Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:26 17 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Duhovnicul din submarin Fetițele șefului mecanic (galerie foto)

ro

06 Sep, 2019 00:00 1309 Marime text

Despre cel care avea să devină unul din așii primului submarin românesc “Delfinul”, comandantul Școlilor Marinei, comandorul Alexandru Constantinescu, alias Bătrânu[1], avea să consemneze în Foaia calificativă pe anul 1933: “Promite a fi un bun ofițer mecanic”.
 

 
 
Și viitorul contraamiral, comandant al Comandamentului Litoralului Maritim (1939 - 1941) și al Diviziei de Mare în perioada 1 martie - 30 iunie 1941, nu avea să se înșele. Într-adevăr, sublocotenentul Gheorghe Clondescu, cursant la Școala de Aplicație la acea dată, avea să devină, peste nici un deceniu, un șef mecanic de toată isprava.
 

O carieră promițătoare

 
Fiul Serafinei Havrilitz și al lui Gheorghe Clondescu, Gheorghe Clondescu s-a născut la 1 mai 1906 la București.
A absolvit 4 clase primare (1917) și 3 clase de liceu teoretic (1920) la București.
În perioada 1920 - 1922 a urmat cursurile Institutului Maritim din Constanța.
La 1 noiembrie 1922 a intrat în Școala de Mecanici și Electricieni din Galați.
La 1 noiembrie 1925 a devenit maistru stagiar, fiind repartizat la Forța Navală Fluvială.
Și-a început cariera la Divizia de Dunăre, în perioada 1 noiembrie 1925 - 1 octombrie 1926 și 15 mai - 1octombrie 1927 fiind ambarcat pe monitorul “Mihail Kogălniceanu”.
 
Între 1 octombrie 1927 și 28 februarie 1928 a fost ambarcat pe monitorul “Basarabia”.
La 1 martie 1928 a fost numit membru în Comisia de supraveghere a construcției submarinului “Delfinul” în Șantierele Navale italiene de la Fiume.
La 1 iunie 1930 a devenit maistru militar clasa a III-a.
La 15 octombrie 1930 a fost repartizat în echipajul submarinului “Delfinul”.
La 15 octombrie 1931 a fost admis ca elev al Școlii Navale, între 16 august și 1 octombrie 1932 efectuând practica la monitoare.
La 1 iulie 1933 a absolvit Școala Navală, Secția Mecanici ca șef de promoție, cu media 8,03, clasându-se în fruntea celor 5 sublocotenenți.
 
Repartizat la Baza Navală Maritimă din Constanța, la 15 iulie 1933 a fost încadrat ca ofițer elev pe distrugătorul N.M.S. “Regele Ferdinand” și admis, la 15 octombrie 1933, să urmeze cursurile Școlii de Aplicație a Marinei.
În Foaia calificativă pentru perioada 15 iulie - 31 octombrie 1933, directorul de studii, căpitanul Carol Prossinagg remarca: “Sănătos, rezistent. Ținută îngrijită. Inteligent, muncitor, energic.
Rezultatele la practică au fost foarte bune.
Disciplinat, conduită exemplară.
A făcut practică pe nava-școală și pe N.M.S. «Regele Ferdinand».
Bun ofițer mecanic”.
 
În perioada 1 noiembrie 1933 - 1 mai 1934 a urmat cursurile Școlii de Aplicație, pe care a absolvit-o cu media 7,99, primul din cei 4 ofițeri elevi. La 1 mai 1934 a fost repartizat la bordul navei-bază pentru submarine “Constanța”, comandată de comandorul Ferdinand Drăghicescu.
 
În Foaia calificativă pe anul 1934, mecanicul șef al navei, căpitanul mecanic Gheorghe Petrescu sublinia: “Este sănătos, rezistent și are multă voință de muncă. Posedă o cultură generală destul de bună și se străduiește să se țină la curent cu noutățile de specialitate. Ținută corectă, serios în serviciu, dând dovadă de bune calități militare.
Ofițer de toată încrederea.
 
A fost însărcinat la bord cu electricitatea și deși era și elev al Școlii de Aplicație, s-a achitat în mod mulțumitor, dând serviciului o nouă organizare. Îi place să se ocupe cu instruirea subalternilor și a reușit să formeze un personal bine pregătit, în special pentru acumulatori.”.
 
În perioada 1 noiembrie 1934 - 4 mai 1935 și-a desfășurat activitatea ca ajutor mecanic și șef al Serviciul Electric la bordul canonierei N.M.S. “Ghiculescu”.
 
În Foaia calificativă pe anul 1935, căpitanul Alexandru Martac, comandantul canonierei, sublinia faptul că “S-a ocupat îndeaproape de serviciul său. A fost utilizat de Comandamentul Diviziei ca instructor la Școala Maeștrilor Electricieni și a funcționat la nava-bază (“Constanța” - n.n.) în timpul iernii. Este disciplinat, corect, muncitor. Posedă bune cunoștințe de specialitate.”.
 
Între 6 mai și 8 iulie 1935 a activat ca șef mecanic la Serviciul de Mașini și Electricitate pe canoniera N.M.S. “Locotenent-comandor Stihi Eugen”. Comandantul navei, căpitanul Ovidiu Mărgineanu aprecia că “Sublocotenentul Clondescu s-a ocupat mulțumitor de însărcinările primite în specialitatea sa. Arată bunăvoință în executarea ordinelor și instrucția subalternilor. Ofițer disciplinat, corect. Posedă bune cunoștințe de specialitate și depune sârguință pentru întrebuințarea lor.”.
 
La 24 iulie 1935 a fost trimis în Italia, la Fiume, ca membru în comisia desemnată să supravegheze lucrările pregătitoare executate de Șantierul Naval «Quarnaro» în vederea probelor de recepție a submarinului “Delfinul”.
 
“De la 24 august a funcționat ca ajutor în Comisia de recepție a submarinului pentru Serviciul de Electricitate, dând dovadă de multă pricepere și bunăvoință în executarea însărcinărilor avute - menționează comandorul Victor Schmidt, președintele acestei comisii. Muncitor, disciplinat, conduită foarte bună.”.
 
La rândul său, contraamiralul Petre Bărbuneanu, director al Direcției Marinei în Ministerul Aerului și Marinei superviza aceste aprecieri, concluzionând că este un ,,Bun ofițer mecanic și necesar Marinei, în special pentru submarine.”.
 
La 9 mai 1936 a fost ambarcat ca ofițer la bord în primul echipaj al submarinului “Delfinul”.  În Foaia calificativă pe anul 1936, căpitanul Victor St. Voinescu, comandantul submarinului “Delfinul” menționa: “Sănătos, se prezintă foarte bine atât în societate cât și bord.
Inteligent și cu multă putere de muncă.
 
A fost însărcinat la bord cu motoarele electrice principale și auxiliare, serviciu de care s-a achitat în mod lăudabil. Cultură generală și de specialitate excelentă, nu scapă o ocazie spre a-și mări cunoștințele. Lucrarea de sfârșit de campanie cu totul excepțională, dovedind o cât se poate de bună înțelegere a temei. Făcând parte din primul echipaj al submarinului, și-a atras o parte din meritele Ordinului de zi nr. 9/1936 al Comandamentului Marinei Regale, anexat în copie. Sublocotenentul mecanic Clondescu este un element de valoare, necesar instituției, cu frumoase calități și aptitudini.
Pentru toate acestea îl propun: “Merita a înainta.”.
 
La rândul său, comandorul Victor Schmidt, comandantul Centrului de Instrucție Submarine preciza: “Foarte bun ofițer mecanic - electrician, care a contribuit prin munca sa pricepută și încordată la formarea primului echipaj.
Merită a înainta.”.
 
Într-adevăr, prin Ordinul de zi nr. 9/1936, viceamiralul Ioan Bălănescu, comandantul inspector general al Marinei, elogia prestația primilor submariniști români: “Comandantul, ofițerii, maeștrii și echipajul submarinului «Delfinul», deși neantrenați, au executat voiajul Fiume - Neapole - Constanța în condiții cât se poate de mulțumitoare, arătând că echipajele Marinei, prin muncă și pricepere, sunt apte a conduce noua armă de luptă a Marinei, submarinul «Delfinul».
 
Aduc laude și vii mulțumiri comandantului, ofițerilor, maeștrilor și echipajului submarinului «Delfinul» pentru munca, grija și devotamentul ce au depus pentru executarea misiunii lor. De asemenea, aduc mulțumiri ofițerilor, maeștrilor și echipajului navei-bază «Constanța» pentru modul cum au înțeles să dea asistență submarinului ca să execute voiajul Fiume - Neapole - Constanța.”.
 
În Foaia calificativă pe anul 1937, același tânăr comandant al submarinului îi face sublocotenentului Clondescu un portret mult mai amplu și elocvent: “Sănătos, rezistent, cu ținută foarte îngrijită.
Dotat cu o deosebită putere de muncă, inițiativă și voință, are un caracter frumos.
Ofițer inteligent, dotat cu spirit de metodă și o judecată sănătoasă. Are o deosebită predilecție pentru mărirea cunoștințelor de electricitate în toate domeniile.
 
Posedă o bună cultură generală și profesională.
Disciplinat, autoritar, dotat cu simțul datoriei, bunăvoință și curajul răspunderii. Modest și manierat.
A funcționat ca șef de Serviciu Motoare principale și auxiliare și în această calitate a dovedit cunoștințe frumoase, pricepere, sistem în instrucția specialității respective, precum și multă grijă în întreținerea materialului. Poate îndeplini la bord perfect orice însărcinare în specialitatea sa, dispunând de cunoștințe superioare.
Vechimea în grad 1 iulie 1933.
Lucrarea de sfârșit de campanie excepțională.
 
Ofițerul reprezintă un element de nădejde în arma submarină, cult, bine educat și este absolut necesar pentru ramura electrică.
Pentru cunoștințele și activitatea frumoasă depusă la bord îl propun: “Merită a înainta.”.
Prin Ordinul de zi nr. 36 din 1 decembrie 1937 al Comandantului Marinei Regale, contraamiralul Petre Bărbuneanu îi felicita din nou pe tinerii noștri submariniști: “Cu ocazia lucrărilor de montare a bateriilor de acumulatori la submarinul «Delfinul», având în vedere timpul scurt în care s-a efectuat lucrarea - numai 38 de zile - lipsa completă de pagube în timpul instalării, deși se admite 2% bacuri sparte, precum și faptul că această lucrare, pentru prima oară în acest gen la noi, a fost făcută cu personalul bordului:
 
Felicit pe ofițerii, maeștrii și echipajul submarinului «Delfinul» și le aduc vii mulțumiri pentru dragostea și munca depusă, arătând prin aceasta că arma aceasta, deși mică în Marina noastră, a pornit pe drumul bun și-i dau de exemplu pe întreaga Marină.”.
La 31 martie 1938 a fost detașat la Fabrica de acumulatori “Tudor” din București în vederea achiziționării acestora pentru submarin.
 
În Foaia calificativă pe anul 1938, noul comandant al submarinului “Delfinul”, căpitanul Corneliu Lungu, menține aceleași aprecieri elogioase la adresa subalternului său, înaintat la 24 ianuarie 1938 la gradul de locotenent: “Sănătos, rezistent.
 
Energic, voluntar, judecată sănătoasă.
Inteligent, cultură generală și profesională aleasă.
În specialitatea de electrician, ofițerul posedă cunoștințe și o experiență vastă.
A întocmit la bord «Manualul electricianului».
Disciplinat, autoritar, are simțul datoriei și curajul răspunderii. Educație aleasă.
A îndeplinit la bord serviciul de ajutor șef electrician, achitându-se în cele mai bune condiții de orice însărcinare primită.
A depus toată bunăvoința pentru instrucția subordonaților și a arătat o grijă deosebită pentru întreținerea materialului electric.
Timp de 3 luni a îndeplinit și funcția de șef mecanic, dovedind că este la curent cu partea mecanică a navei și posedă și aptitudinile de conducător al serviciilor drenaj și aer comprimat.
Ofițer foarte serios și de nădejde la bordul submarinului.
Este foarte necesar acestui serviciu și trebuie menținut cât mai mult timp, în interesul pregătirii cadrelor viitoarelor submarine.
Foarte bun ofițer mecanic.”.
 
 
Competențele și performanțele membrilor echipajului submarinului “Delfinul” au fost reconfirmate prin Ordinul de zi nr. 7 din 7 noiembrie 1938 al Ministerului Aerului și Marinei, semnat de generalul adjutant Paul Teodorescu: “Activitatea de navigație la suprafață și imersiune a submarinului «Delfinul» a fost în ultimul timp din cele mai fructuoase și demnă de a fi dată ca exemplu.
 
În decurs de o lună și câteva zile, nava a parcurs un total de peste 1300 Mm. Pe timpul marșurilor, personalul ofițeresc și întreg echipajul submarinului au dat dovadă de pricepere, putere de muncă și vădită dragoste pentru ca nava lor să ducă la îndeplinire misiunile ce i-au fost încredințate.
 
Unitate nouă a Marinei noastre, submarinul «Delfinul» a ajuns la performanțele actuale datorită sârguinței și entuziasmului tuturor, și mai ales datorită comandantului și ofițerului mecanic.
Dau de exemplu pe tinerii noștri submariniști și aduc laude comandantului și șefului mecanic de la «Delfinul».
Îndemn pe toți marinarii Marinei Regale să imite activitatea lor.”.
 
În cursul anului 1939, locotenentul mecanic Gheorghe Clondescu a îndeplinit la bord funcția de șef mecanic, având în primire serviciile corpul navei - siguranță și motoarele auxiliare generale.
 
“Atât în timpul lucrărilor de clasare a navei cât și în cursul campaniei, ofițerul s-a achitat în condiții mulțumitoare de însărcinările primate - avea să menționeze în Foaia calificativă pe anul 1939 căpitanul Corneliu Lungu. Pe timpul iernii 1 noiembrie 1938 - 1 ianuarie 1939 a fost detașat la Fabrica de acumulatori «Tudor» din București timp de două luni, pentru supravegherea construcției acumulatorilor destinați submarinelor în curs de montare la Galați.
 
În afară de notele elogioase date în anul 1938, menționez că în prezent ofițerul dispune de cunoștințele necesare și a dovedit aptitudini speciale pentru funcția de mecanic șef pe submarin.
Foarte bun ofițer mecanic.”.
 
Prin Înaltul Decret nr. 1915/1939 a fost distins cu Medalia “Centenarul Regelui Carol I”.
Conform precizărilor consemnate în Foaia calificativă pe anul 1940 de căpitanul Constantin Costăchescu, noul comandant al “Delfinului”, de la 1 ianuarie 1939 locotenentul Clondescu a făcut parte din echipajul de rezervă al submarinului. Fiind mecanic șef pe nava-bază “Constanța”, nu a putut lua parte la exercițiile submarinului în mare. Cu toate acestea, celebrul comandant era convins de faptul că “Posedă toate cunoștințele și are calitățile de a deveni un foarte bun mecanic șef de submarin.”.
 
De la 1 noiembrie 1939 la 1 aprilie 1940 a avut în primire Serviciul de Electricitate - consemna locotenent-comandorul Victor Voinescu, comandantul Grupului Submarine și Vedete Torpiloare. S-a achitat în mod lăudabil de toate însărcinările avute și a pus la punct întregul serviciu de electricitate.
 
De la 1 aprilie 1940 a îndeplinit funcția de mecanic șef al N.M.S. «Constanța».
Energic, întreprinzător și bun organizator, a condus acest serviciu cu multă pricepere și bunăvoință, în așa fel că, deși la luarea în primire echipamentul mecanic avea nevoie să fie revizuit, acest ofițer, prin munca sa neobosită și prin priceperea sa, a reușit în scurt timp să pună întreg serviciul la punct.
Ofițer excelent din toate punctele de vedere.”.
 

Combatant pe frontul de Est

 
În perioada 21 iunie - 15 octombrie 1941 și 26 noiembrie 1941 - 1 decembrie 1942 a activat ca mecanic șef pe submarinul “Delfinul”. Căpitanul Constantin Bibi Costăchescu, comandantul submarinului, consemna în Foaia calificativă pe perioada de la 1 noiembrie 1940 la 31 octombrie 1941: “Sănătos, rezistent la mare.
Inteligent. Cultură generală și profesională dezvoltată.
Disciplinat, autoritar. Conduită foarte bună.
Pentru modul cum și-a îndeplinit serviciul pe front și în port nu am decât cuvinte de laudă.
A luat parte la două cruciere de război: prima, de la 10 la 20 iulie și a doua, de la 3 la 19 septembrie, îndeplinind funcția de al doilea mecanic șef.
În prezent i se poate încredința în deplină siguranță funcția de mecanic șef pe submarin.
A fost propus pentru decorare cu “Coroana României” cu spade și panglică de Virtute Militară.
Ofițer foarte bun.
Merită să înainteze la alegere.”.
 
Într-adevăr, prin Înaltul Decret nr. 2169/1942, locotenentul Clondescu avea să fie distins cu Ordinul “Coroana României” în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară (Brevetul nr. 4188). În perioada 15 octombrie - 26 noiembrie 1941 a fost detașat și trimis la studii la Școala de Submarine din Germania.
În Foaia calificativă pe perioada de la 1 noiembrie 1941 la 31 octombrie 1942, același căpitan Bibi Costăchescu evidenția că ofițerul posedă o “Inteligență superioară. Cultură generală și profesională dezvoltată. Cunoaște limba italiană, franceză și germană. Bun instructor, cu mult tact.
Energic, autoritar, cu mult sânge rece. Caracter hotărât, constant. Are multă inițiativă. În situații periculoase și cu mare răspundere se comportă calm. Este complet pregătit pentru funcția de mecanic șef de submarin.
 
Disciplinat, autoritar. Foarte bun camarad. Conduită în serviciu și în afară foarte bună. Execută prompt ordinele. Are multă grijă de material și personal. Are multă putere de muncă. Prezentare la serviciu regulată. A luat parte la crucierele de război: 30 noiembrie - 3 decembrie 1941; 6 - 13 decembrie 1941; 18 mai - 1 iunie 1942 și 25 iulie - 3 iulie 1942, în care s-a comportat foarte bine.
 
Grație priceperii și muncii depuse, submarinul a navigat în perfecte condiții 4300 Mm la suprafață și 432 Mm în imersiune. A fost decorat cu Ordinul «Coroana României» cu spade și panglică de Virtute Militară și propus pentru «Steaua României» clasa a V-a cu spade și panglică de Virtute Militară.
Ofițer foarte bun.
Merită să înainteze la alegere.”.
 
Locotenent-comandorul Corneliu Lungu, comandantul Grupului de Submarine și Vedete Torpiloare, a fost întrutotul de acord cu aprecierile comandantului submarinului, afirmând că locotenentul Clondescu este un “Eminent ofițer mecanic. Merită a înainta la alegere.”. Ca urmare, la 1 noiembrie 1942 ofițerul a fost înaintat în gradul de căpitan. În perioada 1 noiembrie 1942 - 31 octombrie 1944 a activat ca mecanic șef pe submarinul “Delfinul”. În anul 1944, căpitanul Clondescu fusese distins cu Medalia “Vulturul German” clasa a III-a (Adresa nr. 381/1944).
 

Mărturii din adâncuri

 
Devenit unul din eroii preferați ai scriitorului Virgil Gheorghiu[2], “preotul imnograf al lui Hristos”, fost reporter de război în echipa Serviciului de Presă și Propagandă al Marelui Stat Major, căpitanul Gheorghe Clondescu beneficiază de o caracterizare fidelă, poate cea mai plastică descriere a unui submarinist mecanic, pe timpul crucierei din perioada 25 iunie - 3 iulie 1942, în care reporterul i-a însoțit pe submariniști în adâncurile Mării Negre[3].
 
“În timp ce stăteam pe puntea navei-bază și priveam cum marinarii duc pe submarin cutiile cu conserve, coșurile cu lămâi, sticlele și pachetele cu alimente, maestrul Nae Marin a trecut pe lângă mine cu doi saci, în care mi se părea că are mere sau pere. Îi ducea pe submarin. L-am întrebat, curios:
  • Ce duci în saci, domnule maestru?
  • Dopurile...
 
Atât. Erau doi saci cu dopuri!... Ce fel de dopuri? Am cerut lămuriri. Ele mi-au fost date, cu aceeași liniște și lipsă de emoție, cu care maestrul Nae îmi răspunsese: “Dopurile!...
  • Acestea sunt dopuri de lemn, de toate mărimile, îmi spune mecanicul. Le avem totdeauna, la bord, pentru a face față oricărei eventualități…
 
În timp ce îmi dădea aceste explicații, locotenentul Clondescu Gheorghe, șeful mecanic al submarinului, a scos dintr-un sac vreo câteva dopuri și le ținea în mână. Erau dopuri banale, ca acelea ale butoaielor de murături.
 
Le priveam în mâna locotenentului Clondescu și nu puteam să mai spun nimic. Niciodată nu mi-am închipuit că niște dopuri obișnuite pot provoca atâta emoție când le privești. Deși înțelesesem care e rostul lor în submarin, am întrebat:
  • - Și cum se întrebuințează aceste dopuri?
  • Foarte simplu. Dacă s-a produs o spărtură prin care intră apa, cauți în sac un dop de mărirea găurii și o astupi.
... În partea stângă și în partea dreaptă a turelei am văzut, tăiat în tablă, câte un “S”.
  • Ce rost are acest semn?
  • “S” -ul indică locul prin care poate fi pompat, înăuntru, aer.
 
Observ că această literă este săpată pe o portiță în cazul când submarinul eșuează și fundul nu e prea adânc, scafandrii caută semnul “S”, deschid portița și înșurubează un tub prin care se pompează, înăuntru, aerul necesar pentru salvare.
…Mă surprinde faptul că marinarii nu se uită niciodată la aceste “S” - uri și la sacii cu dopuri. Trec pe lângă ele, indiferenți, fără să le observe.
  • Dumneavoastră nu vă bate inima când le vedeți?
  • Nu, îmi răspunde râzând locotenentul Clondescu.
 
[…] De o oră și jumătate ne aflăm în adâncul mării. Am coborât până la mai multe zeci de metri. Am urcat mai aproape de suprafață, apoi am coborât. Am mers o bucată de drum cu viteză, pe urmă am stopat mașinile. Această imersiune a fost făcută nu numai pentru strategie, ci și pentru a verifica mașinile.
 
L-am întâlnit, la un moment dat, pe locotenentul Clondescu Gheorghe, șeful mecanic al submarinului. Îi curgeau broboane de sudoare de pe frunte. El are, alături de comandant, cea mai grea răspundere dintre toți. El trebuie să știe cum funcționează fiecare aparat, fiecare mașină și fiecare șurub. El e responsabil ca toate mașinile să meargă bine. Acesta nu e un lucru ușor, mai ales în cutia aceasta de metal a submarinului, care este plină, plină numai cu mașini. Acum șeful mecanic terminase munca. Verificase totul. Era vesel, fiindcă nu găsise nicăieri nici o neregulă.
 
  • Când toate mașinile sunt puse la punct pe submarin te simți mai în siguranță decât chiar pe uscat, îmi spune el.
 
Am încercat să zâmbesc. Și locotenentul Clondescu a zâmbit. Aici nu poate fi vorba niciodată de siguranță. Nu trebuie uitat un fapt: că noi ne aflăm pe front. Din clipa în care am părăsit portul, noi suntem în linia întâi a frontului. Se poate vorbi în cazul acesta de siguranță?
 
Șeful mecanic mă invită să mă așez pe patul lui. La capătul patului observ o fotografie înrămată. Sunt chipurile zâmbitoare ale unei doamne tinere și al unei fetițe de vreo trei ani, care îi stă în brațe, strângând-o cu mânuțele grăsuțe și mici după cap. Mama și fiica. Râd amândouă în fotografie, fericite. Cei patru ochi privesc undeva, în depărtare, strălucitori de duioșie. Fotografia are mărimea unei cărți poștale. Copilul este bucălat și are piciorușele și mânuțele pline. Simt cum se degajă din făptura lui un aer de prospețime și de puritate fragedă.
 
Mecanicul șef mă vede cum privesc atent fotografia și îmi spune mândru:
  • Acestea sunt fetițele mele... Fetițele mele...
 
A spus cuvântul fetițe, cu toată gura, aducându-l din adâncul pieptului. Aveam impresia că întârzie rostirea cuvântului “fetițe”, pentru a-l păstra mai mult în gură, ca să-i soarbă toată aroma, așa cum întârzii să înghiți o caisă sau fragă, pentru a o savura mai mult.
  • E soția dumneavoastră... Și copilul acesta dulce, cu mâinile grăsuțe și obrajii bucălați, e al dumneavoastră?
Mai mândru decât la început, radiind de mândrie, locotenentul s-a aplecat spre fotografie, mult, ca și cum ar fi vrut să o vadă mai de aproape, ca și cum ar fi vrut să o îmbrățișeze cu ochii calzi de fericire, spunând doar atât:
  • Sigur! … Sunt fetițele mele... Amândouă...
 
Soția și copilul locotenentului mecanic au stat prezente, prin această fotografie, în submarinul nostru tot timpul. Au făcut cruciera și au luat parte la luptele noastre, trecând cu noi prin clipele de grozave pericole.
 
Într-o zi, mai târziu, când credeam că am fost loviți de câteva bombe aruncate asupra noastră din avion și când aveam impresia că ne ducem la fund, privind în jurul meu pereții, ca să văd dacă nu începe să pătrundă apa pe undeva, am dat cu ochii de această fotografie. De ați ști cât de teamă mi-a fost atunci că ne vom scufunda! M-a cuprins panica la gândul că, odată cu noi, se va duce la fund și fotografia care înfățișează pe “fetițele” șefului mecanic. Simțeam tot timpul că chipurile acelea îmbrățișate, fericite, din fotografie trăiesc aievea lângă noi, cu noi, în submarin. În toate clipele grele mi-era teamă să nu ne scufundăm, pentru că atunci ar fi mers cu noi la fund, în noaptea neagră a morții și fotografia “fetițelor”.
  • Copilul dumneavoastră știe că sunteți plecat cu submarinul?
  • Încă nu-și dă seama ce este submarinul, dar știe că “tata e dus cu vaporul pe apă”.
N-am vrut să-l mai întreb nimic. L-am lăsat să privească încă o dată fotografia cu mai multă dragoste, zicând:
  • Fetițele tatii dragi...
  • În timpul acesta a țipat din nou, sfâșietor, o purjă. Locotenentul a sărit din pat, alergând din nou la mașini. Și mașinile sunt tot fetițele lui. El își împarte viața între fetițele acestea de pe submarine. Le iubește deopotrivă și, din timp în timp, le părăsește pe unele, pentru celelalte.
Aș fi vrut să-i spun:
  • Sunteți un om fericit...
Dar mi-am adus aminte că ne aflăm în fundul mării, în crucieră de război, pregătiți să ne lovească moartea, în toate secundele, din toate părțile.”[4].
 

Despărțirea de “Delfinul”

 
De la 1 decembrie 1942 a fost însărcinat cu supravegherea lucrărilor de clasare ale submarinului, aflat în poziția dezarmat, obținând rezultate foarte bune în urmărirea și controlul lucrărilor. De asemenea, a format și condus cu pricepere instrucția de specialitate a personalului tehnic.
 
La 23 august 1944, submarinul “Delfinul”, aflat sub comanda căpitanului Alexandru Marinescu, se afla în reparații la Șantierul Naval Galați, evacuat la Islaz. În ziua de 28 august, între orele 20.00 și 23.00, echipajul navei, constituit într-un detașament de uscat dotat cu puști și armament automat din dotarea bordului, a luat parte la luptele care au avut loc în această zonă între navele germane care se retrăgeau pe Dunăre în amonte și trupele române de uscat.
 
În angajamentul care a avut loc, submarinul “Delfinul” a fost lovit de un proiectil de 75 mm “în libera circulație”, sub comandă, care, din fericire, nu a făcut explozie, astfel încât avariile au fost nesemnificative. Bombardamentul german de artilerie lovește însă șlepul-cazarmă S.R.D. 2 deasupra liniei de plutire și incendiază alte două nave.
 
Echipajul submarinului, sub conducerea căpitanului mecanic Clondescu Gheorghe a stins incendiul produs de inamic navei de mare “Criș” și a salvat vasul cu zbaturi “Cetatea Albă” de la scufundare, eșuându-l pe mal. Submarinul nu a putut riposta cu tunul, acesta neavând sector liber de tragere.
 
Pentru preîntâmpinarea altor atacuri similare din partea navelor germane în retragere, șlepul-cazarmă și submarinul au fost dispersate după Ostrovul Băloiu, un km amonte, submarinul ocupând opoziție favorabilă de tragere cu tunul de 102 mm de la bord. Acțiunea echipajului submarinului “Delfinul” a fost elogiată prin Ordinul de zi nr. 4 din 25 septembrie 1944 al comandantului Forțelor Navale Maritime, contraamiralul Horia Macellariu: “Ordon citarea prin Ordin de zi pe Comandamentul Forțelor Navale Maritime a ofițerilor, maeștrilor și marinarilor de pe submarinul «Delfinul» care în seara de 28 august 1944, în timpul retragerii convoaielor de nave germane în susul Dunării, s-au angajat prin foc alături de armatele de uscat, trăgând cu armamentul de bord și cel de infanterie asupra inamicului, contribuind astfel, prin spirit de sacrificiu, la alungarea germanilor de pe teritoriul României cât și la salvarea celorlalte nave române avariate în luptă.”.
Ajuns la Corabia (km 675), unde staționa Șantierul Naval Mobil Galați, la 17 septembrie 1944 submarinul “Delfinul” a fost vizitat de o comisie sovietică, care a cerut imperativ ca nava să plece de îndată la Galați cu tot convoiul său, format din șlepul-atelier și șlepul-cazarmă. Apele fiind mici, comisia a hotărât ca submarinul să fie transportat pe docul plutitor al Șantierului Naval Galați, care se afla retras tot la Corabia.  Ridicat pe doc la 18 septembrie, “Delfinul” a plecat cu convoiul a doua zi în aval, sub escorta santinelelor sovietice.
 
La 22 septembrie, în timpul marșului spre Galați, un remorcher cu marinari sovietici la bord a acostat la convoi și a ordonat echipajului submarinului, cu excepția comandantului, să treacă pe șlepul-cazarmă. Ulterior acesta a fost remorcat la Giurgiu, unde submariniștii au fost debarcați.
 
La 26 septembrie, căpitanul-locotenent Gratenko, care însoțea convoiul care se oprise la Giurgiu, a pus în vedere comandantului submarinului că “amiralul Gorșkov socotește nava ca pradă de război. În consecință, întreg personalul care se mai află pe șlepul S.R.D. nr. 2 trebuie să debarce în decurs de o oră.”[5].  Față de acest ordin ultimativ, comandantul execută, debarcând echipajul, pe care-l dirijează cu trenul spre București.
 
Astfel, ultima navă de luptă a Forței Navale Maritime rămasă sub pavilion românesc a fost sechestrată de marina sovietică, la două săptămâni după semnarea la Moscova, la 12 septembrie 1944, a armistițiului sovieto-român.
 

În Ministerul Aerului și Marinei

 
De la 1 noiembrie 1944 la 1 aprilie 1945, căpitanul Clondescu și-a desfășurat activitatea în cadrul Direcției Construcțiilor Navale din cadrul Subsecretariatului de Stat al Marinei.  “Ofițerul a fost însărcinat cu supravegherea lucrărilor de reparație a bateriilor de acumulatori executate de Fabrica de Tudor - menționează în Foaia calificativă pe anul 1944/1945 căpitan-comandorul ing. ConstantinNăstase, directorul Construcțiilor Navale. Dotat cu dezvoltate cunoștințe profesionale, a urmărit îndeaproape procesul de refacere a unor baterii de acumulatori de submarine, aproape distruse, obținând rezultate foarte bune. Foarte priceput, foarte disciplinat și foarte conștiincios. Căpitanul mecanic Clondescu Gheorghe este un foarte bun ofițer mecanic.”.
 
În perioada 29 aprilie 1945 - 22 februarie 1946 a fost mutat la Școala Navală. De la 1 aprilie la 1 iulie 1945 a fost detașat la Direcția Construcțiilor Navale. Însărcinat cu creșterea condițiilor de punere în eficacitate a unor baterii de acumulatori electrici de la submarine la Fabrica “Tudor”, a fost trimis și pentru a se pune la punct cu metodele de fabricație ale acumulatorilor electrici, dobândind în acest timp frumoase cunoștințe. La 16 iunie 1945 a fost înaintat în gradul de locotenent-comandor.
 
Prin Înaltul Decret nr. 610 din 22 februarie 1946, în baza prevederilor Legii 186/1946 a fost trecut în rezervă la cerere.
Începând cu 22 februarie 1946 și până la pensionare, în 1971, și-a desfășurat activitatea ca șef Serviciu Fabricație la Fabrica “Acumulatorul”, fostă “Tudor”, din Capitală.
Din nefericire, s-a stins din viață în anul 1973.
 
Sursa foto: Colecția Radu Clondescu, Gheorghe Onorică Belcea, Arhivele Militare Naționale Române
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Domeniul naval - cu sau fără arsenal? Apatia decidenților (galerie foto+documente)

 

 
[1] Alexandru Constantinescu, “Amintirile unui amiral”, Ediție îngrijită de ing. Alexandru-Silviu Popescu, Studiu introductiv și note de comandor dr. Marian Moșneagu, Editura Militară, București, 2019
[2] Virgil Constantin Gheorghiu (1916 – 1993), scriitor român de expresie română și franceză. Stabilit în Franța (1945), unde a devenit preot iconom stravrofor al Bisericii Ortodoxe din Paris, a publicat lucrări pe teme de război, precum și romane care reflectă propria experiență a înstrăinării și suferinței (“Ora 25”), sau care evocă paradisul pierdut al spiritului și pământului natal (“Nemuritorii de la Agapia”, “Sacrificații Dunării”, “Dumnezeu la Paris”). [“Dicționar enciclopedic. Vol. II D - G”, Editura Enciclopedică, București, 1996, p. 448]
[3] Florian Bichir, “Corsarii uitați ai adâncurilor. Delfinul, Rechinul, Marsuinul”, Cuvânt înainte de comandor dr. Marian Moșneagu, șeful Serviciului Istoric al Armatei, Editura Militară, București, 2014, p. 123 – 129. Idem, “Romanian submarines in the nets of the Soviets. Military operations into the depths of the Black Sea (1941 – 1944)”, LAP LAMBERT Academic Publishing, 2019, p. 21.
[4]Constantin Virgil Gheorghiu, “Reportaje de război. Ard malurile Nistrului. Cu submarinul «Delfinul» la asediul Sevastopolului. Am luptat în Crimeea”, Editura Agaton, Făgăraș, 2008, p. 217 – 219, 264 – 266.
[5]Căpitan-comandor (r) Nicolae Koslinski, comandor (r) Raymond Stănescu, “Marina Română în al Doilea Război Mondial (1939 – 1945). Volumul III (1944 – 1945)”, Editura Modelism Internațional, București, 1998,p. 242 – 243.

Ti-a placut articolul?

Comentarii