Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:04 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eleva insarcinata, gasita moarta cu o punga pe cap si cu mainile prinse in catuse

ro

16 Jan, 2008 00:00 1702 Marime text
O eleva in varsta de 17 ani din judetul Harghita a fost gasita moarta, luni seara, avand pe fata o punga din plastic care era legata cu un cablu, iar mainile erau prinse cu catuse la spate, politistii sustinand ca tanara s-a sinucis dupa ce a aflat ca este insarcinata. Adolescenta, din localitatea Sandominic, judetul Harghita, era eleva in clasa a XII-a la Liceul "Bathanyi Ignac" din municipiul Gheorgheni si locuia in gazda, in Gheorgheni, cu o alta tanara, in varsta de 19 ani, studenta in anul intai la Facultatea de Turism din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, filiala Gheorgheni. Cand s-a intors acasa, luni seara, la ora 23.00, studenta, H.R., a gasit-o pe colega ei de camera moarta. Fata de 17 ani era intinsa pe pat si avea o punga din plastic pe cap, fixata la baza gatului cu un cablu prelungitor. Ea avea mainile prinse la spate cu o pereche de catuse. Colega de apartament a elevei sustine ca aceasta era insarcinata in prima luna si ca prietenul ei stia despre acest lucru. Fata trebuia sa se prezinte, marti, la medicul ginecolog. Studenta a mai spus ca, impreuna cu prietenul ei, cu care venise acasa, a incercat sa o salveze pe adolescenta, au taiat imediat cablul cu un cutit si au rupt punga de pe capul fetei, insa interventia lor a fost zadarnica, motiv pentru care au sunat imediat la Politie. Politistii din Gheorgheni care au mers la fata locului au gasit in pat cadavrul tinerei de 17 ani, iar criminalistii si medicul legist au stabilit ca luni seara, intre orele 20.00 si 23.00, tanara a ramas singura in camera, in timp ce colega sa era plecata in oras. Potrivit politistilor, tanara de 17 ani s-ar fi sinucis, in agenda ei fiind gasit un mesaj de adio. "In camera a fost gasit si telefonul mobil al tinerei decedate, cu un mesaj in limba maghiara prin care a vrut sa transmita faptul ca se va sinucide. De asemenea, s-a descoperit agenda personala a tinerei, in care s-au gasit insemnari care exprima intentia de sinucidere: Ma gandesc ca viata mea nu are sens, mai bine sa-i pun capat, de ce sa mai traiesc, sa ma chinui, mai bine ma sinucid, nu mai creez probleme la toata lumea. Asa este, asta voi face!!!", a declarat, marti, subinspectorul Ana Maria Crasmaru de la Politia Judeteana Harghita. Dupa efectuarea necropsiei, medicul legist a concluzionat ca moartea tinerei Sz.I. a fost violenta, prin asfixiere, caile respiratorii fiind obturate cu o punga din plastic. De asemenea, tanara avea rani la incheieturile mainilor, legistii afirmand ca acestea au fost cauzate de catusele metalice cu care era legata. Conform politistilor, in urma analizarii datelor existente s-a apreciat ca tanara s-a sinucis, insa, cercetarile continua pentru stabilirea exacta a tuturor imprejurarilor in care a murit eleva. Cazul urmeaza sa fie instrumentat de Parchetul Tribunalului Harghita. "Este o nenorocire incredibila. Ieri ( luni n.r.) a stat pe banca in curte cu colega ei de camera, au fumat o tigara, era vesela si nu a dat nici un semn ca vrea sa se omoare. Cum de s-a putut gandi la asa ceva si mai ales cum de a avut atata curaj si tarie sa-si traga singura punga pe fata, sa o lege sub barbie si sa-si mai prinda si mainile la spate in catuse... Sigur nu a vrut sa mai aiba nicio scapare", a afirmat, marti, gazda fetelor.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii