Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:16 04 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie în județul Constanța Mesajul de condoleanțe al școlii după decesul unui elev de 9 ani din Limanu

ro

04 Jun, 2026 09:59 309 Marime text
Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu - 2 Mai a transmis un mesaj public de condoleanțe, în urma decesului tragic al unui elev în vârstă de 9 ani, înscris în clasa a II-a. Comunitatea școlară deplânge pierderea prematură a copilului, victimă a unui accident casnic nefericit.

„Întreaga comunitate școlară este alături de familia îndurerată în aceste momente de grea încercare și transmite sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să ofere putere și mângâiere celor care l-au iubit. Drum lin printre îngeri, Gabriel!”, este mesajul transmis de reprezentanții unității de învățământ

Tragicul eveniment a avut loc miercuri, 3 iunie, în jurul orei 16:00. Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a fost alertat prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un minor s-ar fi accidentat într-un canal din localitatea Limanu.

Polițiștii Secției 2 Poliție Vama Veche - 2 Mai sosiți la fața locului au stabilit că băiatul se juca în curtea imobilului în momentul în care a fost prins sub capacul unei canalizări. Un echipaj medical a intervenit de urgență, însă din păcate a fost constatat decesul victimei.


Mesajul Școlii Gimnaziale Limanu - 2 Mai

Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a elevului nostru, din clasa a II-a, al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Limanu, în urma unui tragic accident casnic.

Întreaga comunitate școlară este alături de familia îndurerată în aceste momente de grea încercare și transmite sincere condoleanțe.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să ofere putere și mângâere celor care l-au iubit.


Drum lin printre îngeri, Gabriel!- anunță Școala Gimnazială Limanu - 2Mai. 

 

Ce spune IPJ Constanța

Astăzi, 3 iunie a.c., în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Sectiei 2 Poliție Vama Veche - 2 Mai au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în localitatea Limanu, un minor s-ar fi accidentat într-un canal. 

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un băiat, de 9 ani, care în timp ce se juca în curtea unui imobil ar fi fost prins sub capacul unei canalizări.
 
La locul evenimentului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul victimei. Trupul neînsuflețit va fi transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii