Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:29 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Juni cadeţi, mândre cadete Urmaţi-vă visul! (galerie foto)

ro

09 Nov, 2018 00:00 769 Marime text
În urmă cu exact un an, publicam la această rubrică, dedicată marinarilor români din toate timpurile, articolul „Cadeţii îşi vor liceul înapoi! 10 noiembrie, Ziua Liceului Militar de Marină, o sărbătoare (încă) amânată”. Iată că, prin înfiinţarea la Constanţa, în Anul Centenarului Marii Uniri, a Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, cadeţii de ieri dar şi cei din „noul val” au unde să-şi serbeze cu fastul de odinioară ziua acestei prestigioase instituţii, de care sunt mândru că am absolvit-o în 1980 şi, de asemenea, revederile noastre vor fi din nou posibile, la noi acasă.
 

 
În aşteptarea Zilei Porţilor Deschise, a Balului Bobocilor şi, a participării colegilor din noile generaţii la parada de 1 Decembrie, primesc în continuare mesaje şi amintiri plăcute de la cei care au avut privilegiul să poarte ancora ca petliţă, talisman şi simbol al înfrăţirii statornice în spiritul acestei frumoase profesii.

Ani de liceu   

Cu Cornel Cornea am fost coleg de clasă în liceu şi, evident, ne leagă nu numai amintirile adolescenţei trăite în aceeaşi cazarmă ci şi pasiunea pentru literatură, insuflată nouă de entuziasta şi exuberanta profesoară Alexandrina Grădinaru. Chiar dacă în Institutul de Marină eu am ales Secţia Militară iar el Pescuitul Oceanic, ne-am regăsit recent, cu bucuria unor oameni împliniţi familial şi profesional. Cornel a activat la Întreprinderea de Pescuit Oceanic până în 1992. În 1993 a trăit experienţa primei ieşiri în lume pe nave comerciale străine, ca ofiţer maritim III. Ulterior şi-a luat brevetele până la cel de căpitan secund. Pe această funcţie şi-a descoperit adevărata virtute, zice el, drept pentru care nu a căutat alte demnităţi (de comandant, de exemplu, fiind şi foarte greu de obţinut un asemenea statut pe navele altora). Nu s-am gândit niciodată să revină la companii româneşti din motive pecuniare. „În prezent - mi-a mărturisit Cornel - mă aflu în dilema vieţii: să mă retrag, să-mi fac o casă, să mă dedic familiei, acum cu trei nepoţi (ultimul pe drum) ori să mai fac încă un voiaj şi gata. Nostalgia la final e grea.”.
 
Şi pentru că veni vorba de nostalgii, nu mică mi-a fost mirarea, când aşa, într-o doară, Cornel mi-a spus că a redactat şi el nişte Amintiri, o radiografie... în versuri a vieţii sale, pe care m-a întrebat dacă merită sau nu să o publice. Desigur că l-am încurajat şi, pe deasupra, m-am şi oferit să-i dau o mână de ajutor. Dar fiindcă m-am regăsit şi eu, alături de mulţi alţi colegi de clasă, printre cei încondeiaţi de poetul nostru băcăuan, am ales pentru prima aniversare a Colegiului Naţional Militar fragmentul în care este redat - chiar aşa poartă titlul - CONTACTUL cu viaţa de cadet constănţean.
 
„Chiar  în prima zi de şcoală, mama mea e lângă mine,
Să semneze, pe o coală, un Contract, cum se cuvine:
Pentru nouă ani de zile, doar cu studii terminate,
Mă oblig să navig mile, ori plătesc totul în rate!
 
Noi, copiii, într-o clipă, suntem la fel echipaţi
Cu haine ce par risipă, să facă din noi... bărbaţi:
Ghete box, pantaloni, bluze, tricou şi berete,
Au mărimi cât să ne scuze să fim toţi....vedete.
 
Toţi părinţii plâng de drag, mândri, plini de fală,
De cei apăruţi în prag, schimbaţi în haine de gală.
Spre mama mă duc să-i zic: „- Eu nu mai sunt fiul tău!
Voi fi şi-al ţării un pic, dar mă-ntorc tot la...Bacău!”.
 
Până să devenim clase, am fost mai întâi plutoane,
Formând cele nouă mase pentru trei... batalioane.
Venim de prin toată ţara, adunaţi, cum ni se spune,
Bucuroşi c-am petrecut vara prin oraşe sau comune.
 
După listele cu nume, având notele... rămase,
S-a găsit felul anume de repartizat pe clase.
Deci, voi sta-n clasa a noua ca an, cu litera sa
Şi pot s-o schimb cu a doua, dacă m-ar interesa.
 
Momentul care urmează intrării în dormitor,
Este cel ce desemnează între noi un domnitor.
Locul pe care-l vizează îl vrea de... impunător,
Pentru că el se visează în grad mai răsunător.
 
Din grupul celor retraşi, desemnat să se supună,
Facem parte şi cei traşi să răspundem... împreună
De nivelul presiunii, ce-i dezvoltat printre noi,
Partenerii misiunii, să ştim toţi ce-i ciclul doi.
 
Borş e colegul de bancă, nepotrivit într-un fel,
Căci la înălţime-s, parcă, doar jumătate din el!
Nu-i bine dacă-l alungi, din locul ce-i lângă... uşă,
Picioarele lui prea lungi ţin profesorii pe tuşă.
[…]
Liceul, ştiţi şi voi bine, că-i militar într-un fel:
Totul e strict pentru cine a intrat deja în el.
Regimul e de cazarmă, plin de grade şi de funcţii,
Alarme, chiar şi cu armă, dese defilări, instrucţii.
 
Poate nu vă vine-a crede, dar încă de la-nceput
Ne place şi chiar se vede dacă toţi am priceput
Să batem tare asfaltul, cu picior întins, sus, jos!
Nu privim unul spre altul şi cântăm ceva frumos.
 
Ziua vrea să ne ocupe c-un program de înviorare,
Apoi să ne ia pe grupe, spălaţi, către dormitoare.
Îmbrăcaţi, patul ni-l facem, ordine şi în chesoane,
De pe sector[1] ne întoarcem să redevenim plutoane.
 
Aici suntem inspectaţi cum să arătăm perfect
Şi să fim toţi respectaţi după un model corect:
Bărbieriţi şi c-un păr tuns, unghii curate, tăiate
Ghete lucitoare-n soare, haine îngrijit pliate.
 
Grupaţi vom intra la masă şi ne adunăm apoi
Pe platou, unde se lasă cu Imnul cântat de noi.
Salutăm drapelul ţării, zilnic pe catarg arborat,
Ş-apoi, după defilare, fuga-n clasă, la-nvăţat.
 
Sunt şase ore în care devenim elevi şcolari,
Fără nici o întrebare, nu mai suntem militari.
În secunda ce urmează reintră gradul în rol,
Cel ce ne alimentează c-un regim rece de... pol.
 
Acum este şi momentul de raport al companiei.
În faţă-i locotenentul, cel cu dreptul tiraniei.
Nemulţumit de sectoare, unele chiar nefăcute,
Va lovi unde ne doare şi-n momente mai plăcute.
 
Cu moralul... ridicat, în final mergem la masă,
Totuşi, îi urăm în minte, să-şi vadă mândria grasă.
Hrana, ce nu-i rea de fel, va fi digerată altfel,
Într-un timp, liber şi el, pân’ la 16, la apel.
 
Studiul pentru şcoală, făcut individual,
La clasă sau într-o sală, este-un mare ritual.
Patru ore-s necesare, de elevi... normali
Să faceţi o procesare, cum de nu-s egali?.
 
Ziua se va termina după un apel de seară,
Înainte vom cina şi o somn ne dorim iară.
Rândul de la spălător e o aşteptare... grea,
Că plantonul e dator să anunţe: „-Stingerea!”.
 
În programul-maraton facem servicii la greu,
Noaptea vor fi pe rând planton trei elevi, mereu.
Sergentul pe companie o zi-ntreagă-i S.S.C. - eu,
Doar de zi-n bucătărie, sunt de S.S.B.-e[2] - chiar eu.
 
Toamna, eram preferaţi de toţi, la clacă, în agricultură,
Deseori udaţi de ploaie, din cap până la... centură.
Morcovul bun se menţine peste iarnă în pământ,
Noi îi făceam acest bine, şi-l feream de ploi şi vânt.
 
Unitatea primea... bani, astupând relele guri,
Curăţând în acei ani Dobrogea de struguri,
De porumb depănuşat, cules de pe câmpuri,
Şi caişi ce-au retuşat vorbele cu noduri.
 
E timpul de zis în carte ceva despre profesori,
Sunt civili, în mare parte, iar aşa ne fac datori.
Ce simţi când e îmbrăcată o femeie toată-n doc,
Şi cum e s-o ştii fardată, în fustă, pantofi cu toc?
 
Doamna de Geografie e, pentru un coleg, mătuşă.
Cea de Rusă-avea să-mi fie dirigintă predispusă.
La Chimie, admirăm, spre tablă, când este scrisă
Şi Engleză ascultăm în căşti, dar ne place zisă.
 
La Istorie am fost ca-n război, cu două firi,
Pacea a venit cu rost şi altoiţii... trandafiri.
În alt conflict, a cedat Blonda de Biologie
Doar cu ajutorul dat, venit prin Dirigenţie[3].
 
Profesorul cel mai mare e de Fizică, să ştiţi!
Un egal pare că are, de Borş vă mai amintiţi?
Când predă, la tablă-şi ţine un cot sus pe ea,
Dar aşa de greu îi vine să scrie cu mâna mea.
 
Eu, Bogdan şi Marcovici suntem preferaţi de... soi,
Zilnic, picăm de servici la tablă doar doi din noi.
Să-mpărţim tabla cu creta, să îi scriem şi ce ştim,
Legat de Alpha ori Beta sau, de vrem, să povestim.
 
Darnic cum îs eu din fire, împart tabla fără cută,
Dar cu deosebire că partea mea-i cinci la sută!
„-Vă rog nu mă întrebaţi, mai mult de atât nu ştiu,
De puteţi să mă tăiaţi, locul din cap mi-e pustiu!”.[4]
 
Grea era, la Rezistenţă, Diagrama... Fier-Carbon!
Nu-i vedeam nicio esenţă, mare, scrisă pe carton.
Profesorul vrea morţiş s-o ştim şi-n vis, pe de rost!
Altfel, vom fi drept afiş simplu, gratis, fără cost.
 
La Desen tehnic, a fost numai singurul trimestru
Timpul să-nvăţăm cu rost tot ce ştia un maestru.
Am deprins ce este plan, cartuş, detalii şi scară.
Munca nu a fost în van, dacă azi n-o dăm în bară.
 
Matematica ne-a dat multe probleme prin cap!
Domnul nu s-a lăudat, dar eu încerc să-l scap.
Nu avea harul predării, pe-nţelesul tuturor,
Şi nici sensul întrebării: „-Cum să ne fie uşor?”.
 
De-aş muta bănci mai în faţă, de catedră mă lipesc[5]...
Când predă, eu trag o aţă şi acum, să-l amăgesc.
I-am dat pagini înainte şi-am văzut unde... ceda:
Dânsul nu mai ţinea minte la ce lecţie preda!
 
Asta ne-a făcut atenţi că în anii ce urmează
Nu o să fim repetenţi, însă la final contează.
Am decis să învăţăm singuri tot ce s-o putea,
Să nu credem când luăm orice... notă ar fi ea.
 
C-un profesor militar am făcut Marinărie.
Rangul doi, avea un har încă din... copilărie:
A trecut, la viaţa sa, prin momente delicate...
Ar tot povesti din ea, dar s-avem şi note date.
 […]
Cel mai important contact a fost cu colegii mei.
Totul a-nceput cu tact, fiind greu să vezi prin ei.
La început se ştiu doi, vecini de pat, bancă, grupă,
Şi-nvaţă să-şi zică: - Noi!, consumând aceeaşi supă.
 
Pe rând, era şef de clasă: Cristea, Grozea şi Frăţilă,
De trei grupe le şi pasă lui Stanciu, Deac şi Băcanu.
Următorii purtăm vina că nu prea le cerşim milă:
Bogdan, Barbu şi Catrina, Cucu, Bolotă, Câmpeanu.
 
Îi iubeam pe Dorobanţu, Marcovici sau  Hanulescu,
Popa, Lupşe, Sora[6], Panţu, Nastasă şi iar Stănescu.
Erau cu noi Ciulinaru, Tudor, Pîrlitu sau Stanciu
Paulic şi Bogasiu, Chiţu, Sârmaru şi-alt  Stanciu[7].
 
Cu Pahomie, Moşneagu termin lista prin contacte,
Iar Ciobotaru, Munteanu, cu Stan, Vrăjescu-s în acte.
Toţi cei patru ani de zile au făcut din noi... bărbaţi
Fără sprijin, fără pile, cred că mi-am aflat şi fraţi.
 
Am urcat aceeaşi scară, social, moral, cu fală!
Era s-o mai dăm şi-n bară, răzvrătiţi pe şcoală.
Că toţi din clasă ne-am tuns cu vestitul Zero,
O pedeapsă n-a ajuns şi vom folosi mult Dero.
 
Odată am sărit gardul, chiar cu toţii, deodată,
Văzuţi şi de Leopardul, cel recunoscut: „-Şucată!”.
Aflând cumva despre el că de lupte n-are frică,
I-am zis că ieşeam niţel, să-l răzbunăm pe Mitică[8].
 
Toţi am petrecut la Predeal, trei zile, REUNIUNEA!
Acolo ne-am ales baza, cu tot ce-avea pensiunea[9].
Într-un martie, cu zăpadă, nimeni nu a prea dormit...
Eu las cortina să cadă şi mă-ntreb dac-a fost mit!”.

Vivant Professores

Locotenent-colonelul Florin Narcis Stanciu este unul din absolvenţii din elita L.M.M.-istă. Şef al promoţiei 1986, a urmat cursurile Facultăţii de Navigaţie în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. A fost avansat la gradul de locotenent în 1990 și și-a început cariera în Marina Militară în 1991.
 
Studios, echilibrat și perseverent, este licenţiat în Inginerie, Drept și Economie. În 2002 a obţinut și un masterat în Management la Academia Navală.
 
Pe parcursul carierei, a servit în posturi de comandă și stat major. A fost comandant al Unităţii de luptă Arme sub apă pe corveta 32 „Contraamiral Nicolae Negru” și fregata 263 „Viceamiral Eugeniu Roșca” și ofiţer cu operaţiile și pregătirea pentru luptă la Divizioane de Corvete și Fregate.
 
În 1999 a fost detasat la Compartimentul Juridic al Statului Major al Marinei Militare iar din anul 2000 a ocupat funcţia de consilier juridic la Academia Navală. Concomitent, între anii 1999 și 2004 a predat Drept Internaţional Umanitar, Dreptul mării și Drept comercial la Academia Navală, ca profesor asociat.
 
Între anii 2002 și 2003 a servit ca observator militar al ONU în Misiunea de observare din Republica Democratică Congo (MONUC) și ca ofiţer planificator în Serviciul de Generare a Forţelor, Divizia militară/Oficiul pentru Probleme Militare, Departamentul Operaţiuni pentru Menţinerea Păcii (2004-2009 și 2010-2014).
 
În cadrul Ministerului Apărării Nationale, a fost consilier juridic al Centrului Naţional Militar de Comandă din 2009 și al Centrului de Conducere Operaţională, din 2010.
 
De asemenea, a ocupat funcţii de conducere în Secţia juridică și drept internaţional umanitar a Statului Major General (2010 și 2014-2016).
 
Din 2016 ocupă postul de Ofiţer cu ordinea și disciplina în cadrul Departamentului de sprijin pentru misiuni al ONU, la New York. Rugat să-și amintească câte ceva despre startul său în carieră și evident, despre mentorii noștri, Florin a răspuns cu promptitudine și maximă amabilitate. „Au trecut mai bine de trei decenii de la momentul absolvirii Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, sunt mai în vârstă acum decât majoritatea dascălilor mei de atunci, dar amintirea lor e mai vie ca niciodată…
 
Evocarea anilor de liceu nu se poate face fără imaginea luminoasă a oamenilor de la catedră, care au lăsat puţin din sufletul lor în fiecare dintre noi, oameni ale căror vieti s-au intrepătruns cu ale noastre pentru patru ani.
 
Am să încep cu profesorii diriginţi, pentru că am avut mai mulţi în trecerea noastră prin liceu. Doamna profesoară de fizică Simona Alexandrescu, a fost mereu o prezenţă serenă și zâmbitoare, indiferent de năzbâtiile pe care le făceam în anul întâi, abia trecuţi de școala generală și fără să înţelegem sau să acceptăm încă rigorile liceului militar.
 
În anul doi l-am avut ca diriginte pe domnul Dan Juganaru, profesorul nostru de limba română, un om extrem de calm, chiar imperturbabil, îndrăgostit discret de materia pe care o preda, dragoste pe care a încercat să ne-o transmită și nouă, odată cu poezia și proza predate.
 
În anul trei a preluat dirigenţia doamna Aliss Simion, profesoara de economie, prima pe care am simţit-o că ne ia în serios și încearcă să ne ajute să ne rezolvăm problemele de colectiv în relatia cu structura militară.
 
Aceeași linie a fost continuată în anul patru de doamna Maria Teodorescu, tot profesoara de economie, care a avut ingrata sarcină să preia o clasa cam speriată de viitorul examen de admitere la Institutul de Marină. După ce rămăsesem fără posibilitatea, pe care generaţiile anterioare au avut-o, de a alege între examenul de Fizică și cel de Navigaţie, Fizica devenind obligatorie, mai aflasem și că vor fi subiecte de gradul A, identice cu cele de la Politehnică și Academia Tehnică Militară!
 
Profesoara noastră de matematică, doamna Raveica Iftimie, a încercat - și într-o mare măsură a și reușit - să ne convingă că, oriunde vom da examen, vom avea nevoie de matematică. Drept urmare, prin lucrul la clasă sau prin temele de după-amiaza, ne-a ajutat să fixăm noţiunile de bază și ne-a creat motivaţia să lucrăm suplimentar din culegerea galbenă de Năstăsescu, Niţă, Bandiburu și Joiţa...
 
Doamnele profesoare Radiţa Dulgheru si Ioana Penache ne-au deschis ochii în tainele chimiei, anorganică și organică, având mereu grijă ca lecţiile să nu fie numai explicaţii ale fenomenelor din natură sau reacţiilor chimice, ci să includă și experimente de laborator, pe care le așteptam mereu cu nerăbdare.
 
Doamnele profesoare Atena Marinescu și Claudia Mateescu au reușit să ne facă să vedem altfel orele de limba rusă și de limba engleză, făcând mereu legătura între avantajele cunoașterii unei limbi străine și o viitoare carieră în Marina militară sau comercială.
 
Despre domnul Ion Moiceanu, profesorul nostru de istorie, mare patriot și excelent orator, căruia i se lumina faţa când vorbea despre Marea Unire din 1918, descrisă prin cuvintele lui Mihail Kogălniceanu drept „cheia de boltă fără de care întreg edificiul naţional s-ar prăbuși”, nu pot spune decât că regret că valurile vieţii nu ne-au mai permis să ne revedem după absolvire.
 
Un loc aparte îl are aici domnul profesor Marin Badici, cu ochii săi sfredelitori, care la botanică, zoologie, anatomie și biologie, era faimos pentru entuziasmul cu care ne ţinea lecţiile. Rămâne inedită metoda sa de notare, prin care ne-a dat mereu credit, întrebându-ne, la început de trimestru, care e nota pentru care vrem să învăţăm la disciplina dumnealui și trecând acea nota în catalog, sub condiţia ca, în cazul în care încrederea lui nu era confirmată, corecţia să fie drastică și să ne aducă, la final, la media reală. Nici acum nu pot uita, din cauza asta, principiile lui Mendel sau numele, în latină, al unor plante sau animale...
 
La fel de pasionat despre materia pe care o preda era domnul Virgil Dumitru, care și-a făcut un crez din a pregăti nenumăraţi LMM-iști pentru Olimpiada de geografie, dovada valorii fiind dată de locul I obţinut de mulţi dintre ei la faza naţională.
 
Mică și delicată, dar vorbind mereu despre oţeluri, fonte și puncte critice în diagrama Fier-Carbon, așa mi-o amintesc pe doamna Eugenia Munteanu, profesoara noastră de Studiul materialelor, care avea să-mi fie, la final de liceu, de mare ajutor, ca îndrumătoare la proiectul de diplomă.
 
Domnul Boris Todosiciuc, profesorul de Electrotehnică, aducea la clasă rigoarea inginerească, dar și o dispoziţie care trecea foarte ușor de la zâmbetul afabil, pe sub mustaţă, la ironia fină sau la sarcasmul cel mai greu de îndurat, atunci când aprecia că nu ne achitasem de sarcinile noastre la orele pe care le conducea.
 
Şi pentru ca tot vorbesc despre ironie, nu pot să nu-l menţionez pe căpitanul de rangul II Ştefan Şlivătz, profesorul de Navigaţie, conștient de importanţa materiei pe care o preda, dar gata oricând să ne facă să ne dorim să ne înghită pământul de rușine când ne prindea cu lecţia neștiută, sau bâjbâind cu explicaţiile la noţiuni de bază din navigaţie, pe care nu accepta să nu le stăpânim în detaliu.
 
O alta figură greu de uitat este domnul colonel Vasile Ioniţă, profesorul nostru de sport, prietenos și militaros în același timp, mereu gata să ne mai arate câte ceva interesant la sala foarte bine utilată a liceului și foarte preocupat de dezvoltarea noastră fizică, motiv pentru care, vara sau iarna, ne încolona și ne conducea la bazinul Institutului de Marina, la înot.
 
O evocare a dascălilor noștri va fi mereu o lucrare subiectivă și aș dori să-mi cer scuze dacă, din grabă sau dintr-o festă jucată de memorie, am uitat pe cineva. Sunt sigur însă că cei pe care i-am uitat eu vor fi evocaţi de alţi colegi din Liceul Militar de Marină, cu această ocazie sau cu alta, pentru că cea mai mare bucurie a unui profesor trebuie să fie conștiinţa faptului că, pe lângă satisfacţia lucrului bine făcut, va trai mereu în amintirea elevilor săi.”

Mesaj de la un „Marinar de frunte”

Recent, i-am avansat comandorului Iancu Ciocioi, primul comandant al Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, propunerea ca, în memoria unui celebru absolvent al Liceului Militar de Marină, scriitorul Ion Aramă, să acorde numele acestuia bibliotecii instituţiei pe care o conduce. Încântată de această perspectivă, fiica acestuia, doamna Marina Quarticelli a promis că va face cu proxima ocazie o importantă donaţie Colegiului constănţean. Mai mult, a avut bunăvoinţa să trimită şi un mesaj de suflet actualilor cadeţi.
 
„Din prima promoţie a Şcolii Medii de Marină din Galaţi din 1954 (devenită ulterior Liceul Militar de Marină) a făcut parte și tatăl meu, Ion Aramă (Jean, pentru prieteni), unul din cei mai cunoscuţi și mai prolifici scriitori militari de la sfârșitul secolului trecut.
 
Între 1959 și 2002, a publicat 30 de romane, care au fost foarte iubite de cititori și au ajuns de cîteva ori în topul vânzărilor de carte din România. Printre cele mai cunoscute se numără Rapsodie albastră, Furtuna albă, Țărm fără catarge, Ne-așteaptă marea, Strada Ancorei - inspirate din viaţa marinarilor militari, Trecătoarea de fier, Câmpia de foc, Ultima redută, Detașamentul Călina, Mareșalul și soldatul, Am fost cu toţii soldaţi - inspirate din evenimentele Primului și celui de-al Doilea Război Mondial.
 
Tata a fost un om norocos, fiindcă a avut două familii - familia Aramă, pe de o parte, și pe colegii săi de la Liceul Militar, cu care a rămas prieten pe viaţă, pe de altă parte. Printre ei se numără contraamiralul George Petre (1934-2012), fost director al Liceului Militar de Marină și redactor-şef al revistei „Marea Noastră“, contraamiralul ing. Corneliu Cristescu, fost rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și amiralul Emil „Cico” Dumitrescu, adjunctul Ministrului de Interne imediat după Revoluţie. Majoritatea elevilor proveneau din familii modeste, iar condiţiile erau foarte grele imediat după război. Dormeau câte 70 de elevi într-un dormitor și purtau uniforme provenite de la prizonierii de război, după cum scriitorul evocă nostalgic la 50 de ani de la absolvirea liceului:
„Au fost vremuri grele, știţi prea bine:
Erau doar cinci ani de la război.
Din orașul măcinat de bombe
Am cărat ceva moloz și noi.
 
Purtam uniforme de captură,
Scriam pe caiete cenușii,
Reprimam, în frontul pe plutoane,
Râsete și glume de copii.
 
Seara, când pe pernele de paie
Ne culcam în sunet de gornist
Ne mutam ușor în altă lume,
Cu talazuri lungi de ametist,
 
Ne visam pe mări îndepărtate
Ca eroi de vaste epopei,
Cu piraţi și mândre galioane,
Înfruntând furtuni și nouri grei.
 
Iarăși sună goarna dimineaţa,
Cu-al ei sunet aspru și grăbit
Şi-ncepeam o nouă zi, cu gândul
Către visul încă ne-mplinit...
 
Uite-așa trecură anii-aceia:
Azi în bănci și mâine-n poligon,
Azi la rame, mâine la timonă,
Sau veghind pe puntea-etalon...
 
Peste ani, ne-am regăsit alături
Căpitani sau amirali vestiţi,
Ingineri, profesori sau constructori
Dar cu toţii oameni împliniţi.”
 
„La aniversare”, 16 decembrie 2000
 
Anii petrecuţi la liceul militar au pus bazele culturii generale, iar instrucţia militară și voiajele pe mare i-au întărit caracterul. În 1953, elevul cadet Jean Aramă s-a îmbarcat pe nava-școală „Mircea”, apoi câţiva ani mai târziu, în 1967 și 1968, a însoţit echipajul navei-școală în alte două călătorii care i-au fost sursa de inspiraţie pentru volumul „Cu Bricul Mircea în jurul Europei”, publicat la Editura Militară în 1970. Acest volum reprezintă un reportaj cultural pitoresc, în spiritul lui Calistrat Hogaș și Geo Bogza, dar și un document istoric al Marinei Militare Române.
 
Liceul de Marină i-a deschis gustul pentru istorie, geografie, călătorii, limbi străine, și bineînţeles pentru literatură. Alături de Mircea Ursu și Bernard (Bebe) Stoleru, Jean era o vedetă a simpozioanelor literare de la Casa Armatei. Scria epigrame pentru gazeta satirică, ilustrate de Eduard Sasu (devenit realizator de filme de animaţie, în ţară și străinătate). După cum își amintea contraamiralul George Petre, „Ion avea note mari la școală, strălucea la limba și literatura română. Profesoara noastră, Elena Greceanu (poreclită Găinușa) îl lăuda excesiv dar pe merit” (Revista „Marea Noastră”, octombrie-decembrie 2004).
 
A fost firesc ca, după terminarea liceului, Ion Aramă să fie recrutat ca reporter, apoi redactor la „Flota Patriei”, gazeta Marinei Militare din Constanţa. A urmat, în paralel, cursurile Facultăţii de Filologie la Universitatea București, pe care a absolvit-o în 1964.
 
Ion Aramă a fost un erudit, a citit și a studiat neîncetat toată viaţa. După ce s-a mutat la București, în 1968, a lucrat ca redactor la Editura Militară, unde a îndrumat pe mulţi aspiranţi în arta scrisului, fiind redactor la peste 150 de cărţi. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor în 1972.
 
În continuare, a fost redactor principal la ziarul „Apărarea patriei”, apoi redactor-șef adjunct la revista „Viaţa militară”. În 1988 a devenit doctor în filologie, cu o lucrare originală despre motivul călătoriei în literatura fantastică a secolului XIX, și a fost avansat la gradul de colonel. A participat la zeci de lansări de carte, cenacluri literare și întâlniri cu cititorii, civili sau militari în termen, care i-au citit cu plăcere cărţile.
 
După cea fost trecut în rezervă în 1993 și până când s-a stins din viaţă, în 2004, Ion a fost membru fondator al revistei Ligii Navale și redactor șef al revistei „Marea Noastră pentru tineret”. În toţi acești ani, Ion Aramă a contribuit la mediatizarea literaturii militare și a pledat cu pasiune pentru reînfiinţarea Liceului Militar de Marină.
 
Tata a fost un mare patriot, care a iubit cultura și istoria României și ne-a insuflat și mie și fratelui meu această dragoste. Prin cariera lui și prin ceea ce a lăsat în urmă, Ion Aramă a demonstrate că nimic nu se realizează fară perseverenţă și fără muncă. Dacă ar mai fi trăit, ar fi fost foarte fericit de redeschiderea Liceului Militar de Marină. Ce le-ar fi spus Ion Aramă actualilor elevi? „Să iubiţi marea și profesia de marinar militar, și să urmaţi tradiţia generaţiilor din urmă. Să vă cinstiţi părinţii și profesorii, care v-au educat și v-au ajutat să vă maturizaţi. Să iubiţi istoria și cultura României. Să învăţaţi neîncetat, și să-i învăţaţi și pe alţii, la rândul vostru. Să vă urmaţi visul, indiferent cât de greu ar fi de atins, să nu vă daţi bătuţi.”
 
Şi citez aici una din frazele lui favorite, rostite de Regina Izabela a Spaniei către Cristofor Columb: „Pluteşte drept înainte, şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala.”.
 
Mult succes și VÂNT DIN PUPA!”.
 
Sursa foto: Fototeca Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”; Colecţiile personale ale autorilor
 
Despre Marian Moşneagu 
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
 

Citeşte şi:

Comandorul (r) Marian Moşneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Interviu online cu comandor (r) Marian Moşneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci şi un standard de viaţã” (galerie foto)
 
Elita de „La Manutanţă” Colegii doamnei academician (galerie foto)
 
 
 
[1]Sector - locul repartizat unde făceam zilnic curăţenie.
[2] Exprimarea iniţialelor de pe banderolă, ne aparţinea: SSC = Sergent de serviciu pe Companie; SSB = Sergent de serviciu pe bucatarie.
[3] Fiecare conflict l-am stins cu o găleată de...trandafiri.
 
[4] Profesorul Frecuş a râs atunci pentru prima dată.
 
[5]Patru ani am stat în prima bancă din faţa catedrei.
 
[6] Din păcate, Sora Titi Adrian s-a stins primul dintre noi.
[7]Stanciu cel mic sau Mitică şi altul e...Valentin.
 
[8]Căpitanul, pe atunci, Florin Şucată, viitor general SPP, admira solidaritatea de grup, oricare era aceasta.
 
[9]Este vorba despre banchetul de absolvire, organizat la celebra Cabană ,,Trei Brazi”, împreună cu o clasă de fete de la Liceul Sanitar din Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii