Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:14 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultima oră! UPDATE. Răspunsul Curții Supreme privind strămutarea procesului pentru Peninsula Constanța! (MINUTA)

ro

24 Mar, 2022 10:54 1897 Marime text
Intrarea în Peninsula Constanța, în seara dinaintea instalării barierelor de acces.
  • UPDATE ora 11.00: În paralel cu această decizie a Înaltei Curți, Curtea de Apel Constanța a decis astăzi, 24 martie 2022, să amâne pentru data de 14 aprilie 2022 recursul Consiliului Local Constanța pentru reinstalarea barierelor de acces la intrarea în Zona Peninsulară!
  • Decizia de respingere a cererii de strămutare a fost luată de completul CC2-NCPC al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii Supreme, format din magistraţii Cezar Hîncu, Veronica Năstasie şi  Emil Adrian Hancaş.
  • Hotărârea Curții Supreme este definitivă.
Magistrații Curții Supreme au decis să respingă cererea formulată pentru strămutarea procesului pentru Peninsula Constanța!

Decizia a fost luată în dosarul în care mai multe societăți comerciale care își desfășoară activitatea în Zona Peninsulară a Constanței ceruseră strămutarea primului dosar ce viza suspendarea Regulamentului de acces în Peninsulă.

Este vorba despre dosarul 3055/1/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se cere stramutarea dosarul 7946/118/2021 aflat în prezent pe rolul Curții de Apel Constanța.
 
Amintim, 7946/118/2021 este dosarul în care s-a cerut pentru prima dată suspendarea aplicării Regulamentului de acces pentru Peninsula Constanța, solicitare respinsă în primă instanță de Tribunalul Constanța, la data de 15 noiembrie 2021, de completul prezidat de magistratul Răzvan Ionuț Pricop, din cadrul Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
În prezent, cazul 7986/118/2021 se află pe rolul Curții de Apel Constanța, în urma recursului declarat de societățile care au cerut suspendarea regulamentului.
 
Este vorba despre SC Gambino & Lyra SRL, SC Viperoom Express și SC Viperoom Pub SRL, reprezentate de avocat Mirela Doicescu, din cadrul Baroului Constanța.

Decizia de respingere a cererii de strămutare a fost luată de completul CC2-NCPC al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii Supreme, format din magistraţii Cezar Hîncu, Veronica Năstasie şi  Emil Adrian Hancaş.

Iată minuta hotărârii instanței:


Respinge cererea formulată de petentele Gambino & Lyra SRL, Viperoom Express şi Viperoom Pub SRL privind strămutarea judecăţii cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 7946/118/2021 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.


 
Amintim aici că, în cele din urmă, Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a Constanţei a fost suspendat de Tribunalul Constanţa, în primă instanţă, într-un al doilea dosar, cu indicativul 8549/118/2021.

De altfel, acest dosar este analizat în aceste momente, la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, după ce Consiliul Local Constanța a declarat recurs împotriva hotărârii ce a ridicat barierele din zonă.

UPDATE ora 11.00: Judecătorii Curții de Apel au decis să amâne procesul pentru data de 14 aprilie 2022.

În paralel, dosarul a cărui strămutare a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție va fi analizat la finele lunii, la Curtea de Apel Constanța.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii