Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:09 21 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Carsium (galerie foto)

ro

20 Feb, 2019 23:59 995 Marime text
Castrul Carsium/Hârșova a fost construit în sec. I pentru întărirea frontierei dunărene a Imperiului Roman, în zona celui mai important vad dobrogean al Dunării, în continuarea unor așezări neolitice și getice.
 

Terminologie

 
Ala (latină) = Unitate romană auxiliară de cavalerie constituite în timpul împăratului Augustus (30 î. H. – 14 d. H.). Era formată inițial din populațiile supuse, ulterior fiind completate cu recruți din regiunea de garnizoană. Era compusă din 500 sau 1000 de soldați conduși de un praefectus. După 25 de ani de serviciu, în care primeau solde mai mari decât cohortele auxiliare de infanterie, veteranii primeau diplome și cetățenie.
 

 
Castrum (latină/„fortăreață”) = Tabără fortificată romană construită la graniță de-a lungul căilor de comunicație și în puncte strategice din provincii. Avea o formă pătrată, cu dimensiuni variabile și patru porți, în centru aflându-se clădirea comandantului (praetorium). Zidul de piatră era dublat în exterior cu un șanț (fossa), iar în interior cu un val de pământ (agger), cele temporare din timpul campaniilor erau construite din pământ.
 
Cohors (latină/„cohortă”) = 1.Subunitate tactică a legiunii, care era compusă din 10 cohorte. 2.Unitate auxiliară de infanterie formată din provinciali fără cetățenie romană, înarmați conform tradiției. Cohortele de 500 de soldați (quingenariae) erau comandate de un praefectus, iar cele de 1000 de ostași (miliariae) de un tribunus. 3.Cohortele pretoriene, în număr de 10 a câte 500 de militari, constituiau garda imperială, fiind recrutate din Italia.
 
Legio (latină/„legiune, armată) = Unitate militară tactică și strategică formată din cetățeni romani, care, după un serviciu de 20-25 de ani, primeau recompense financiare și funciare, formând colonii de veterani. Împăratul Augustus (30 î. H. – 14 d. H.) a stabilit numărul lor la 28, iar Septimius Severus (193-211) a crescut numărul lor la 30. Până în sec. II era alcătuită din 5600 de soldați, organizați în 10 cohorte împărțite în 6 centurii de câte 80 de oameni. Hadrianus (117-138) a crescut numărul infanteriștilor la 6800 și a adăugat 726 de călăreți. În epoca imperiului era condusă de un legatus augusti de rang senatorial.
 
Limes (latină) = Linie defensivă construită pe o frontieră naturală (ripa), ai cărei soldați se numeau ripenses, sau pe o frontieră artificială, ai cărei ostași se numeau limitanei. Era alcătuit dintr-un val de pământ (vallum), un șanț în fața valului, castre și castele (la distanțe de 5-10 km) și turnuri de observație (burgi, turris), toate legate printr-un drum militar (via). Zona din fața șanțului era defrișată, iar comunicațiile se făceau cu foc și fum.
 
Miliarum (latină/„piatră care marchează locul unde se sfârșește o milă romană”) = Borne de pe drumurile publice romane destinate marcării distanțelor în mii de pași. Erau inscripționate cu numele împărtatului sau guvernatorului provinciei care construise sau refăcuse drumul.
 
Tell (arabă) = Deal artificial format prin suprapunerea în timp a unor așezări succesive distruse.
 
Vicus (latină) = Comunitate rurală dezvoltată în jurul unui castellum și dependentă de o comunitate urbană (civitas, municipium, colonia), teritoriu militar sau domeniu imperial. Dispunea de teritoriu, magistrați și buget proprii.
 

Preliminarii preistorice și antice

 
În zona orașului Hârșova (nord-vestul jud. Constanța) se afla cel mai important vad dunărean pe unde se putea face legătura între Dobrogea și Bărăgan. Aici a fost descoperit un tell de 12 m format din așezările succesive din culturile neolitice Boian, Gumelnița și Cernavoda I.
 
La mijlocul mil. I î. H., geții autohtoni au construit aici o cetate, corespunzând probabil culturii Babadag din epoca fierului, care avea legături comerciale cu coloniile grecești de pe litoralului Pontului Euxin/Mării Negre, Histria și Tomis.
 

Castrul roman

 
Originea toponimului poate fi tracică, ilirică sau celtică, derivând din aspectul calcaros al locului, cu o posibilă legătură cu masivul calcaros Carso din provincia nordică italiană Trieste. Prima prezență militară romană în zonă este certificată de ștampile ale auxiliarilor din ala Galorum Flavia (dinastia Flavilor/69-96), în cadrul limes-ului scitic destinat apărării provinciei dunărene Moesia (Dobrogea și Bulgaria dintre Dunăre și Balcani).
În anul 103, după sângeroasa victorie de la Adamclisi (101) împotriva dacilor obținută de împăratul Traian (98-117), aceeași unitate auxiliară a înlocuit fortificația din pământ cu un castru din piatră.
 
Cetatea a fost apărată succesiv de diverse unități: ala Galorum Flavia, ala II Hispanorum et Aravacorum (miliar din anul 200), subunități din legio I Italica și legio I Iovia Scythica, milites Scythici (grăniceri provinciali). Castrul a fost dotat și cu un port, care deservea flota dunăreană Classis Flavia Moesica.
 
După ce a fost afectată grav de neîncetate incursiuni barbare din sec. III, fortificația a fost refăcută în cursul reformelor militare ale împăraților Diocletianus (284-305) și Constantin I cel Mare (306-337). În prima jumătate a sec. V, castrul a fost distrus de huni, care deveniseră o mare putere barbară la granița dunăreană a Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin.
 
Cetatea a fost refăcută de împăratul Iustinian I (527-565) în cadrul amplului său program de refacere a frontierei dunărene, în timpul domniei sale imperiul atingând maxima întindere teritorială.
Ultima reconstrucție datează de la sfârșitul sec. X, când Imperiul Bizantin condus de Ioan Tzimikes a recucerit în 971 regiunea Dunării de Jos de la primul stat bulgar (681-1018) și a refăcut linia defensivă romană. Cercetările arheologice au descoperit o mare cantitate de ceramică și alte materiale din sec. X-XII (răscoala antibizantină de la sfârșitul sec. XII a vlahilor și bulgarilor conduși de frații vlahi Petru și Asan a dus la apariția celui de-al doilea stat bulgar: 1185-1396). Fortificația antică a fost funcțională și în Evul Mediu, sub diverse forme, până în 1829, când, prin pacea de la Adrianopol, Rusia a impus Imperiului Otoman distrugerea sa.
 

Cercetări arheologice

 
Săpăturile arheologice au fost inițiate în 1939 de Victor Brătulescu (Comisia Monumentelor Istorice), continuate în 1943 de Grigore Florescu (1892-1960/Institutul de Arheologie București) și în 1963 de Andrei Aricescu (1935-1991), care în 1977 a publicat la Editura Militară lucrarea „Armata în Dobrogea romană”.
 
Șantierul contemporan a fost deschis în 1993, lucrările sale fiind facilitate și de investițiile industriale și rezidențiale. Au fost cercetate două necropole plane (cimitire) și tumulare (morminte acoperite cu movile de pământ sau piatră) și o așezare getică de epocă romană. La 300 m de Dunăre, la intersecția străzilor Carsium și Unirii din Hârșova, a fost descoperită poarta de nord cu 2 turnuri, care sugerează că cetatea din timpul lui Diocletinaus-Constantin I se întindea pe o suprafață de 6-9 ha.
 
În comparație cu aceasta, fortificația lui Iustinian se reducea la o suprafață de 1 ha. Vestigiile găsite includ monede, podoabe, vase de sticlă și ceramică, bustul unui ofițer roman, fragmente de coloane distruse din marmură și calcar refolosite în fazele ulterioare. Artefactele pot fi văzute la Muzeul Carsium Hârșova, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul de Istorie Națională a României (București).
 

Orașul

 
Pe baza descoperirilor arheologice, academicianul Vasile Pârvan (1882-1927), fondatorul școlii românești de arheologie, considera că cetatea a fost și un centru economic și cultural, edificiile sale fiind comparabile cu cele de la Tomis. Se estimează că în sec. I-III orașul cu teritoriul rural erau locuit de 10.000 de veterani și indigeni. În acest sens, comandantul roman Ammianus Marcellinus (sec. IV) menționează în Res gestae existența în teritoriu a unui „vicus Carporum” nelocalizat, unde în 368 împăratul Valens a poposit în intenția de a trece Dunărea în timpul războiului cu goții germanici. În schimb, s-au descoperit așezări rurale în punctul „La Moară” și în vatra comunei Ciobanu.
 

Izvoare literare

 
Carsium apare și sub denumirile Carsum, Carso, Carsos, Carsio și Carsion în următoarele surse scrise antice grecești și latine: Geographia (III, 10, 5) marelui geograf grec Claudios Ptolemaios (sec. II), Tabula Peutingeriana (VIII,3), Itinerarium Antonini Augusti (224,4) (sec. II), Notitia Dignitatum (Oriens, XXXIX, 22), Synecdemos-ul (637, 11) geografului grec Hierokles (contemporan cu Iustinian I) și De aedificiis/Despre construcții a lui Procopius din Caesareea Palestinei (contemporan cu Iustinian I).
 

Izvoare epigrafice

 
Numele Carsium este amintit și într-o inscripție din orașul Durostorum, conform căreia Senatul îi acorda împăratului Aurelianus (270-275) titlul de Carpicus Maximus pentru victoria obținută în regiune împotriva invadatorilor din tribul dacic al carpilor. O inscripție din sec. II, descoperită în cetate în 1939, îl menționează pe demnitarul local ULPIUS QVADRATUS DEC(urio) M(unicipiii).
 

Comunicații

 
Fortăreața se afla pe unul din cele 3 drumuri imperiale din Dobrogea și anume pe cel care urma cursul Dunării trecând prin Durostorum/Silistra (Bulgaria), Axiopolis/Cernavodă, Capidava, Troesmis/Iglița, Arrubium/Măcin, Noviodunum/Isaccea, Aegyssus/Tulcea. Pe acest drum s-au descoperit miliari din timpul împăraților Commodus (180-192), Septimius Severus (193-211/guvernatorul C. Ovinus Tertullus: 192-202), Maximin Tracul (235-244; și fiul Maximinus), Gordian III (238-244) și coîmpăraților Valerianus și Gallienus (255-258).
 

Religie

 
Referitor la cultele păgâne, s-a descoperit un monument funerar al zeiței Kybele/Marea Mamă a Zeilor (Frigia/Asia Mică) și un relief al Mithra, zeul Soarelui din religia persană zoroastriană. S-au găsit mai multe vestigii creștine: un fragment de vas cu monograma lui Christos, o inscripție creștină, o toartă de opaiț în formă de cruce și o ancoră de barcă inscripționată cu o cruce.
 
Carsium este amintit și în documentul bisericesc Notitia Episcopatuum, între cele 15 eparhii ale provinciei Scythia Mică (Dobrogea), constituită prin reforma administrativă a lui Diocletianus, cu reședința mitropolitană la Tomis.
 

Necropole

 
Cele două necropole cercetate se află pe amplasamentul Întreprinderii de Sârmă și Cabluri, respectiv între biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și strada Vadului – Geamie.
În primul cimitir s-au descoperit cripte zidite cu inventar funerar constând din bijuterii și accesorii din aur și argint, vase din sticlă și ceramică, monede etc. Un mormânt important a fost cel al ofițerului superior Valerianus, al cărui este inscripționat pe mânerul spadei, și al soției și mamei acesteia. Într-un alt mormânt a fost îngropat un civil cu o fibulă (agrafă) din aur de 120 grame, indiciu al unei personalități locale.
 
Bibliografie cronologică
 
VASILE PÂRVAN, „Academia Română. Memoriile Secțiunii Istorice”, XXXV, 1913, p. 478-491.
RADU VULPE & ION BARNEA, Din istoria Dobrogei. Romanii la Dunărea de Jos, București, 1968.
EMIL CONDURACHI, „Studien zu den Militargrenzen Roms”, Graz (Austria), 1967, p. 170.
***, Tabula Imperii Romani, L 35, București, 1969.
ANDREI ARICESCU, Noi date despre cetatea de la Hîrșova, „Pontica” (revistapontica.wordpress.com), Muzeul de Istorie națională și Arheologie Constanța, IV, 1971, p. 351-370.
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 25-26, 334, 390, 565 (ala/Dumitru TUDOR; Hîrșova/Ion BARNEA; miliarium/; Emilia DORUȚIU-BOILĂ; tell/Eugen COMȘA).
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 87, 93, 100, 105, 106, 117, 118, 159, 166, 184 (cap. VII-X /A. R.).
MIRCEA PETRESCU-DÎMBOVIȚA & ALEXANDRU VULPE (coord.), Istoria românilor, vol I: Istoria timpurilor îndepărtate, Ed. Academiei Române, București, 2001, p. 39, 40, 158, 348.
CONSTANTIN NICOLAE, Monumentele Hârșovei. Ghid album, Primăria orașului Hârșova, 2015, p. 26-43, f. 17-29.
 
 
Despre Marius Teja  
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citește și: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Capidava

Ti-a placut articolul?

Comentarii