Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițist lovit cu bestialitate de doi frați. Primele condamnări. Dosarul a ajuns ieri la Constanța

ro

07 Apr, 2020 00:00 1621 Marime text

Doi frați din localitatea tulceană Casimcea au fost condamnați de Judecătoria Babadag în primă instanță pentru tâlhărie calificată și ultraj. Decizia nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța.


Cei doi au primit pedepse cu executare - aproape patru ani și cinci luni. De asemenea, inculpații au fost obligați, în solidar, să plătească daune unui polițist suma de 20.000 lei reprezentând daune morale.


În actul de sesizare a instanței, procurorii din Tulcea arată că, la finele lunii iunie 2019, cei doi inculpați au fost surprinși de un echipaj de poliție în timp ce sustrăgeau mai mulți baloți de paie.


Inculpații nu s-au supus indicațiilor primite de la polițiști, în sensul opririi căruței în care se aflau, ba chiar au fugit pe câmp, aspect ce a îngreunat misiunea oamenilor legii. Într-un final, inculpații au ajuns aproape de casă. Aici, unul dintre frați a fugit în curte, iar celălalt a rămas afară și a început să-i înjure pe polițiști.


În acel moment, reprezentanții statului, dorind să stabilească atât proveniența baloților de paie cât și motivul sustragerii, au încercat să poarte o discuție cu cel în cauză, dar pentru că acesta a devenit violent, s-a încercat încătușarea sa.


În acest timp, cel care fugise în curte arunca cu pietre, țigle și alte obiecte contondente spre agenții de poliție astfel că un agent de poliție a scos sprayul iritant lacrimogen aflat în dotare și a pulverizat în direcția de unde se arunca.


Văzând că fratele sau a fost încătușat la mâna stângă, bărbatul a ieșit din curtea respectivă și fără a fi observat de către polițiști, l-a lovit, din spate, în zona feței, pe agentul de poliție, probabil cu o scândură. Atunci, cei doi inculpați l-au lovit și l-au împins până în momentul în care polițistul a căzut la pământ. Aici l-au lovit în continuare, în special în zona capului și l-au târât câțiva metri până în curtea locuinței lor. În acest context, polițistul a fost lovit puternic în zona mâinii, cu ajutorul cătușelor.


Citește și

Poliţist din IPJ Constanţa, lovit şi ameninţat. Un tânăr, condamnat

Vasile Grigorenco, acuzat de ultraj, a fost achitat. Ce au stabilit judecătorii Curții de Apel
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii