Calvarul unei minore din Timiș Drogată, bătută și abandonată la marginea drumului pentru că a refuzat să se prostitueze
Calvarul unei minore din Timiș: Drogată, bătută și abandonată la marginea drumului pentru că a refuzat să
12 May, 2026 18:08
ZIUA de Constanta
182
Marime text
182
Marime text
Azi, 12 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a 3 inculpați, dintre care doi membrii ai aceleași familii, cu vârstele de 20, 21 și 25 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă agravantă. În sarcina inculpatului în vârstă de 20 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.Potrivit DIICOT, din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în luna octombrie 2025, inculpatul, în vârstă de 20 de ani, a inițiat o relație sentimentală cu o minoră în vârstă de 17 ani, pe care, la finele lunii ianuarie 2026 a încercat să o oblige să întrețină relații sexuale contra cost. La refuzul categoric al victimei minore de a practica prostituția în folosul inculpatului și la hotărârea acesteia de a încheia relația, inculpatul a recurs la acte de violență. Acesta a solicitat și sprijinul coinculpaților, toți trei lovind persoana vătămată în mod repetat.
Tot pentru a-i diminua capacitatea de opoziție și a o determina să se conformeze cerințelor lui, inculpatul în vârstă de 20 de ani a oferit și pus la dispoziția victimei consumarea de substanțe interzise, respectiv canabis și cocaină.
Având în vedere că persoana vătămată minoră a opus rezistență și în acest context, inculpații au transportat-o cu un autoturism până la ieșirea din localitatea Tomnatic, unde au abandonat-o. Pe traseul urmat, victima a fost lovită în mod repetat, de către inculpații în vârstă de 21 și 25 de ani, inclusiv cu obiecte contondente.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor secțiilor 2 și 4 Poliție Urbană Timișoara, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș.
Facem precizarea că, pe parcursul cercetărilor persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție- a mai punctat sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


