Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:33 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța, înjurat și amenințat într-un live, pe Facebook!

ro

16 Dec, 2022 00:00 2322 Marime text
 
 
  • Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, în urma apariției în spaţiul public a unei postări de pe o rețea de socializare.
  • Judecătorii au decis ca inculpatul să execute executa pedeapsa de trei ani de închisoare în regim de detenţie.
  • Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.  
 
Sentință definitivă în cazul tânărului din Constanța acuzat că a înjurat și amenințat un polițist de la Secție 5 de poliție din Constanța, într-un live, pe Facebook! Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea tânărului, conform minutei judecătorești, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată raportat la infracţiunea de ameninţare (două acte materiale – 17.11.2021 şi 02.12.2021).
 
În continuare, Judecătoria a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare la care a fost condamnat printr-o altă sentinţă penală și a adaugat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1961 din 24.09.2019 pronunţată de Judecătoria Medgidia.
 
În final, potrivit minutei judecătorești, inculpatul va executa pedeapsa de trei ani de închisoare în regim de detenţie.
 
Amintim că în luna decembrie 2021, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, în urma apariției în spaţiul public a unei postări de pe o rețea de socializare, înaintând dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru efectuarea cercetărilor, conform competențelor.
 
Astfel, la data de 27 noiembrie 2021, un bărbat, de 25 de ani a adresat injurii și amenințări la adresa unui polițist din cadrul Poliției municipiului Constanța, într-o postare pe o rețea de socializare.
 
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, împreună cu polițiști ai Biroului de Investigații Criminale, delegați în cauză, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința celui în cauză.
 
După descindere, bărbatul a fost condus la audieri, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
 
În decizia de condamnare, prima instanță a avut în vedere faptul că inculpatul e efectuat o înregistrare video cu o durată de aproximativ 4 minute pe care a încărcat-o pe platforma Facebook, prin care a adresat nenumărate ameninţări persoanei vătămate, dublate de cuvinte jignitoare şi vulgare, cunoscând că persoana vătămată are calitatea de poliţist, calitate care a dus la interacţiunea celor doi.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Scene ca-n filmele cu gangsteri într-o secție de poliție din Constanța! Sentință definitivă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii