Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:51 12 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Orașul Constanța, înfrățit cu peste 20 de orașe din lume. Lista parteneriatelor internaționale (FOTO)

ro

12 May, 2026 17:00 184 Marime text


Poate nu mulți dintre noi știm că orașul Constanța este înfrățit cu o sumedenie de orașe atât din Europa, cât și din restul lumii (Asia, America și Orientul Mijlociu).
 
Municipiul Constanţa este înfrăţit cu peste 20 de oraşe/municipii din întreaga lume. Cea mai veche înfrăţire, cea cu oraşul Boulogne-Sur-Mer din Franţa, datează din anul 1965.
 
Potrivit site-ului Primăriei, orașele cu care este înfrățită Constanța sunt: Alexandria, Batumi, Brest, Cahul, Callao, Cartagena, Fort Lauderdale, Genova, Havana, Istanbul, Izmir, Logrono, Mobile, Odesa, Rotterdam, Salonic, Shanghai, Santos, Sulmona, Silivri, Trapani, Tepebași, Turku, Yokohama. Există și acorduri sau scrisori de intenție cu Dobrich și Busan.
 
Înfrăţirea între oraşe/regiuni se poate defini ca un acord de prietenie, implicând cooperarea a două colectivităţi din două ţări diferite, cu susţinerea ambelor administraţii locale.
 

 
Alexandria, Egipt
 
Alexandria este cel de-al doilea oraș ca mărime din Egipt, aflat la o distanţă de 225 km de acesta și un centru economic important.


Cu o populație de 5.200.000 de locuitori, Alexandria este cel mai mare oraș din Mediterană, al șaselea cel mai mare oraș din lumea arabă și al nouălea ca mărime din Africa.

Alexandria este o destinație turistică populară și, de asemenea, un important centru industrial datorită conductelor sale naturale de gaze și petrol din Suez.
 
Brest, Republica Franceză
 
Brest este un oraş în vestul Franţei, sub-prefectură a departamentului Finistere din Bretania, cel mai vestic port continental francez din Oceanul Atlantic. Este situat într-un golf magnific şi ocupă coasta a două dealuri divizate de râul Penfeld. Partea oraşului situată pe ţărmul stâng este numită Brest, în timp ce partea situată pe ţărmul drept este cunoscută ca Recouvrance.

Datorită poziției geografice, Brest este privit ca primul port francez ce poate fi atins de pe continentul american. Geografia oraşului este ideală pentru navigaţie iar portul său este capabil să găzduiască orice tip de ambarcaţiuni.

 
Cahul, Republica Moldova
 
Cahul este un oraș în partea de sud-vest a Republicii Moldova, situat la frontier cu România și la 175 km de Chișinău. Localitatea este menționată pentru prima oară în secolul XVI sub numele de Frumoasa, sub care figurează până în secolul XIX, alături de Kahul (numele tătăresc) până la începutul secolului XX. Cu 41,1 mii de locuitori (2012), Cahul este centrul administrativ al raionului cu același nume.
 
Este al 6-lea oraș ca mărime din țară, (după Chișinău, Bălți, Tiraspol, Tighina și Rîbnița), dar al treilea după dezvoltare economică și ca importanță socială. Deseori Cahul este poreclit "Capitala de Sud" a Moldovei.
 
Callao, Republica Peru
 
Callao este un oraș de pe litoralul oceanului Pacific și o rută comercială vitală atât în Peru cât și în afara acestuia.
 
Este cel mai mare port maritim din ţară fiind, în acelaşi timp, unul dintre puținele porturi naturale din Peru. Oraşul a fost fondat de Francisco Pizzaro (unul dintre cei mai celebri conchistadori spanioli, cuceritorul Imperiului Inca) în 1537. Zona urbanizată a provinciei face parte din zona metropolitană Lima-Callao.

De Callao aparţin mai multe insule. San Lorenzo (în prezent o bază militară), El Fronton (o fostă închisoare de înaltă securitate), Cavinzas și Palominos, unde un număr mare de lei de mare și păsări marine trăiesc într-un ecosistem practic neatins.
 
Cartagena de Indias, Columbia

Sursa foto: Primăria Constanța


 
Cunoscut mai simplu sub numele de Cartagena, este un oraș și port maritim, amplasat pe coasta nordică a Columbiei. Zona urbană din Cartagena este, de asemenea, a cincea cea mai mare zonă urbană din țară.

Cartagena este sediu administrativ al regiunii Bolívar şi are o populație de 987.352 locuitori. Orașul a fost fondat de Pedro de Heredia în 1533.

Portul, cetățile și grupul de monumente din Cartagena au fost selectate în 1984 de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) ca fiind semnificative pentru patrimoniul mondial, având cele mai extinse fortificații din America de Sud.
 
Fort Lauderdale, Florida, Statele Unite ale Americii






Orașul Fort Lauderdale este situat pe coasta de sud-est a statului Florida, în porțiunea est-centrală a comitatului Broward, la aproximativ 37 km nord de Miami și 68 km sud de Palm Beach. Fort Lauderdale este al optulea cel mai mare oraș din Florida și cel mai mare dintre cele 31 de municipalități ale comitatului Broward.

Portul Everglades, aflat în Fort Lauderdale, este unul dintre cele mai importante centre economice din sudul Floridei datorită comerțului internațional, dar și a turismului de croazieră. În 2018, portul Everglades a fost clasat pe locul al treilea drept cel mai aglomerat port de croazieră din lume, găzduind peste 3,8 milioane de pasageri. De asemenea, a fost cel mai aglomerat port de containere din Florida și cel de-al 10-lea cel mai aglomerat din Statele Unite, cu peste 1 milion de TEU (containere de 20 de picioare) pe an.
 
Genova, Italia




Genova este un oraș-port din Italia de nord, capitală a Liguriei și principal port de deservire al insulelor Corsica și Sardinia. Are o populație de cca. 700.000 locuitori și a fost capitală culturală europeană în 2004.

„Strada Nuova” (în prezent via Garibaldi) şi „Palazzo dei Rolli” din Genova au fost înscrise în anul 2006 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Orașul s-a dezvoltat în jurul Portului Vechi (Porto Antico), un fost golf semi-circular, care adăpostește astăzi un muzeu al marinei și un mare acvariu public, cel mai mare din Italia și al doilea din Europa, după cel din Valencia.
 
Havana, Cuba





 
Havana este în acelaşi timp capitală şi oraș-portuar dar și principalul centru comercial al Cubei. Cu o populație de 2,1 milioane de locuitori și o suprafață totală de 728.26 km2, Havana este cel mai mare oraș din Cuba, atât după suprafață, cât și după numărul populației, dar și cea mai mare zonă metropolitană din Caraibe.

Cu o istorie de peste 400 ani, Havana îşi cucereşte vizitatorii cu bulevarde largi, forturi vechi, biserici pitoreşti şi peste 50 de muzee. Havana contemporană însă poate fi, în esență, descrisă ca fiind trei orașe într-unul singur: Havana Veche, Vedado și modernele cartiere suburbane.

Oraşul vechi Havana a fost declarat patrimoniu mondial UNESCO în 1982.
 
Istanbul, Turcia



 
Istanbul este cea mai mare concentrare urbană a Turciei și singurul megalopolis din lume întins pe două continente. Partea europeană se află situată în regiunea istorică Tracia iar cea asiatică în Anatolia. Poartă numele oficial de Istanbul din 28 martie 1928.
 
Cu o populație de peste 18,8 milioane Istanbulul este și principalul centru financiar, comercial și cultural al Turciei.
Se întinde peste 27 de districte din cele 39 ale provinciei cu același nume, fiind una dintre cele mai mari metropole din lume.

Alături de Atena și Roma, Constantinopolul, adică Istanbulul, se clasează printre cele mai venerabile capitale ale Europei. A fost înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO începând cu anul 1985.
 
Izmir, Turcia
 
Izmir (odinioară Smirna) este un oraș din sud-vestul Turciei cu circa 3.000.000 locuitori. Este situat pe ţărmul Marii Egee în golful cu același nume.

Orașul actual este așezat pe vatra vechii cetăţi grecești Smirna. După numeroase dispute între Turcia si Grecia, Izmirul intră sub autoritate turcească în 1922.

Izmir este cel de-al treilea oraş ca mărime al Turciei şi al doilea cel mai
important port, un centru comercial şi industrial aglomerat.
 
Logroño, Regatul Spaniei

 
Logroño este un oraş în nordul Spaniei, pe râul Ebro. Are o populaţie de peste 140.000 de locuitori şi este capitala comunităţii autonome La Rioja, cunoscută anterior ca Provincia Logroño.

Faimos pentru vinul roșu, dar și drept o cunoscută oprire în drumul către locul de pelerinaj denumit Camino de Santiago, de-a lungul nordului Spaniei, Logroño are o mulțime de locuri nedescoperite.

Situat perfect între orașe precum Bilbao, Pamplona, San Sebastián, Burgos și Zaragoza, Logroño reprezintă o destinaţie aparte.
 
Mobile, Alabama, Statele Unite ale Americii

 
Mobile este cel de-al treilea cel mai populat oraș al zonei de sud a Statelor Unite, aproximativ 200.000 locuitori. Situat în statul american Alabama, Mobile este totodată și sediul comitatului omonim, Mobile County, găsindu-se la gura de vărsare a râului Mobile, în partea centrală a zonei Costale a Golfului Mexic a Statelor Unite ale Americii.

Numele localității provine de la tribul nativilor americani numit Mobilian (după fortăreața acestora, Mabilia) pe care coloniștii francezi l-au găsit în zona golfului Mobile Bay. De-a lungul primei sute de ani, Mobile a fost o colonie pentru Franța, Marea Britanie și apoi pentru Regatul Marii Britanii, respectiv pentru Spania.

Orașul a devenit parte a Statelor Unite ale Americii pentru prima dată în anul 1810.
 
Odesa, Ucraina
 
Odesa este un important oraș și port ucrainean situat în nord-vestul Mării Negre, cu o populație de 1.010.500 de locuitori. Noul oraș s-a dezvoltat rapid datorită activității Ducelui de Richelieu, un francez în slujba Imperiului Rus, guvernator al orașului între 1803 și 1814.

El este considerat unul dintre părinții fondatori ai Odesei, împreună cu un alt francez, contele Alexandre-Louis Andrault de Langeron, care i-a succedat în funcție.

Portul Odesa este cel mai mare port maritim ucrainean și unul dintre cele mai mari porturi din bazinul Mării Negre, cu o capacitate anuală de 50 milioane tone (25 milioane tone încărcătură solidă în vrac și 25 milioane tone încărcătură lichidă în vrac).
 
Rotterdam, Regatul Ţărilor de Jos





 
Rotterdam este cel mai mare port din Europa din provincia Olanda de Sud, Regatul Țărilor de Jos. Are 616.250 locuitori în orașul propriu-zis și aproximativ 1.211.523 în zona metropolitană. Acoperind o suprafață de 105 km2, portul Rotterdam se întinde acum pe o distanță de 40 km.

Portul funcționează ca un important punct de tranzit pentru transportul produselor vrac și a altor bunuri între continentul european și alte părți ale lumii.

De-a lungul secolelor, Rotterdam a evoluat dintr-un sătuc de pescuit într-un centru internațional de comerț, transport, industrie şi distribuție.
 
Salonic, Grecia
 
Salonic este al doilea oraș ca mărime din Grecia și principalul oraș din regiunea greacă Macedonia, având o populație de aproximativ 800.764 locuitori.

A fost construit în jurul golfului Thermaikos şi este înconjurat de dealurile Hortiatis.Orașul Salonic are un caracter unic, datorită istoriei sale, a mozaicului de oameni, culturi, arhitecturi şi a stilurilor de viață.

Cu un trecut multicultural, Salonicul este locul unde se întâlnesc 3 mari religii: creștinismul, iudaismul şi mahomedanismul, prin greci, evrei si turci, aceștia locuind în pace şi armonie de mai multe secole.
 
Shanghai, China



 
Shanghai este cel mai mare oraș din China și un centru important commercial în Asia. Orașul are o populație de peste 30 milioane de locuitori. Alături de Shenzhen și Guangzhou, este motorul economic al Chinei.

Shanghai a început să se dezvolte la începutul aniilor '90, iar astăzi este cunoscut ca „Perla Orientului", fiind orașul cel mai bine dezvoltat la capitolul viață, entertainment, sănătate și educație.

Portul, situat în vecinătatea Shanghaiului, cuprinde un port de mare adâncime și unul fluvial. În 2010, portul Shanghai l-a depășit pe cel din Singapore, devenind cel mai aglomerat port de containere din lume. În 2016, a stabilit un record istoric prin administrarea a peste 37 de milioane de TEU (container de 20 de picioare).
 
Santos, Brazilia




 
Santos este cel mai mare port din America de Sud şi are cea mai lungă grădină din lume aflată de-a lungul unei plaje – 5,3 km. De asemenea, reprezintă şi o destinaţie preferată de turiştii navelor de croazieră, aproximativ 1 milion în fiecare sezon.

Are o populaţie de 430.000 locuitori iar împreună cu cele 38 de oraşe din jurul său formează municipiul São Paolo, cea mai mare aglomeraţie urbană din America de Sud şi a treia din lume - în total 19 milioane de oameni, un
adevărat megalopolis.
 
Sulmona, Italia




 
Sulmona este un oraș din provincia L'Aquila din Abruzzo, Italia, cu o populaţie de 24.221 de locuitori. Sulmona, în latina veche, înseamnă „onis", adică „apa bogată". Orașul este așezat în Peligna Valle, un platou situat pe un fost lac dispărut în timpurile preistorice, fiind înconjurat de munţii Monte Morroni, în parcul naţional d'Abruzzo.

Este cunoscut drept orașul natal al lui Publius Ovidius Naso, poetul roman care a trăit în timpul domniei lui Augustus, fiind exilat in vechea cetate Tomis, (Constanţa de astăzi), unde şi-a definitivat opera. A fost contemporan cu alţi poeţi precum Virgil și Horaţiu, cu care este adesea menţionat ca unul dintre cei trei poeți canonici ai literaturii latine.
 
Silivri, Turcia

 
Silivri este un oraș și district din provincia Istanbul a Turciei, aflat pe țărmul Mării Marmara, în exteriorul zonei urbane a Istanbulului. Districtul este format din 8 orașe și 18 sate, iar populația sa este de 155.923, 75.702 în orașul Silivri, restul în orașele și satele din jur.

Silivri, având o linie de coastă de 45 km lungime, se află la 67 km de centrul orașului Istanbul și este o stațiune populară de vară, în special pentru mulți rezidenți din Istanbul.
 
Trapani, Italia




 
Trapani este un oraș de 67.599 de locuitori, capitala regiunii cu același nume, aflat pe coasta de vest a insulei Sicilia. De-a lungul timpului, a dezvoltat o activitate economică semnificativă legată de extracția și comerțul de sare, de extracția și exportul de marmură, dar şi activități legate de comerț și turism.

Turismul de croazieră reprezintă o sursă importantă de venit la care se adaugă aeroportul internaţional Vincenzio Florio Trapani Birgi, construit recent.
 
Tepebaşi, Turcia
 
Eskişehir este situat în partea de mijloc-vest a Anatoliei. Râul Porsuk, care este o ramură a unuia dintre cele mai mari râuri din Turcia, numit Sakarya, împarte orașul în jumătate, Tepebaşi fiind situat în partea de nord a râului.

Populația din Tepebaşi este de 298.894, ceea ce reprezintă 44% din populația din Eskișehir. Există 42 de sate și un oraș în zona rurală din Tepebaşi. Populația totală a districtului este de 305.632.

Orașul este cunoscut şi ca un centru universitar. Există două universități importante, Universitatea Anadolu și Universitatea Osmangazi.
 
Turku, Finlanda





 
Turku este un oraș finlandez datând din Evul Mediu, situat pe coasta de sud-vest a Finlandei la gurile râului Aura. Populația estimată a orașului Turku este de 177.430 de locuitori, fiind astfel al cincilea oraș al Finlandei ca populație.

Orașul Turku a apărut spre sfârșitul secolului al XIII-lea, ceea ce indică faptul că este cel mai vechi oraș al țării. Datorită poziției sale, Turku este un port comercial și de pasageri care deservește anual peste trei milioane de călători cu destinațiile principale Stockholm și Mariehamn.
 
Yokohama, Japonia



 
Yokohama este al doilea oraş ca mărime din Japonia, după Tokyo, şi deţine cea mai mare municipalitate din aceasta ţară. Are o populație de aproximativ 3.7 milioane de locuitori şi este capitala prefecturii Kanagawa.

La Yokohama a fost construit primul port pentru comerţ internaţional, în anul 1854, iar mai apoi au fost puse bazele şi celei dintâi linii de cale ferată din ţară, care făcea legătura cu Tokyo.

Portul Yokohama are zece chei majore. Cheul Honmoku este baza principală a portului, cu 24 de dane, inclusiv 14 dane pentru containere. Cheul Osanbashi se ocupă de traficul de pasageri inclusiv de croaziere și are facilități vamale, imigrație și carantină pentru călătorii internaționale.
 
Sursa: Primăria Constanța
 
Citește și
Moștenirea culturală a evreilor – Sinagoga Mare, unul dintre cele mai frumoase și emblematice lăcașuri de cult iudaic din România (FOTO+VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii