Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:04 13 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bloc ridicat în spatele Vivo Mall Vergil Chițac face recurs după ce Tribunalul Constanța a suspendat lucrările la investiția realizată de Wolf YSN Residence

ro

13 Jun, 2026 12:00 228 Marime text
  • Reamintim că procesul are în prim-plan grupul de reclamanți format din Tudor Victor George, Bogdan Florin Alexandru, Stănciuc Adrian și Dinu Paul Mihai și pârâții Wolf YSN Residence SRL – investitorul din spatele blocului, respectiv primarul Vergil Chițac – cel care a eliberat autorizația de construire pentru condominiu
 
Procesul privind suspendarea lucrărilor la blocul din spatele Vivo Mall efectuate de Wolf YSN Residence SRL intră într-o nouă etapă.
 
Ieri, 12 iunie 2026, a fost înregistrată o cale de atac de tip recurs, ceea ce înseamnă că litigiul va ajunge la Curtea de Apel Constanța, care se va pronunța definitiv în această speță.
 
Reamintim că procesul are în prim-plan grupul de reclamanți format din Tudor Victor George, Bogdan Florin Alexandru, Stănciuc Adrian și Dinu Paul Mihai și pârâții Wolf YSN Residence SRL – investitorul din spatele blocului, respectiv primarul Vergil Chițac – cel care a eliberat autorizația de construire pentru condominiu.
 
Conform datelor de pe Portal Just, edilul este partea care a declarat recursul.
 

Suspendare obținută pe fond

Pe 27 mai 2026, Tribunalul Constanța a admis cererea reclamanților și a dispus suspendarea lucrărilor de edificare a blocului situat pe aleea Dimitrie Onciu (Aleea A) nr. 16C, în municipiul Constanța (în spatele Vivo Mall și a Cimitirului Municipal).
 
Litigiul a fost deschis în data de 24 martie a.c. și face parte dintr-un conflict juridic împărțit în două părți. O cauză separată a fost înregistrată pe 11 mai a.c. și miza acesteia este anularea autorizației de construire emisă pe numele Wolf YSN Residence SRL, ceea ce ar însemna încetarea definitivă a lucrărilor. În această speță, pe 29 mai a.c., judecătorul s-a abținut.
 

Iată minuta Tribunalului Constanța în dosarul pe suspendare:

„Solutia pe scurt: Admite cererea de suspendare formulată de reclamanţii Tudor Victor-George, Bogdan Florin-Alexandru, Stănciuc Adrian Şi Dinu Paul-Mihai, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Wolf Ysn Residence SRL. Dispune suspendarea executării autorizaţiei de construire nr. 931/23.12.2025, emise de Primarul Municipiului Constanţa, până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 4860 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Constanţa - secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.05.2026.
Document: Hotarâre  678/2026  27.05.2026”
 

Blocul din spatele Vivo Mall

Reamintim că firma a obținut de la Primăria Constanța autorizația de construire AC nr. 931/23.12.2025, pentru realizarea unui nou proiect imobiliar pe aleea Dimitrie Onciu (Aleea A) nr. 16C, în municipiul Constanța (în spatele Vivo Mall și a Cimitirului Municipal).
 

Wolf YSN Residence SRL va dezvolta un imobil de locuințe colective cu regim de înălțime P+2E+3ER+4ER, ce va include spațiu comercial la parter, amenajarea terenului și împrejmuirea proprietății.
 
Autorizația este valabilă pentru o perioadă de 24 de luni, iar durata estimată a lucrărilor este de 36 de luni. Termenul de expirare al autorizației este 23 decembrie 2027.
 
Proiectul vizează dezvoltarea unei noi zone rezidențiale cu funcțiuni mixte, contribuind la extinderea fondului locativ din municipiul Constanța și la diversificarea serviciilor comerciale la nivel de cartier.
 

Despre Wolf YSN Residence SRL

Potrivit termene.ro, firma există pe piața imobiliară din anul 2023, iar în 2024 a înregistrat o cifră de afaceri de 1.002.242 lei, pierdere de 404.707 lei, datorii egale cu 1.227.878 lei și doar un angajat.
 
Wolf YSN Residence SRL are sediul social pe strada Frunzelor nr. 39 din Constanța.


Ali Gagi este asociat și administrator, potrivit termene.ro.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Blocul Wolf YSN Residence SRL din spatele Vivo Mall, în stand-by Patru constănțeni au obținut în instanță suspendarea lucrărilor 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii