Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:47 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră la DNA Constanța! Prima condamnare pentru trafic de droguri

ro

04 Apr, 2022 00:00 8143 Marime text
 
  • Surse judiciare au explicate, pentru ZIUA de Constanța, că prezentul dosar penal este disjuns dintr-o altă cauză penală ce viza un inculpat (funcționar public) acuzat de luare de mită. 
 
Premieră la DNA Constanța, serviciu teritorial condus de procurorul Andrei Bodean! Zilele trecute, Tribunalul Constanța s-au pronunțat în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii Anticorupție din Constanța. Conform portalului instanțelor de judecată, inculpatul din prezenta cauză (N.S.) a fost deferit justiției, în luna martie a anului trecut, pentru săvârşirea pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de droguri de risc, precum şi a unei infracţiuni de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
 
Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc și la pedeapsa închisorii de 1 (un) an, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
 
Tribunalul a contopit pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului prin hotărârea de faţă şi i-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de închisorii de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, la care adăugă un spor de un 4 (patru) luni, reprezentând o treime din durata celeilalte pedepse, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului fiind închisoarea de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni.
 
Instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului şi stabileşte termenul de supraveghere de 4 (patru) ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Totodată, inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, pe o perioada de 80 de zile.
 
Tribunalul a dispus confiscarea specială, în vederea distrugerii, cantitatea de 73,40 grame cannabis, cantitatea de 1,96 grame cannabis, un grinder metalic pe care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC).
 
În continuare, judecătorii au dispus confiscarea specială, în vederea distrugerii cu privire la 5 cartuşe calibrul 5,52R şi 4 tuburi cartuş calibrul 30-06, ridicate de la inculpat.
 
Instanța a respins solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa de luare a măsurii de siguranţă constând în confiscarea extinsă, asupra sumelor de bani ridicate de la inculpat, în data de 31.01.2021, respectiv 37.770 euro şi 3269 lei.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În actul de sesizare a instanței, procurorii DNA arată, printre altele, că la începutul anului trecut, inculpatul a dat unui alt bărbat cantitatea de 2,27 grame cannabis în schimbul unei vitrine frigorifice, ar fi deținut, cu intenția de a o comercializa, cantitatea de 79,7 grame cannabis și ar fi deținut, fără drept, nouă cartușe cu glonț, din care patru calibrul 30-06 mm și cinci calibrul 5,6x52 mm.
 
Surse judiciare au explicate, pentru ZIUA de Constanța, că prezentul dosar penal este disjuns dintr-o altă cauză penală ce viza un alt inculpat, acesta fiind acuzat de luare de mită. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Aproape 7 milioane de euro
Adrian Nicolaescu, fost prefect al județului Constanța, sechestru pe avere, în dosarul DNA

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii