Persoană arestată preventiv pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept
Persoană arestată preventiv pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și deținere de droguri
08 May, 2026 16:02
ZIUA de Constanta
113
Marime text
113
Marime text
PERSOANĂ ARESTATĂ PREVENTIV PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC, ÎN FORMĂ CONTINUATĂ ȘI DEȚINERE DE DROGURI DE MARE RISC PENTRU CONSUM PROPRIU, FĂRĂ DREPT
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 30 de ani, cercetată pentru de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada 2023 – ianuarie 2026, la diferite intervale de timp, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Gorj, diferite cantități de droguri de mare risc, sub formă de substanță cristalină.
De asemenea, în luna ianuarie 2026, aceasta ar fi deținut, fără drept, droguri de mare risc pentru consum propriu, pe parcursul urmăririi penale, fiind indisponibilizate 26 de grame de 2-MMC (drog de mare risc), porționate și ambalate în 34 de pliculețe.
În urma percheziției domiciliare la locuința acestuia au fost descoperite și ridicate obiecte purtând urme de substanță, un pistol metalic fără serie și marcă, prevăzut cu încărcător, un recipient conținând bile din oțel și plastic, o butelie CO2, sume de bani în lei, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
La data de 6 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea acesteia, ulterior, la data de 7 mai, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a unei echipe canine din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


