Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:46 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Bogdan Huțucă „Municipiul Constanţa are nevoie de un registru al spaţiilor verzi”

ro

20 Mar, 2019 08:54 1161 Marime text
Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat astăzi de la ora 12.00 în ședință extraordinară în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa, iar primul proiect de pe ordinea de zi este cel de hotărâre privind aprobarea Registrului local al spaţiilor verzi din intravilanul municipiului Constanţa. 

În acest context, deputatul Bogdan Huțucă a transmis un comunicat de presă în care subliniază necesitatea unui astfel de registru. 

”Primarul Decebal Făgădău şi-a dat seama, după ani buni, că municipiul Constanţa are nevoie de un registru al spaţiilor verzi. Ani în care gaşca Mazăre din fruntea primăriei, din care făcea parte şi actualul primar, a retrocedat şi vândut tot ce s-a putut în Constanţa, parcuri, spaţii verzi, orice petec de teren care putea fi exploatat de camarila pesedistă. După ce au distrus parcul Tăbăcărie, parcul de la Gară, parcul de la Casa de Cultură, Făgădău vine acum în faţa constănţenilor cu un registru parţial al spaţiilor verzi, registru care se deschide cu două poziţii de teren viran, unul pe bd-ul Aurel Vlaicu colţ cu str. Industrială şi altul pe str. Stânjeneilor.

Este o abordare jenantă a domnului primar, care refuză să deschidă registrul spaţiilor verzi cu parcurile din oraş, aruncând pe hârtie două terenuri de care, probabil, nu avea nevoie.
Cu bună ştiinţă, administraţia PSD a Constanţei a refuzat din 2008 până în prezent să întocmească acest registru al spaţiilor verzi, care era văzut ca o piatră de moară atârnată la gâtul afacerilor imobiliare ale găştii Mazăre. Dar acum, probabil, după ce s-a distrus tot ce putea fi distrus, primarul Făgădău vine în dinţi cu ramura de măslin, la picioarele sale aşternându-se un oraş defrişat, sufocat în betoane şi construcţii haotice chiar acolo unde, cândva, se întindeau parcuri şi spaţii verzi.

Cu toate acestea, PNL va vota pentru aprobarea acestui proiect de înfiinţare a registrului spaţiilor verzi, în speranţa că de undeva tot trebuie început şi că Primăria Constanţa va găsi măcar în al 12-lea ceas, resursele şi capacitatea de a atrage fonduri europene pentru amenajarea acestor terenuri virane în spaţii verzi de agrement pentru constănţeni.

PNL militează pentru amenajarea de noi spaţii verzi şi parcuri în Constanţa, consilierii locali venind în acest sens chiar şi cu un proiect de hotărâre, dar care a fost îngropat imediat de primarul Făgădău. Este greu de crezut că un primar PSD rupt din sufletul lui Radu Mazăre poate trece peste intersele imobiliare ale grupării din care face parte şi care l-a crescut, însă avem datoria de a ne lupta pentru fiecare colţ de spaţiu verde care a scăpat din gheare administraţiei locale” - se arată în comunicatul transmis de Bogdan Huțucă. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii