Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:34 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei tone de peşte, confiscate de poliţiştii de frontieră din Constanţa Doi cetăţeni bulgari şi un cetăţean român sunt cercetaţi penal (galerie foto+video)

ro

17 May, 2014 00:00 1421 Marime text
Miercuri, poliţiştii din cadrul Grupului de Nave (GN) Constanţa au depistat şi confiscat o tonă şi jumătate de peşte din specia calcan. Joi, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Vama Veche au depistat 1.169 de kilograme de peşte transportate de aceiaşi cetăţeni. În ambele cazuri, cei în cauză nu au putut prezenta documente fiscale conforme cu cantitatea de peşte transportată.
Pavel B., Ilian I., cetăţeni bulgari, şi Bogdan B., cetăţean român, au fost opriţi pentru control, miercuri, de către poliţiştii de frontieră din cadrul GN Constanţa, în baza unei informaţii. Cei trei se aflau într-o utilitară marca Iveco, înmatriculată în Bulgaria. În urma controlului au fost descoperite 1.500 de kilograme de peşte din specia calcan. Joi, cei trei cetăţeni s-au prezentat în PTF Vama Veche cu aceeaşi autoutilitară, în care oamenii legii au depistat 1.169 de kilograme de peşte. În ambele cazuri, cetăţenii au prezentat documente fiscale neconforme cu cantitatea de peşte transportată. În urma verificărilor, s-a stabilit că ambele transporturi erau expediate de la o firmă din judeţul Constanţa pentru o societate comercială din Bulgaria. Poliţiştii de frontieră au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, autoutilitara şi mai multe documente fiscale, iar cantitatea totală de peşte a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil. Cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră constănţeni, în cooperare cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură - Direcţia Maritimă Constanţa, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii