Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tucan „Feri este verticala, spre deosebire de alti ziaristi"

ro

13 Dec, 2008 01:58 1109 Marime text

Jean_Paul_Tucan.jpgFeri Predescu, una dintre puţinele jurnaliste de investigaţie care şi-a  păstrat, de-a lungul anilor petrecuţi în presă, verticalitatea, a pierdut în faţa primarului Radu Mazăre procesul de calomnie pe care acesta l-a intentat pe baza unor opinii exprimate în 2006.
În sprijinul ziaristei au fost iniţiate două petiţii, semnate, până la acest moment, de câteva sute de persoane din prim-planul presei, vieţii culturale şi politice locale şi naţionale.

Jean-Paul Tucan, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, a declarat că nu comentează decizia instanţei, dar se va alătura persoanelor implicate în campania de sprijinire a jurnalistei Feri Predescu. „Justiţia are întotdeauna dreptate. Sunt de acord ca fiecare om politic să ia decizia de a acţiona în instanţă un ziarist, atât timp cât se simte jignit", a declarat acesta. Liberalul năvodărean a adăugat că nu va semna petiţia împotriva sentinţei în procesul Feri Predescu-Radu Mazăre, dar se va informa în legătură cu cea realizată de Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei. „Îmi place de ea ca jurnalist. Chiar dacă scrie urât despre mine, nu mă supăr. Ea este verticală, spre deosebire de alţi ziarişti din Constanţa. O voi sprijini financiar pe Feri", a punctat liberalul.

CCINA_Mihai_Daraban.jpg„Fiecare acţionează cum consideră de cuviinţă"

Mihai Daraban, ex-liberal, care a declarat anul trecut că va candida ca independent pentru Primăria Constanţei, a preferat să nu comenteze decizia instanţei. În schimb, fostul adversar politic al lui Radu Mazăre a spus că va citi cele două petiţii şi se va decide atunci dacă le va semna sau nu. „Feri este o jurnalistă incisivă, care şi-ar fi găsit mai bine locul la nivel naţional, dar a preferat să rămână în provincie".
Amet Aledin, liderul UDTTMR, ales din nou, în scrutinul electoral de la 30 noiembrie, în fruntea Turco-Tătarilor, a apreciat că este dublu îndreptăţit să o sprijine: pe de o parte că este un conaţional de-al său şi pe de altă parte că este o veche cunoştinţă de-a sa: „I-am transmis susţinerea mea. La fel cum justiţia şi-a făcut datoria, la fel şi jurnaliştii trebuie să şi-o facă. Sunt pentru libertatea de exprimare, însă şi ziariştii trebuie să aibă o atitudine corectă", a evidenţiat Aledin. Cât despre atitudinea primarului, fost ziarist la rândul său, liderul nu a dorit să comenteze: „Trăim într-o ţară liberă şi fiecare acţionează cum consideră de cuviinţă". În ceea ce priveşte petiţiile care au fost iniţiate în sprijinul ziaristei, Amet Aledin a declarat că le va semna negreşit.

„Daunele trebuiau cerute proporţional cu veniturile"

Mariana Câmpeanu, actual ministru al Muncii, a spun că nu ştie foarte multe despre subiect. Din punctul său de vedere, primarul Radu Mazăre nu a ar fi trebuit să  ducă în instanţă un jurnalist pentru nişte opinii exprimate. „Cred că ambele părţi implicate într-o chestiune de acest gen ar fi trebuit să aibă mai multă responsabilitate. Nu cred că era cazul ca Mazăre să facă aşa ceva. De multe ori şi mie mi-au atribuit jurnaliştii declaraţii pe care eu nu le-am făcut. Ce-ar mai fi fost să-i dau în judecată pe toţi". În privinţa daunelor morale la care edilul tomitan a avut pretenţii, 15.000 euro şi cheltuieli de judecată de 20.000 de euro, ministrul Muncii şi-a exprimat dezaprobarea: „Ar fi trebuit să ceară daune proporţional cu veniturile unui jurnalist şi cu nivelul de trai al acestuia".

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii