Un expert român în domeniul dezvoltării numit la conducerea unui centru de excelenţă ONU
Un expert român în domeniul dezvoltării numit la conducerea unui centru de excelenţă ONU
Comunicat de presă
Un expert român în domeniul dezvoltării numit la conducerea unui centru de excelenţă ONU
Ministerul Afacerilor Externe salută recenta numire a doamnei dr. Simona Marinescu în funcţia de Director al Centrului Internaţional ONU/PNUD pentru atragerea sectorului privat în finanţarea şi implementarea programele de dezvoltare, cu sediul la Istanbul.
Centrul de la Istanbul este unul din cele 5 centre globale, de excelenţă, ale Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care se vor implica în atragerea şi mai substanţială a sectorului privat în proiectele şi programele de dezvoltare, cu precădere după anul 2015. Celelalte 4 centre vor fi deschise la Rio de Janeiro – Brazilia, Nairobi – Kenya, Seul – Coreea de Sud şi Oslo – Norvegia.
Centrul de excelenţă de la Istanbul va deveni operaţional în următoarele câteva luni şi va avea un mandat global pentru implementarea strategiilor specifice PNUD, în regiunea sudică a Europei. Specialiştii lui vor contribui la redactarea „Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, ce se vor constitui într-un nou set de angajamente politice la nivel global, după evaluarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, din anul 2015.
Numirea unui specialist român într-o înaltă poziţie de conducere în cadrul ONU dovedeşte că expertiza românească în domeniul dezvoltării este deja recunoscută şi aduce în atenţie potenţialul României de atragere a capitalului privat în proiectele şi programele de dezvoltare la nivel naţional şi regional.
Informatii despre Centrul ONU de la Istanbul sunt disponibile la următorul link: http://www.undp.org/content/undp/en/home/ourwork/partners/private_sector/iicpsd.html.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp