Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:16 26 02 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bucătarul reginei

ro

05 Feb, 2021 00:00 2804 Marime text

Victima caniculei

În iarna anului 1984 mă aflam la cheul sulfuros din Mangalia, în echipajul vânătorului de submarine 1, comandat, pe atunci, de căpitanul-locotenent Nicolae Olărașu. Desigur, activitatea de pregătire pentru luptă necesita și o susținere corespunzătoare din partea intendenței care, în orice unitate, funcționa non-stop, la foc continuu.
Pe atunci fiecare navă avea propriul bucătar, mai mult sau mai puțin dedicat acestei corvoade care, după un curs de specialitate, trebuia să satisfacă preferințele culinare și exigențele întregului efectiv, de la soldat la comandant.



Norma de hrană fiind mai mult decât generoasă, nimeni nu se putea plânge de deficitul de calorii al celor trei mese zilnice. Mai mult, locotenentul major Cășuneanu Costică și plutonierul Dinu, făceau tot posibilul să asigure un meniu diversificat și o alimentație care să satisfacă risipa de efort impusă de instrucția cotidiană și ieșirile pe mare.
Comanda „Popotarii și veselarii pregătesc masa”, acompaniată de corul sifleelor șefilor de cart de pe cele șapte nave, ridica periodic moralul trupelor, în așteptarea unui binemeritat repaus.
Odată cu mine, din promoție fuseseră repartizați în unitate și doi maiștri bucătari, care aduseră un plus de fantezie în arta culinară. Țin minte că în primăvara anului următor, unul dintre ei, dornic să se afirme, îi servise comandantului divizionului, la desert, clătite cu flori de salcâm!

Pe timpul iernii, fiind ofițer de gardă pe navă, bucătarul a dorit să mă impresioneze cu o lișiță la cuptor! Imposibil de îngurgitat...
În fine, perioada era una în care printre alimentele de bază se numărau carnea de oaie și peștele oceanic. Prăjit, acesta din urmă nu prea avea nicio căutare.
Comandantul vânătorului de submarine 42, un ofițer pedant, cu gusturi rafinate, manifesta o exigență aparte în privința meniului zilnic. Pe care, dealtfel, îl degusta personal, conform atribuțiilor, înainte de a fi distribuită masa subordonaților.

Bucătarul navei era soldatul Grigore, trimis, împotriva voinței sale, la cursul de calificare și care privea îndeletnicirile sale cotidiene drept o pedeapsă nemeritată. După ce-i aducea ciorba, acesta aștepta spășit în bucătărie verdictul comandantului. Și nu o dată a fost rechemat în cabină și pus să mănânce integral porția respectivă, pe care el o definea dezinvolt ciorbă.
Astfel stimulat, muștruluit și îndrumat, după câteva luni Grigore ajunsese să prepare corespunzător cele trei mese. Ba, mai mult, se specializase într-atât, încât prepara din macroul congelat, devenit insuportabil de majoritatea personalului ambarcat, cea mai delicioasă saramură din divizion.
Dacă la bordul navelor militare, această problemă era oarecum rezolvată prin desemnarea „omului potrivit la locul potrivit”, în marina comercială standardul serviciilor culinare concura la prestigiul și competitivitatea Serviciului Maritim Român, așa cum avea să o confirme în povestirile sale comandantul de cursă lungă Nicolae Balotă (1894-1984).

 

Standarde occidentale

Pe orice navă din lume, șeful bucătar face parte din personajele cele mai importante la bord, care nu se pot schimba ușor, așa cum s-ar schimba bunăoară un matelot, un fochist, un timonier, un chelner sau chiar un ofițer – ne încredința nea Nae.

Pe vapoarele de mărfuri, adică pe cargouri sau petroliere, cerințele ce le au echipajele de la șefii bucătari sau îndatoririrle acestora față de efectivele pe care le servesc nu sunt mari, mai ales dacă marinarii vor să obțină economii din alocația de hrană.

Se schimbă însă cu otul importanța sau valaorea unui șef bucătar pe un vapor de pasageri, întrucât pe aceste vase exigențele în arta culinară sunt mari. Acolo, acești oameni ai muncii au un mare rol în reclamele făcute de toate companiile de vapoare, care încept cu bucătării bogate, curate, variate și sfârșesc cu viteza, luxul și confortul.
În această direcție, marile companii de navigație dau bătălia cu maximum de eforturi în toate domeniile, pentru a atrage cât mai mulți pasageri, iar aceștia, odată atrași, să nu ducă nici un fel de lipsuri și să se simtă ca-ntr-un mare oraș, unde vor găsi tot felul de distracții.

Pe un astfel de vapor nu poți să aduci șef bucătar pe oricine, pentru că el reprezintă 50% din puterea de atracție a clientelei.
Pe vasele de marfă există un singur bucătar, care întotdeauna este ajutat de un rândaș, rareori doi. Rândașii pe toate vasele din lume duc munca cea mai grea. Ei își fac apariția prin bucătării cam pe la ora 5 dimineața, pentru a face focurile și pentru a prepara ceaiurile, cafelele și tot ce urmează a se servi echipajului.
Încep apoi munca interminabilă cugătitul – la vase se gătește pentru dejun și apoi după masă pentru cină – și până seara târziu fac curățenie în bucătărie, spală toate oalele și cratițele, pentru ca a adoua zi totul să strălucească.

Rândașii sunt marinarii care muncesc zi de zi, de la 5 dimineața până la ora 8, 9 sau 10 seara, fiind remunerați cel mai puțin.
Pe vasele de pasageri, bucătăriile sunt organizate altfel. Ele intră în cadrul serviciului de restaurante și șefii bucătari sunt mai mult de formă puși sub ordinele intendenților, care nu știu cum să se poarte mai frumos cu ei.

Un șef bucătar pe un pasager are subalterni câte trei, patru sau cinci și mai mulți bucătari, iar aceștia sunt ajutați de rândașii lor.
Fiecare bucătar își are rândașii săi. Un bucătar de vapor, de altfel ca și la marile restaurante din principalele orașe, trebuie să fie doctor în arta culinară iar șeful bucătar – un adevărat decan – îi supraveghează pe toți.

Este de admirat un astfel de om, care are în creierul lui atâtea și atâtea rețete de feluri de mâncare, care de care mai complicate și mai pretențioase la gătit.
Șeful bucătar, și numai el, este direct răspunzător de calitatea bucatelor, de bunătatea dulciurilor și de exactitatea timpului pentru servirea lor la mesele restaurantelor. Pe un vas de pasageri sunt restaurante de clasa I, a II-a și a III-a, fiecare având chelnerii respectivi.

Oricine își poate închipui ce muncă se depune pe un vapor de pasageri, care are peste o sută de oameni în echipaj și două sau trei sute de călători de diferite clase.
Dacă masa s-ar da ca la regiment, unde ficare vine cu castronul și își ia ciorba, ar fi lucru ușor, dar pe vapor fiecare trebuie să stea la masă și să fie servit de chelneri, mesele prelungindu-se de multe ori mai mult de o oră, datorită felurilor de bucate care se succes mereu, urmate apoi de dulciuri, de fruncte și cafele.
Numai gospodinele care gătesc la casele lor își pot imagina ce trebuie să fie la enorma bucătărie a unui vapor de pasageri.
Momentele cele mai grele sunt atunci când se expediază chelnerii cu platourile încărcate la ora indicată. Oricine își poate închipui ce s-ar putea întâmpla în reastaurantul unui vapor dacă s-ar opri masa pe la ala doilea fel, pentru că cel care urmează nu e gata. Și ce s-ar mai întâmpla dacă unul din feluri nu ar ajunge pentru toți mesenii.
Dar să ne amintim de un caz.
 

Inspirație de moment

Într-un voiaj, vaporul de pasageri „Dacia” plecase din Constantinopol la Pireu. Vasul se găsea între farul de pe Insula Mandali de lângă Eubeea și farul de pe Mikro Nisi.
La restaurantul clasei I și la careul ofițerilor se servea dejunul. Gustările se terminaseră și urma intrarea chelnerilor cu platourile încărcate cu homari pe maioneză. Cu trei minute înainte de plecarea chelnerilor spre restaurant, s-a observat lipsa unui platou cu zece porții. Mai târziu s-a aflat că-l furase un pasager grec cu bilet de clasa a III-a fără masă.
Șeful bucătar vru să înlocuiască acest fel cu altul, operație care ar fi adus o întârziere de o jumătate de oră, dar intendentul avu o idee.
Alergă la careul ofițerilor, unde tocmai intrase chelnerul cu palaoul pe care se găseau 11 porții de homar pe maioneză. Intendentul se repezi și smulse platoul din mâna chelnerului și, înainte de a o lua la fugă cu el spre restaurantul clasei I, spuse iute ofițerilor, care tocmai se pregăteau să se servească:
  • Domnilor, mă iertați!... Vorbim peste cinci minute.
Și situația a fost salvată la restaurantul primei clase, pentru că lipsa platoului cu cele 10 porții ar fi adus după sine renunțarea de a mai servi homari, pentru că pe un vas de pasageri este interzis să se servească unora un fel de mâncare și altora altceva.
 

Preferatul Reginei Maria

Pe vaporul de pasageri „Regele Carol I” era ambarcat șef bucătar Ferestreoară, care își avea familia în Constanța. Ne amintim bine de le, cei care l-am cunoscut. Era un bărbat înalt, bine legat, puternic, fața blondă și vorbea puțin.
Pe el nu-l interesa nimic altceva decât bucătăria vaporului.
Prin acele timpuri venea la vapor în fiecare vară, cam pentru o lună de zile, regina Maria cu copiii săi. Înainte de a pleca din București, se interesa la Direcția Serviciului Maritim Român cine este șef bucătar și, când punea piciorului pe puntea vasului, îi spunea comandantului:
  • Mi-am lăsat bucătarul la Palat, pentru că nu vreau să-l jignesc pe Ferestreoară.
În timpul voiajelor nu a existat nici un pasager care să spună că bucatele servite la bord nu lea- fost pe plac. Așa șef bucătar a fost Ferestreoară.
Prin vara anului 1928, vaporul de pasageri „Regele Carol I”, pe care se afla Ferestreoară, se găsea în port la Pireu, ancorat cu pupa la cheu.
Vasul venise de la Alexandria și sta gata să plece spre Constantinopol. Era o căldură așa de mare că sufereau până și localnicii.
Pe vapor, mai toți pasagerii ieșiseră de prin cabine și stăteau pe punte. O briză de larg izbutea să aducă puțină răcoare, făcând atmosfera mai acceptabilă.
Negustorii de mărunțișuri umblau grăbiți printre pasageri, fiecare lăudându-și marfa. Este plăcută forfota pe un vas de pasageri gata de plecare în larg. Unii caută să-și plaseze toate bagazele în cabină sau la hambare, alții vin și discută aprins cu cei de care se despart, alții stau pe bănci și privesc, aștetând liniștiți plecarea navei.
Unii sunt obișnuiți cu călătoriile pe ape, alții atunci fac cunoștință cu marea și cu vaporul.

Pe aceștia din urmă îi cunosc toți, după felul cum pun întrebările. Cei care au făcut călătorii mai multe spun că și ei fac parte din lumea marinarilor!
Era ora 12 fix și comandantul dete ordin să se servească masa pe tot vaporul, pentru că la ora 14 fix trebuia să înceapă manevra de plecare, vasul urmând să sosească la Constantinopol după 24 de ore.

S-a anunțat masa prin bătăi repetate de gong.
Pasagerii care veneau de la Alexandria și mergeau în Turcia sau în România au trecut la restaurantele claselor respective, așezându-se la mese în ordinea fixată de intendent, după ce în prealabil acesta se consultase cu comandantul și cu medicul de bord, ținând socoteală de rangul și funcția fiecărui pasager în societate.
Așezarea pasagerilor la mese pe un vapor este o problemă nu tocmai ușor de rezolvat. Locul unui călător trebuie fixat cu mare grijă, pentru ca individul să nu se simtă jignit.
Negustorii de orice treaptă și turiștii nu dau importanță locurilor pe care le ocupă în restaurantle vaselor dar miniștrii, diplomații și persoanele cu titluri și funcții înalte sunt pretențioși în această privință.

De la bucătărie chelnerii cu tăvile și cu platourile încărcate, îmbrăcați în unforme albe și curate, cu șervetele pe brațe, au început să servească dejunul, supravegheați de intendent dintr-un loc discret. Intendentul vasului era Dumitru Rusescu, om capabil și simpatic, căruia ofițerii îi spuneau conu Mitache. Grație lui, serviciul de restaurant pe tot vaporul mergea ca un ceasornic.
Masa era pe sfârșite la restaurantul clasei i, când pasagerul românesc terminase manevra de plecare, virase ancora și, cu viteză redusă, se îndrepta înspre ieșirea din port. Când prova navei se găsea exact între cele două faruri din gura portului, un chelner de la restaurantul primei clase trecu prin fața bucătăriei cu o tavă enormă, încărcată cu pahare pline cu apă de la gheață. Toate paharele erau aburite, ispitindu-i pe călători și pe marinari deopotrivă, mai ales pe canicula aceea insuportabilă.

Tocmai în acel moment, șeful bucătar Ferestreoară ieși din bucătărie plin de nădușeală. Căldura prea mare din fașa plitelor încinse cu cărbuni îl gonise afară, pe puntea principală, să se răcorească puțin și văzu pe chelnerul cu tava plină cu pahare aburinde. Îl opri îndată și luă un pahar, pe care dintr-o dată îl dete pe gât.
Apa din el o găsi extrem derece, dar nu putu să vadă că în acel pahar își făcuse loc moartea.
Mulțumit că-și potolise setea, intră iar în bucătărie să-și continue munca dar după nici cinci minute se simți rău. Se așeză pe un scaun și rugă pe al doilea bucătar, secundul său, să execute ceea ce trebuia să lucreze el.

Era tocmai la finisajul unor prăjituri cu ciocolată, cărora le adăuga niște fructe glasate. După alte cinci minute, simți o înțepătură puternică în abdomen. Îi veni o amemțeală și fu gata-gata să cadă de pe scaun. Al treilea bucătar și un rândaș se repeziră la e și-l ajutară să nu se prăvălească jos.
Ferestreoară se simțea din ce în ce mai rău. Medicul navei, care dejuna în restaurantul clasei I, veni repede în bucătărie și văzând starea gravă în care se găsea șeful bucătar, dete poruncă să fie condus în cabină, în speranța că-și va reni, dar bolnavul se simțea din ce în ce mai rău.
Pe întreg parcursul zilei, toată noaptea care a urmat și a doua zi până la prânz îngrijirile medicului au fost zadarnice.
De pe la ora 10 a doua zi Ferestreoară nu mai simțea și nu mai auzea nimic.
La ora 14 pasagerul a sosit la Constantinopol, a luat pilot și a început manevra de acostare la cheu.
În acest moment, adică exact după 24 de ore de la ieșirea din portul Pireu, după ce dăduse pe gât un pahar de 200 ml cu apă rece de la gheață, Ferestreoară trecea în lumea celor drepți.
Omul acela voinic se sfârșea în cabina lui când echipajul era la manevra de acostare la cheu.
Vestea fu adusă comandantului și acesta dădu poruncă să se pună pavilionul național în bernă.
Pe altarul Serviciului Maritim Român căzuse și șeful bucătar Ferestreoară, așa cum au căzut și alți marinari.
Corpul neînsuflețit fu adus la Constanța și predat familiei”.


Bibliografie:
  1. Clc Nicolae Balotă, „România Marinară”, manuscris
  2. Gabriel-Octavian Nicolae, Marian Moșneagu, Gheorghe Stănescu, „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2020


Sursa foto: Colecția Gabriel-Octavian NICOLAE


Despre Marian Moşneagu

Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).


Citește și:

Starostele Marinei
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii