate să sufere îndoituri. Spiritul tratatului care poate fi uşor de studiat în această privinţă în Protocoale, şi mai ales în protocolul nr. 10, conduce la o concluzie identică.
În fine, discursurile care au avut loc în sânul Comisiei speciale de delimitare chiar la Berlin, şi care a fost dat reprezentanţilor români la Congres să-l cunoască în parte, au relevat că, în ciuda unor oarecari eforturi de a reduce teritoriul care va fi atribuit României, Congresul a menţinut în favoarea Principatului anexiunea Dobrogei cu extensiunea prevăzută în art. 46.
Veţi găsi în dosarul aici alăturat că am avut onoarea să pun la dispoziţia Dvs. toate detaliile aferente acestei chestiuni.
Veţi găsi de asemenea aici toate elementele de lucru pe care Cabinetul Român a crezut de datoria sa să le dea astfel ca punctul de plecare al frontierei de la Dunăre să treacă de la est la vest de Silistra.
În consecinţă, veţi face ca în îndeplinirea mandatului vostru pe lângă Comisia Europeană să vă îndreptaţiatenţiaşi grijile asupra următoarelor două puncte capitale:

Este strict just şi legal ca, prin art. 46 al Tratatului de la Berlin, linia de la Mangalia la Silistra să fie cât mai scurtă posibil, adică dreaptă.
Este de dorit neapărat ca, Comisia să recunoască necesitatea anexiunii oraşului Silistra noii provincii a României.

Dacă, contrar insistenţelor Guvernului Princiar, fondat nu numai pe interesul naţional, ci şi pe cel internaţional care este în joc, acest rezultat nu va putea fi atins, veţi insista numai pentru a obţine ca punctul de plecare (al graniţei) să fie cât mai aproape posibil de Silistra.
Prin urmare, în şedinţele Comisiei preparatoare ale delimitării s-a constatat că necesitatea comunicărilor permanente între cele două maluri româneşti face indispensabilă construirea unui pod fix şi că singurul loc propice pentru această construcţie se găseşte vis-a-vis de insula Balta, căci numai pe acolo oraşulCălăraşi ar putea avea un mal drept.
Dar nu veţi insista asupra cererii privind Silistra decât numai atât cât această avere nu ar fi de natură să antreneze amânarea delimitării şi punerea Dobrogei sub autorităţile noastre.
Iar, în interior, pe parcursul frontierei veţi apăra energic atribuirea oraşuluiKuzgunşi a teritoriului său, României.
Dacă se va ajunge, contrar oricărui drept şi oricărei înţelegeri, ca linia dreaptă să fie arbitrar frântă şi ca pretenţiile Bulgariei să fie luate în consideraţie până la a ataşa acestui Principat Kuzgun, oraşesenţial românesc, vă veţi declara incompetenţele pentru a continua să reprezentaţi România în activitatea ulterioară şi vă veţi retrage după ce veţi depune un protest colectiv şi formal.
Comisia Europeană trebuie să se unească la Silistra la 21 octombrie (2 noiembrie). Am deci onoarea să vă invit să părăsiţiBucureştii vineri dimineaţa în aşa fel încât să fiţi prezent la lucrări în ziua fixată. Vă asigur, domnule delegat, de întreaga mea consideraţie,
Kogălniceanu”[5]

Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadruuniversitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri post universitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din listasa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în co autorat cu Ștefan Lăpușan.

[1] Arhivele Naţionale ale României, Independenţa României în conştiinţaeuropeană,Bucureşti, Editra Semne, 1997, p.205-206

[2]SteauaRomâniei, 2, nr.169, 9 august 1878

[3]SteauaRomâniei, 2, nr.5, 1 octombrie 1878

[4]Romanulu,22, nr.2 octombrie 1878

[5] Arhivele Naționale ale României, Independența României în conștiința europeană, București, 1997, p.208.

[1] Grigore Dănescu, Dobrogea, Bucureşti,1903, p.125

[1]ArhiveleStatului, București, Microfilme, St. M., dos. Nr. 269 c, r. 19.

[2]GazetaTransilvaniei, 41,nr.5, 19 ianuarie 1878

[3]SteauaRomâniei, 2, nr.2, 1 martie 1878

[4]Curierul de Iassi,11, nr.1, 1 ianuarie 1878

[5]Cronica Cernavodei, Dobrogea Jună, 31, nr. 9-10, 11 ianuarie 1936, p. 3.

[6]Romanulu, 22, nr. 2 aprilie 1878

[7]Dobrogea în arhivele românești, 1597-1989, coordonator Virgil Coman, Editura Etnologică, București, 2013, p.71.

[8]A. Rădulescu, I. Bitoleanu, IstoriaDobrogei, Ex Ponto, 1998, p. 393.

[1] Ion Luca Caragiale, Opere fundamentale, III. Publicistică, secțiunea „Ştiri franceze despre chestiunea Dobrogei”, București, 2001, Editura Univers Enciclopedic

[2]Mihai EMINESCU, Opere III, Publicistică, Corespondență, București, UniversEnciclopedic, 1999

[1]„Memoriile Regelui Carol I al României (de un martor ocular)“; acestea au fost publicate în 17 fascicule la începutul anilor 1900 de Editura Tipografiei Ziarului Universul.

[2]„Memoriile Regelui Carol I al României (de un martor ocular)“,1900, Editura Tipografiei Ziarului Universul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii

Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (l)

ABONEAZA-TE la newsletter: