Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (X)

Textul de mai jos din rubrica dedicată aniversării Dobrogei la 150 de ani încheie un an și deschide pagina următorului. Tot așa sperăm să putem ajunge în noiembrie 2028! Lung, istovitor și imprevizibil angajament, dar mai ales foarte ambițios. Misiune asumată prinsă pe frontispiciul Dobrogei noastre!

Dar mersul prin istorie nu este ușor și nedorind să scăpăm vreo lună din calendarul anului 1879 ne vom opri astăzi la septembrie și octombrie. Despre revelionul anului 1880 vom scrie în edițiile viitoare.

În textul de față veți putea citi informații detaliate, din surse primare, postate la vedere după fiecare citare, despre prima vizită regală a lui Carol la Constanța, la un an după revenirea Doborgei acasă, despre aromâni, despre procurarea planului orașului Constanța de la turci și altele. Fapte mari și mici, toate aducându-ne mai aproape toamna anului 1879 petrecută în ținutul dobrogean.

Dați un semn dacă vă interesează acest demers jurnalistic!

12 septembrie 1879

Prefectura județului ordona Primăriei Constanța să ia măsuri imediate pentru întărirea malului drept al mării „din sus de spitalul orașului fiind amenințat de surpare”, iar măsurile pe care trebuie să le ia „să poată preveni vreun accident nenorocit pentru locuitorii din partea locului”. Semna prefect Remus Opreanu.

Primarul A.Alexandrini punea rezoluția:„ Se va răspunde că primăria s-a ocupat de chestiunea despre care tratează adresa de față și a invitat pe dl inginer a studia și refera. Rezultatul referatului dlui inginer este că spre a se apăra proprietățile de dărâmătura malului trebuie cheltuită o sumă colosală ce primăria n-are de unde întrebuința. Prin urmare primăria a luat numai măsura de a aviza pe locuitorii ce locuiesc de pericolul ce-i amenință spre a alege alt domiciliu.”[1]

23 septembrie 1879

În sala Ateneului Român, a fost fondată Societatea de Cultură Macedo-Română, având ca președinte pe mitropolitul Calinic și pe V. A. Urechia, secretar general. S-a adoptat o proclamație care cerea românilor din Turcia Europeană să-și trimită copiii la școlile românești și să deschidă biserici românești. Din această Societate făceau parte: Dimitrie și Ion Ghica, D. Brătianu, C. A. Rosetti, Ion Câmpineanu, Christian Tell, D. A. Sturza, T. Maiorescu, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, lacob Negruzzi, loan Caragiani ș.a. Societatea a editat în 1880 revista „Frățilia întru dreptate” (în aromână și greacă)[2]

10 octombrie 1879

Printre primele măsuri de conservare a puținului patrimoniu rămas de la turci este și cea luată de consiliul comunal al Constanței de a trimite în luna octombrie a anului 1879 pe consilierul Hafuz Regep la Constantinopol de unde acesta aduce „Planul orașului cu dependințele sale, precum și Registrul bunurilor imobile privitor pe acest oraș.”[3]

O lună mai târziu, Hafuz Regep cerea consiliului comunal aprobarea sumei de 377 franci pe care i-a cheltuit cu această ocazie.

16 octombrie 1879

Publicația „Curierul financiar“ consemna câteva date despre Dobrogea care „cuprinde în total 14,748 kilometri patrați sau 1,475,800 hectare cu teritoriu împărțite pe cele două județe astfel: 6051 kilometri pătrați județul Constanța; 7707 kilometri patrați în județul Tulcea. Dobrogea are 2 județe, 9 plăși, 266 comune, din care 12 sunt urbane și 254 sunt rurale; iar sate și comune are 348. Populațiunea rămasă în urma aprigului răsbel din 1877, e de 101,942 locuitori, adică: în județul Constanța 8977 Români, 10,444 Turci, 6,854 Bulgari, 3,595 Tătari, 300 Greci, 51 Israeliți, 15 Armeni, iar în județul Tulcea 22,200 Români, 21,861 Bulgari, 10,058 Lipoveni, 6,162 Ruși ortodocși, 6,049 Turci, 2,945 Tătari, 2865 Greci, 2471 Germani, 1000 Israeliți, 788 Armeni, și 308 deosebite naționalități.[4]

Octombrie 1879

La Mănăstirea română de la Sf. Munte, din inițiativa Arhimandritului Chiriac Dimitriu (născut în Botoșani), a fost înființată o bibliotecă centrală, destinată a servi pentru propagarea românismului în Tesalia și Macedonia, unde se află sute de mii macedo-români. Spre a aduna cărți pentru noua bibliotecă Arh.Chiriac Dimitriu, autorizat fiind și de guvernul român, a întreprins o călătorie prin întreaga Românie, adunând de cărți. Pănă acum a adunat din România de dincolo de Milcov peste 20.000 volume. „Păr. Chiriac Dimitriu a sosit și în antica capitală a Moldovei pentru același scop. Credem, că ieșenii își vor arăta și de astădată patriotismul și iubirea de românism, oferind P. C. Sale Arhimandritului Ch. Dimitriu fiecare cât va putea mai multe cărți, și că vor contribui astfel, ca cele 14 școli române de băieți și 12 școli române de fete din Tesalia și Macedonia, înființate de Cuza Vodă și acum în înflorire sub protecția lui Carol Vodă, să fie dotate cu biblioteci, necesare și ca românismul să-și găsească în acele părți transbalcanice o puternică propagandă. Sperăm, că pe lângă particulari, și autoritățile comunale și județene vor contribui din răsputeri la această mare operă națională pentru Românii, frații noștri de dincolo de Balcani.[5]

18 Octombrie 1879

S-a scris mult și uneori prea succint despre prima vizită a Suveranului nostru în Dobrogea. Însoțind convoiul regal, primul ministru Mihail Kogălniceanu, în pur stil publicistic, trimitea detaliat Guvernului reportajul vizitei.

 „Tulcea este un microcosm; populaţiunea sa este o aglomeraţiune de toate naţiunile, de toate religiunile. Alteța Sa Regală a întrebuințat o mare parte a zilei de Marţi spre a vizita templele religioase ale acestor deosebite naţionalităţi. A vizitat biserica ortodoxă română, biserica ortodoxă greacă, biserica ortodoxă bulgară, biserica ortodoxă rosiană, biserica lipovenească, capela catolică, sinagoga, geamia cea mare. Mâine va mai vizita capela protestantă, biserica armeană, geamia cea mică, biserica lipovenilor fără cler. Toate aceste edificiuri fiind în parte ruinate, Alteța Sa Regală a promis putincioase ajutoare. După dejunul, la care au fost invitaţi P. S. S. Episcopul Dunării-de-Jos, şi mai mulţi notabili din Tulcea şi Sulina, Alteța Sa Regală s-a transportat la palatul administrativ, unde a primit deputaţiunile comunelor rurale compuse de deosebite naţionalităţi şi confesiuni. Alteța Sa Regală le-a primit pe toate una după alta, conversând cu fiecare deosebit despre interesele lor. După aceea Alteța Sa Regală a vizitat deosebitele autorităţi instalate în palatul administrativ; tot în acea zi a vizitat şcoalele române, greacă, bulgară, protestantă, armeană şi israelită; a vizitat închisorile unde a făcut mai multe graţieri, a vizitat cazarmele şi spitalul militar şi civil şi găsindu-le neîndestulătoare a ordonat grabnice îndreptări. La prânzul de seară au fost invitaţi consulii Puterilor străine din Tulcea şi cei veniţi din Sulina. Miercuri dimineaţa Alteța Sa Regală va asista la liturghia ce se va serba de P. S. Episcopul Dunării-de-Jos, în biserica bulgară, al căreia cler în timpul vizitei Alteţei Sale Regale în Tulcea, a recunoscut jurisdicţiunea ecleziastică română; după aceea Alteța Sa Regală va pune „piatra fundamentală” la monumentul ce este a se înălța la Tulcea în amintirea anexării Dobrogei către România. Locul acestui monument este pe o înălţime ce domină Tulcea şi care poartă numele de Muntele Horei.

Plecarea pentru Cernavoda va urma la amiază. Joi dimineață, Alteța Sa Regală va face intrarea sa în Kiustendje.

lată actul de fundaţiune : Anul 1879 luna Octombrie în şeapte-spre-zece zile, de către Alteța Sa Regală Carol, Domnul României, s-a pus această piatră fundamentală a monumentului proiectat în oraşul Tulcea pe Muntele Horei în amintirea anexării Dobrogei către România, dându-se binecuvântarea religioasă de Prea Sfinţia Sa Părintele Iosif Episcopul Dunării de-Jos, faţă fiind domnii Mihail Kogălniceanu, ministru de interne, colonel D. Lecca, ministru de resbel, George M. Ghica, prefect al judeţului Tulcea, general Al. Angelescu, comandantul Diviziei militare din Dobrogea, şi Dimitrie Theodoroff, întâiul primar al oraşului Tulcea”.[6]


19 octombrie 1879

Kiustendje, 19/31 Octombrie 1879. „După ce Alteța Sa Regală a pus piatra fundamentală la monumentul destinat a perpetua amintirea anexării Dobrogei către România, înconjurat şi salutat de toată populaţia Tulcei, s-a îmbarcat la 12 ore de dimineață pentru Cerna-Voda, unde a sosit ieri dimineaţă în zori de zi. Atât la Hârşova, pe lângă care am trecut la miezul nopţii, cât şi la Cerna-Voda, tot oraşul a fost toată noaptea iluminat şi populațiunea în picioare. La debarcader, A. S. R. Domnul a fost întâmpinat de clerul ortodox şi de hogele otoman, de autorităţile civile şi militare, de agenţii societăţii imperiale-regale de navigațiune şi de onor. D. Harris, directorul general al căii ferate de unire a Dunării cu Marea Neagră (Cernavoda-Kiustendje), care venise cu trenul princiar, decorat sărbătoreşte, spre a-l conduce la Constanţa pe noul Domn al Dobrogei. La 8 ore dimineaţa, Alteța Sa Regală s-a urcat în vagonul princiar, care, deşi de ani era pregătit pentru Sultan, însă numai astădată, şi pentru prima oară, primi un suveran. Durata călătoriei a ţinut două ore, fiindcă atât la staţiunea Medjidiei, cât şi la staţia Murfatlar, cortegiul a trebuit a se opri, spre a putea populaţiunile a vedea şi a saluta pe Suveranul lor. Aceste populaţiuni, compuse din toate naţionalităţile, de toate religiunile, români, greci, bulgari, germani, turci, tătari, erau toate întrunite printr-un singur sentiment : dorinţa de a vedea, de a saluta, de a iubi pe bunul lor domnitor, pe reprezentantul libertăţii, justiţiei, toleranţei şi civilizaţiunii europene.

La Medjidia întâiul hogea al celei mai mari moschee din Dobrogea a citit Domnitorului o rugăciune înadins compusă pentru Alteţa Sa Regală, şi la care toată populaţiunea musulmană, după fiecare verset, răspundea prin sute de amin. De la Cernavoda până la Kiustendje, trenul a trecut prin mai multe sate turceşti şi tătăreşti, odată împlinite, astăzi arse şi dărâmate. Din ruinele lor, însă, alergau puţinii locuitori ce au mai rămas spre a zări, spre a saluta, măcar în fuga căii ferate, pe Suveranul Român, iar femeile şi copiii, zărind trenul, în semn de respect, se aruncau la pământ. La Medjidie, Alteța Sa Regală a fost aclamat prin un imn, intonat naţional de şcolarii români şi tătari din acest oraş.”

Textul a fost expediat de ministrul de interne, M. Kogălniceanu, guvernului.

Intrarea Domnitorului în vechea Constanță a prilejuit o mare sărbătoare, iar la gară trupe și multă populație l-au așteptat cu pâine și sare la care regele a răspuns că „poartă o bunăvoință pentru portul maritim al României“. 

Cortegiul princiar s-a oprit la biserica ortodoxă; aci după Te-Deumul serbat în limbile greacă și română, un orator a salutat pe Domnitor, dorindu-i bună-venire în numele elenilor din Constanța.

După aceea escorta princiară a parcurs o parte din oraș și bulevardul Elisabeta Doamna, situat pe țărmul mării, și s-a oprit la giamia turcească, unde era concentrată poporațiunea musulmană. A. Sa Regală intrând în interiorul templului a fost condus de hoge la locul sfânt, unde I se așezase un scaun aşternut cu tapete persane. Aici s-a citit o rugăciune pentru sănătatea Domnitorului și pentru fericirea României, la care toţi asistenţii musulmani au răspuns prin repetate amine.  

De aici A. S. Regală s-a transportat la palatulul administrativ, unde a primit toate autorităţile publice și deosebite delegații din celelalte orașe și comune rurale ale județului Kiustenge. Apoi Domnitorul s-a retras în cartierul său, ce i se pregătise la vila onor. Harris, directorul general al căilor ferate, unde până târziu a dat audiențe.

A doua zi, la 10 ore, A. S. R, a asistat la punerea pietrei de temelie a noului și marelui hotel numit Hotel Charles I, pe care o companie, reprezentată prin domnii  Arth Green și Rotschild, ce clădesc în Constanța pe țărmurile mării, destinat mai cu deosebire pentru persoanele ce în timpul verii vor veni acolo pentru băile de mare.

Cu această ocasiune și după ce s-a făcut sfințirea apei, d. senator Orescu, distinsul nostru arhitect, a rostit un discurs inspirat de profund sentiment patriotic-național. Iar d. ministru de interne a cetit actul comemorativ subscris de A. S. Regale si de miniştrii de interne și de resbel și care apoi, închis într-o capsulă de plumb împreună cu mai multe monede și medalii având efigia Domnului României, s-a pus în temelie. A. Sa Regală, încingând apoi șorțul de mătase și luând mistria și  ciocanul de argint, a cimentat piatra, dorind hotelului și orașului în care se zidește durată și prosperitate.

De acolo A. S. Regală a mers, parte în trăsură parte pe jos, de a visitat deosebitele stabilimente: cancelariile autorităților publice, școalele de băieti și fete române, grece și musulmane, cazarmele, spitalele și închisoarea, unde a grațiat câțiva osândiți demni de domneasca îndurare. 

La 2 ore după amiază, A. Sa R. a mers urmat de mai multe trăsuri, de a visitat marea fabrică de tăbăcărie, care, după anexarea Dobrogei, și chiar în anul acesta s-a zidit în apropiere de trei kilometri de Chiustenge, și anume între mare și lacul de apă dulce de la Anadal-kioi. 

La apusul soarelui A. S. Regale a asistat la o rugăciune religioasă organizată în onoarea Sa de mica colonie a Caraimilor (învinșii Imperiului Samariei luați robi de persani, deveniți soldați persani și stabiliți inițial în Crimeea, n.r.).  Seara a fost o iluminațiune, care împodobită cu focuri de bengal și cu frumoase artificii, se întindea de pe pământ și pe mare. Tot țărmul mării era în flăcări, cu mii de lămpi, cu sute de sori arzători. De sub țărm, în tot minutul se ridicau în aer sute de rachete. În același timp minaretele giamiilor străluceau cu focuri întocmai ca farurile porturilor. Corăbiile în port erau iluminate, și pe mare mai multe vase erau transformate în gondole venețiene împodobite cu sute de lampioane multicolore.  

Alteța Sa Regală, după ce a parcurs pe jos bulevardul în aclamaţii cu mii și mii de strigăte de ura, zito, amin, s-a întors în cartierul său. Iar poporatiunea a rămas veselindu-se pe străzi până când s-a făcut ziuă.

A doua zi, la orele 9 dimineața, Alteța Sa Regală și-a luat ziua bună de la Constanța, asigurând încă o dată pe orășeni, reprezentați prin inteligentul și activul său primar, că dorințele Constanței sunt dorințele Alteței Sale Regale și că Alteța Sa Regală, în acord cu guvernul va pune toate stăruințele spre a le realisa cât mai curând. În parcursul de întoarcere la Cernavoda, Alteța Sa Regală a fost întâmpinată, la fiecare stațiune, de o poporațiune mult mai numeroasă decât la sosire, mulțămită aceasta timpului frumos și a tainei răspândite despre buna voință și afabilitatea Domnului Dobrogei.

La stația Medgidia Alteța Sa Regală a fost salutată de o numeroasă deputațiune de păstori mocani, care au oferit  Alteței Sale Regale un berbec cu lâna colorată, împodobit cu panglice tricolore.

La Cernavoda Alteța Sa Regală a visitat magaziile companiei căii ferate, mașinile și ciururile mecanice cu care grânele se ridică din caiace, se ciuruie și se încarcă în vagone spre a fi transportate apoi la port și direct încărcate în corăbii.

Călătoria de întorcere s-a făcută tot pe vaporul Arpad. Sosind înaintea Hârșovei Alteța Sa Regală a binevoit a debarca, și a primi deputațiunile orașului și ale comunelor rurale de prin prejur, și apoi s-a suit pe înălțimea care desparte orașul român de orașul turcesc, și pe care era ridicat un frumos arc de triumf, purtând pe o parte inscripțiuni române, iar pe cealaltă inscripțiuni otomane. Aci poporațiunea otomană vorbind mai toată românește, Alteța Sa Regală a convorbit în această limbă cu mai mulți otomani, a trecut în revistă detașamentul de oștire, a ascultat imnele române cântate de școlarii și școlărițele române și musulmane, și după o oră de petrecere în orașul Hârșova, Alteța Sa Regală s-a reîmbarcat îndreptându-se spre Brăila, unde „Arpad” a ajuns la 6 ore seara. De acolo Augustul călător urcându-se în trenul căii ferate, înainte de miezul nopții, a ajuns la Cotroceni. Adăugăm din parte-ne că M. S. R. Domnitorul a esprimat d-lui Remus Opreanu, demnul prefect al județului Costanța, adânca sa mulțămire pentru înțelepta administrare a județului în al cărui cap se află. În adevăr, oricine a călătorit prin acele părți pe când Dobrogea era încă ocupată de oștirile ruse, și se va duce astăzi iar, va găsi o imensă deosebire în bine, în toate privințele. Aceste fericite resultate se datorează în cea mai mare parte neobositului zel ce pune Opreanu în administrarea acelei părți a Dobrogei, pentru care d-sa nu este numai un administrator, ci un adevărat misionar. Tot aci trebuie să observăm că M. S. R. Domnitorul a bine-voit a visita biroul telegrafo-poștal din Tulcea și din alte localități din Dobrogea, și că a esprimat deplina Sa satisfacțiune d-lui C. F. Robescu—care l-a însoțit în toată această călătorie—pentru  regulata funcționare a acestei instituțiuni atât de folositore și indispensabilă oricărui Stat civilisat.[7]
 


25 octombrie 1879

Mihai Eminescu semna în publicația „Timpul” din 25 octombrie 1879, un articol de mare actualitate și astăzi. „E un principiu conservator pe care voim să-l amintim tinerilor români: fără muncă și merit adevărat nu există înaintare adevărată. Nu luați de model pe acei pehlivani care, fără umbră de merit adevărat, își fac din instituții o scară pentru a aduna avere și a ajunge la ranguri. Acei pehlivani fără de suflet vor aduce societatea la desperare, vor face-o sau extrem reacționară, ceea ce nu e bine, sau anarhică, ceea ce asemenea nu e bine. Amândouă stările acestea sunt barbare, exclud orice cultură, orice civilizație. Nu este știința psihologiei atât de înaintată să vă garanteze victoria pehlivanilor. Oamenii sunt împărțiți prin predispozițiile lor morale în două: în optimiști și pesimiști. Optimiștii vor căuta să imite pe pehlivani, pesimiștii se vor revolta în contra tiraniei minciunii și pișicherlicului. Și aceștia din urmă, deja foarte numeroși în societatea noastră, sunt aceia de care orice pehlivan cată să se teamă”.[8]

26 octombrie 1879

În general imaginea ce stăruie în mintea călătorului din acel timp era că acest loc a fost neglijat, arătînd ca o țară fără stăpân. Sunt sugestive în acest sens relatările de la fața locului în legătură cu linia ferată Cernavodă—Constanța. Pentru că această descriere pune în lumină o realitate care mărturisește o mentalitate a oamenilor de atunci, redăm cîteva fragmente: „Drumul de fier de la Chiustengea, Medgidia și Cernavodă, aparținînd unei societăți engleze se găsește într-o stare deplorabilă, atât în privința construcțiunii, cât și a mișcării. Cum se vede, această societate n-a fost pusă sub nici un control din partea guvernului turcesc. Publicul nu găsește nici o comoditate fie în vagoane, fie în diferite gări. Gara de aici are apariția mai mult a unui șopron sau grajd . . . Pe toată linia cantoane nu există, plecarea și sosirea e neregulată... Trenul plin de pasageri așteaptă câte 2 ore la gară căci amploiații de la gara extremă nu se află în birou spre a fi anunțați că trenul pornește... Asemenea pornesc fără a da semnalele îndătinate și fără a se interesa de pasagerii, care comit imprudența de a cugeta că sunt pe un drum european și se dau jos la câte o stațiune pentru trebuințele lor naturale ... In gară sosit, fiecare pasager trebuie să-și caute singur coletele. . . să-și bată singur capul cu încărcarea și descărcarea efectelor lor încât nu arareori vezi certuri chiar pipăite între pasageri... Aici te convingi că englezul se poate și turci“.[9]
 

---